2,407 matches
-
romanul cu titlu și tipologie caragialescă Actele vorbește de I. Peltz roman apreciat de G. Călinescu la fel de puțin ca scrierile lui N.D. Cocea Flăcău de slugă, Pentru un petec de negreață -, romanul cu accente naturaliste Balanța de Ion Băieșu. În dramaturgie, modul satiric se concretizează într-o continuare a direcției caragialiene pe coordonata politică prin piese precum Apostolii, Plicul de Liviu Rebreanu, Escu de Tudor Mușatescu, Ultima oră de Mihail Sebastian, Generația de sacrificiu de I. Valjan, dar și mai puțin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
partea cu creșterea. Bine, bine, da'fetele? Sunt de la corectură. Și...el? șopti Metodiu, trăgând cu coada ochiului spre tătarul cel tatuat. El? El a câștigat concursul "Dintre sute de tătari". Să ți-l prezint. Îl cheamă Mârzac.98 În dramaturgie, un anumit interes poate capta comedia într-un act, un prolog și două tablouri Actul al șaselea, în care D. D. Pătrășcanu parodiază piesa shakespeariană Romeo și Julieta, amuzându-se prin negarea finalului tragic arhicunoscut și continuarea poveștii de dragoste
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-se, înroșindu-și buzele sau bând whisky.120 Așadar, nongândirea, evidențiată prin "ducerea la extrem" a rațiunii care-și dovedește astfel mai pregnant ineficiența, are drept consecință noncomunicarea. În această piesă care a dat o primă configurare de valoare a dramaturgiei absurdului, noncomunicarea acaparează toate nivelele rezultate din cuplarea combinatorie a celor trei instanțe ale comunicării: personaje, autor și public. Teatrul presupune un dialog multietajat în care Receptorul (spectatorii) decodează mesajul piesei și transmite propriul mesaj de răspuns prin aplauze, hohote
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
limita epigonismului, de pildă în unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu (S-au supărat profesorii, Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de amărăciune, intenția
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de amărăciune, intenția ironico-satirică: "generatia de sacrificiu" este sintagma prin care se autodefineau senatorii și deputații români de după Primul Război Mondial, deși nu își sacrificaseră decât nopțile pentru
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exhibat deliberat ca într-un exercițiu terapeutic de exorcizare și stăpânire a temerilor, provine din mezalianța subversivă a comicului cu tragicul. Această paradoxală combinație va fi pusă în evidență în mod exemplar, așa cum vom încerca să demonstrăm în continuare, prin dramaturgia și proza lui I. L. Caragiale. 3.10. "Simt enorm și văz monstruos" Aflat la granița dintre tragic și comic, grotescul ocupă un loc însemnat între procedeele caragialiene, reprezentat masiv în schițe precum: 1 Aprilie (monolog), La Paști, Grand Hôtel "Victoria
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sensul etimologic de contopire și transpunere fabulistică a umanului în animalier și invers (Vreau să număr stele), sau al celui dedus din supralicitarea sinistrului, prin fatala anulare a răului prin mai rău (A murit păpușa). Prezența substanțială a grotescului în dramaturgia ionesciană, justificată, așa cum spuneam, prin nevoia de decosmetizare și denudare a procedeelor teatrale în scopul revigorării și ancorării teatrului în complexa problematică a existenței absurde, cunoaște anticipări atât în versurile, cât și în proza de tinerețe, aflată sub semnul satirei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nemernice?? Dar copilașii nu se sinchisiră. Victor Hugo se rostogoli din copac ca scroafa. Îl întovârășiră hohote de râs și "fructe"".194 Putem observa astfel că scrierile de tinerețe ale lui Eugen Ionescu, ale căror incipiente motive vor înflori în dramaturgia prestigioasă de mai târziu, oferă un material abundent, de neignorat în privința contribuțiilor literare românești la ilustrarea acestui mod al comicului. În literatura de factură postmodernă, Ion Bogdan Lefter identifică prezența grotescului în microromanul lui Vasile Gogea, Scene din viața lui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai bine în oximoronica expresie românească a "râsu'plânsului"200, pusă în circulație și explorată magistral de Nichita Stănescu. Aceste considerații vizează în primul rând umorul propriu-zis, care poate fi numit și "alb" sau pe cel "roz" al prozei și dramaturgiei melodramatice. Ele sunt însă parțial valabile în cazul umorului negru. Dacă umorul alb presupune referenți inatacabili din sfera valorilor morale și spirituale, umorul negru aplică derizoriul zonei biologicului ca realitate pragmatică incontestabilă: corpul uman, inclusiv în ipostaza de cadavru, infirmitățile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amintește de obsesia caragialiană legată de responsabilitatea și dificultatea carierei de literat. Tudor Mușatescu ilustrează, așadar, și literatura aforistică românească, alături de I.L. Caragiale, G. Topârceanu sau de Aurel Baranga cu ale sale Minime și maxime. În proza scurtă și în dramaturgia cu tentă satirică, Tudor Mușatescu datorează, indubitabil, mult lui Caragiale. În romanul "melodramatic"219 Mica publicitate, în schimb, perspectiva predominant umoristică semnalizează desprinderea de model și investigarea pe cont propriu a unui univers în care va acorda atenție mai mult
