3,596 matches
-
i se adresă pasagerul cu un aer confidențial, ce ingenuă sunteți. Cine câștigă, nu plătește. Asta este problema Italiei. Emma continuă să-i surâdă pierdută În gânduri. Abandonându-se ritmului magic al autobuzului și al metropolei care zumzăia În jurul lor, cufundată În plăcerea primordială a conștiinței că aparține cuiva, se lăsă cuprinsă de un sentiment aproape mistic al comuniunii cu Roma, cu membrii speciei sale, cu concetățenii săi. Pe Valentina o enerva faptul că mama intra În vorbă cu necunoscuții. Pasagerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
digeră În pântecele lui uriaș. Semafoare verzi și pancarte galbene, autobuze În manevră, autobuze oprite la peroane. Case de bilete automate, dar care nu funcționează niciodată. ROND CORNELIA. Capăt de linie. Coborâră. Un fluviu de oameni se Îndreptă spre trotuar, cufundându-se apoi În tunelul metroului. Intrară și ei trecând prin fața coșurilor care Îți ofereau Metro, revista gratuită, dar pe care pasagerii o luau rareori. Emma nu o luă. Mama nu citea niciodată ziarele. Zicea că tot ce se Întâmplase era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întorcea târziu acasă, după ce gura aceea spartă care era bunica Olimpia Îl trimisese deja de mult la culcare - și atunci, prin somn, abia simțit, Își dădea seama că mama se Întindea În patul acela incomod, și rămânea acolo cu buzele cufundate În părul lui, fără să poată adormi, căci risca mereu să cadă jos. — Hakuna matatta, Kevin, acum trebuie să plec, repetă Emma, desprinzându-se cu părere de rău din acea Îmbrățișare. Camilla realiză că mama lui Kevin pleacă, iar Kevin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
destul de strâmbi, ca nu cumva să fi rămas Între ei vreo urmă de mic dejun, apoi surâse. Fii mereu optimist. Ține minte, visele sunt singura marfă care nu se depreciază niciodată. Șeful escortei era rezemat de portbagajul Lanciei - și fuma, cufundat În gânduri. Dar când personalitatea sa ieși dintre hortensii, Antonio se desprinse brusc de lângă mașină, se asigură că nimeni nu-i Întinsese vreo cursă printre palmierii și magnoliile grădinii, iar apoi Îi veni În Întâmpinare, talonându-l Îndeaproape, și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acel fir. Iar acum nu-i cunoștea nici fața și nici vocea. Nu avea să le recapete niciodată. Îi pierduse și nimic nu mai putea să-i readucă Înapoi. Lumina se stinse, iar femeia brunetă, cu Kevin În brațe, se cufundă În Întuneric. Acum rămase doar Întunericul. Și un singur lucru de făcut. Pânza era ca o tablă neagră pe care luceau, albe, doar pielea diafană a copilului și chipul obosit al mamei sale. Elio Își ridică privirea. Îl observă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Parlament - promitea -, voi contribui la depășirea gravelor Întârzieri ale legii asupra familiei și a societății. Roata Începuse din nou să se Învârtă - și era din nou gata să schimbe replici fulgerătoare, glume răsuflate, promisiuni. Strângea din nou mâini transpirate, se cufunda iar În surâsul celor din jur, Îi observa pe cei prezenți și-i trecea În revistă pe cei care lipseau, memora nume și exhuma pe alții din străfundurile memoriei. Unui bătrân, care-i spusese că este președintele echipei locale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
carnea și apoi voi lua Springfield Armory și voi trage glonțul care este pe țeavă, și-mi voi zdrobi inima și vom avea pace, și vom sta Împreună pentru totdeauna. Emma apăru În timp ce, Împietrit de imaginea viscerelor ei, Antonio se cufunda din nou În imaginarea unui final teatral de crudă răzbunare: s-o stropească toată cu benzină, chiar când se Îndrepta spre metrou, doi kilometri, singură, vulnerabilă și fără vreun adăpost pe marginea străzii. Canistra plină e deja pregătită În spatele scaunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tip ce-ți dădea Încredere, cu o figură paternă - VOTEAZĂ! VOTEAZĂ! VOTEAZĂ! citi, nimic altceva. Totuși continuă să fixeze imaginea aceea, căci trebuia cu orice preț să-și scoată din minte amintirea parcării de la sala de dans din strada Giustiniana, cufundată În ceața unei nopți adânci de februarie. Parcare Întunecată În care Antonio, ivit de nicăieri, Îl agresase pe maestrul de salsa cu care ea dansase toată seara. Îl forțase să coboare de pe motocicletă, o distrusese cu o bâtă și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
