2,539 matches
-
-i oferea Marcelei Rusu, la fiecare 100 de reprezentații cu o comedie de-a sa, un lanț de aur, actorul cvasi-necunoscut azi, G. Popa Mijea, care-a făcut pușcărie fiindcă a spus un banc, Ștefan Tăpălagă care-ntr-o scenă emblematică din Scapin, ca să ia aplauze, îl bătea... pe bune pe autorul cărții, Bibanu, talent extraordinar care "n-a citit zece cărți în viață", dar a ajuns profesor universitar, Silviu Stănculescu zis Lulu eroul unor spectacole în stare de accentuată... oboseală
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
care iarăși știam destule nu și faptul că, în ultimele lui zile, nu mai pleca din teatru deoarece... uitase unde locuiește! Brrr!!!) etc. O judecată limpede asupra epocii trăite (precum și a celei anterioare!). O bogăție de informații și situații multe, emblematice pentru arta căreia ne-am dedicat existența. Și, mai presus de orice, o mistuitoare dragoste de scenă, deturnată acum pe scena... de hîrtie, nemuritoare și născătoare de alt gen de aplauze: în concluzie, artistul Ion Focșa. Punct. * Am primit ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
strictă actualitate. Dacă Biserica Catolică stabilise ca prag normativ tomismul, Biserica Ortodoxă nu fixase un asemenea prag, nu dintr-o lipsă a conștientizării raportului indestructibil dintre Ecclesia și Tradiția apostolică, ci mai degrabă dintr-o mefiență în forța Tradiției ortodoxe. Emblematică este mentalitatea laică a oamenilor Bisericii care lucrează în presă și care sunt lipsiți de preocupări spirituale în această activitate. Un scurt tablou al presei religioase ar putea fi unul elocvent în acest sens (a se vedea publicații precum: "Telegraful
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
aceste texte, contemplăm o răsturnare a condiției omenești primordiale de după cădere: pământul, datorită uciderii lui Abel, scăldat de sângele fratern, nu-l va mai face părtaș pe Cain de forța binecuvântării pe care o conține. Uciderea lui Abel creează indiciul emblematic al tuturor asasinilor din istorie: atitudinea violentă a lui Cain devine amprenta inconfundabilă a tuturor războaiele de agresiune și oricărui tip de violență individuală și colectivă: orice ucigaș este fratricid și orice război este un fratricid. Autoafirmarea necontrolată, exprimată în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
1996:7) sau ceea ce Waltz (1979) numește "unități", centrarea pe stat este împărtășită în mod larg (deși nu universal) de către teoriile internaționale. Coroborarea egoismului și a anarhiei și rezultanta imperativă a politicii de putere ne oferă miezul realismului. Reprezenții săi emblematici în secolul al XX-lea sunt, printre alții, George Kennan, Hans Morgenthau, Reinhold Niebuhr și Kenneth Waltz în Statele Unite și E. H. Carr în Marea Britanie. În istoria gândirii politice occidentale, Niccolò Machiavelli și Thomas Hobbes sunt de obicei considerați realiști
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
acest tip se concentrează asupra legăturii dintre normele sociale și legale și identitățile și interesele statelor, aceiași factori pe care Wendt i-a ignorat. Scrierile lui Peter Katzenstein despre politicile de securitate națională ale Germaniei și Japoniei (1996, 1999) sunt emblematice pentru acest aspect. Propunându-și să explice de ce două state cu experiențe comune de înfrângere militară, ocupație străină, dezvoltare economică, tranziție de la autoritarism la democrație și statut de mare putere în devenire au adoptat politici de securitate națională internă și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
se stabilește între două elemente: text și operă, sau prezent și trecut. Cu alte cuvinte, la fel cum textul nu poate fi înțeles decât în interiorul operei, nici prezentul nu capătă substanțialitate decât din prisma trecutului: "Dumnezeu este imaginea vie si emblematică a acestei nevoi de legitimare. E sensul și nevoia de sens, e autoritatea și nevoia de fundament, e limita și nevoia de limitare, e limbajul și substanțialitatea sa, e originea și nevoia de întemeiere, e trecutul și legătura sa indestructibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sens, consecvența poetei. Alina remarcă saltul valoric din volumele maturității. Tonul este, aici, puternic elegiac, ca o plângere continuă. În Ochiul de greier, spre exemplu, apar toate temele și motivele din lirica poetei. E, așadar, în opinia autoarei, un volum emblematic. Acest amănunt ne poate conduce magistral prin rețeaua poemelor blandiene. Sesizarea pertinentă a faptului că-n fiecare volum există câte-o artă poetică dezvăluie, și ea, conexiunea dintre părți, sudarea lor într-un tot unitar, situat dincolo de metaforicitate, dincolo de simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
