6,588 matches
-
captivitate și a fost executat de bolșevici în luna următoare. După Revoluția din Februarie, Nicolae al II-lea și familia sa au fost puși sub arest la domiciliu în Palatul Alexandru. Mai mulți membrii ai familiei imperiale, printre care Marele Duce Cyril Vladimirovich de Rusia, care a reușit să stabilească relații bune cu guvernul interimar și în cele din urmă a fugit din țară în timpul Revoluției din Octombrie. La data de 17 iulie 1918, autoritățile bolșevice care acționau la ordinele lui
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
Rusiei în 1613. La 18 iulie 1918, a doua zi după asasinarea țarului și familiei sale, membrii ai familiei extinse imperiale ruse au cunoscut o moarte brutală, fiind uciși în apropiere de Alapayevsk de către bolșevici. Membrii asasinați au fost: Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei, Prințul Ioan Konstantinovici al Rusiei, Prințul Konstantin Konstantinovici al Rusiei, Prințul Igor Konstantinovici al Rusiei și Prințul Vladimir Pavlovici Paley, Varvara Iakovleva secretara Marelui Duce Serghei, Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, o strănepoată a reginei Victoria și
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
în apropiere de Alapayevsk de către bolșevici. Membrii asasinați au fost: Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei, Prințul Ioan Konstantinovici al Rusiei, Prințul Konstantin Konstantinovici al Rusiei, Prințul Igor Konstantinovici al Rusiei și Prințul Vladimir Pavlovici Paley, Varvara Iakovleva secretara Marelui Duce Serghei, Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, o strănepoată a reginei Victoria și sora mai mare a Țarinei Alexandra. Marea Ducesă Elisabeta plecase cu familia ei după 1905 când a fost asasinat soțul ei, Marele Duce Serghei Alexandrovici, și a donat toata
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
Pavlovici Paley, Varvara Iakovleva secretara Marelui Duce Serghei, Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, o strănepoată a reginei Victoria și sora mai mare a Țarinei Alexandra. Marea Ducesă Elisabeta plecase cu familia ei după 1905 când a fost asasinat soțul ei, Marele Duce Serghei Alexandrovici, și a donat toata averea sa săracilor, devenind călugăriță, însă a fost ucisă chiar și așa. În ianuarie 1919, autoritățile revoluționare i-au executat pe: Prințul Dmitri Konstantinovici, Prințul Nikolai Mihailovici, Prințul Pavel Aleksandrovici și Prințul George Mihailovici
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
Cercetarea a dovedit însă clar faptul că toți Romanovii ținuți prizonieri în interiorul casei Ipatiev din Ekaterinburg au fost uciși cu brutalitate. Descendenții Xeniei și Olgăi, cele două surori ale lui Nicolae al II-lea, au supraviețuit până în zilele noastre. Marele Duce Kiril Vladimirovici, descendentul direct pe linie masculină al țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a pretins șefia fostei case imperiale a Rusiei și și-a asumat titlul de "împărat și autocrat al tuturor rușilor" în 1924, când dovada că
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
fiul, Filip al II-lea al Spaniei, la conducerea ducatului, în ciuda pretențiilor lui Francisc. Și acest război s-a terminat nedecis. Francisc nu a reușit să cucerească Milanul, dar a cucerit mare parte din teritoriile stăpânite de aliatul lui Carol, Ducele de Savoia, inclusiv capitala Torino. Un armistițiu semnat la Nisa, în 1538, pe baza "uti possidetis", a pus capăt războiului, dar pacea nu avea să dureze. Războiul a fost reluat în 1542, Francisc aliându-se atunci cu sultanul otoman Suleiman I
Carol Quintul () [Corola-website/Science/299322_a_300651]
-
din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice. Victoria a fost fiica Prințului Eduard, Duce de Kent și Strathearn, al patrulea fiu al regelui George al III-lea. Atât Ducele de Kent cât și regele au murit în 1820 și Victoria a fost crescută sub supravegherea atentă a mamei ei de origine germană, Prințesa Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld. Ea a moștenit tronul la vârsta de 18 ani, după ce cei trei frați
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
al III-lea. Până în 1817, nepoata lui Eduard, Prințesa Charlotte de Wales, era singurul nepot legitim al regelui George al III-lea. Decesul ei în 1817 a precipitat o criză de succesiune în Regatul Unit care a pus presiune pe Ducele de Kent (și frații lui necăsătoriți) să se căsătorească și să aibe copii. În 1818, el s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld, o prințesă germană al cărei frate Leopold era văduvul Prințesei Charlotte. Ducele și Ducesa de Kent
