2,337 matches
-
s-ar cuveni încă o precizare, referitoare la diferența dintre judecată și propoziție (enunțare), cu atât mai mult cu cât în contextul "logicii noi" (simbolice), fenomen care, din perspectivă fenomenologică, reprezintă o reformalizare a logos-ului, numai propoziția (ca simplă enunțare, dacă nu chiar ca o simplă succesiune de simboluri) poate avea valoare de adevăr (poate fi adevărată sau falsă), fiind socotită, după îndelungi prelucrări ale ideii de adevăr-corespondență și ale ideii de regulă logică, "funcție de adevăr"; cu toate că la începuturile logicii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
clasice, în sensul că nu va fi depășit orizontul logic propriu-zis, cel al dictaturii judicativului. Dar o schimbare de perspectivă asupra convenționalității judicative se va produce, totuși, fără a schimba fundamental "principiile" judicativului constitutiv: judecata (sau substitutul său strict lingvistic, enunțarea, propoziția, "formula") va reprezenta în continuare forma logică (acum, accentuat lingvistică) dominantă, adevărul-corespondență, propriu și logicii simbolice, aparținându-i. Pentru a lămuri statutul acestor elemente ale logicului în condițiile logicii simbolice, va fi deschisă, la timpul potrivit, o discuție despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bine formată, respectă sau nu anumite reguli de compunere, de formare, se așează sau nu în anumite relații "logice" cu alte propoziții), în vreme ce judecata (sens predominant logic, așadar ontic și lingvistic, totodată) cea care așează în "sinteză" propoziția și lucrurile (enunțarea și stările de lucruri, mai bine zis) la care cuvintele acesteia se referă poate fi adevărată sau falsă.31 Adevărul este o "categorie" logică, aparținând judecății, dacă este înțeles în sens de corespondență; și este, în contextul la care fac
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nivelul judecății (sintezei onticului și lingvisticului în logic), fie la nivelul propoziției (lingvisticului preeminent față de ontic) -, accentuată după constituirea "logicii noi", caracterizează și logos-ul, înțeles: a) fie ca noțiune (formă a gândirii), fie ca termen (element al propoziției, al enunțării); b) fie ca judecată, fie ca enunțare (propoziție); c) fie ca raționament, fie ca exprimare a unui raționament (inferență). Limba română are un cuvânt apropiat, semantic, de logos-ul grecesc: rostire, care semnifică în același timp noțiune (conținut de gândire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logic), fie la nivelul propoziției (lingvisticului preeminent față de ontic) -, accentuată după constituirea "logicii noi", caracterizează și logos-ul, înțeles: a) fie ca noțiune (formă a gândirii), fie ca termen (element al propoziției, al enunțării); b) fie ca judecată, fie ca enunțare (propoziție); c) fie ca raționament, fie ca exprimare a unui raționament (inferență). Limba română are un cuvânt apropiat, semantic, de logos-ul grecesc: rostire, care semnifică în același timp noțiune (conținut de gândire) și cuvânt (o formă de gândire asimilată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca exprimare a unui raționament (inferență). Limba română are un cuvânt apropiat, semantic, de logos-ul grecesc: rostire, care semnifică în același timp noțiune (conținut de gândire) și cuvânt (o formă de gândire asimilată unei forme de exprimare); judecată și enunțare, raționament și inferență; rostirea este, totuși, înainte de orice, cuvânt esențial (în sensul precizat mai sus). Nu trebuie înțeles, din cele spuse despre schimbarea de perspectivă adusă de logica simbolică și de logos-ul ei reformalizat, că ar exista o diferență
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos-ul ei reformalizat, că ar exista o diferență totală între logic (ca sinteză între ontic și lingvistic) și lingvistic (preeminent față de ontic). Dar se poate spune că există între ele, totuși, o diferență esențială: lingvisticul ține de simpla exprimare (enunțare), iar problema care se pune în legătură cu el este aceea a adecvării, chiar dacă în cazul său nu mai este vorba despre sensul adecvării precizat mai sus, acela de acord între lucru și cuvânt, ci între enunțarea, ca temă a sa, și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lingvisticul ține de simpla exprimare (enunțare), iar problema care se pune în legătură cu el este aceea a adecvării, chiar dacă în cazul său nu mai este vorba despre sensul adecvării precizat mai sus, acela de acord între lucru și cuvânt, ci între enunțarea, ca temă a sa, și starea de lucruri vizată de enunțare, adevărul fiind mai degrabă valoare de adevăr; logicul, în schimb, ține de sinteza lingvisticului cu onticul (enunțare cuvinte legate participantă la o sinteză alături de lucrurile corespunzătoare preluate din orizontul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în legătură cu el este aceea a adecvării, chiar dacă în cazul său nu mai este vorba despre sensul adecvării precizat mai sus, acela de acord între lucru și cuvânt, ci între enunțarea, ca temă a sa, și starea de lucruri vizată de enunțare, adevărul fiind mai degrabă valoare de adevăr; logicul, în schimb, ține de sinteza lingvisticului cu onticul (enunțare cuvinte legate participantă la o sinteză alături de lucrurile corespunzătoare preluate din orizontul propriu acestora, onticul, dar devenit semnificativ, ca ontic, tocmai în această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