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care nu presupun nimic degradant sau epigonic. Independența față de modelul asumat se verifică în maniera originală de prelucrare și revalorizare a unui patrimoniu literar, recunoscut ca atare. Dintre coordonatele caragialismului, marcate pe axele tematice, tipologice și expresive, vizibil recurente în dramaturgia și în proza românească sunt cele care configurează universul tipologic. Mitică, semidoctul, figurile triunghiului conjugal, moftangiul politician, așadar acele tipuri exponente ale scrisului caragialian se regăsesc în contexte literare noi, menite, mai totdeauna, să le adâncească semnificațiile. Mai concret, aceste
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acele tipuri exponente ale scrisului caragialian se regăsesc în contexte literare noi, menite, mai totdeauna, să le adâncească semnificațiile. Mai concret, aceste personaje apar reipostaziate, într-o manieră mai mult sau mai puțin debitoare lui Caragiale, în unele lucrări din dramaturgia și proza interbelică, prefigurează prin anumite aspecte care țin de construcția lor aparte "noneroul" farsei tragice, regăsindu-se mai târziu resemnificate, în lumina noilor circumstanțe social-politice, la Ion Băieșu sau Teodor Mazilu, și chiar la prozatorii târgovișteni. Astfel, în variantă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
roman de Gustave Flaubert. Gaby: Și d[umnea]ta vad că pronunți greșit. Vrei să spui Gùstav Fla-uber. În definitiv, el ori Franț, tot aia.65 Tipologia semidocților plini de aplomb este, după cum anticipam, bine reprezentată în proza și în dramaturgia lui Arghezi. Rectorul Mya Lak din Țara de Kuty este o versiune de "savant" creionat incisiv drept o culme a ridicolului. I s-ar cuveni un trofeu al ignoranței absolute deservite de o inegalabilă superbie. Spre hazul mușteriilor de la bărbier
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe care nesăbuitul i-a arătat-o publicată "fraudulos" într-o revistă, de către un anume ...Eminescu. Aproape la fel de fertilă în câmpul literaturii postcaragialiene s-a dovedit combinația tipologică a politicianului demagog pișicherul prin excelență, pentru care vocația mistificării e definitorie. Dramaturgia satirică a lui Liviu Rebreanu oferă câteva exemple: Mitică Ionescu din Apostolii pușlamaua bucureșteană transferată în mediul politic ardelean, spațiu adecvat propagării ideilor clișeizate referitoare la propășirea neamului și emanciparea culturii naționale etc., printr-un veritabil "discurs pișicher"78 și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
milostivul" și ajuns ministru prin șantajele manevrate din culise de "conașul Valentin", servește drept paravan pentru scopul altruist al lui Pamfil, de distrugere din temelii a întregii șandramale politicianiste. Pe acest considerent, descoperim în Pamfil un personaj fără corespondent în dramaturgia caragialiană și în cea care are ca temă centrală politica. Eroul lui George Mihail Zamfirescu este un caz excepțional de "păpușar" în spectacolul politic pentru care scopul, nobil, idealist, "scuză mijloacele". Generos, demn, inteligent, ferm, capabil de iubire pură, neobosit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceeași conștiință funcționând succesiv sub două unghiuri diferite"188, dovadă a virtuozității atât în materie de exegeză la comandă, cât și în privința unei veritabile critici a criticii pe care de acum înainte o va săvârși constant. Așa cum va proceda în dramaturgia de mai târziu când va asedia logica aristotelică prin ducerea la absurd a principiilor acesteia (Rinocerii, Cameleonul păstorului, etc.), subminarea edificiului criticii literare este realizată de tânărul Ionescu cu armele specifice acestei discipline: pledoaria impresionistă fie pentru, fie împotriva unei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aspectele esențiale care țin de teoretizarea absurdului. 