29,295 matches
-
albastru al unui nobil maramureșean (tatăl, Theodor Botha sau Botta, e descendent al unor aristocrați din Nord), Emil Botta e unul din subiectele ideale pentru criticul literar: scriitorul din Întunecatul April, Trântorul, Poeme, Pe-o gură de rai sau Un dor fără sațiu, dar și actorul de dramă, care "acoperă" roluri dintre cele mai diverse, de la tânărul Werther până la Ion din Năpasta lui Caragiale, stând în admirația lui Kirkegaard opera și biografia poetului și actorului oferă, cu generozitate, substanță, teme, argumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
corespunde o mișcare inversă, de claustrare. Astfel, Emil Botta parvine la poza (mai profundă, dar suprapunându-se aceleiași "scheme" poetice) de damnat. Conștiința tragică a damnatului, deși prezentă în toată opera Goliatului Dezolării, se accentuează în Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). "AFARĂ a fost aruncat ÎNĂUNTRU" este un vers emblematic pentru cea de a doua mișcare, spre interior, a sinelui poetic. Moartea, claustrare supremă, își rostește amenințările. "Cavoul", "sarcofagul", "cimitirul" sunt spații iremediabil închise. Abundă astfel de perimetre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
lucrurilor, cu tot dramatismul său, care, ne-contracarat, se mistuie în propria intensitate. Acest fenomen, deplâns de unii critici 16, se accentuează începând cu volumul Pe-o gură de rai (1943), pentru a deveni strident în Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). Dacă Pompiliu Constantinescu, de pildă, vede în Pe-o gură de rai o "anemiere a expresiei"17, alți exegeți 18, dimpotrivă, salută lepădarea "măștii" și adoptarea tonului de confesiune nudă. Dinu Pillat observă că, odată cu Pe-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
un lirism obsesional, ale cărui diferite straturi transmit din aproape în aproape aceleași nuclee gestuale, aceleași spasme întunecate. De aici și până la manierism nu mai este decât un pas (pe care, din păcate, poetul îl face în Versuri și Un dor fără sațiu, unde reluarea acelorași motive poetice, autoplagierea devin evidente). Rămâne valabilă și salvatoare puterea halucinatorie a Școlarului Durerii, putere ce îl conduce spre revelații de tot felul, inclusiv mistice. Oricât ar vrea să se salveze prin puterea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de stagiune. Râsul se întoarce în sine, autodevorator. Dar... râsul ca insurgență și act de sabotaj este o tentativă de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tânjesc după starea de umbră. (Rîsul tăcut) Este o formă modernă a romanticului Sehnsucht nach dem Tode: Veveriță, îngân, simt că nu voi mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc moartea, și dorul acesta îmi insuflă poftă de viață. De hatârul morții, de dragul ei mă voi căzni să trăiesc. (Cel mai tare) Râsul tăcut, vocea mută sunt un mod de a exploata la maximum tăcerea în care se oglindește cuvântul, adică jumătatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o trecere spre uman și suprauman (în timp ce oglinda coboară în infra-uman). Fereastra este un drum spre singular. Am notat deja teama de Unul, angoasă și idiosincrasie ce stăruie în scrierile lui Emil Botta. Dar această teamă de Unul este și dorul de el (Sehnsucht). Misteriosul dor metamorfozează fereastra, transformând-o în negativul ei. Din geometrie explozivă, aceasta devine geometrie devorantă. Deschidere în prăpastie, scara. Pe ultimele trepte conștiința reveni. Biata de ea, se întorcea plăpândă, plină de pulbere, desculță, așa cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
suprauman (în timp ce oglinda coboară în infra-uman). Fereastra este un drum spre singular. Am notat deja teama de Unul, angoasă și idiosincrasie ce stăruie în scrierile lui Emil Botta. Dar această teamă de Unul este și dorul de el (Sehnsucht). Misteriosul dor metamorfozează fereastra, transformând-o în negativul ei. Din geometrie explozivă, aceasta devine geometrie devorantă. Deschidere în prăpastie, scara. Pe ultimele trepte conștiința reveni. Biata de ea, se întorcea plăpândă, plină de pulbere, desculță, așa cum îi stă bine călătorului: "Iartă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dezvoltarea retorică a versului "Eminescu se credea Eminescu", dar alunecă în prețiozitate, emfază: O patimă grozavă, o patimă neînduplecată, mai tare ca oțelul și cremenea. Mania grandorii, comparată cu patima lui este nimic, o nimic toată: Eminescu se credea Eminescu. Dorul eminescian îl învață pe Emil Botta să interiorizeze spațiul. Imaginile sunt captate acum cu ajutorul unei lumini absconse, greu perceptibile. Imaginea în genere este un instrument înșelător, care își cere drepturile la viață independent de cel care a creat-o. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și alți flăcăi, a fost dus în război. Și cum P.P. Carp îl cunoștea pe Petrache îndeaproape, i-a sugerat Generalului Franțuz, să-l ia pe Petreache ordonanță. Așa a ajuns Petrache ordonanță la Paris. Dar Stavarache se topea de dorul copiilor. Iată ce spunea odinioară Ion Olaru din Tansa, un mare meșter popular, adică olar, probabil că strămoșii lui au fost olari și de acolo i se trage numele de Olaru: Bă, tu ești nepotul lui Petrache B....ă? Apoi
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
spunându-i că se simte slab. La puțină vreme vecinul i a spus: Bade Costache, eu merg acasă, mănânc ceva, îmi iau femeia și venim amândoi. Când a venit Cocoș, Lucache se muncea să treacă în lumea amintirilor, lumea fără dor și fără supărare. Așa s-a stins la cei 69 ani ai săi. Agripina A fost fiica unei văduve. Zamfira, mama Agripinei, pentru a scăpa de o piatră din casă, că o mai avea și pe Cociocoaia, de numai 14
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
trăit. Primăvara, vremuri grele, Petrache a fost luat la oaste, că era război. Și a stat Petrache cât a stat pe front, până când i s-a ivit ocazia să poată fugi și ... pe aci ți-i drumul, că-i era dor de nevastă. Și, după multe peripeții, a ajuns la frumoasa lui nevastă. După ce s-a sfârșit războiul a trebuit să-și facă și el casă și unde putea să-și facă decât pe locul tatălui, dar s-a lovit de
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de grădini, intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai de el știută. Pentru că femeia avea gleznele legate A spus cândva poetul Mircea Ciobanul. Despuiere Nu mai sunt cuprinsă de vedeniile simțurilor; a trecut demult acea sărbătoare de dor, au apus de tot flăcările de după-amiază, au rămas tulburi în memoria mea. Fantasme și gesturi suspendate își așteaptă împlinirea dincolo; și mintea așteaptă o stare adâncă. Caii albi și negri, brocarturi, haine de mătase, poleite cu aur și argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
din îndărătnica viață ce s-a ales? Sau poate fiecare urcă stelele sus, în zenit și-apoi moare. Nu pot fi doamna munților din poveste, nici stavilă privirilor în cohorte de brazi, nici oseminte nu pot să adun, să descifrez dorul Herei de a se îmbăia în izvorul Kanathos; fecioară liberă, în fiecare an. Zeus îi sfâșia bucuria, chinuri de pământ îi tăiau aripile năluce, prin apele de argilă, nu mai trăia decât durere și milă. Dorul de a fi fecioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
să adun, să descifrez dorul Herei de a se îmbăia în izvorul Kanathos; fecioară liberă, în fiecare an. Zeus îi sfâșia bucuria, chinuri de pământ îi tăiau aripile năluce, prin apele de argilă, nu mai trăia decât durere și milă. Dorul de a fi fecioară mereu este mai puternic decât nemurirea unui zeu! E o revenire la starea dintâi idealul tot mai îndepărtat Pe Zeus Hera l-a iertat?! Când e noapte, e frumos să crezi în lumină. (Edmond Rostand) Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
bine cum nu se poate explica în cuvinte... se poate numai simți. Apoi a plecat, dar eu în acea stare de bine m-am trezit și venisem așa de veselă să le povestesc despre Raisa. Raisa a plecat. Cuvintele mamei dor. O viață abia începută s-a încheiat. Spiritul însă era cu noi, ne insufla o stare de bine liniștită și blândă. Și toți ne simțeam bine în acea stare, care a dăinuit și zilele și lunile următoare și, cred că
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
n-ar trebuii să ne afecteze dacă boala asta nu s-ar întinde în sufletele multor tineri care văd că alții pot și au, iar ei se străduiesc din greu pentru nimic sau aproape nimic. Aici e buba. De aici dorul de ducă, legal sau ilegal, al atâtor tineri care ar putea munci cu folos în țara lor. Cum să-i oprești?; cum să le spui că mai au nevoie și de altceva în viață, decât numai de bani. Ai nevoie