precizat mai sus, acela de acord între lucru și cuvânt, ci între enunțarea, ca temă a sa, și starea de lucruri vizată de enunțare, adevărul fiind mai degrabă valoare de adevăr; logicul, în schimb, ține de sinteza lingvisticului cu onticul (enunțare cuvinte legate participantă la o sinteză alături de lucrurile corespunzătoare preluate din orizontul propriu acestora, onticul, dar devenit semnificativ, ca ontic, tocmai în această sinteză), iar problema sa principală este aceea a corespondenței dintre cele două instanțe, înlăuntrul sintezei înseși, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
iar problema sa principală este aceea a corespondenței dintre cele două instanțe, înlăuntrul sintezei înseși, adică problema adevărului. Aristotel nu menține continuu activă această diferență; tocmai de aceea atunci când definește adevărul, în Metafizica (1011 b), el leagă adevărul de propoziție (enunțare), definind astfel nu adevărul, ci enunțul adevărat și enunțul fals (adică valorile de adevăr).32 De asemenea, logicienii moderni nu potențează această diferență, deși ei au pus și pun încă la punct teorii foarte aplicate în legătură cu problema separației lingvisticului de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pierde autonomia, fiindcă ea nu poate institui decât o simplă relație de adecvare (între cuvânt și lucru), iar adevărul (înțeles deja ca valoare de adevăr) devine un accesoriu al judecății, fiindcă în ea se poate origina corespondența veritabilă, aceea dintre enunțare și starea de lucruri. Există și o altă posibilitate? Da! Non-judicativul, care lasă noțiunea autonomă și adevărul (ca adevăr) la fel. Cum este cu putință aceasta? Din deschiderea oferită cercetării de această întrebare decurge necesitatea unei reducții non-judicative a judicativului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oarecare) are (nu are) proprietatea P; A (subiectul) este (nu este) P (predicatul); formal, A este (nu este) P; și întrucât termenul A preia funcția de subiect, putem nota astfel relația de mai sus: S P. "O afirmație (kataphasis) este enunțarea (apophansis) că ceva aparține la altceva; o negație (apophasis) este enunțarea (apophansis) că ceva nu aparține la altceva (tr. gr. C.)."37 Cunoașterea dobândită prin logică, filosofie și știință, dar și comunicarea prin discursul de tip ideologic, se întemeiază pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
P (predicatul); formal, A este (nu este) P; și întrucât termenul A preia funcția de subiect, putem nota astfel relația de mai sus: S P. "O afirmație (kataphasis) este enunțarea (apophansis) că ceva aparține la altceva; o negație (apophasis) este enunțarea (apophansis) că ceva nu aparține la altceva (tr. gr. C.)."37 Cunoașterea dobândită prin logică, filosofie și știință, dar și comunicarea prin discursul de tip ideologic, se întemeiază pe acest enunț simplu, care nu este altceva, în structura sa formală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vedere mai târziu, în contextul reducției judicative -, care constă în reluarea, pe baze noi, a analiticii elementelor logicului și mutarea accentului identitar al judicativului de la judecata propriu-zisă la "propoziție", altfel spus, de la unitatea aspectelor formal și alethic, la unitatea unei enunțări în care preeminență capătă cupluri de elemente heterogene, adică unul al aspectului formal, celălalt al aspectului alethic: subiectul și verbul, de exemplu, sau predicatul și timpul, cum deja am văzut în teoria conceptului-funcție a lui Frege. Desigur, într-un astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
degrabă de aplicarea reducției judicative asupra dictaturii judicativului, așa încât, discuția despre ele va deveni posibilă într-un moment mai târziu al acestui demers. 1.5. Sensul originar judicativ al speciilor cunoașterii și aporia judecății În enunțul S este P, datorită enunțării lui P despre S, acesta din urmă, subiectul, trece, semantic, în predicat. Această trecere nu este totală, căci, deși subiectul va fi gândit prin calitatea desemnată de predicat, totuși lui îi va rămâne o anumită semnificație: este "substratul" unor calități
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
produce gânduri, care pot forma cunoașterea, care se pot adăuga cunoașterii achiziționate deja, sau pot rata această încadrare, atunci când, după faimoasa formulă aristotelică, spun că este ceea ce nu este și că nu este ceea ce este. Potrivit logicii-organon, judecata (înțeleasă ca enunțare declarativă, logos apophantikos) se supune probelor de acceptare respingere, ea este forma originară a "gândurilor", pentru că adevărul doar poate regla astfel de chestiuni și numai judecata poate fi adevărată (sau falsă). Scopul gândirii (unul dintre scopurile ei, mai bine-zis) îl