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
a pus presiune pe Ducele de Kent (și frații lui necăsătoriți) să se căsătorească și să aibe copii. În 1818, el s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld, o prințesă germană al cărei frate Leopold era văduvul Prințesei Charlotte. Ducele și Ducesa de Kent au avut un singur copil, Victoria, care s-a născut la 4.15 am la 24 mai 1819 la Palatul Kensington din Londra. Victoria a fost botezată de Arhiepiscopul de Canterbury, Charles Manners-Sutton, la 24 iunie
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
Gloucester și Edinburgh). A fost numită "Alexandrina", după împăratul Alexandru I, și "Victoria" după mama ei. La naștere, Victoria era a cincea în ordinea succesiunii la tron, după tatăl ei și cei trei frați mai mari ai lui: Prințul Regent, Ducele de York și Ducele de Clarence (care avea să devină regele William al IV-lea). Prințul Regent și Ducele de York erau în relații proaste cu soțiile lor, iar acestea erau trecute de 50 de ani, astfel încât era puțin probabil
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
fost numită "Alexandrina", după împăratul Alexandru I, și "Victoria" după mama ei. La naștere, Victoria era a cincea în ordinea succesiunii la tron, după tatăl ei și cei trei frați mai mari ai lui: Prințul Regent, Ducele de York și Ducele de Clarence (care avea să devină regele William al IV-lea). Prințul Regent și Ducele de York erau în relații proaste cu soțiile lor, iar acestea erau trecute de 50 de ani, astfel încât era puțin probabil să mai aibă moștenitori
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
era a cincea în ordinea succesiunii la tron, după tatăl ei și cei trei frați mai mari ai lui: Prințul Regent, Ducele de York și Ducele de Clarence (care avea să devină regele William al IV-lea). Prințul Regent și Ducele de York erau în relații proaste cu soțiile lor, iar acestea erau trecute de 50 de ani, astfel încât era puțin probabil să mai aibă moștenitori. Ducele de Kent și celălalt frate al său, ducele de Clarence, s-au căsătorit în
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
de Clarence (care avea să devină regele William al IV-lea). Prințul Regent și Ducele de York erau în relații proaste cu soțiile lor, iar acestea erau trecute de 50 de ani, astfel încât era puțin probabil să mai aibă moștenitori. Ducele de Kent și celălalt frate al său, ducele de Clarence, s-au căsătorit în aceeași zi, la un an înainte de nașterea Victoriei, dar ambele fiice ale Ducelui de Clarence (născute în 1819 și respectiv 1820), au murit de mici. Bunicul
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
al IV-lea). Prințul Regent și Ducele de York erau în relații proaste cu soțiile lor, iar acestea erau trecute de 50 de ani, astfel încât era puțin probabil să mai aibă moștenitori. Ducele de Kent și celălalt frate al său, ducele de Clarence, s-au căsătorit în aceeași zi, la un an înainte de nașterea Victoriei, dar ambele fiice ale Ducelui de Clarence (născute în 1819 și respectiv 1820), au murit de mici. Bunicul și tatăl Victoriei au murit în 1820 la
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
trecute de 50 de ani, astfel încât era puțin probabil să mai aibă moștenitori. Ducele de Kent și celălalt frate al său, ducele de Clarence, s-au căsătorit în aceeași zi, la un an înainte de nașterea Victoriei, dar ambele fiice ale Ducelui de Clarence (născute în 1819 și respectiv 1820), au murit de mici. Bunicul și tatăl Victoriei au murit în 1820 la o săptămână distanță, iar Ducele de York a murit în 1827. La moartea unchiului ei, George al IV-lea
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
căsătorit în aceeași zi, la un an înainte de nașterea Victoriei, dar ambele fiice ale Ducelui de Clarence (născute în 1819 și respectiv 1820), au murit de mici. Bunicul și tatăl Victoriei au murit în 1820 la o săptămână distanță, iar Ducele de York a murit în 1827. La moartea unchiului ei, George al IV-lea, în 1830, Victoria a devenit moștenitoare prezumptivă a celuilalt unchi al ei, William al IV-lea. Parlamentul a adoptat Actul de regență din 1830 prin care
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
ei nume a fost retras la dorința ei și nu a mai fost utilizat. Ascensiunea sa la tron pune capăt "uniunii" dintre Marea Britanie și Hanovra, deoarece acolo, sub Legea Salică, femeile nu puteau guverna. Hanovra a trecut unchiului ei, nepopularul Duce de Cumberland și Teviotdale, care a devenit regele Ernest Augustus I. (Era al cincilea fiu și al optulea copil al regelui George al III-lea). El era moștenitorul ei prezumptiv până când ea urma să se mărite și să aibă copii
