32,222 matches
-
folosește acest termen grecesc pentru a descrie relația dintre Isus și Maria Magdalena. Ei formează un cuplu în care fiecare membru are importanța, sensul și rolul său. Gnosticismul presupune dualitatea principiilor - mai bine zis, bipolaritatea principiului divin. Dumnezeu este prin esență androgin. Componenta feminină nu se subordonează principiului masculin, ci-l îmbogățește, îl completează, îl potențează. Gnosticii invocă în acest sens capitolul I al Genezei, care afirmă egalitatea între crearea bărbatului și a femeii, nu capitolul 2, unde se vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
imaginează un tratat metafizic redactat de un savant de confesiune evanghelică, Niels Runeberg. Acesta duce mai departe teoria lui De Quincey, plecând de la axioma că „trădarea lui Iuda n-a fost întâmplătoare”. Raționamentul are în centru misterul kenozei divine. În esență, scrie Borges (alias Runeberg), prin trădarea lui, Iuda se dovedește un adevărat ucenic al lui Isus. Trădarea, cel mai josnic act pe care-l poate comite cineva, echivalează cu o kenoză asumată. Așa cum Isus, Dumnezeu, s-a trădat pe Sine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dumnezeu poate fi cunoscută prin intermediul revelației care scoate direct la lumină tainele dumnezeiești. Prin urmare, a vorbi despre apocaliptică înseamnă a ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cerești în toată diversitatea lor”91. „Comunicarea directă a tainelor cerești”, iată esența genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără și sfârșitul lumii rămâne un aspect secundar. Nu sfârșitul lumii caracterizează genul, ci viziunea, inclusiv aceea despre sfârșitul lumii. Înarmați cu o asemenea definiție, putem discerne scrierile cu caracter apocaliptic de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din „cerurile de jos”, care i-au cerut lui Dumnezeu îngăduința să meargă pe pământ pentru a-i pedepsi pe vinovați. și textul continuă: „Cererea lor fiind îndeplinită, ei s-au preschimbat în tot felul de lucruri: căci, fiind de esență divină, ei se puteau transforma cu ușurință în tot ce voiau. S-au făcut atunci pietre prețioase, perle care atrăgeau privirile, precum și purpură minunată. ș...ț S-au preschimbat și în patrupede, în reptile, în pești, în păsări și în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
15,3), astfel încât deveniră sateliții lui Satan, adică demoni. Copiii lor, născuți din legăturile cu fiicele oamenilor, s-au așezat în straturile atmosferei sublunare, formând aici categoria demonilor tereștri. Demonii își trag numele de la daimonas, „cei care înțeleg și știu esența lucrurilor”161. Dar, în ciuda imensei lor științe, „lor nu le este dat să cunoască exact planurile divine”, fapt care explică ambiguitatea oracolelor lor. Demonii îi inspiră pe magicieni și au capacitatea de a se introduce în trupurile oamenilor. „Apoi, odată ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
crearea lumii pe trei paliere: al îngerilor, al oamenilor și al demonilor. Schema origeniană se poate așadar rezuma în următoarea suită: stasis - kinesis - genesis (odihnă paradisiacă - mișcare - creație). În capitolul 7 din Ambigua, Maxim răstoarnă schema, insistând asupra faptului că esența însăși a naturii create este mișcarea (kinesis), căreia el îi atribuie un caracter eminamente pozitiv. Prin această răsturnare metafizică, îndumnezeirea (entheosis), definită ca o lucrare pe care pronia divină o săvârșește în om după ce a primit consimțământul liberului său arbitru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe Muntele Tabor (cf. Matei 17,1-8; Marcu 9,2-8; Luca 9,28-36). Ceea ce-l interesează însă cel mai mult pe Dumitru Stăniloae este teoria „energiilor necreate”. Foarte pe scurt, în opinia lui Palamas, Dumnezeu incognoscibil și de nepătruns în esența Sa se face cunoscut omului prin „energiile” sau „lucrările” Sale diferite și numeroase. Aceste „energii”, a căror istorie teologică urcă până la Philon din Alexandria, cu toate că-L exprimă în întregime pe Dumnezeu, nu se confundă cu esența Sa. Ele au un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și de nepătruns în esența Sa se face cunoscut omului prin „energiile” sau „lucrările” Sale diferite și numeroase. Aceste „energii”, a căror istorie teologică urcă până la Philon din Alexandria, cu toate că-L exprimă în întregime pe Dumnezeu, nu se confundă cu esența Sa. Ele au un statut absolut paradoxal: pe de o parte, ele sunt necreate (existând din veci), întrucât aparțin lui Dumnezeu; pe de altă parte, sunt diferite de esența divină, ce rămâne intangibilă, de nepătruns și transcendentă. Lumina contemplată de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu toate că-L exprimă în întregime pe Dumnezeu, nu se confundă cu esența Sa. Ele au un statut absolut paradoxal: pe de o parte, ele sunt necreate (existând din veci), întrucât aparțin lui Dumnezeu; pe de altă parte, sunt diferite de esența divină, ce rămâne intangibilă, de nepătruns și transcendentă. Lumina contemplată de isihaști în inimă ar fi tocmai lumina concretă a acestor „energii necreate”. Datorită acestei teorii, Palamas păstrează neatinsă ideea transcendenței lui Dumnezeu și aduce argumente în favoarea unei mistici creștine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
