KorAP: Find »[drukola/base=devenire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...199 >

4,964 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

generează plictiseala - doliu temporal al conștiinței separate de viață. Ai vrea să trăiești și nu poți "trăi" decât în timp; ai vrea o baie de imediat și nu poți decât să te usuci în aerul purificat de ființă al unei deveniri abstracte. Ce e de făcut împotriva plictiselii? Cine e dușmanul ce trebuie răpus sau măcar uitat? Desigur timpul - și numai el. Am fi noi înșine - de-am trage ultimele consecințe. Dar plictiseala se definește chiar prin ocolirea acestora; ea caută

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
nonviață. Veșnic dezamăgiți de ea, ei redevin solidari cu propriile lor fantome și iubesc mai departe timpul etern care-i viața. Prin ce se deosebește acesta de eternitate? În el trăiești, căci nu se poate respira decât în beția infinitei deveniri, pe când eternitatea este luciditatea devenirii. Când, în curgerea lucrurilor, ne scoatem capul nemulțumiți și ne trezim răzvrătiți din beția ființării, încercarea de evadare ne împinge spre negarea timpului. Decât, eternitatea ne obligă la o continuă comparație cu temporalitatea, ceea ce nu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ei redevin solidari cu propriile lor fantome și iubesc mai departe timpul etern care-i viața. Prin ce se deosebește acesta de eternitate? În el trăiești, căci nu se poate respira decât în beția infinitei deveniri, pe când eternitatea este luciditatea devenirii. Când, în curgerea lucrurilor, ne scoatem capul nemulțumiți și ne trezim răzvrătiți din beția ființării, încercarea de evadare ne împinge spre negarea timpului. Decât, eternitatea ne obligă la o continuă comparație cu temporalitatea, ceea ce nu se mai întîmplă în suspendarea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Exces de eternitate de o parte și de alta. Pierderea naivității naște o conștiință ironică, pe care n-o poți înăbuși nici în preajma lui Dumnezeu. Te tăvălești într-o isterie duioasă și spui tuturor că viețuiești... Și ei te cred. Devenirea e agonie fără deznodământ, fiindcă supremul nu-i o categorie a timpului. Deșerturile sânt parcurile lui Dumnezeu. Prin ele își plimbă oboseala de totdeauna și prin ele se vaicără chinuitele noastre avânturi. Singurătatea e punctul nostru comun cu El, dar

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
agonie, vrăjit de miresme funebre. Căci moartea-i untdelemn ce se prelinge pe spațiul nevăzut al lepădării noastre de lume și ne învăluie de o amânare plăcut-dureroasă a stingerii, pentru a ne sugera că viața-i un final virtual și devenirea potențialitate infinită de sfârșit. A suferi e modul de a fi activ fără să faci ceva. În mod corect, nu te poți întreba ce este viața, ci ce nu este. Dorul de moarte începe ca secreție obscură a organismului și

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
o lume cu un rost afară de ea, într-o lume care tinde spre ceva, sîntem siliți să fim până în marginile noastre. De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezența unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii - mi-aș pierde mințile de remușcare și deznădejde. Când ți-ai risipit viața mîngîindu-te în inutila trecere, în vicleșugurile devenirii, când ai suferit pătimaș în aparențe - Absolutul te îmbolnăvește. Hotărât lucru! Viața nu poate avea un rost. Sau dacă are

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
noastre. De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezența unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii - mi-aș pierde mințile de remușcare și deznădejde. Când ți-ai risipit viața mîngîindu-te în inutila trecere, în vicleșugurile devenirii, când ai suferit pătimaș în aparențe - Absolutul te îmbolnăvește. Hotărât lucru! Viața nu poate avea un rost. Sau dacă are, va trebui să-l ascundă de vrea să ne mai aibă. Cine iubește cât de puțin libertatea nu se poate

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
oamenii, în locul palorii, au preferat o apoteoză a untului. Sau Suedia, nu moare eșuată-n prospețime? - Ce o împiedică să se usuce glorios în amurg? Și cum pot fi țări care n-au soartă, din teamă de anemia consecutivă "istoriei"? Devenirea universală înregistrează numai popoarele ce nu se cruță, ce nu-și cumpănesc destinul, ci se îndreaptă triumfător și nemilos spre agonie. Primejdiile creației îndepărtează atât pe indivizi, cât și pe țări, - de spirit. Preferând sănătatea, se opun naturii. Florile își

