2,306 matches
-
spațiul ei lăuntric. într-adevăr, doctrinele spirituale susțin că, în om, aspectele naturale pot fi articulate cu supranaturalul potrivit principiului de plenitudine interioară corelativ restrîngerii exterioare libere. Ca imago Dei, ființa omului e clădită pe un vid interior, capabil de divin. în centrul sau în inima persoanei își are sălaș transcendența spre care în regim supranatural se retrag, ca spre rădăcina lor, facultățile naturale ale ființei. Nu piedicile exterioare determină, în regim supranatural, retragerea acestor facultăți, ci atracția pe care o
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
învățătură (în rom., Meister Eckhart, Despre omul nobil, cupa din care bea regele. Tratate, traducere și note de Gabriel H. Decuble, Humanitas, București, 2007, pp. 109-176) și în predicile germane. Cum e posibil un altceva față de realitatea densă, atotcuprinzătoare a divinului? se întreabă orice teorie a creației. Cum e cu putință să apară natura din perfecțiunea omogenă a supra naturii? Cum e posibil spațiul exterior al lumii, un afară în raport cu atotprezența divină? Problema acestui spațiu exterior e piatra de încercare a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
aporia denivelării între interiorul atotcuprinzător al transcendenței și imposibilul ei exterior. Pentru a da seamă de acest paradoxal exterior, gîndirea greacă, cea creștină, cea ebraică au tematizat, într-un fel sau altul, creația pornind de la o mișcare de retragere a divinului către abisul lui insondabil. în chiar interiorul lui, absolutul lasă astfel spațiu pentru un altceva, dă suport arhetipal pentru realitatea relativă a alterității, a creației, a lumii. în dialogul platonician care îi poartă numele, Parmenide începe prin a considera în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
străfundul Deității sale, unde își are locul propriu nașterea eternă a Fiului din Tatăl, unde Tatăl îl naște pe Fiul în abisul increat al sufletului. Alături de doctrinele metafizice ale altor tradiții, teologia creștină mistică se concentrează și ea pe misterul divinului, pe realitatea lui supra-esențială, față de care ființa și actele sale se înfățișază ca derivate, margini luminate ale tenebrei supra luminoase. Posibilitatea creației, a lumii ține de aceste margini. André Scrima asocia concepția lui Ioan Damaschinul privind creația cu tema țimțum
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
lui Ioan Damaschinul privind creația cu tema țimțum, potrivit căreia Dumnezeu creează lumea precum marea țărmurile : retrăgîndu-se . Doctrinele creației prin retragere tematizează spațiul lumii ca fenomen al transcendenței divine în chiar actul autotranscenderii sale. Peisajul lumii are ca substrat mișcarea divinului care se depășește pe Sine spre Sinele lui misterios. Abia în spațiul făcut posibil prin această mișcare de transcendere lucrează Creatorul, stabilind principiile creației, manifestîndu-se în mod afirmativ, instaurator. Dumnezeu creator apare ca un atribut al lui Dumnezeu în actul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Guénon, Le symbolisme de la croix, ed. cit., capitolul Les directions de l'espace. Pe aceste urme pornesc oamenii dorinței, atrași de plenitudinea Nimicului unde se retrage Dumnezeu cînd dă spațiu creației sale. în demersul mistic, în alergarea interioară pe urmele divinului, ființa umană își lărgește necontenit capacitatea contemplativă, se amplifică pentru a se adecva asimptotic țintei sale infinite. Dar ca mod exterior, ca prezență în lume, omul se conformează aceluiași reper transcendent atunci cînd adoptă atitudinea de restrîngere voluntară a puterii
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
umană își lărgește necontenit capacitatea contemplativă, se amplifică pentru a se adecva asimptotic țintei sale infinite. Dar ca mod exterior, ca prezență în lume, omul se conformează aceluiași reper transcendent atunci cînd adoptă atitudinea de restrîngere voluntară a puterii sale. Divinului care se transcende pe sine dînd spațiu creației îi răspunde, simetric, umanul care își limitează capacitățile de exercitare a forței, lăsînd astfel loc diferenței, alterității, existenței în diversitatea ei. A-ți limita puterea nu e, în acest caz, o dovadă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
cu poporul său constă într-o progresivă delimitare a sferelor proprii celor doi interlocutori. Iar atunci cînd se stabilește organizarea țării, a comunității și a cultului, leviții, neam sacerdotal, nu primesc teritoriu, ceea ce simbolizează, în existența cotidiană, distanța/retragerea/transcendența divinului față de treburile civile ale poporului. în sfîrșit, experiența exilului și a suferinței, atît de acută în tradiția iudaică, pune în fața conștiinței credincioase enigmatica retragere a lui Dumnezeu din istoria exterioară, chipul lui slab ori distant în raport cu această istorie. Odată cu dărîmarea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