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii "crede" că ea are loc. Ambele situații constituie conținutul definițiilor construite de Aristotel pentru enunțul adevărat și pentru cel fals: A enunța că ceea ce este nu este, sau că ceea ce nu este este constituie o propoziție falsă; dimpotrivă, o enunțare adevărată e aceea prin care spui că este ceea ce este și că nu este ceea ce nu este."64 Totodată, recunoaștem prezența structurii formale originare S P, care, la o primă privire, exprimă, direct și simplu, nu cine știe ce poziții și funcții
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
elemente noi verbul a fi și timpul definesc aspectul alethic al judecății. Ele dau conținut adevărului formal, care va fi reprezentativ pentru toate ipostazele discursului, de aici încolo; regula proprie acestuia este aceea a corespondenței. Adevărul sau falsitatea unei judecăți (enunțare, logos apophantikos) vor fi determinate de timp: el constituie valoarea de adevăr; mai mult, acesta devine esențial pentru orice formă, ipostază etc. a discursului (temei pentru orice gând, rostire, făptuire). Este, cumva, de interes metodic această precizare, fiindcă judecata (logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că acestea două constituie aspecte ale judecății. Până când va fi posibilă trecerea (saltul) de la judecată la judicativul constitutiv, aspectul formal și aspectul alethic vor fi înțelese, înainte de toate, ca determinări ale judecății (luată în sensul larg, propus mai sus, de enunțare, logos apophantikos, așadar, in actu, operând in acest moment și constituind astfel înseși aspectele sale, care numai în acest mod pot fi "determinările" sale). Pornind de la structura formală care constituie, firesc, aspectul formal al judecății, s-ar putea crede că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi tematizată pe larg atunci când reducția judicativă o va pregăti pentru o asemenea operație. A identifica semnificația propoziției cu valoarea de adevăr, așa cum procedează Frege, înseamnă a eluda rolul timpului și a provoca, astfel, o problemă însuși aspectului alethic al enunțării. Este ceea ce observă Wittgenstein; totuși, acesta ia în seamă doar pierderea autonomiei lui "este" (a verbului), fapt care pune în dificultate însuși "adevăratul" și "falsul". Verbul (socotim, însă, și timpul) trebuie considerat atunci când avem de-a face cu enunțarea, chiar dacă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al enunțării. Este ceea ce observă Wittgenstein; totuși, acesta ia în seamă doar pierderea autonomiei lui "este" (a verbului), fapt care pune în dificultate însuși "adevăratul" și "falsul". Verbul (socotim, însă, și timpul) trebuie considerat atunci când avem de-a face cu enunțarea, chiar dacă aceasta nu mai are expresia din logica clasică. Pe de altă parte, privind această situație fregeană într-un context mai larg, devine clar că numai formal verbul este exclus din spațiul enunțării, cum este și firesc, dat fiind faptul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
considerat atunci când avem de-a face cu enunțarea, chiar dacă aceasta nu mai are expresia din logica clasică. Pe de altă parte, privind această situație fregeană într-un context mai larg, devine clar că numai formal verbul este exclus din spațiul enunțării, cum este și firesc, dat fiind faptul că verbul ține de aspectul alethic al judecății și judicativului, nu de cel formal. Altminteri, interesat fiind de sens și de semnificație, dar și la nivelul enunțării, nu doar la acela al termenilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formal verbul este exclus din spațiul enunțării, cum este și firesc, dat fiind faptul că verbul ține de aspectul alethic al judecății și judicativului, nu de cel formal. Altminteri, interesat fiind de sens și de semnificație, dar și la nivelul enunțării, nu doar la acela al termenilor, Frege reface, în logica sa, unitatea judecății și, în acest fel, "lucrează" după regulile dictaturii judicativului: fenomenologic vorbind, operând judicativ, temporal. Asupra acestor chestiuni voi reveni atunci când va fi pus în discuție fenomenul celei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alethic al judecății și timpul " Este" (verbul) și timpul alcătuiesc împreună, cum am precizat deja, cel de-al doilea aspect obiectual al judecății (și al judicativului): aspectul alethic. Unitatea celor doi termeni, gândită de Aristotel în sensul unei condiționări către "enunțare" (afirmație sau negație), este "dată" și ea într-un raport temporal (chiar dacă timpul este unul dintre termenii aspectului alethic). "Este", care poate primi fel de fel de sensuri temporale, ca și timpul care, pe diferite temeiuri, este luat și el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]