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
rețin mireasma ca să nu se usuce? Parfumul e istoria unei flori, precum spiritul a unui individ. - Popoarele care nu se ofilesc n-au trăit niciodată. Timpul e uneori așa de apăsător, c-ai vrea să-ți spargi capul de el. Devenirea s-a coagulat în creier și existența ia culoarea păcatului. Individuația este orgie de singurătate. - Înapoi spre Ființă sau Nimic, spre o mântuire - lipsită de speranțe. Buddha a fost, oricum, prea naiv... În marile singurătăți pari a fi gâtuit de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
un avocat al inimii. Privind infinitatea calmă a cerului senin: oare cum de există răul? - Și a-ți afunda apoi cugetul în azur, pentru a descoperi că numai visul ne poate despărți de prospețimea eternă a răului - beție negativă a devenirii. Cerul a precedat oamenii, poezia a "existat" înaintea lor. Cum de-au putut ei rămâne înapoi, când o privire fugară spre întinderi albastre este izvor de delir? Cerul ne-a luat-o înainte - și de nu interveneau poeții, el se

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
o plăcere și creează o voluptate. Ațipind reflexele, trezești reflexiile. Gândești doar când se oprește viața. De câte ori o ființă nu se poate "așeza" în fire, se află în prezența Răului. Tot ce ratează derivă din el - și el fiind imanent devenirii, toate ființele au de luptat cu el. În măsura în care Dumnezeu nu este așezat în sine, prin ce este deficient condiției lui participă la rău. De altfel, nu-i el marele Ratat? Cât despre om, căutîndu-și soarta de la Adam încoace, și-a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Răului. Într-o teologie "serioasă", care ar încerca să salveze în mod absolut pe Dumnezeu, răul nu-și găsește o explicație valabilă. Teodiceele s-au dovedit nemulțumitoare în fața acestei piedici esențiale. Existența răului transformă pe Atotputernic într-un Absolut hodorogit. Devenirea i-a mâncat misterul și puterea. Răul nu e comparabil decât cu un Dumnezeu... laic. Omul nu știe până unde se poate întinde și cât țin granițele lui. Uităm în fiecare clipă fatalitatea individuației și trăim ca și cum am fi tot

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de plăcere, care, neadresîndu-se decât simțurilor, e lipsită de culoare religioasă. Nimic nu ne aduce aminte mai mult de cer ca fiorurile prin care am vrea să-l uităm. Doar prin moarte încetează omul de a fi o buruiană a devenirii și câștigă ceva din boala pură a florilor. - Și precum gândurile izvorăsc dintr-un amurg fraged al cărnii, așa florile dintr-o anemie visătoare a materiei. Ca să crezi nestrămutat în om trebuie să nu fii capabil de introspecție și să

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
violet al nefericirii... Înserările au ceva din frumusețea unei halucinații. Vremile noi au pierdut în așa măsură simțul marilor sfârșituri, încît Isus ar muri astăzi pe o canapea. Știința, eliminând rătăcirea, a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o fugă din Dumnezeu? Și să nu fie mersul ei sfâșietor o întoarcere în El? Se prea poate, din moment ce Timpul suspină, prin toate laturile lui, după Absolut. Nostalgia exprimă mai direct și mai dramatic imposibilitatea omului de a-și fixa

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
din Dumnezeu? Și să nu fie mersul ei sfâșietor o întoarcere în El? Se prea poate, din moment ce Timpul suspină, prin toate laturile lui, după Absolut. Nostalgia exprimă mai direct și mai dramatic imposibilitatea omului de a-și fixa o soartă. "Devenire" hipertrofiată, el își gustă, în instabilitatea ei, lipsa lui de condiție. Și nu este ca și cum el s-ar "grăbi" cu tot timpul? Dacă tot ce "este" nu m-ar face să sufăr, oare cum aș suferi să fiu? Și fără

