KorAP: Find »[drukola/base=cruce & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...1132 >

28,300 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

perinii...”. Culorile țipătoare, desenașele sunt făcute ca să le șteargă aerul și apa în cel mai scurt timp, rămânând „pentru eternitate” doar lemnul scrijelit al crucii. De fapt, „geniul” popular Patraș nu face decât să mâzgălească imaginea adevărată a crucii. Pe cruce nu are sens să fie scris altceva decât data nașterii, data morții, numele chiriașului crucii și numele proprietarului de sânge: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor. Orice epitaf, mai mult sau mai puțin versificat, e o prostie: seamă despre cine-ai fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
scurt timp, rămânând „pentru eternitate” doar lemnul scrijelit al crucii. De fapt, „geniul” popular Patraș nu face decât să mâzgălească imaginea adevărată a crucii. Pe cruce nu are sens să fie scris altceva decât data nașterii, data morții, numele chiriașului crucii și numele proprietarului de sânge: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor. Orice epitaf, mai mult sau mai puțin versificat, e o prostie: seamă despre cine-ai fost, cum ai trăit și cum ai murit dau urmele, câte și cum sunt, lăsate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
e o prostie: seamă despre cine-ai fost, cum ai trăit și cum ai murit dau urmele, câte și cum sunt, lăsate de tine în ceilalți, acolo unde Dumnezeu va ști să te găsească la Judecata din urmă. Ziceri pe cruce își pune numai cel căruia îi e teamă nu doar de a muri, ci și de a nu fi existat... Cimitirul Vesel nu mi s-a părut deloc vesel; dimpotrivă, e apăsat de tristețe. Dar nu de tristețea morții, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
să aibă profunzimi în fața cărora intelectualul e dator să se simtă umilit. Încărcăm deci prostul gust, vulgaritatea declarată onest cu felurite „isme”, născute din cealaltă prostie, cea instruită. Și mie mi s-a întâmplat să tresar la două stihuri de pe crucea lui însuși Stan Ioan Patraș: „Vai săracă lumea mea/ Că greu am trăit în ea”. Pe urmă, am înțeles: dacă schimbi un vers în această banală văicăreală, atunci ea se atinge de poezie: „Vai săracă lumea mea/ Că greu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
cuvintelor pe care le spunea bunica la necaz: „Mai bine m-ar fi făcut mama un mușuroi lângă gard”... Tot plimbându-mă într-o doară prin pădurea de bulumaci pictați, am dat deodată cu ochii, lângă gardul cimitirului, de o cruce simplă și neagră, de fier. Am încremenit: pentru prima dată simțeam adevărul și tăria acestui semn, frumusețea lui răscolitoare, de colțar al Universului... Intersecția axelor, spațială și temporală, țintind infinitul. Părea vie și primitoare, gata să mă îngăduie în brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
e făcut omletă, Fiul Omului continuă să geamă conștiincios la fiecare lovitură ca într-un film porno. Încerci un sentiment de insatisfacție în repriza a 15-a, pe Golgota, când vezi că Mântuitorul nu îi ia totuși la poceală cu crucea, într-un supercomeback, pe romani și pe evrei, fără discriminare. După imaginile din gara Atocha însă, nu numai filmul lui Gibson mi s-a părut inept și de un prost gust desăvârșit - am început să am îndoieli și în legătură cu scenariul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
poți lichida corupția și pe sora ei, sărăcia, faci o catedrală. La ocazii mari, musai să aibă și Ion Iliescu, Adrian Năstase, Ioan Talpeș, Rodica Stănoiu, Nicolae Văcăroiu, Puiu Pașcu et comp. unde să palmeze o lumânare și să tragă niște cruci cu ochiul la camere. Slujbele pentru românii ce vor mai muri în atentate nu se vor mai ține pe aeroport. La fel, pomenirile pentru eroii Revoluției. Poate mutăm și Paștile, că la Mitropolie e cam înghesuială. O să spuneți că vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
viață, el murea o dată cu omul; pe stela funerară se trecea alt nume, păstrat pentru lumea de dincolo. După ce, în clarobscurul sălii de întruniri a României literare, Nicolae Breban a zis limpede și satisfăcut fraza de mai sus, numele său de cruce mi-a sărit în ochi: Crapul Gonflabil. Când îl vezi pe acest Breban alături de Paul Niculescu-Mizil sub semnul României literare, începi să înțelegi de ce a ajuns această țară în cloaca Europei după o jumătate de veac de comunism. Mizilul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
