3,227 matches
-
c) unitatea etnică, dată de originea comună a tuturor membrilor populației celor trei Țări Române; d) unitatea de destin istoric, conferită de experiența în decursul timpului a acelorași suferințe și fericiri colective; e) unitatea politică, revendicată pe baza elementelor anterioare, desăvârșește aspirația mitică spre unitate. După cum s-a văzut mai devreme, la Școala Ardeleană doar Budai-Deleanu exprimă în formă completă această năzuință spre unitate politică, în timp ce, în avangarda reflecției romantice, diversele dimensiuni ale unității, inclusiv cea politică, se înmănunchează într-un
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
se confundă" (I.P. Eliade, 1874, p. 74 cf. Murgescu, 1999, p. 79). Instructivă în ilustrarea acestei evoluții dinspre moralitatea creștină înspre etica națională este pledoaria pasionantă făcută de Spiru Haret (1907) pentru crearea "Școlii Naționaliste", un proiect care se va desăvârși prin elaborarea unei "Pedagogii Naționale". În laboratorul uman al instituției școlii, crearea sinelui național a dobândit prioritate în fața modelării sinelui creștin. Anul 1870 poate fi luat ca simbolizând momentul decisiv de cotitură spre etno-naționalismul herderian cu accente de exclusivism. În
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
încape cumva în mâna streinilor, ele nu se vor maĭ putea rescumpăra în veciĭ vecilor de românĭ, și atuncĭ, finis Romaniæ" (Melidon, 1874, p. 130). Sfârșitul României, apocalipsa românismului, vin prin alterarea spiritualității ortodoxe, prin coruperea purității etnice, și se desăvârșește prin înstrăinarea pământului strămoșesc românesc. Sub biciul evenimentelor succedate pe scena geopolitică a Europei, care au constituit amorsa pentru prima conflagrație mondială, discursul naționalist și-a accelerat evoluția pe calea patetizării sale graduale. Din mijlocul unui cazan de fierbere, care
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cimentare a statului prin continuarea pedagogiei naționale. Școala a fost investită politic cu funcția de creuzet al identității unitare românești. Topind particularitățile culturale și tradițiile educaționale regionale, instalarea unui sistem de învățământ unificat va deveni locus-ul în care se va desăvârși unitatea totală a neamului românesc. "Revoluția națională română", ipostaziată politic în Marea Unire din 1918, a fost continuată pe planul cultural prin campaniile statale de reformare a învățământului public. Drept consecință a "Kulturkampf-ului național" inițiat de statul român aflat în
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
servit, sistematic, abia în anii '80 ai secolului al XIX-lea, și nu atât de către părinți, cât mai ales de către învățătorii însărcinați statal cu această misiune. Alfabetizarea și disciplinarea școlară, care echivalau cu o naționalizare primară, erau continuate, consolidate și desăvârșite de educația militară, care reprezenta naționalizarea secundară 18. Putem arunca o sondă în vederea explorării substratului acestui proces de naționalizare secundară prin instrucția ostășească analizând literatura militară elaborată pentru a servi acestui scop. Restrângându-ne sfera de atenție strict asupra perioadei
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
compoziția poporului nostru, a fost cea tracă, reprezentată prin Daci [...] Peste această primă pătură a venit elementul romanic, reprezentat prin coloniști, armată și administrație - care [...] a dat naștere Daco-Romanilor. [...] Năvălind Slavii, [...] procesul de formație al poporului românesc s-a accentuat, desăvârșindu-se prin absorbirea elementelor slavone de către cele romanizate. A ieșit acuma un popor nou - care nu mai era nici Daco-Roman, nici Slavon - ci poporul românesc" (Patrașcanu, 1937, p. 48). Situabilă în cadrul paradigmei substrat-strat-adstrat, concepția lui Patrașcanu exprimă teoria bi-stadială a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ce vizează continuitatea politică românească se înscriu mai degrabă în prelungirea tezei "Romaniilor populare" postulată de N. Iorga. Unitatea. Procesul de unificare a viziunile regio-centrice despre trecut într-o memorie națională românească a început după unirea principatelor danubiene din 1859, desăvârșindu-se până la sfârșitul secolului. Astfel că unificarea trecutului românesc a antecedat unificarea politică și facerea României Mari. În aceste condiții, a unei memorii naționale unitare deja configurată, obiectivul central al procesului de management politic al trecutului a devenit consolidarea memoriei
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
apoi altul, cari vor începe să adune țările românești. Dar opera lor nu se va îndeplini decât peste 700 de ani" (Floru, 1923, p. 40). Instinctul unității va fi principiul motor care va propulsa destinul istoric românesc spre unificarea politică desăvârșită în 1918. Unitatea de destin istoric a neamului românesc se cuplează cu ideea unei unități fondatoare. Am văzut că o idee similară a fost avansată de Heliade Rădulescu, care a susținut că Negru Vodă și-a stabilit capitala la Câmpulung
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
