3,438 matches
-
cineva care s-o fi simțit vizat, fiindcă În Madridul acela al Bunului Dumnezeu, Încornorat era un bărbat din doi - a venit odată să-i ceară explicații pe treptele de la San Felipe, escortat de un prieten, Într-o dimineață când don Francisco se preumbla de colo-colo cu căpitanul Alatriste. Chestiunea s-a rezolvat În doi timpi și trei mișcări la căderea nopții, În clinchet de oțeluri, În spatele Îngrăditurii călugărilor Recoleți, de o asemenea manieră Încât atât presupusul Încornorat cât și amicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sau podoabe țipătoare, nici măcar viu colorate, Încât singura notă oarecum stridentă a Îmbrăcăminții sale o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria cu boruri largi. Dar chiar și așa, aspectul lui distona cu sobrietatea Întunecată a hainei negre a lui don Francisco de Quevedo, Îmblânzită numai de crucea de Santiago cusută pe piept, sub capa scurtă, tot neagră, care pe atunci se numea herreruelo. Îmi dăduseră voie să-i Însoțesc, pentru că tocmai le făcusem niște mici comisioane la Ștafetă; restul grupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lor o detunătură de archebuză, doi sau trei pierde-vară, un student de la Salamanca purtând o capă ponosită, deșirat și famelic, pe nume Juan Manuel de Parada, sau de Pradas, un tânăr pictor sosit de curând la Curte și recomandat lui don Francisco de prietenul său, Juan de Fonseca, și un ciubotar cârpaci de pe strada Montera numit Tabarca, foarte cunoscut ca șef al așa-zișilor muschetari: galeria de aplaudaci sau de huiduitori care, În funcție de interese, hotărau succesul ori eșecul unei comedii, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
uita la noi de parcă s-ar fi Întrebat În ce fel de societate nimerise. — Cu permisiunea domniilor voastre... dădu să spună, timid, ridicându-și degetul arătător mânjit cu vopsea. Dar nimeni nu-l luă În seamă. În pofida recomandării amicului său Fonseca, don Francisco de Quevedo nu uita că tânărul pictor executase, abia sosit la Madrid, un portret al lui Luis de Góngora, și deși n-avea nimic Împotriva flăcăului, Înțelegea să-l facă să-și plătească păcatul cu câteva zile de ignorare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
că tânărul pictor executase, abia sosit la Madrid, un portret al lui Luis de Góngora, și deși n-avea nimic Împotriva flăcăului, Înțelegea să-l facă să-și plătească păcatul cu câteva zile de ignorare absolută. Însă curând după aceea, don Francisco și tânărul sevilian au devenit practic nedespărțiți, și cel mai bun portret al poetului ne-a rămas chiar de la acel tânăr care, cu vremea, s-a Împrietenit și cu Diego Alatriste și cu mine, când era mai cunoscut sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
că vorbea de cu totul altceva. Sau pe mine? Alatriste, cu fereală, aruncă o iute ocheadă spre perechea aceea. Păreau a fi potere, sau spadasini năimiți. Simțindu-se observați, se Întoarseră pe jumătate, fără grabă. — Aș zice că pe mine, don Francisco. Dar cu domnia voastră și cu versurile domniei voastre, nu se știe niciodată. Poetul se uită Încruntat la stăpânul meu. — Să presupunem c-ar fi vorba de dumneata. E ceva grav? — S-ar putea să fie. — Ei comedie! În cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Pacheco de Narváez era cel mai faimos maestru de scrimă din Madrid, ajungând să dea lecții regelui stăpânul nostru. Scrisese câteva tratate despre meșteșugul armelor și, aflându-se odată În casa președintelui Consiliului Castiliei, se lansase Într-o discuție cu don Francisco de Quevedo asupra unor detalii și concluzii; drept care, punând amândoi mâna pe spadă pentru o demonstrație amicală, de la primul asalt don Francisco Îl atinsese pe maestrul Pacheco la cap cu o lovitură imparabilă, aruncându-i pălăria cât colo. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
despre meșteșugul armelor și, aflându-se odată În casa președintelui Consiliului Castiliei, se lansase Într-o discuție cu don Francisco de Quevedo asupra unor detalii și concluzii; drept care, punând amândoi mâna pe spadă pentru o demonstrație amicală, de la primul asalt don Francisco Îl atinsese pe maestrul Pacheco la cap cu o lovitură imparabilă, aruncându-i pălăria cât colo. De atunci, dușmănia dintre cei doi era mortală: unul Îl denunțase pe celălalt tribunalului Inchiziției, iar celălalt Îl Încondeiase pe primul fără pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Lope, zise careva. Toți se descoperiră când Lope, marele Félix Lope de Vega Carpio, apăru mergând Încet, Întâmpinat de salutul tuturor celor de față, care Îi făceau loc plini de respect; se opri câteva minute să stea de vorbă cu don Francisco de Quevedo, care Îl felicită pentru comedia ce avea să fie jucată chiar a doua zi la Corral del Príncipe: eveniment teatral la care Diego Alatriste Îmi promisese să mă ducă și gen de spectacol pe care aveam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