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
ducat în sud-vestul Franței și parte din regatul Franței. Disputele teritoriale au apărut de la mijlocul secolului al XII-lea, o dată cu mariajul dintre Eleanor de Aquitania, moștenitoarea tronului ducal, și Henric al II-lea al Angliei, regele Angliei care era și duce al Aquitaniei. Așadar, în ducele Aquitaniei, monarhii francezi angajați, începând cu Filip al II-lea, într-un proces de unificare teritorială și limitare a autonomiilor regionale și tendițelor politice centrifuge, aveau un rival puternic, în spatele căruia se afla forța economică
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
parte din regatul Franței. Disputele teritoriale au apărut de la mijlocul secolului al XII-lea, o dată cu mariajul dintre Eleanor de Aquitania, moștenitoarea tronului ducal, și Henric al II-lea al Angliei, regele Angliei care era și duce al Aquitaniei. Așadar, în ducele Aquitaniei, monarhii francezi angajați, începând cu Filip al II-lea, într-un proces de unificare teritorială și limitare a autonomiilor regionale și tendițelor politice centrifuge, aveau un rival puternic, în spatele căruia se afla forța economică a regatului Angliei. Din punctul
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
introducerea normelor feudo-vasalice în secolele al XII-lea și al XIII-lea, ca urmare a noilor idei despre proprietate și relațiile dintre seniorii de diferite ranguri elaborate în nordul Italiei sub influența redescoperirii dreptului roman, relația dintre regele Franței și ducele Aquitaniei a fost pusă și în termeni feudali. Deși referirile la Aquitania ca „fief” al regelui Franței aveau un caracter tehnic, strict juridic - Aquitania fiind o formațiune statală cu o istorie și tradiții de guvernare proprii, cu propriile legi și
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
lui Eduard al III-lea, a cărui mamă Isabela era sora ultimului rege capețian. După câțiva ani de negocieri și tatonări, în cursul cărora Eduard l-a recunoscut pe Filip drept rege al Franței și i-a depus omagiul ca duce al Aquitaniei, nu s-a putut ajunge la un consens în privința statutului și obligațiilor regelui Angliei în calitatea sa de duce de Aquitania. În acest context, Eduard părea dispus să reînvie pretențiile sale dinastice la tronul Franței, chiar dacă doar în
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
în cursul cărora Eduard l-a recunoscut pe Filip drept rege al Franței și i-a depus omagiul ca duce al Aquitaniei, nu s-a putut ajunge la un consens în privința statutului și obligațiilor regelui Angliei în calitatea sa de duce de Aquitania. În acest context, Eduard părea dispus să reînvie pretențiile sale dinastice la tronul Franței, chiar dacă doar în scopul consolidării poziției sale în Aquitania - cucerirea întregului regat al Franței părând la acel moment o cauză fără sorți de izbândă
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
acestei bătălii a constat în faptul că francezii nu mai doreau să-l întâlnească pe câmpul de luptă pe Henric, astfel, acesta și-a petrecut doi ani asediind și cucerind nestingherit orașe din Normandia. În timp ce figura lui Henric se impunea, Ducele de Burgundia a renunțat la neutralitate, formând o alianță cu inamicul; aliații au început în curând să-și exercite controlul asupra regelui Franței și asupra întregii regiuni din nordul Loarei iar prin Tratatul de la Troyes (1420) s-a hotărât căsătoria
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
fost capturată de burgunzi; aceștia au predat-o englezilor care au judecat-o sub acuzația de vrăjitorie, crezând că prin condamnarea ei îl vor discredita pe Carol al VII-lea. Treptat războiul s-a încheiat. În anul 1435, Carol și Ducele de Burgundia s-au împăcat, iar Parisul a căzut în anul următor. După un armistițiu, francezii au lansat o campanie care a eliberat Normandia în 1449 - 1450, culminând cu o victorie decisivă la Formigny. În 1453, în urma bătăliei de la Castillon
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
familia de conți de Dachau a construit o fortăreață pe dealul Gilgberg din Mitterndorf, lânga Dachau. Konrad al III-lea, ultimul moștenitor al familiei, a murit în 1182 fără urmași, iar fortăreața, împreună cu toate proprietățile aferente, a fost preluată de ducele Otto I de Wittelsbach. Fortăreața a fost distrusă între anii 1398 și 1403. Între anii 1546 și 1573, în locul fortăreței a fost construit un castel renascentist cu patru aripi. Pe o placă comemorativă din interiorul castelului sunt inscripționate numele celor
Dachau () [Corola-website/Science/299395_a_300724]