premisele perfecțiunii culturale: " Noi putem realiza cultura cea mai armonioasă, deci cea mai perfectă de pe lume" (p. 93). Extrema naționalistă a interbelicului continuă în literatura didactică unele axiome centrale în dogmatica identitară elaborată în sfârșitul secolului al XIX-lea și desăvârșită în avangarda reflecției social-istorice interbelice legate de spiritualitatea românilor, cum ar fi teza "creștinismului genetic" (care exaltează vechimea creștinismului la români), teza românilor ca botezatori ai barbarilor, teza supraviețuirii românității prin religie în fața persecuției catolice, sau teza românilor ca apărători
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o comunitate organică transistorică înzestrată cu un destin propriu, a lăsat locul conștiinței de clasă, a apartenenței la o categorie socială unită în jurul unor interese materiale comune. Instalarea politică a comunismului a deturnat "revoluția națională română" începută în postpașoptism și desăvârșită prin făurirea României Mari. Totodată, "consensul naționalist" constituit pe durata unui secol întreg a fost brusc suprimat. Marile decupaje pe verticală operate de către imaginarul naționalist, prin care umanitatea era astfel secționată, pe criterii lingvistico-etnice, în națiuni omogene intern și eterogene
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
astfel retrogradată la statutul de replică întârziată a seismului social-național românesc. Miza ideologică a acestei conversii de la social la național era, desigur, aceea de legitimare politică a ordinii național-comuniste și a Partidului unic, prin prezentarea unei succesiuni de revoluții social-naționale desăvârșită prin "insurecția națională" din 23 august 1944 orchestrată de PCR prin care s-a ajuns la orânduirea socialistă. Literatura didactică oglindește cu oarecare fidelitate mutațiile hermeneutice survenite în frontul avangardistic al reflecției istoriografice. Manualul de Istoria Patriei din 1966, tributar
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu măreața victorie obținută în 1877 pe cîmpul de bătălie împotriva Imperiului otoman" (Hurezeanu et al., 1988, pp. 111, 120). Dobândirea independeței de stat completează astfel lupta națională inaugurată de Horea și continuată de Tudor. După cum vom vedea, Partidul va desăvârși această zbatere seculară a poporului pentru independența națională prin orchestrarea "insurecției armate" din 23 august 1944. Cascada de revoluții social-naționale este finalizată cu "insurecția armată națională antifascistă" (Almaș și Fotescu, 1979, p. 152). Trebuie subliniată indigenizarea momentului 23 august: prezentată
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu poate fi decât antinaționalistă. Am văzut cum, încă din Manifestul Partidului Comunist, Marx și Engels au făcut o concesie tactică ideii naționale, ca proptea utilă și necesară în construcția comunismului, care va fi abandonată după ce proiectul comunist va fi desăvârșit. Lenin a consfințit formula pragmatică "național în formă, socialist în conținut", iar după el, Stalin a postulat teza "socialismului într-o singură țară". Tito în Iugoslavia și mai târziu Ceaușescu în România au fuzionat cele două doctrine politice principial ireconciliabile
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-ți face datoria față de locul de muncă, a contribui la bunăstarea socială, a-i respecta pe ceilalți și a avea, în general, un comportament responsabil din punct de vedere moral (Lăcătuș și Pușcaș, 2008, p. 98). Acest patriotism civic este desăvârșit de ceea ce ar putea fi numit patriotism critic: "Patriotismul înseamnă capacitatea de a te raporta critic la compatrioți, la realitățile sociale" (ibidem). Totodată, manualele de cultură civică denunță în cor "alterările patriotismului" sub forma naționalismului, xenofobiei și șovinismului, insistând în
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pașoptiste străpunge în literatura didactică, care prin manualele de istorie ale perioadei devine principalul agent ideologic în difuzarea identității naționale în straturile non-elitiste ale populației românești. România a fost făcută, urma să se mai facă și români. Această conversie identitară, desăvârșită prin producerea antropologică a lui homo nationalis, s-a realizat în special prin manualele de istorie națională, care au construit catedrala monumentală a trecutului românesc ai cărui apostoli au fost învățătorii propovăduitori ai pedagogiei națiunii. Țăranii creștini au fost învățați
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
această reflexivitate care face cu putință ceea ce am putea numi "întrebarea întrebării" se poate păstra pe sine însăși într-un "deschis" semnificativ pentru o zăbavă a "subiectului istoric" într-o proprie reflexivitate, prin care însăși "judecata" care ar trebui să desăvârșească înțelegerea sa este, cumva, suspendată. Ec-staza aceasta a unui subiect istoric, legat deja de tradiție în sens de coapartenență la o (aceeași) unitate istorică, are deschideri non-judicative, care pot trece în sensuri veritabile pentru cel ce răspunde acestor deschideri printr-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațiunii, la necondiționat) este imposibilă, dacă luăm în seamă o perspectivă temporală (cronologică) rezonabilă, adică limitată; ea exprimă, de fapt, o imposibilitate absolută (semnalată în scenariul kantian prin ideea imposibilității