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
fi indivizi, ci lumi. Adam a căzut în om; noi va trebui să cădem în noi înșine, în limita noastră, la orizontul nostru. Când fiecare va respira la marginea lui, istoria s-a încheiat. Și asta-i adevărata istorie. Suspendarea devenirii în absolutul conștiinței. În sufletul omului nu va mai avea loc nici o credință. Vom fi prea maturi pentru idealuri. Atâta vreme cât ne mai agățăm de deznădejdi și de iluzii, sîntem iremediabil oameni. Aproape nici unul n-am reușit să stăm drepți în fața

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
lumii și a nimicului. Sîntem oameni, infinit oameni: căci nu simțim încă nevoia de suferință? A fi "muritor" înseamnă a nu putea respira fără setea de durere. Ea-i oxigenul individului și voluptatea ce se interpune între om și absolut. "Devenirea" - implicația ei... De nu mi-ar plăcea să îngrijesc blând erorile și de n-aș ațipi conștiința prin dulci înșelăciuni, unde-ar duce o veghe nemiloasă într-o lume nemilos îngustă? Nici o nebunie nu m-ar consola de puținul lumii

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mortal de nesfârșire. De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindcă în preajma femeii nu mai există timp. Și tulburarea noastră crește, din cauză că atingem în lume o stare care depășește lumea. Iubirea este o aparență intemporală; căci nu se suspendă devenirea în mijlocul vieții? Sânt îmbrățișări, în care timpul e mai absent decât într-un astru mort. Dragostea fiind o întîlnire dureroasă și paradoxală a fericirii cu disperarea, el e prea neîncăpător excesului ei inuman. De aceea, de câte ori te trezești din iubire

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
semeni, nu ești creator decât pe propria ruină. Omul e singura ființă care s-a dezmorțit din beția timpului. Și toată străduința lui este să reintre în el, să redevină timp. Privilegiul izolării în natură derivă din ruptura conștiinței de devenire. Doar mergând alături de timp omul e om. De aceea, de câte ori se plictisește de condiția lui, clipele nu par destul de fluide și nici destul de adânci setei lui de scufundare. Când mintea ți se-ndreaptă înspre Dumnezeu, de lume te mai leagă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ale viitorului, istoria va continua să fie o hărțuială greu de priceput. Putem însă nădăjdui că ei își vor întoarce ochii înspre o veșnicie a neașteptării, transformîndu-și fiecare soarta după exemplul unei fântâni săritoare? Vor atinge ei un destin de devenire verticală? Și procesul universal din fluviu își va arunca stropii spre înălțimi, convertindu-și curgerea inutil orizontală într-o inutilitate spre cer? Când va cădea umanitatea în ea însăși, asemenea acelor fîntîni? Când își va da alt curs înșelăciunilor ei

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ce nu-i uitare în trecutul meu, prin toate clipele pe care le-am scos din neștiința perfectă a temporalității și le-am obligat să fie singure și eu să fiu singur cu ele. În capul meu se sparg blestemele devenirii, a cărei inconștiență nu mai îngăduie crunta siluire a lucidității, și timpul se răzbună pentru a-l fi scos din făgașul său. Doamne! pe când un nou potop? Cât despre corăbii, poți trimite câte vrei, eu nu voi fi un strănepot

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în mijlocul vieții? Este ceva atât de dezastruos de sigur în conștiința că vei muri, încît ea te mângâie de absența oamenilor și a adevărurilor. Acordurile de orgă și nostalgia morții amestecă eternitatea cu timpul până la promiscuitate. Atât absolut rătăcit în devenire și-un suflet firav care să poarte atâta cer și atâta pămînt! Mori de esențial când te dezlegi de toate. Dumnezeu? Neantul în ipostaza de consolator. - Un suflu pozitiv în Nimic, dar pentru care ai vrea să sângeri ca un

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației. A fi e o întreprindere atât de grea, fiindcă urcăm spre a nu fi; un vid avântat spre o supremă degradare de existență. Timpul e un suiș spre neființă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Numai în muzică și în freamăte extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei, ajungem la inseparabilul vieții de moarte, la pulsația unitară de murire vitală, de comuniune între viețuire și stingere. Oamenii disting prin reflexie și prin iluzii ceea ce în devenirea muzicală este vrajă de eternitate echivocă, flux și reflux al aceluiași motiv. Muzica e timp absolut, substanțializare de clipe, veșnicie orbită de unde... A avea "adîncime" înseamnă a nu mai fi amăgit de separații, a nu mai fi rob "planurilor", a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]