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului Ceea ce ne propunem să subliniem în acest scurt excurs teoretic prin vasta problematică implicată de absurd este motivația și consecințele pătrunderii sale în domeniul literaturii, al dramaturgiei în special, ca zonă predilectă de manifestare artistică a acestui concept cu certe conexiuni cu epistemologia și cu metafizica. În linii mari, ca obiect al investigațiilor filosofice, conceptul de absurd cunoaște două accepțiuni 1. În plan logic, prin absurd se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dramatice. Altfel spus, printr-un demers fără precedent, autorii de "farse tragice" Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, Friedrich Dürrenmatt, Max Frisch, Eduard Albee, Fernando Arrabal, Jean Genet considerați deja "clasici" ai avangardei, au reușit să inoveze nu doar tematica dramaturgiei, ci și forma tradițională, aristotelică a acesteia. În mod paradoxal 8, acești promotori ai antiteatrului sfârșesc prin a regenera forma dramatică, deoarece constituienții de bază ai morfologiei sale tradiționale acțiune, personaj, dialog nu sunt aboliți, ci modificați esențial. Acțiunea neunitară
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Însă la Caragiale mai întotdeauna se întrevede în subsidiar, ca origine a conflictului, tocmai relația dintre individ și sistem, relație care va deveni centrală în farsa tragică. Un alt aspect care marcheză desprinderea de tradiție și amplasarea în modernitate a dramaturgiei lui Caragiale se referă la deosebirea esențială dintre râsul vesel și relaxant, declanșat de comedia clasică, și cel stârnit de piesele sale, un râs crispat, înghețat, "în doi timpi", similar cu cel derivat din comicul absurdului, specific farselor tragice moderne
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a absurdului. Opera lui Caragiale, complexă și caleidoscopică, se dovedește așadar generoasă și în resurse de modernitate pe direcția impusă de absurd în lumea postbelică. 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană Identificabil, așa cum am văzut, în proza și în dramaturgia caragialiană, la nivelul personajului, al situațiilor și mai cu seamă al limbajului, absurdul ca termen caracterizează adecvat scrierile lui Urmuz și ale lui Eugen Ionescu. Acceptând drept axiomatică cea din urmă afirmație, vom încerca să argumentăm faptul că absurdul se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai cu seamă al limbajului, absurdul ca termen caracterizează adecvat scrierile lui Urmuz și ale lui Eugen Ionescu. Acceptând drept axiomatică cea din urmă afirmație, vom încerca să argumentăm faptul că absurdul se regăsește și într-o bună parte a dramaturgiei lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și Marin Sorescu unde poartă încă, într-o măsură mai mare sau mai mică, amprenta viziunii caragialiene. Nu putem concepe o panoramă a literaturii române cu implicații absurde fără cel mai solid reper al său
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
monedă: două cepe de apă"59. Ca argument al ipotezei alternative, semnificativ este faptul că majoritatea studiilor consacrate ineditului fenomen teatral apreciază că premiera piesei Cântăreața cheală la Theatre des Noctambules în 1950, a constituit punctul de plecare al unei dramaturgii de avangardă care aduce în prim plan o problematică subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
raporturile dintre literatura urmuziană și cea ionesciană. Filiația Caragiale-Eugen Ionescu a fost, de asemenea, adeseori invocată și suficient pusă în lumină. În afara lucrării citate a lui I. Constantinescu, în care se face adesea referire la contribuția lui Caragiale la configurarea dramaturgiei moderne prin ecoul transmis de Eugen Ionescu, problema este tratată și în alte articole, cum este cel al lui Al. Paleologu, intitulat De la Caragiale la Eugen Ionescu, și invers 62. Și în teza de doctorat elaborată de Alexandra Hamdan, Ionescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Zarifopol ca importanță și adâncime exegetică. În plus, semnează un prim articol în publicația lunară new-yorkeză "România", cu titlul Caragiale, actual și universal 65, în care apreciază, în mod semnificativ, chiar acele elemente prin care Caragiale prefigura teme centrale ale dramaturgiei ionesciene, și anume "dezarticularea psihologiei și distrugerea aceasta a limbajului pregătitoare a unui nou limbaj"66. În ceea ce ne privește, am evidențiat deja acele concrete reilustrări ale motivelor de esență caragialiană în dramaturgia și în proza lui Eugen Ionescu și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin care Caragiale prefigura teme centrale ale dramaturgiei ionesciene, și anume "dezarticularea psihologiei și distrugerea aceasta a limbajului pregătitoare a unui nou limbaj"66. În ceea ce ne privește, am evidențiat deja acele concrete reilustrări ale motivelor de esență caragialiană în dramaturgia și în proza lui Eugen Ionescu și am punctat și reperele de pe traseul invers, respectiv acele ipostaze ale absurdului redat prin intermediul comicului sau în forma serioasă din unele nuvele și din drama Năpasta, care trimit cu gândul la literatura ionesciană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]