zece. Pe măsură ce sufletul omenesc se cufundă în vulgaritate, grosolănie, materialism ordinar, nepăsare, se intensifică nevoia de fațadă metafizică. Ca la marii mafioți, care, după ce-și dau la curățat costumele stropite de sânge, se duc la biserică și cară la cruci și pupături de icoane. Mă duc să văd filmul „în care se arată cum a fost chinuit Iisus”, pe urmă ies și zic că e multă răutate în lume, că ar trebui să fim mai buni unii cu alții, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
la pătrat 77 Cultura ca pistol-mitralieră 82 Certificat de înger pentru Dracu 86 Non omnis moriar 92 Aiudul de lângă MTV 94 Omul care este 98 Poetul Președintelui 103 Patinatorii politici 105 Semn rău 110 Românii, mizeria și moartea 114 Frumusețea crucii 119 Religia morții 123 Catedrala Mântuirii în Țara Mântuielii 127 Frumos e ziaristul mort 132 Literatură domestică și literatură sălbatică 134 Imaginea paralizantă 137 Heroina Ceaușescu 141 Călăi fără cagulă 144 Chirurgie buco-facială 150 Un bacău pentru România 154 Putna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

mai iubesc, când li se întâmplă atâtea pocinoage și-i mușcă atâția de fund; ideea cu trecutul privește alte lucruri, cele care s-au dus, s-au consumat, au expirat, s-a ales praful de ele, li s-a pus cruce, gata. Bunăoară, unul din lucrurile care intră în categoria asta ar fi părul meu, pe el chiar că l-a mâncat gaia, din bretonul care-mi atingea sprâncenele prin clasele primare (așa cum era el, lins și stupid, moale și bleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
a fost, sper din toată inima că tovarășa învățătoare Câsu a biruit menopauza și a redevenit o zână, cât privește lucrurile care s-au dus, s-au consumat, au expirat, s-a ales praful de ele, li s-a pus cruce ș.a.m.d., căci despre ele e vorba în fond, sunt de părere că nu merită desconsiderate. Ciocații negri, care erau altceva decât ciocatele (întrucât erau pantofi, și nu cizme, pentru că au fost ai mei, și nu ai altuia, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
tare în pene, el e sanitarul clasei și are pretenția ca victima să fie proprietatea lui, cercetează rana cu aere de chirug, nu pierde ocazia s-o prindă de talie și să-i maseze spatele, fuge la cutia albă cu cruce roșie pe capac, vine înapoi cu o sticluță nedestupată de rivanol și c-o pungă cu vată, toarnă lichid până când mânuța roz și manșeta albastră a cămășii devin galbene, apasă cu un tampon uriaș și bandajează, în tot timpul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
uimirea tuturor acelor gură-cască ce nu stau la patru și, prin urmare, nu au cum să vadă ceva și, cu atât mai puțin, să priceapă că doar o mână pusă pe fier te ajută să scapi în situațiile astea. De cruci săpate în lemn în grădinile din spatele blocurilor care se înroșesc pe scoarța copacului ori de câte ori se ivește un pericol cum ar fi Șchiopu Bărbosu gata să te prigonească cu găleți cu apă rece pentru îndrăzneala de a căuta melci sub fereastra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Dup-aia, dacă tot ne jucam de-a mama și de-a tata, a trebuit să ne dezbrăcăm în pielea goală și să stăm și noi prin casă, să ne uităm la televizor, ne-am agățat hainele în cuier, o cruce de lemn (pe care cineva cioplise niște litere și niște numere), dar tot nu era bine, fiindcă mama și copilul n-aveau puțe, așa că am căutat două bețe mici și le-am potrivit cum trebuie, ca să aibe și Cerasela și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
vacanța de primăvară: ciripit de păsărele, fustițele fetelor, macaroane, marmeladă și mâncărică de cartofi, colțul crud al ierbii, meditații la matematică cu Stăneasca, diriga mea (la D) și profa lui (la I), pasta de dinți de pe clanțe, o excursie la crucea de pe deal în care ne tot îmbrânceam cât să nimerim cu palmele în țâțicile fetelor, o baie în Prahova care-a lipit tricourile ude de țâțici, balegi de vacă, câini pribegi, meri înfloriți, bătăi cu perne în dormitoare, discotecă de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