experiențiale a unui "obiect" al Ideilor rațiunii). Cealaltă ideea cunoștinței "desăvârșite", încheiate, ceea ce corespunde gândirii-positum împlinite (un intelect omniscient ar putea-o realiza, pentru că ea se exprimă în legătură cu obiecte-positum (date) ca atare, iar un asemenea intelect îi este pe măsură), și a dezvăluirii cunoștințelor (nu a generării, construcției, constituirii lor), în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se întâmplă la Platon, Descartes, filosofii matematicieni din Școala de la Cambridge: Russell, Whitehead, pentru a aminti câțiva dintre ei), fie aceasta proprie unui intelect neomenesc, poate fi recunoscută o șansă pentru ideea amintită, aceea despre cunoașterea încheiată și cunoștințele sale desăvârșite în adevărul lor (cu toate că nu și în privința evidenței lor) și dezvăluită prin demersuri "tehnice" (demonstrație etc.); din acest motiv, am socotit această idee ca fiind doar o condiție imposibilă relativ în sensul de a susține că întreaga cunoaștere se întemeiază
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos; de fapt, logica însăși este logos; e drept, "de-naturat". Adepții formalismelor de tot felul pretind că tocmai datorită formalizării sale gândirea este purificată de orice particularism, că orice balast "obiectualist" este îndepărtat, iar gândirea, pură schemă logică, s-ar desăvârși. Se întâmplă aceasta, dar desăvârșirea nu este a gândirii, facultate omenească îndrituită să "cunoască" logos-ul, adică pe sine în propriul fapt-de-a-fi, căci este ea însăși logos, ci numai a "formei" acestuia, a aspectului său formal. Îi lipsesc formalismului până la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care acestea își stabilesc principiile și-și protejează "natura", anume dincolo de locul în care ele sunt puse la lucru ca domenii de strictă cercetare logică. Totodată, trebuie să acceptăm o diferență între sintactica lor formală și pragmatica prin care își desăvârșesc rostul și să reevaluăm scopul pentru care ele au fost croite, anume separarea raționamentului corect (formal) de cel sofistic. Actul unei reevaluări, cum este cel care se proiectează aici, nu se reduce la dezlegarea unui fapt de o primă semnificație
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu totul aparte: diferența dintre forma a priori și obiect. Cea dintâi aparține unui subiect al cunoașterii, cealaltă este legată de ceea ce Kant numește noumen; desigur, diferențele în cauză au semnificație și în spațiul logicii transcendentale: de fapt, aici își desăvârșesc semnificația. Din această perspectivă, analitica și dialectica pot fi socotite, ținând seama și de locul lor în proiectul critic al lui Kant, drept veritabile discipline ontologice, statut nerevendicat totuși de Kant și, de altfel, foarte greu de susținut, potrivit convențiilor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exerciții analitice asupra unor concepte? Desigur, nu; este vorba mai degrabă despre ceea ce am putea numi exercițiu transcendental, adică unul de lămurire a condițiilor de posibilitate a fenomenului și cunoștinței veritabile. Nu doar că adaugă ceva constituirii fenomenale, dar o desăvârșește pe aceasta, fiindcă îi indică tocmai tipurile de constituire fenomenală care sunt cu putință: cea corespunzătoare doar obiectului posibil, cea proprie obiectului existent și, în final, cea potrivită obiectului necesar. Bineînțeles, de fiecare dată sunt precizate și condiționările operaționale, dar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cum am putea gândi și rosti cu sens despre faptul că "evenimentul revelării propriului nici nu "este", nici nu "este dat"?, gând ce corespunde unui "capăt de drum", după mărturisirea lui Heidegger? A fi la capăt înseamnă a împlini, a desăvârși; sau a plini. Dar cu acest concept al evenimentului (Ereignis, întâmplare destinală, kairotică) ca revelare a propriului, chiar dacă sensurile sale scapă, datorită negativităților pe care se sprijină, constitutivității judicative, nu se poate ajunge la o împlinire a gândirii, decât dacă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a) Dasein-ului, ceea ce înseamnă că ele îl "arată" pe acesta ca atare și, în urmare, ei desemnează fenomenul Dasein. De fapt, fiecare îl desemnează ca fenomen întreg, așadar ca o existență constituită întocmai, împlinită în "fenomenalitatea" sa, chiar dacă nu este desăvârșit în privința posibilităților sale de a fi. De aici șansa de a regândi atât statutul celor trei termeni, cu tot cu ceea ce ei desemnează, precum și cele trei "fenomene" despre care a fost vorba mai sus: ceva-ca-ceva, ca și enunțul. Este clară formula fenomenologică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționantă, în sens constitutiv, este judecata, ei având un sens numai în unitatea acesteia, acolo unde, datorită raportului temporal dintre ei, devin ceva, nefiind, în ultimă instanță, decât funcțiuni logice. Faptul de a fi posibil și statutul de variabilă se desăvârșesc, temporal, prin preluarea unui sens propriu-zis obiectual, chiar ontologic. A fi funcțiune logică înseamnă, întâi, a fi "ceva"; apoi a fi la îndemâna unui "judecător", care ia termenii în cauză și îi utilizează după "natura" lor de variabilă și după dispoziția
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]