3,573 matches
-
este mult mai complexă. După aceea, i-am povestit câteva episoade despre felul În care serviciile noastre i-au sensibilizat pe clienți și au schimbat felul În care ne priveau compania. El mi-a răspuns: „Înțeleg, serviciile oferite clienților sunt crezul vostru”. Etosul (flacăra) serviciilor Etos, cuvânt care traduce un caracter distinctiv sau o concepție fundamentală, era perfect pentru a descrie devotamentul companiei noastre față de clienți și de felul În care erau serviți. Mi-am dat seama că, pentru a avea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
voi cine ziceți că sunt Eu?” (Mc. 8,29). Ca efort articulat într-o matrice comunitară, teologia reprezintă exercițiul esențial de autorecunoaștere a Bisericii creștine. Fiecare membru al comunității creștine oferă un răspuns la această întrebare nu doar prin recitarea Crezului niceo-constantinopolitan, ci prin împlinirea poruncilor. În tradiția răsăriteană, darurile teologiei sunt harismele Duhului care se pot da celor lipsiți de instrucție formală. Primii teologi ai Bisericii n-au fost neapărat patroni ai literelor, ci vase alese ale unei cunoașteri verticale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pretenția originalității, vom încerca să schițăm un răspuns în rândurile de mai jos, tratând relația dintre tradiție, Scripturi și mărturisirea Bisericii din perspectiva sarcinii primordiale a teologiei creștine. Vom insista mai întâi asupra caracterului public, liturgic, sacramental și universal al Crezului apostolic. Tradiția apostolică este o realitate non-obiectivabilă, deci apofatică. Tradiția are o autoritate duhovnicească, precedând și depășind competențele instituției vizibile a magisteriului (în Biserica romano-catolică). După o formulă celebră, Tradiția Bisericii nu este altceva decât petrecerea Duhului în istorie. Duhul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dorință: „mai bine îmi este să mor în Iisus Hristos, decât să împărățesc până la marginile pământului. Pe acela Îl caut, Care a murit pentru noi; pe acela Îl vreau, Care a înviat pentru noi. Nașterea mi-e aproape”1. Mărturisirea Crezului este o adeverire a iubirii și nădejdii noastre în Hristos. Logica mărturisirii confirmă sinonimia între virtuțile credinței, nădejdii și iubirii, care se nutresc reciproc. Martiriul este rezultatul unei învestituri, iar nu prețul plătit pentru promovarea unei filozofii private 1. Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în trupul viu al memoriei celor morți pe Cruce. Destinul martiric al profeților lui Israel anticipează vocația profetică a martirilor creștini. Aceștia n-au murit pentru un adevăr personal, ci pentru insuportabila veste bună a Domnului. Într-un anumit sens, Crezul de la Niceea a fost pregătit nu atât prin elaborarea unei aparat conceptual, cât prin mucenicia profetică a primilor apostoli și ucenici ai lui Hristos 2. Moartea profeților iudei sau a mucenicilor creștini nu este o efigie a virtuții eroice. Lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru a noastră mântuire”. Alegând această moarte, martirii acceptă judecata Crucii. Finis acta probat. Duhul adevăruluitc "Duhul adevărului" Prezența explicită - cum altfel? - a mărturisirii lui Hristos în sânul tradiției apostolice ne obligă la un recurs hermeneutic. Care este deci conținutul Crezului apostolic și valoarea sa de adevăr? Crezul apostolic este rezumatul Evangheliilor, pe care Biserica universală, împotriva idealului monist al gnozei lui Marcion, le-a menținut în scandaloasa lor pluralitate. Evanghelia după Ioan se termină cu mărturisirea lui Toma în fața Celui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
martirii acceptă judecata Crucii. Finis acta probat. Duhul adevăruluitc "Duhul adevărului" Prezența explicită - cum altfel? - a mărturisirii lui Hristos în sânul tradiției apostolice ne obligă la un recurs hermeneutic. Care este deci conținutul Crezului apostolic și valoarea sa de adevăr? Crezul apostolic este rezumatul Evangheliilor, pe care Biserica universală, împotriva idealului monist al gnozei lui Marcion, le-a menținut în scandaloasa lor pluralitate. Evanghelia după Ioan se termină cu mărturisirea lui Toma în fața Celui înviat: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Nu că Hristos a pătimit sub Ponțiu Pilat contează în kerygma Bisericii, ci faptul că moartea și învierea Domnului s-au făcut „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”1. Confesiunea apostolică are deci un profund miez dogmatic 2. Crezul Bisericii nu este doar bornă pe harta dezvoltării conștiinței religioase a creștinilor din Imperiul roman, ci proclamația unui adevăr obiectiv și o mărturisire întemeiată pe o făgăduință. Dacă Evanghelia n-ar fi fost scrisă, receptată și proclamată la chemarea Duhului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
bornă pe harta dezvoltării conștiinței religioase a creștinilor din Imperiul roman, ci proclamația unui adevăr obiectiv și o mărturisire întemeiată pe o făgăduință. Dacă Evanghelia n-ar fi fost scrisă, receptată și proclamată la chemarea Duhului Sfânt, atunci Scripturile și Crezul Bisericii s-ar putea reduce la un simplu mesaj. Or, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului că Scripturile și Crezul sunt mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pe o făgăduință. Dacă Evanghelia n-ar fi fost scrisă, receptată și proclamată la chemarea Duhului Sfânt, atunci Scripturile și Crezul Bisericii s-ar putea reduce la un simplu mesaj. Or, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului că Scripturile și Crezul sunt mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Crezul Bisericii s-ar putea reduce la un simplu mesaj. Or, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului că Scripturile și Crezul sunt mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă Crezul este o povestire sau o rugăciune. În orice caz, mărturia Scripturilor și a Crezului apostolic