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
vreunei întâmplări: de pildă, o oală de lut cu flori aflată pe pervazul vecin îi conferă naratoarei din proza Vecinătate o intuiție a unui conflict interior, a unei taine sufletești conservate de femeia căreia îi aparține apartamentul vecin - „viața unui dor lăuntric“, cum spune ea, și anticipă enigma identitară care va sta în centrul prozei. La fel, în nuvela mansfieldiană Beatitudine, motivația artistică se clădește pe numeroase semne contextuale ce desemnează un univers lăuntric, feminin, dominat de un soi de empatie
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de bani, pentru ca bunica să ne poată oferi ce ne era necesar. Dar nu i-a fost nici mamei ușor ca să poată face acești bani, acolo nu a așteptat-o nimeni cu brațele întinse, nu, mama a muncit. Îi duceam dorul, dar nu lipseau din viața noastă șotiile, distracțiile, eram și suntem nepoatele iubite ale bunicii, cu care se mândrea, știind că ea poate pleca la muncă pe câmp, iar noi vom avea grijă să paștem bobocii, să hrănim puișorii, găinele
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
piatră, care se îngreuna din ce în ce mai tare și mai tare. Dar, cu cât mai mult scriam, cu atât mai mult îmi părea că sufletul meu se ușurează. Am termiant de scris ceea ce se poate numi o scrisoare de suflet! Mi-e dor de tine, mamă! Afară este înnourat, nu se aude niciun sunet. Tot satul e pustiu, parcă nu ar mai exista nimeni pe fața pământului. Ploaia așteaptă să cadă peste noi, să-i simțim mângâierea ei rece. Ce poate să aducă
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
o iubesc. Să-i zic aceste cuvinte, pe care, poate, niciodată nu i le-am spus, dar care-mi provoacă atâta durere, de fiecare dată, când îmi amintesc de ea, și care mă duc până la lacrimi - lacrimi de durere și dor. La biserică, învățăm că, după moarte, oamenii buni vor ajunge în rai. Eu o să ajut mereu această lume cu tot ce voi putea și voi face bine ca să ajung după moarte, acolo, în Împărăția Cerului, căci eu sunt sigură că
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
datoria de om, voi ajuta pe toți cu ce voi putea. Voi întemeia o familie, voi fi mamă și voi povesti despre ea, despre mama mea. Mama mereu o să-mi rămână în amintire și-n suflet. Și o să-i port dorul până în clipa când o să ajung la ea, lângă sufletul ei. Și chiar mai departe de acele clipe. Acest eseu a fost apreciat cu nota 10 și profesoara a mărturisit că a plâns, când l-a citit, iar eu am plâns
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
cele spuse de ea. Și doar acum, când încerc să-mi amintesc câte ceva despre ea, îmi dau seama că sunt la fel ca ea. Și acum mă gândesc că mă plângeam că-mi este greu fără ea, că-mi este dor, dar oare cum se simțea ea, știind că trebuie să ne lase? Cât a putut suferi, cât poate un om să sufere... Îmi imaginam că eu sunt o jertfă a soartei, dar îmi dau seamă că eu sunt un om
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
alocuri însăși albia majoră a râului Prahova. Precipitațiile atmosferice căzute în antervalul iunie-august 1997 au dus la producerea inundațiilor și au stimulat procesele de alunecare și eroziune. Cele mai semnificative efecte ale precipitațiilor au avut loc în dreptul confluenței cu Izvorul Dorului și între Nistorești și Bobolia. În cel de-al doilea caz, după ce unda de viitoră generată de creșterea nivelului apelor, a trecut de la Comarnic, s-a efilat cuprinzând întreaga albie majoră a Prahovei. Împinsă spre versantul drept, între Nistorești și
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
pieptului, între cupe cu dulce otravă, pînă sub coroana arborelui ombilical, până în hipnoticul inel al patimei roze și al cântecului mut ca al scoicii adunând tot vuietul mării între valvele pulsând, fremătând, între algele mângâind cu imperceptibilul foșnet nesfârșitul meu dor de scafandru... Și oare, încă, ce voi fi iubind la tine?... 30 iunie 2006 Merg la București cu acceleratul, pe o rută folosită de atâtea ori și de P.H.L., din tinerețe și până spre apusul carierei sale politice (prin anii
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]