avea să fie jucată chiar a doua zi la Corral del Príncipe: eveniment teatral la care Diego Alatriste Îmi promisese să mă ducă și gen de spectacol pe care aveam să-l văd pentru prima oară În viața mea. Apoi, don Francisco făcu câteva prezentări. — Căpitanul don Diego Alatriste y Tenorio... Îl cunoașteți pe Juan Vicuña... Diego Silva... Tinerelul este Íñigo Balboa, fiul unui militar căzut În Flandra. Auzind aceasta, Lope Îmi atinse o clipă capul cu un gest spontan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
doua zi la Corral del Príncipe: eveniment teatral la care Diego Alatriste Îmi promisese să mă ducă și gen de spectacol pe care aveam să-l văd pentru prima oară În viața mea. Apoi, don Francisco făcu câteva prezentări. — Căpitanul don Diego Alatriste y Tenorio... Îl cunoașteți pe Juan Vicuña... Diego Silva... Tinerelul este Íñigo Balboa, fiul unui militar căzut În Flandra. Auzind aceasta, Lope Îmi atinse o clipă capul cu un gest spontan de simpatie. A fost prima oară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de Lope. Și chiar că n-am uitat nimic. Până și azi, după atâția ani de la Întâlnirea aceea, duc mâna la creștetul capului și simt acolo atingerea degetelor afectuoase ale celui poreclit pentru talentul său „Fenixul Ingenioșilor“. Nici el, nici don Francisco de Quevedo, nici Velázquez, nici căpitanul Alatriste, nici epoca mizerabilă și magnifică pe care am cunoscut-o atunci nu mai există. Însă rămâne, În biblioteci, În cărți, În tablouri, În biserici, În palate, În străzi și piețe, urma de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe care au lăsat-o oamenii aceia În peregrinarea lor pe pământ. Amintirea mâinii lui Lope se va șterge doar odată cu mine, când voi dispărea; ca și accentul andaluz al lui Diego de Silva, sunetul pintenilor de aur ai lui don Francisco atunci când șchiopăta, sau privirea acvatică, verde-albăstruie și senină, a căpitanului Alatriste. Dar ecoul vieții lor ieșite din comun va continua să răsune atâta vreme cât va dăinui locul acesta imprecis, amestec de neamuri, limbi, istorii, sânge și visuri trădate: scenariul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
că iubirea de teatru a monarhului nostru, ahtiat după aventuri tinerești, se răsfrângea - clandestin - și asupra celor mai frumoase actrițe ale acelei perioade, cum a fost cazul Mariei Calderón, La Calderona, care i-a dăruit și un fiu, numit tot don Juan de Austria ca și predecesorul lui celebru, copilul din flori al lui Carol Quintul. În ziua aceea se relua la Corral del Príncipe o Îndrăgită comedie a lui Lope de Vega, El Arenal de Sevilla - titlu trimițând la rău-famatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
față În față cu mânăstirea Santa Ana. Când căpitanul și cu mine am ajuns acolo nu mai eram singuri: ni se alăturaseră În drum Juan Vicuña și Licențiatul Calzas, mari admiratori ai lui Lope, și chiar pe străduța Del Princípe, don Francisco de Quevedo. Astfel am ajuns cu toții Împreună la intrarea corral-ului de comedii, unde abia de te puteai mișca de atâția oameni. Toate stările sociale din orașul de reședință a Curții erau reprezentate: de la nobilii din Încăperile de sus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
un cuarto la prima poartă, trei la a doua - obol pentru spitale - și douăzeci de maravediși pentru locuri pe bănci. Desigur că locurile noastre erau ocupate, deși dăduserăm bani pe ele; dar, nedorind să facă tărăboi În prezența mea, căpitanul, don Francisco și ceilalți s-au hotărât să stea mai În spate, alături de muschetari. Eu priveam totul cu ochii mari, vă dați seama, fascinat de lumea adunată, de vânzătorii de limonadă și cofeturi, de zvonul conversațiilor, de foiala rochiilor ample și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