opri un taxi, să fie aceeași femeie cu soția lui dulce care Își petrecea zilele Într-un apartament Întunecos din Torre Spaccata. Așteptându-l acompaniată de muzica unui radio și de o fetiță de doar câteva luni - o creatură misterioasă, cufundată Într-o moleșeală animalică, moale, de spumă, caldă, avidă și mută. Soția aceea dulce care atunci când el se Întorcea În sfârșit de la muncă Îi ieșea În Întâmpinare, dându-i siguranța de a fi el centrul Universului. Căci știa că În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Însuși. În timp ce doamna Buonocore sau Tempesta mușca dintr-un alt sandviș - făcând inutilă acțiunea nesănătoasă a pastilelor de slăbire, care ar fi trebuit să-i atenueze senzația de foame -, simțea cum se scurge din el orice Încredere și orice speranță, cufundându-se Într-o tristețe Întunecoasă. De zece ani trăia o viață mutilată. Viața lui și cea a iubitului său se intersectau pentru câte o cină sau o noapte furată rutinei unei căsnicii, pe care Dario se Încăpățâna să o considere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
italiana, a făcut chiar și școala italiană, cândva Eritreea făcea parte din Imperiu, nu? Apoi lăsă baltă lecția de istorie, căci ospătarul Începuse să aducă prăjituri mamelor micuților invitați. — Țin să precizez că nu sunt rasistă, spuse absentă mama Guendalinei. Cufundându-și lingurița În tort, observă că era plin de fișcă, și așeză scârbită farfurioara pe măsuță, fără a-și da seama că atinsese poșeta Majei - un săculeț Gucci deosebit de elaborat din piele ce imita pielea de piton. — Nu vreau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
revoluționar? Sasha dădu la o parte o draperie din biluțe optice stil anii ’70 și aruncă o privire asupra panoramei care se vedea de la fereastră, dar nu zări nimic, căci În fața blocului, dincolo de parcare, se Întindea un teren deșert neluminat, cufundat În Întuneric. Atunci, sperând ca Emma să se Întoarcă Înainte de apariția Valentinei, Începu să privească posterele de pe pereții bucătăriei, acoperiți cu un tapet de un portocaliu stresant. Marilyn Manson, rânjind Într-un costum demonic. Campionul de volei Andrea Lucchetta. Bestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
reușise. Sau poate că da. — Unde e Valentina, mamă? strigă Emma din bucătărie. Însă Olimpia era prea interesată de oaspetele neașteptat și nu-i răspunse. — Ce meserie aveți? Îl Întrebă avidă. — Predau italiana, răspunse docil Sasha. Se așeză pe canapea, cufundându-se Într-o Îmbrățișare de arcuri și de pluș. Continuă să surâdă politicos mamei Emmei. Dar, Încercând să nu fie observat, după câteva clipe, Își scoase de sub el obiectele care Îl Înțepaseră atât de dureros. Un robot dezmembrat care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
bunicului În zece zile. O cutie de sticlă cu acoperiș de tablă și cu ramele din aluminiu lucios care sclipeau la soare de parcă ar fi fost de aur. Era minunat să iei cina seara pe verandă, când totul Împrejur era cufundat În Întuneric, iar ei patru stăteau În jurul mesei pătrate, sub lumina becului - ca și cum ar fi fost singuri pe pământ, Îngrămădiți Într-o rachetă de lumină, o cutie de sticlă suspendată deasupra acoperișurilor Romei. Valentina ieși În balcon. După construirea verandei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
terasă mai rămăsese doar o fâșie lungă, lată de un metru. Dar oricum, dacă voiau să se joace, tati rezema scara de perete și Îi ducea sus pe terasa de deasupra blocului. Vara smoala se topea, iar ei se amuzau cufundându-și picioarele În mâzga aceeași fierbinte. Poate că acolo sus Încă se mai păstrau urmele lor - amprente de picioare foarte mici, ale fetiței care nu mai era. Se aplecă peste balustradă. Cu șase etaje mai În jos, strada Carlo Alberto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întunecoase dintre Verano și scările de la San Lorenzo, el și Emma Își dădeau jos papucii pe palier, Învârteau cheile Încet, ca doi hoți, traversau holul În vârful picioarelor, și când deschideau ușa camerelor lor, Își țineau respirația. Îi priveau dormind, cufundați În Întuneric. În tăcere, le ascultau melodia respirației. Copiii În pătuțuri, cu capetele mici, despletite pe perne, Înveliți În cearșafuri ca victimele unor accidente stradale. În clipele acelea se emoționau de parcă i-ar fi văzut pentru prima dată. Creaturi cerești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu trebuie să ne gândim la viitor: am vedea doar o nebuloasă de hotărâri și regrete. Trebuie să ne scufundăm, fără a ne Întoarce Înapoi și să ne abandonăm