afla, după 1945, În impas. Cred că, pentru o națiune tînără, vestea mortalității civilizației, pe care cu resemnare o dăduse Valéry la Început de secol XX, nu era propriu-zis o veste, pentru că nimeni nu se gîndise la nemurirea vreunei civilizații. Emblematică pentru era postbelică americană este o fotografie a soților Ceaușescu, În vizită la Nixon În 1970, În care cei doi apar Împreună cu un Mickey Mouse maui Înalt decît ei. Americanii avuseseră tot răgazul din lume să constate moartea unor civilizații
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autoritățile politice. Supravegherea de proximitate se regăsește în numeroase piese bulevardiere, numai că aici situația își pierde deseori mobilitatea și, devenită rigidă, fixează personajele în tipare, reducându-le la o funcție precisă. Să cităm, cu titlu de exemplu, un text emblematic, Gaițele, de Alexandru Kirițescu. Protagonistele (într-adevăr, toate femei) și-au făcut un obicei statornic din a-și supraveghea vecinii, de unde și comentariile și analizele vieții orășelului, întreprinse pe baza informațiilor astfel dobândite. Din nou, funcționarea perfectă a supravegherii de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
remediu al acestei devieri în apelul la Supramarionetă. Supramarioneta, paliativ ce caută să suprime viciul indisociabil de prezența omului ca material veșnic supus accidentalului, erorii sau schimbării. Pe scenă, actorul în carne și oase îl dezamăgea profund. Două mari figuri emblematice i-au adus acestei probleme soluții practice, cert antinomice, dar eficace din punct de vedere teatral. Robert Wilson a pus la baza lucrului cu actorul structuri ritmice și gestuale care, prin caracterul lor excesiv de constrângător, interzic orice „modulație” a spectacolului
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
acord cu o convenție scenică asumată și explicită. Supravegherea se exercită pe fondul recunoașterii teatralității în expresia ei burlescă, imediată și deloc „contemporană”. În schimb, alți regizori - de la Peter Sellars la Hans Castorf, ca să nu cităm decât figurile cele mai emblematice - dotează platoul de joc cu circuite interne, introduc aparatură video care explorează culisele, furnizând fără întrerupere imagini menite să amintească publicului că trăiește într-o lume constant supravegheată. De data aceasta, scena nu e refractară la modernitate; din contră, se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile deja menționate, O. Spengler adaugă un al treilea tip fausticul, al ființei umane neliniștite, frământate interior, dornică de a se autodepăși, cel care caută negând, care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
străzile tremură cu burta la stele/ mațele cântă duios / închid ochii deschid gura/ în locul lacrimilor/ din orbite/ se scurg bucăți de scuipat)" ( Pentru nimic în lume). Este cât se poate de evident că potențialul interpret al unui astfel de text, emblematic pentru maniera de construcție a lui Acosmei, are de luptat cu toate inerțiile de lectură ale unui cititor obișnuit să ceară de la poezie metaforă, simbolism și expresivitate formală (instanța auctorială îl avertizează de altfel onest chiar de la început, într-o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Rămâne la fel, oriunde m-aș preumbla/ Un fel de aer străveziu ce depășește/ Și încăpățânarea aspră a pietrei.// Te ții tare, suflete al meu,/ Stabil și călător în aceeași pulsație/ Deodată". Căutarea asiduă a diversității, a diferenței pitorești sau emblematice nu este, pentru poetul călător Liviu Antonesei, decât un simptom al propriei cizelări identitare. Referințe critice (selectiv): Dumitru Chioaru, în "Transilvania", nr. 6, 1984; Cezar Ivănescu, în "Luceafărul", nr. 27, 1983; Gh. Grigurcu, în "Steaua", nr. 9, 1989; Nicolae Manolescu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și limbaj nu trebuie în acest caz inventată, căci nu este reperabilă, vorba criticului, doar la analiza în retortă. Fiecare bucată scrisă de Aruștei poartă în sine, indubitabil, mărcile poeticității specifice, putând, la rigoare, să fie considerată textul poetic decisiv, emblematic. Adică Poemul. Ceea ce îngreunează considerabil, în treacăt fie spus, operația de selectare a secvențelor celor mai sugestive, din perspectiva datelor esențiale ale scriiturii. După cum frapează, chiar și la o primă lectură, faptul că poetul își orientează vizibil demersul textual într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sunt întotdeauna singur: trăiesc în preajma lumii care nu există înainte de a o crea eu! Abisul este sufletul meu și nu-mi cunosc sufletul (...) Trăiesc într-un osuar pe ai cărui pereți spânzură, atunci când înving, semnele înfrângerii mele" (Sângele zorilor). Eroul emblematic al acestor tragice întâmplări ale Ființei poetice este, așadar, mai mult decât orice, un lucid aventurier al neantului. Pe care nu îl aproximează, ci îl circumscrie ca pe un dat imanent propriei făpturi: "Născutu-te-a pur Neantul fii mereu acela!". Căci
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