o forță crudă întrebarea retorică „care s-a căcat pe el“ și apoi, ca o consecință implacabilă „că pute de-mi mută nasu’“. Întrebarea era, firește, retorică, pentru că tovarășa nu se aștepta să-i și răspundă cineva. Așa că, deja cu crucea pe umăr și proba strivită de scăunel, și în chiuiturile bezmetice ale poporului meu care o dădeau ca victimă sigură pe Angelica, tovarășa ne-a tras rând pe rând pantalonii în jos, descoperind fără milă vreo douăzeci și ceva de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-i arate adevărul gol-goluț. Sau, în fine, cu niște scutece de bumbac. Țin minte doar că vecina Hâncu (care era totuna cu mama lui Remus) a căscat niște ochi, nu cât cepele, ci mai curând cât pepenii, și-a făcut cruce și a rostit: „Așa ceva n-am văzut de când mă știu“. Și apoi a plecat, ceva mai liniștită. Măcar acum credea. Din respect pentru istorie și în conformitate cu adevărul, se cuvine precizarea că acel an a consemnat și debutul lui Mircea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
nu ca un fulger globular învelit în uniformă, ci ca un câine bătut, l-am tot mângâiat pe frunte pe vechiul și pe iubitul meu Mircea, i-am sărutat mâinile și i-am promis că o să urcăm în curând la Cruce, pe Caraiman, mă poticneam în lacrimi și-n nodurile din gât, iar el, Mircea Chiril, despre care toți ziceau că e într-o comă profundă, a ridicat puțin un deget și mi-a făcut semn că nu, apoi a respirat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Chiril, despre care toți ziceau că e într-o comă profundă, a ridicat puțin un deget și mi-a făcut semn că nu, apoi a respirat rar, tot mai rar, până n-a mai respirat deloc. Cred că e la Cruce. 11. Rezistență, pace și cadență S-ar putea ca nici o hartă din lume, oricât de detaliată, cu latitudinea și longitudinea fixate cu acea nonșalanță a lucrurilor imaginare de necontestat, cu puzderia aiuritoare, bramburită și sinuoasă a cohortelor de linii maro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
sate sau orașe, cu liniile drepte sau frânte, rareori curbe, ale potecilor și drumurilor, în fine, chiar cu o toponimie riguroasă a locului (de felul: Valea Argeșului, Valea Ialomiței, Parva, Băiuț și așa mai departe), să nu pomenească vreodată despre crucea săpată în lemn. De fapt, sunt chiar sigur. Și asta nu pentru că hățișurile cu liane sau vegetația luxuriantă i-ar fi tăinuit existența ca pe a unui zeu bătrân, uitat de curiozitatea păgână a exploratorilor, nici pentru că importanța ei în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
zbor pe motivul năucitor că ești mic și te cheamă polonic) și să te lase să privești sau să-ți amintești (e totuna) cum de acolo, chiar din interiorul decupajului, ascunsă hărților și înțelegerii științifice, pulsează, straniu și imperceptibil, o cruce. E greu de spus cine a avut curajul și răbdarea, sminteala sau pur și simplu cheful ca într-o noapte, după ce larma împușcăturilor va fi încetat demult și atât pistolarii vii, cât și cei morți își vor fi părăsit ascunzișurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
cel mai probabil ca o pisică, ca un linx) până la acel copac de Drumul Taberei, ascuns printre alți copaci identici în grădina din spatele lui D 13, ca să sculpteze, ajutat poate de un cuțit, de o șurubelniță sau de o toporișcă, crucea aceea aparent banală care se colora însă în roșu ori de câte ori avea să se întâmple ceva. S-ar putea chiar (dar de aici și până la apariția improbabilă a unor mogâldețe într-un borcan de muștar nu mai e decât un pas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
însă în roșu ori de câte ori avea să se întâmple ceva. S-ar putea chiar (dar de aici și până la apariția improbabilă a unor mogâldețe într-un borcan de muștar nu mai e decât un pas) să nu fi fost nimeni, iar crucea să se fi ivit așa, simplu ca bună-ziua, fără să aibă nevoie de oameni cu cuțite, șurubelnițe sau toporiști. Oricare din variante ar fi cea corectă, unde mai pui că ar putea exista și o a treia, de compromis, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-și lipească urechea de asfalt ca să ne vestească sosirea lui Winnetou, nu dădea doi bani pe discurile cu Neghiniță și Harap Alb, în schimb, era pregătit să jure credință veșnică celui ce se va învrednici să-i devină frate de cruce. Într-un fel sau altul, eu mă învrednicisem. E adevărat că poziția de ofsaid mă lăsa rece, ca să nu mai vorbesc că mi se părea de-a dreptul inutilă, aveam rezerve și la capitolul ăla cu urechea pe asfalt, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]