administrativă și control asupra ierarhiei creștine. Articularea (tensionată) dintre perspectiva mîntuirii și perspectiva mundană va primi diferite soluții de-a lungul istoriei europene. Dar, dintru început și în chiar tensiunea dintre cele două perspective, se poate citi retragerea sau restrîngerea divinului, care consimte să permită o alteritate laică. Biserica, instituție a divinului, consimte să recunoască, măcar în principiu, o zonă de cunoaștere și de acțiune peste care nu e stăpînă. Comentînd teoria relației dintre Biserică și Imperiu formulată în anul 500
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și perspectiva mundană va primi diferite soluții de-a lungul istoriei europene. Dar, dintru început și în chiar tensiunea dintre cele două perspective, se poate citi retragerea sau restrîngerea divinului, care consimte să permită o alteritate laică. Biserica, instituție a divinului, consimte să recunoască, măcar în principiu, o zonă de cunoaștere și de acțiune peste care nu e stăpînă. Comentînd teoria relației dintre Biserică și Imperiu formulată în anul 500 de papa Gelasius, Louis Dumont o caracterizează printr-o fericită expresie
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
toleranței. Ea reprezintă atitudinea existențială cea mai adecvată dinaintea contingenței ; e așezarea realistă față de o lume recunoscută ca imperfectă, față de o umanitate recunoscută ca failibilă, față de propriul eu încărcat de nedesăvîrșire. Ea este totodată o atitudine umană asemănătoare cu atitudinea divinului care, prin autorestrîngere, face cu putință lumea, dar care ne interpelează totodată din polul perfecțiunii sale. Toleranța anticipează sau imită îngăduința suverană a lui Dumnezeu (cf. Romani, 3, 26) e iradierea celui care se ridică deasupra diferențelor.3 în aspectul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ridică deasupra diferențelor.3 în aspectul ei orizontal, virtutea umană a toleranței înseamnă să te restrîngi pe tine însuți pentru a răbda alteritatea străină, incomodă sau adversă. în aspectul ei vertical, toleranța e un exercițiu eliberator, se ia după acel divin care lasă în urma sa diversitatea imperfectă a lumii și, lăsînd-o în urmă, îi dă realitate relativă. Sfera politicii e întemeiată pe principiul moderației și al legalității. Sfera civilă, a urbanității largi e întemeiată pe toleranță. Practicăm zi de zi, la
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și a Bisericii fără monopol social. Dumnezeu a eliberat sfera laică de orice formă instituționalizată a atotputerii Lui. Apare aici sub chipul neofensiv și neînarmat al unui absolut propus libertății umane, al unui adevăr care se refuză forței. între un divin care își manifestă mai mult ca oricînd, în spectacolul public, autorestrîngerea și omul tîrziu modern, definit prin autolimitare voluntară, nu există oare o simetrie care, în distanța radicală dintre contingent și absolut, îi poate face să dialogheze ca doi intimi
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ispita de a îmburghezi spiritul, după expresia lui Berdiaev. Dacă am devenit aproape străini de strălucirea transcendenței, nu se poate oare îmbina critica acestei înstrăinări cu valorificarea ei, cu răsturnarea și convertirea ei spirituală? Mutînd accentul de pe îndepărtarea noastră de divin pe depărtarea absolută, ireductibilă a transcendenței, nu ne descoperim oare destul de bine așezați pentru a-i percepe străina maiestate, neasemănarea cu tot ce își are locul în preajma noastră? Pornind chiar de la distanța, brutală astăzi, dintre categoriile religiei și organizarea socială
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
formelor ei. Existențial vorbind, în Occidentul european cel puțin, omul modern nu mai are la îndemînă cadrele religioase gata oferite în care să are de făcut între ceea ce autorul numește instituirea Revelației formele de tradiție prin care omul participă la divin, devine contemporan cu Dumnezeu și instituțiile socioistorice ale religiei. judece iureșul evenimențial al actualității, să-și evalueze existența, să dea înțeles imediatului. Așa încît e aproape obligat să devină activ în raport cu sensul, să-l caute, să-l descopere, să-l
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de „religie” conținut în titlul cărții. În general, în vechile culturi din Orientul Apropiat, religia nu este o dimensiune autonomă a spiritului uman, distinctă de cealaltă dimensiune pe care am putea-o defini profană. Ideea că religia privește doar sfera divinului, adică în special convingerile despre Dumnezeu, separată de restul experienței umane, este rezultatul categoriilor conceptuale moderne occidentale; această idee este absentă în antichitate. Cu alte cuvinte, în Orientul Apropiat antic nu exista o „dimensiune” religioasă separabilă de cea profană sau
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
specialiști în religie, experți în câmpul cunoașterii voinței divine ce se puneau în slujba celor ce voiau să afle voința divină cu privire la evenimentele omenești. Acești specialiști consultați de toată populația se aflau în slujba suveranului care se folosea de „cunoașterea divinului” și ca instrument de legitimare politică (cf. Pongratz-Leisten, 1999). Deși izvoarele scrise pe care le avem la dispoziție în cazul vechilor regate ale lui Israel și Iuda se referă aproape exclusiv la figurile instituționale reprezentate de suverani și de demnitarii