miza de fond: aceea de a condensa o poetică (a prozaismului, a gestualității denudate de sensuri prea grave de menționat, din această perspectivă, textele Așa grăit-a Pițipoanca, viitorul amoebelor, pițipoanca și țiparul, reflectări dintre cele mai pitorești ale umanității emblematice pentru o Românie de perpetuă tranziție). Convingătoare este în special ilustrarea acestei poetici în Ontos și ontos II, probabil cele mai bune texte ale volumului, în care meditația despre calitatea unui timp, de altfel punctul centrifugal al întregii lirici scrise
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
liric se lasă în voia reveriilor stimulate de cei mai neobișnuiți catalizatori ai simțurilor (pentru olfactiv: mărarul, leușteanul, ceapa, desigur lângă mai nobilul "piper cu rangurile sale"; pentru tactil și vizual: piersica, portocala, pâinea, castraveții, ardeii șcl.). Un poem numit emblematic Adormind, inclus în Versurile de debut, descrie efectele unui veritabil desfrâu senzorial: "Subțire și isteric piperul mă înțeapă,/ Un miros gros de pâine mă mângâie pe mână,/ Parfumuri moi și albe din maldăre de lână.../ Și-n toate, unsuroasă, aroma
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
recunoscute de poet în elementele peritextuale. Motoul volumului despre iluzie și discrepanță. about illusion and discrepancy. sobre ilusión y discrepancia (Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2009), spre exemplu, e împrumutat dintr-un "străvechi text gnostic", și sugerează un cod atitudinal emblematic: Într-un colț al ruinelor se află mulți bărbați care citesc misterele înscrise pe tablele existenței. Alături de harababura roții destinului, ei știu lucruri uluitoare și călăuzesc măgari". Două volume de versuri trimit, și mai direct, la formele discursive specifice din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
O lume care pare că încearcă totuși să se elibereze de mai vechile obsesii. Din recuzita ce l-a consacrat în primele volume, poetul mai păstrează, ce-i drept, o serie de imagini, procedee (în special antropomorfizarea elementelor) și figuri emblematice "apocalipsa declanșată pe străzi", fantoșele abandonate pe trotuar, Manechinele dar numai pentru a le reliefa contururi ori semnificații noi (așa cum se întâmplă, spre exemplu, cu Povestea micuțului Hans și Tânguirea micului Hans, Daniel: Pleoape închise) sau pentru a sugera continuitatea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ele apar, funest, în toate secvențele veritabilei coborâri infernale ale actantului (descensus ad inferos), de-a lungul și la finele căreia guvernează, freudian, aceeași spaimă organică, cea determinată de certitudinea extincției lente. O atenție specială trebuie însă acordată unei figuri emblematice din universul poeticii cezarivănesciene, Mama. Tulburătorul Bocet de la moartea mamei lui Orur (în mod cert, un alter ego al poetului), unele dintre complicatele Jeux d'amour, câteva dintre Balade și, aproape în întregime, ciclul Rosarium constituie, în fapt, remarcabile exerciții
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se urmări, spre exemplu, complicatele raporturi dintre artist și universul obiectual și uman care îl înconjoară, așa cum apar ele în pânzele reproduse în Veșnica împotrivire, Poema mâinilor înroșite de hohot, Solitudine sau Galeriile amare, titluri edificatoare din această perspectivă. La fel de emblematică mi se pare absolutizarea unor simboluri încărcate de sugestii metafizice, vizibilă în majoritatea ilustrațiilor ce însoțesc Dealurile cu îngeri plângeau, Omul cu un singur înger sau Mărul mușcat. Pe de o parte, ferestrele, păsările, arborii, merele, așadar o serie de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe un model textual ce datorează foarte mult tiparului mai vechilor heroica species, și epopeea creșterii și descreșterii omului, "o ființă vie printre atâtea altele", marcată însă de instinctul creației, care îl delimitează "de plantă,/ animal, Dumnezeu și/ Arhitect". Reperul emblematic este, desigur, însuși eroul închis benevol în propriul atelier, acolo unde-și poate asuma în voie ambele înfățișări pe care în cazul său le ia "această diferență specifică". Căci dubla vocație este resimțită drept sursă de valorizări fertile, egal stimulatoare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să-ți faci respirări/ în căzile lor ți se va liniști ființa/ te vor acoperi rouri cerești aripi de pământ" (Ring 3). Imperfectul și viitorul verbal, prin care se certifică orizontul institutiv al ființei poetice, sunt substituite, într-un text emblematic din Semnele și înfățișarea (ediția I, Editura Cartea Românească, București, 1990, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Moldova, Iași, 1995), de un prezent al certitudinii. Marcate de aceleași impulsuri definitorii, Florile de marmură nuanțează hiperbolic convergența celor trei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]