prieteni și de câteva doamne, iar Álvaro de la Marca răspunse cu un zâmbet politicos salutului pe care căpitanul Alatriste i-l adresă de jos atingându-și borul pălăriei. Câțiva prieteni Îi oferiră un loc lângă ei pe o bancă lui don Francisco de Quevedo, care se scuză față de noi și plecă să se așeze acolo. Juan Vicuña și Licențiatul Calzas stăteau mai la o parte, discutând despre piesa pe care aveam s-o vedem și pe care Calzas o prețuise foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mea. Însă În ziua aceea, la Corral del Príncipe, María de Castro nu era pentru mine decât frumoasa Laura care sosește cu mătușa ei Urbana În portul Sevillei, unde galerele se pregătesc de plecare și unde se Întâlnește Întâmplător cu don Lope și cu Toledo, servitorul lui. A o șterge-i cu temei; că și ele pleacă de-aci. Oh, ce izbândă-i În a fugi de armele unei femei! Totul mi-a dispărut din preajmă, fascinat cum eram de cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aflam În plin Arenal al Sevillei, Îndrăgostit nebunește de Laura, și nu-mi doream decât să dau dovadă de vitejia căpitanilor Fajardo și Castellanos, Înfruntându-i pe toți alguazilii și poterașii Înainte de a mă Îmbarca În Armada regelui, zicând, ca don Lope: A trebuit să scot spada cavalerește. N-am scos-o pentru un fitecine, ci pentru un hidalg, căci se cuvine să-l cinstești și pe cel ce te-amărește, dacă te prețuiești cât de cât... Vezi tu, a-l ofensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
despre vreun alt ajutor, Licențiatul Calzas nu era nici pe departe un bun luptător, iar bătrânelul de Juan Vicuña la cei cincizeci de ani ai lui nu putea face mare lucru cu singura-i mână. În ce-l privea pe don Francisco de Quevedo, acesta se afla cu două rânduri de bănci mai departe, atent la piesă și cu totul străin de ce se urzea În spatele lui. Mai rău Încă, influențați de șâșâiala enervantă a provocatorilor, mulți spectatori Începeau să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la capătul puterilor. Brațele le avea ca de plumb, iar sângele Îl orbea. Ridică mâna stângă, cea cu daga, ca să se șteargă la ochi cu dosul palmei, și atunci văzu o spadă care se Îndrepta spre gâtul lui, și pe don Francisco de Quevedo care, strigând: „Alatriste! Ajutor! Săriți!“ cu o voce tunătoare, se năpustea peste bănci spre bârna despărțiturii din spate și abătea cu o lovitură năpraznică a spadei sale goale oțelul inamic. — Cinci la doi Încă mai merge! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
civil ordinul de a interveni și a opri tumultul. Și taman când se pregătea să deschidă În sfârșit gura pentru un ordin regal și fără drept de apel, l-a surprins și pe el ca pe noi toți irupția lui don Francisco de Quevedo, binecunoscut Curții În fel și chip. Dar surpriza cea mare abia urma să vină. Și asta pentru că poetul strigase numele lui Alatriste intrând În luptă; iar regele stăpânul nostru, care mergea din uimire În uimire, a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la Buckingham cu cel mai desăvârșit sânge rece. — Steenie, zise. Apoi, cu spada goală În mână, nemaizăbovind, durui pe scară În jos urmat de Buckingham, care și el Își scotea oțelul din teacă pe când sărea câte două trepte deodată. Iar don Filip al Patrulea, Înmărmurit, nu știu dacă să-i oprească sau să apară din nou la fereastră; așa că atunci când Își recăpătă stăpânirea de sine pe care fusese cât pe ce să și-o piardă, cei doi englezi se aflau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ale celui mai puternic imperiu de atunci, din lume. Ne putem ușor imagina sentimentele lui Diego Alatriste văzându-se Înaintea atotputernicului favorit, În Încăperea aceea vastă unde, În afară de covor și masă, unicul ornament consta dintr-un portret al răposatului rege, don Filip al Doilea, bunicul actualului monarh, care atârna deasupra unui mare șemineu stins. Cu atât mai mult cu cât recunoscuse În personajul acela, fără urmă de Îndoială și fără cine știe ce efort, pe cel mai Înalt și mai solid din cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
despartă pe adversari sau ca să-l protejeze pe el, nu se știe prea bine. Și după ce băgă spada În teacă se Întoarse cu spatele, odată cu Buckingham, dezinteresându-se suveran de mersul evenimentelor, În aplauzele unui public entuziasmat de spectacol. Pe don Francisco de Quevedo Îl lăsară să plece din ordinul personal al regelui, căruia pesemne Îi plăcuse ultimul lui sonet. Din cei cinci spadasini, doi scăpară În vălmășagul intervenției, pe unul Îl purtară pe sus fiind rănit destul de grav, iar doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]