Întunericului, dedesubtul tuturor lucrurilor. Să cădem În el, Încet, să ne cufundăm În obscuritatea celuilalt. Și poate că acolo, În străfunduri, În tenebrele noastre, ne vom Întâlni, dincolo de diferențe, de vârstă, de istoria noastră și de viețile noastre. Preț de câteva minute merse alături de el, alunecând și oprindu-se la fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lăsă fără suflare. Zero luă prețioasele Încălțări și le puse În gluga hanoracului său. Nu avea să i le mai Înapoieze niciodată, indiferent ce s-ar fi Întâmplat În noaptea aceasta. Maja Îi dădu mâna și după câțiva pași se cufundară În Întuneric. În urma lor, palidele lumini ale Romei care pâlpâiau pe coline nu se mai zăreau. Acum putea să vadă doar sclipirea inelului de argint pe care Aris Îl purta pe nară. Acum o purta doar graba de a lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la capătul șinelor. — Asta voiam să-ți arăt, spuse Zero. Aprinse lanterna. Îndreptă fascicolul de lumină Înspre ferestrele opace, și apoi Îl coborî pe lateralele vagonului. Și atunci Maja văzu. Vagoanele erau albastre. Fuseseră albastre, căci acum lateralele lor erau cufundate În mii de desene. La Început deosebea cu greu sensul lor. Se iveau Încet-Încet, dacă ochiul știa să le descifreze. Figurile se adaptau spațiului, foloseau formele fără să le agreseze. Erau ductile, mobile, atente. Se mulau la marginea ferestrelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
știa de ce. - Puteți să vă întoarceți la taxiul dumneavoastră, doamnă, îi spusese Zogru, prin vocea lui Andrei Ionescu, așteaptă omul și i-ați promis că mergeți la Piața Presei. Și cum femeia se întorsese docilă și închisese ușa, Zogru se cufundase cu totul în memoria lui Andrei, în timp ce acesta continua să-l întrebe pe băiatul în cămășuță Brainconf unde-ai mai lucrat, Daniel, cum erai plătit, ți-ar conveni un salariu de-atât, pentru început, desigur, știm că e puțin, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la I, camera 112, și dați și o probă de sânge la laborator, dar mai întâi spuneți-i domnișoarei datele, să vă facă fișa. Și, în timp ce femeia se îndrepta năucită spre celălalt colți al camerei, unde asistenta scria ceva, profund cufundată în hârtii, Zogru a preluat conducerea. Omul i se părea interesant și agreabil. Era un bărbat de 26 de ani, stagiar, cu tată în Ministerul Sănătății, evident, și mamă care încă îi mai făcea pachețel dimineața, entuziast și hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
liniște deplină Ușor, de aici - De aproape de îngeri, Privesc mai departe decât văd. Privesc spre tine. Viața dincolo de aparențe Și câteodată ajungi să te sufoci În arzătoare clipe ce mai târziu suspină Lăsându-te golit, regret cu regret. Lumina se cufundă-n întuneric Și ușor se transformă-n cuvânt, Apoi înțelegi că nu are sens, Dar continuu și continui să reacționezi Știind că ești și vei fi un soi de...nimic Ofilit în mărăcinele sufletului Ce mai târziu o să te-nvețe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Mă pictez în alb și negru. Vis în ploaie Și mă țin de mână cu trecutul Și lacrima-mi cade în bălți Și strada se transformă-n balaur cu cinci vieți. Nu mai suport pe nimeni și nimic Deși mă cufund în amar. Stau singură pe-un trotuar Fiind un simplu trecător prin propriul amar. Știu că am ajuns să fiu neobservată Într-o secundă de vis spulberată. Și mă întorc și te blestem În propriul meu stil... Te chem. Dan
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
uitării Ca să nu mai suferi, toamnă, De tristețea destrămării! Duță Ana-Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Boldești-Scăeni - Prahova profesor coordonator Albu Elena Mi-e dor... Mi-e dor, mi-e dor Să stau sub geamul casei părintești, Cufundată-n cartea cu povești. Mi-e dor să merg vacanțele la țară Să mă scald în gârlă iară, Doar atât, pentru o vară. Of, ce dor îmi e de basme, Și de zumzet de copii. Și, când văd că timpul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
negrii, Stelele aurii și luna argintie. Păsările mișună pe întunecatul cer, Și mă fac să cred Că îmi voi pierde puterile Și că ușor , ușor mă voi lăsa purtată, De stranii fantome spre neștiut. Însă ca o ființă fantastică Mă cufund în ochii păsării cu pene de aur, Și, ca prin minune, mă trezesc în razele soarelui. Se pare ca a fost doar un vis , Un vis ciudat... Lumea mea Sunt în lumea mea. O lume paralelă de cea reală. Urma
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]