liber. Mai mult, chiar protagoniștii (Congar, Daniélou, viitorul Ioan Paul al II-lea, dar mai cu seamă De Lubac) și-au arătat foarte repede dezamăgirea pentru felul în care clerul și laicatul catolic au ajuns să caricaturizeze - ori să deformeze - esența importantului aggiornamento, care viza pur și simplu reîmprospătarea credinței pe model patristic, nu altceva. Dar, dincolo de aceste dezamăgiri, aș spune inerente, așteptate oarecum, rămâne, ca un dat incontestabil, manifestarea Duhului Sfânt prin coridorul redeschis lumii al marii Tradiții. Un moment
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
malgré nous), prin logica însăși a credinței noastre, când, în realitate, catolicismul este esențialmente social. Social, în sensul cel mai adânc al termenului: nu numai prin aplicațiile sale în domeniul instituțiilor naturale, ci, întâi de toate, în el însuși, în esența dogmaticii sale. Social într-o asemenea măsură, încât expresia catolicism social ar fi trebuit să pară dintotdeauna pleonastică. (p. X) Cartea se prezintă sub forma unei țesături de citate ale Părinților, considerați a fi martori privilegiați ai acelei dogme/învățături
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
totuși își petrec viața de zi cu zi. Dar, în ochii lui Daniélou (ca și în ochii lui Urs von Balthasar), nu rezultă de aici că teologia trebuie să „se adapteze gustului zilei”, ceea ce ar constitui o trădare a însăși esenței și vocației sale, ci „să răspundă nevoilor sufletelor care trăiesc în prezent”. Critica lui Daniélou se reduce grosso modo la două puncte. El denunță, pe de o parte, „pierderea sensului transcendenței lui Dumnezeu printr-o teologie raționalizată, care-L tratează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ar fi incapabil să „dorească unirea cu Dumnezeu”. Căci, spune el, natura umană, la fel ca toate naturile create, nu poate să tindă decât spre finalitatea ei „naturală”, așadar mărginită de legile creaturale. Se află în joc, după cum vedem, însăși esența misticii - a misticii creștine, în special. Chestiunea absurdă este că, începând cu generația imediat următoare, teza cu pricina - susținută, precum am văzut, împotriva sfântului Toma - a ajuns să fie considerată ca aparținând acestuia. Gaetano o reia în celebrul său Comentariu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu felul de a vorbi al profesorului Zenit... Doamne! Cât de Îndatoritor și atent se comporta față de oricine! La fel vorbea cu o infirmieră, ca și cu un profesor... Situația pe care o trăim este rezultatul inversării valorilor. Comuniștii - În esență mancurți - au ridicat la putere toată slugărimea idioată și lingușitoare... Acuma ei taie și spânzură. Vorba ceea. Când țiganul s-a văzut Împărat, Întâi pe taică-su l-a spânzurat... Parcă În Învățământ nu este chiar așa. Acolo te ia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
rumeguș ca o pudră fină, rumeguș din oasele craniului ei... Ce se întâmplă în profunzime nu își poate imagina, conexiunile sunt prea complicate și prea necunoscute... Nu este durere, ci ceva mult mai complex ca durerea : impresia unei imixtiuni în esența vieții ei... Dora rămâne cu ciorchinele de strugure în mână după ce abia a ciugulit din peștele oceanic. Începe să înțeleagă spusele tinerei că în spital mâncarea nu este bună. Gânduri și întrebări o copleșesc din nou : Oare de ce am decis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
acum necunoscut, vibrează parcă din ce în ce mai puternic în urechea în spatele căreia urmează să se deschidă hidoasa inevitabilă trepanație. Între vis și realitate, Dora încearcă să își țină sub control rațiu-nea, ordonându-și : Ține minte ! Nu uita visul ! În el se regăsește esența vieții tale până aici și de aici. Prin acest vis Cel Atotputernic îți acordă clemență. Ce rol vor fi având oare Omul cu Umbrela și această misterioasă Minodora ?" Respirația îi devine dintr-o dată mai ușoară și readoarme cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