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de artă buddhistă de la Mathură și Gandhăra a existat o influență reciprocă. Arta iconică a fost caracterizată printr-un idealism realist, combinând reprezentările umane realiste, în ceea ce privește proporțiile și atitudinile, cu o idee de perfecțiune și de serenitate ce conduce spre divin. Expresia lui Buddha, în același timp om deplin și zeu, devine canonul iconografic pentru majoritatea reprezentărilor artei buddhiste. Trăsăturile idealizate ale Preafericitului se concretizează în epoca Gupta (secolele IV-VI d. Hr.) într-o expresie misterioasă și meditativă, așa cum se
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
pentru a guverna cele trei ramuri ale aceleiași familii: Austria, Prusia și Rusia; ei recunosc astfel că națiunea creștină din care ei și supușii lor fac parte nu are alt suveran decît pe Unicul căruia îi aparține cu adevărat puterea, [...] Divinul nostru Salvator, Iisus Christos, Verbul Suprem, dătătorul de viață!".255 Expunerea unor astfel de motive a provocat confuzie, chiar și în epocă, fiindcă acest proiect pios și incredibil de ecumenic urma să asocieze sub semnul creștinismului cele trei confesiuni: ortodoxă
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Chiar justiția romană, în afara mediului iudaic, permitea uneori celui răstignit să fie dat jos de pe cruce și îngropat. În compendiul legii romane (cunoscut ca Digesta) găsim următoarele concesii: Trupurile celor condamnați la moarte să nu fie refuzate rudelor lor; și divinul Augustus, în Viața sa, în cartea a zecea, spunea că această regulă trebuie să fie respectată. În prezent, când este cerut acest lucru și permisiunea a fost acordată, trupurile celor care au fost pedepsiți să fie doar îngropate; uneori nu
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
baza datelor - fatal lacunare - de care dispunea cele mai tulburătoare ipoteze, să combine informații disparate și să le întregească, temerar, cu imaginația (călăuzită de o stringentă logică), încât monumentala sa lucrare învie o lume. Umanitatea dacică și autoproiecția acesteia în divin e adusă spre a se bucura de singura nemurire considerată reală de istoric, cea în virtutea căreia dispăruții trăiesc viața ideală în conștiința urmașilor. Mai mult ca probabil, savantul a proiectat peste lumea dedusă din extrem de săracele izvoare literare ale Antichității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
o descrie sădita că vită de soi, care însă s-a sălbăticit (Ier 2,21), iar Ezechiel, ca roditoare la început, apoi uscată (Ez 19,10-14). Hristos se prezintă că „vită cea adevărată” care, spre deosebire de Israel, aduce rodul așteptat de divinul „viticultor”, iar vinul din strugurii ei este semnul sacramental al sângelui vărsat ca dovadă supremă de iubire față de Dumnezeu și față de oameni, „sângele Noului Legământ”. Oamenii sunt chemați să se altoiască pe această vită și să rămână nedespărțiți de ea
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
familii de gânditori: a) construirea unei evocări riguroase, bazate pe fapte verificabile, a trecutului (pentru istorici, mitul va fi asociat cu memoria nesigură, cu zvonurile, cu povestirile exagerate); b) salvarea credinței religioase și Întemeierea ei pe o viziune nobilă asupra divinului (pentru filosofi și teologi, mitul va fi asociat cu scandalosul, sălbăticia, spaimele și experiențele primitive); c) identificarea unor sisteme de explicare pozitivă a universului Înconjurător (pentru primii „fizicieni” și filosofi, mitul va fi un exponent al necunoașterii cauzelor naturale, al
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a reprezentanților fenomenologiei religiilor, acesta este un act personal de credință, Încărcat cu valori mistice. Din perspectiva antropologilor, este un act social, Întemeiat pe anumite reprezentări simbolice și materializat prin diferite reguli de acțiune socială. În esență, modelul comunicării cu divinul, printr-un sistem de daruri materiale și simbolice, care creează, conform logicii reciprocității, o sumă de relații de interdependență, a fost general acceptat pentru manifestările rituale „slabe” (de tipul rugăciunilor sau ofrandelor), dar a născut numeroase dezbateri În ceea ce privește ansamblul ritual
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe autoexaminare; b) „către alții”(outward), care Întăresc relațiile dintre diverși oameni sau dintre oameni și instituții; c) „către lumea de dincolo” (upward), care sunt concentrate asupra legăturii dintre om și divinitate. Spre deosebire de ofrandă și sacrificiu, rugăciunea mediază comunicarea cu divinul numai prin cuvinte și/sau microacțiuni referitoare la corpul credinciosului (Îngenuncheri, culcări pe pământ, gesturi canonice precum făcutul crucii sau atingerea frunții, gurii și inimii etc.). Altfel spus, ea nu pune În mișcare bunuri care sunt transferate (prin depunere Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]