presupune mai mult decât recunoașterea unor evidențe empirice. Mărturisirea lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” a fost, este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă Crezul este o povestire sau o rugăciune. În orice caz, mărturia Scripturilor și a Crezului apostolic presupune mai mult decât recunoașterea unor evidențe empirice. Mărturisirea lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” a fost, este și va fi o sarcină imposibilă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă Crezul este o povestire sau o rugăciune. În orice caz, mărturia Scripturilor și a Crezului apostolic presupune mai mult decât recunoașterea unor evidențe empirice. Mărturisirea lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” a fost, este și va fi o sarcină imposibilă pentru instrumentarul limitat al inteligenței critice. Credința în Hristos este substanța și revelația unei speranțe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fie mitologice, Evangheliile nu se interesează de cronologia exactă a faptelor lui Iisus. Evanghelia Bisericii surprinde totalitatea unei Revelații care are în centrul ei Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu. Această Revelație păstrează intacte „proprietățile” evenimentului pascal al Învierii Domnului 1. Crezul și dogmele Bisericii își propun să zugrăvească dinamica acestui proces de recunoaștere a Revelației. Adevărul lui Hristos este unul personal, prin urmare mistagogic. El nu se învață cu o metodă sigură, așa cum se deprind regulile de bază ale aritmeticii. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
regula fidei este ADN-ul mandatului apostolic, cunoașterea tacită și nonpropozițională a unității și adevărului Scripturii este posibilă numai din interiorul tradiției 1. Tradiția apostolică a germinat ceea ce, mai târziu, Părinții latini au numit prin sensus ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine. Când campionii tradiției recurg la Scripturi, Scripturile nu rămân niște texte, ci devin un veritabil periscop al economiei divine. Aceeași întrebare a lui Iisus - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - ghidează pasiunea exegetică a primilor Părinți
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru lectura liturgică și gândirea teologică - nu putea furniza o viziunea organică asupra Revelației. Prezența intactă a notelor muzicale într-o partitură veche nu înseamnă nimic fără cunoașterea gamei în care acea piesă trebuie cântată. Scripturile sunt partitura teologiei creștine. Crezul ne indică gama în care muzica Revelației se cuvine interpretată. Lecția primelor secole creștine trebuie dedusă din împrejurarea extraordinară prin care teologi cu enorme înzestrări intelectuale, ghidați - cel puțin aparent - de bune intenții, ancorați chiar în aceeași tradiție apostolică au
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și lexicul Ortodoxieitc "Gramatica și lexicul Ortodoxiei" Ar trebui să acceptăm mai des să ne punem în pielea apostolilor sau a primilor Părinți ai Bisericii. Ar fi fost oare adepții credinței în literă și în conservatorismul dogmatic niște apărători ai Crezului nicean (modificat parțial la sinodul de la Constantinopol)? Fără îmbinarea discernământului vizionar cu inspirația Duhului, recunoașterea adevăratului chip al lui Hristos, prin lectura Scripturilor și interpretarea tradiției apostolice, n-ar fi cu putință. Dacă este eronat să ne fixăm momentul nașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
apare la toți sinopticii: Mt 16,15; Lc 19,20) - trebuia desfășurată exegetic. Urma apoi momentul articulării teologice, în care înțelepții Bisericii s-au folosit de structurile de gândire și limbaj ale culturii vernaculare. Prin forjarea unui limbaj ontologic în Crezul nicean, de pildă, Biserica n-a intenționat decât să transmită Revelația la nivelul exigențelor unei gândiri marcate de moștenirea culturii filozofice grecești. Ortodoxie: posesie ori participare?tc "Ortodoxie \: posesie ori participare ?" Pentru cei deciși să gândească teologia în raport deschis
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
apostolice. A înota în marele fluviu al tradiției Bisericii este mai important decât repetiția năucă a unor formule de credință, a unor scheme exegetice sau a unor cronologii patristice. Pentru a înțelege sensul binefăcător și terapeutic al răspunsurilor oferite de Crezul Bisericii, învățăceii teologiei ortodoxe vor sesiza fără pripeală, complexitatea planului hermeneutic de conversație cu Verbul Scripturii. Totul, doar pentru a duce la lumină adevăratul chip al lui Hristos. Confesiunea apostolică n-a degenerat niciodată în confesionalism, ci a rămas o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
învierii și al înălțării la înțelesuri și cunoașteri nemaiauzite, când Duhul se roagă întru dânsul „cu suspine negrăite” (Rom. 8,26). Acesta este sensul profund al inițierii mistagogice într-o tradiție purtătoare de Duh. Fără această inițiere în tainele Revelației, Crezul și dogmele Ortodoxiei nu capătă sens. Atunci teologia se varsă „într-o baltă fără semnificație în care este posibil orice, dar nimic cu adevărat nou și profund”1. Adevărul mărturisit de Biserică este o realitate invizibilă la care participi și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sfârșit, Foucault este obligat să minimalizeze consecințele surprinzătoare ale antropologiei unor autori creștini precum Irineu al Lyonului sau Meliton de Sardes (și, în genere, reprezentanții „școlii asiatice” din teologia creștină antică)1. În fapt, aprecierea trupului este o premisă a Crezului creștin, care vede Întruparea Cuvântului ca pe un nou „început al mântuirii noastre”. Fără trup, accesul la adevăratul „sine” al omului rămâne blocat tout court. Această înțelegere a corporalității îndumnezeite este imposibil de găsit în tradiția clasică a elenismului târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]