considerată limba cultă în Bucovina care aparținuse de Imperiu. Tăcere lungă. Teodora se ridică pentru câteva minute și trebăluiește printre ulcelele ei. Revine cu o lingură care conține o pastă vâscoasă și o cană cu apă. Ia asta : amestec de esență de vâsc și de păducel. Le-am amestecat cu miere, că nu este prea plăcut la gust. Citesc pe fața ta că inima o mai ia razna câteodată și ceea ce urmează de acum încolo s-ar putea să te tulbure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
viitor, Vetucă, nu în prezent! Că viitorul va fi luminos, purpuriu, fericit; numai că acest viitor, fără îndoială, a devenit deja trecut. Așa ne spune și Papagalul surdului, Vetucă. El îndrăznește să facă ordine în alchimia asta și stăruie asupra esențelor din viața oamenilor așa cum este ea, nenorocită-fericită. Și să vezi mare minune mare, nevastă! Papagalul, deși jumulit și ciufulit de mângâierile numeroșilor trecători, vorbește, Vetucă! Zilnic înaripatul articulează, ce-i drept, cam din gușă, câte două-trei cuvinte. Astăzi, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Surprindere, nedumerire și chiar dezorientare a stârnit neobișnuita descindere a acestui trimis american în Uniunea Sovietică și în rândul asistenței din sala de conferințe, dar și între oficialități. Că prapaganda antiamericană zicea cu totul altceva, că ea se orienta în esența ei pe combaterea asupririi populației de culoare de către albii nesățioși, precum și pe demascarea îngrădirii drepturilor la educație, la îngrijirea sănătății și la ocuparea unor poziții în societate potrivit cu abilitățile și pregătirea fiecăruia. Or, în situația dată, toată regia asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
pentru grija părintească! Vă reducem pensiile cu cinsprezece procente! Trăiască! Trăiască! Țara să-nflorească! Anulăm toate bonificațiile și sporurile la zarplată și ajutoarele sociale de stat! Suntem mândri de atenția acordată de către tătuca-stat! De trei ori trăiască! Cam asta-i esența activităților sindicale la noi în Soiuz. Dar, dacă la ei s-ar petrece asemenea anomalii, atunci să vezi dumneata luptă! Proteste de stradă! Mitinguri! Fie vorba chiar și numai pentru două-trei procente... Cred că nu le-a picat bine mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
facă la fel. Tu știi că ai dreptate?! Exclamă luminat. Îți mulțumesc. Noapte bună! Odihnește-te. Nu-și iubea soția. Nu se iubeau. Cumva îmi era milă de ei, cumva le invidiam libertatea. Setea asta a lor de viață era esența și blestemul lor totodată. Așa cum viața mea era tocmai cel ce îmi dădu viață. Soția lui Eduard era puțin cam sărită de pe fix. Țin minte că și în timpul prânzului din ziua respectivă îmi aruncă niște priviri veninoase. Aș vrea puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cu noaptea. Cu întunericul. Cu nimicul. "Eram" deci se întâmplase deja. Fără intenție, gândire, pur și simplu eram. Ne doream. Și exista acel impuls. Acel impuls. Acel impuls era viață, energie. Puritate. Viteză. Acel impuls era un I mare. În esența ființei mele (și a lui) pulsase ceva. Senzația era unică și intimă. Un sărut, urmat de altul, priviri peste clipiri, toate fără înregistrare cronologică, încât nu știam de începuse sau se terminase și începuse imediat iar. Și probabil că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
e să regăsești idealul într-un singur obiect, om, dai greș. Dar dacă îi găsești un loc, un rol pentru care numai el să fie potrivit, atunci ai armonie, o operă de artă. Spre asta tindem toți: să ne descoperim esența și să-i găsim absolutul. Iar despre a experimenta până a găsi mediul perfect: Atât cât să simți durerea, dar să nu te doară. Așa că găsim ce căutăm. Esența. A privi în ochi. Suntem făcuți pentru a primi universul, mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
o operă de artă. Spre asta tindem toți: să ne descoperim esența și să-i găsim absolutul. Iar despre a experimenta până a găsi mediul perfect: Atât cât să simți durerea, dar să nu te doară. Așa că găsim ce căutăm. Esența. A privi în ochi. Suntem făcuți pentru a primi universul, mare, infinit, dar nu-l putem pătrunde pe cel mic, iar ironia este tocmai că avem nevoie de ultimul pentru a îl înțelege pe primul(Am observat că avem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cuprinde tot Universul și trebuie să fii acolo să o surprinzi. Și dacă cuvântul este creație, atunci e pentru că însuși cuvântul este performanța la care a ajuns mintea umană de a se autodefini, de a se conștientiza și exprimând o esență, nu absolută, dar superioară prin puterea sa de selecție. Atunci, când noi muncim poate dura, întrucât indivizii au propriile lor idei, simțind nevoia să se definească pe sine în raport cu absolutul, și nu societatea respectivă. Astfel acced ei la nemurire. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]