3,552 matches
-
megaducelui Lukas, o adevărată fiică a Bizanțului. Întâlnirile clandestine ale celor doi sunt tot atâtea prilejuri de mărturisire, suspiciune și palinodii, reflexe ale unor canoane retorice, culturale, ale unei educații sentimentale și religioase, dar și ale propriei firi, nescutite de ezitări și orgoliu. Jean Ange i se confesează iubitei până în cele mai mărunte detalii, biografice și sufletești, deși e repezit uneori de grecoaica Anna cu un "Inima ta e latină". Sunt momente în care Anna pare cu adevărat îndrăgostită, nu atât
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
care se găsește în Convorbirile între d’Alembert și Diderot. Tot în opera lui Diderot se poate găsi un text, cu care Însemnările din subterană ar putea fi puse în legătură, și anume Nepotul lui Rameau. Dostoievski îl plasa fără ezitare pe Diderot în rîndul ateilor : „Amintiți‑vă de ateii din trecut : pierzîndu‑și credința în ceva, începeau să creadă cu patimă în altceva. Amintiți‑vă de credința fierbinte a lui Diderot, Voltaire...“1 Ei bine, nepotul lui Rameau este, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
a căror importanță nu poate fi subestimată: obiectivitatea dreptului, sensul ierarhic al vieții sociale, ideea de corporație, universalismul. Ideea obiectivității dreptului se află în chiar centrul tradiției religioase și domină toate instituțiile medievale. În orașe, după un prim moment de ezitare, statutele municipalităților și corporațiilor de meseriași vor deveni în scurt timp corpusuri intangibile. Noțiunea de drept obiectiv este nucleul însuși al sociologiei corporatiste. Sensul ierarhic al vieții sociale este de asemenea evident. Evul Mediu se dovedește incapabil să conceapă un
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
trecutului". După Revoluția franceză, prezența femeilor devine mai ștearsă, predominant devine imaginarul eroic, în care femeile nu mai ocupă nici un loc, consemnează Mona Ozouf [1999a, p.66]. Că după orice metamorfoza politică de anvergură, a existat o perioadă de mari ezitări, mers înainte și mers înapoi, de mare instabilitate. Consecințele directe ale revoluției sunt separarea spațiului public de cel privat, separarea societății civile de cea politică, iar aceste rupturi cauzează excluderea femeilor din viața Cetății, din spațiul politic și cel al
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
explică Mona Ozouf [1999a, p.68], si anume: Revoluția inaugurează o lume în care fiecare trebuie să fie stăpânul propriului său destin. Ce trebuiau să devină femeile în timpurile noi? Întreg secolul al XIX-lea este o istorie a acestor ezitări și reflecții. Pledoaria în favoarea femeilor definește în mod diferit prioritățile femeilor 30. Modelele propuse femeilor în secolul al XIX-lea au tendința să coexiste, fără ca unul sau altul să triumfe 31. Pentru secolul al XIX-lea este specifică o redistribuire
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a intra în scenă. Un alt regizor abil în reprezentarea oferită de Nana admiratorilor săi este servitoarea Zoé, care conduce baletul intrărilor și ieșirilor amanților lui Nana, distribuind rolurile, încercând să evite unele întâlniri nedorite, iar, la nevoie, jucând fără ezitare ea însăși rolurile secundare de moment. Casa lui Nana este administrată de servitoarea să că o mașină de teatru: "Zoé organisait tout, sortait de complications leș plus imprévues; c'était machiné comme un théâtre, réglé comme une grande administration" [Zola
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
setea de putere a lui Clorinde este, la fel ca la Eugène Rougon, mult mai puternică decât interesul față de sentimente. Feminitatea este pentru Clorinde doar o armă în lupta pentru putere. În comparație cu alte femei, Pariziana este femeia care nu cunoaște ezitarea, incertitudinea, necesitatea cotidiană și vitală a compromisului. Ea știe să impună bărbaților capriciile și legea să, întruchipând puterea femeii asupra bărbatului și asupra lumii. Guvernarea femeilor pariziene are sorți de izbândă, deoarece se bazează pe simulare. Ea disimulează superioritatea intelectuală
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Codul de politețe parizian se bazează, din punct de vedere lingvistic, pe utilizarea prenumelor, a enunțurilor impersonale 360 (pentru a evita indicarea subiectului nedorit), a formelor necategorice ale actelor de vorbire, pe întrebuințarea frecvență a modurilor condițional, imperativ și conjunctiv. Ezitarea, așteptarea și reticența sunt modalități pentru a ocoli un verdict negativ categoric [Hoffet, 1953, p.30-31]. Acolo unde anglo-saxonii insistă să pună toate punctele pe i, francezii preferă să se eschiveze de la o conversatie penibilă și neplăcută. Dacă va fi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
limbajului feminin, bogat în subînțelesuri: "On connaît des femmes dont la voix est și douce que, prononcé par elles, le moț adieu nous dit ne partez pas" [15.XI.1869, p.2]. Discursul, ca și personalitatea să, sunt greu clasabile. Ezitarea și imprecizia în exprimare sunt, de fapt, semnul unei emancipări în devenire. Limbajul enigmatic, caracterizeazt printr-o doză de confuzie, prin crearea unor ambiguități, devine comunicare galanta, cu dedesubturi: "Mme Bouchard (...) s'attardait encore devant Rougon, très gracieuse, très douce
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pentru că este adesea resimțit, cum e cazul tuturor imperialismelor, ca o tentativă de distrugere a identităților particulare, iar reacțiile pot fi pasionale, distructive. Modelul american tindea către universalizare. Fascinant pentru unii, insuportabil pentru alții, provoacă iată reacții terifiante și numeroase ezitări, însăși ideea de a trăi într-o lume unită, susținută de valori comune, pare acum mai puțin atrăgătoare, chiar repulsivă pentru unii. În fața asaltului de ură și de răzbunare, iubirea se retrage. "Urlă vijelia de pe urmă. Duhul Domnului trece pre
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de iubire renasc virulent. Cei doi hotărăsc să divorțeze, renunțînd la propriile căsătorii ce le dau, oricum, senzația unor prizonierate. Waugh decide aici să-și aducă strategia de construcție moral-psihologică la momentul ei culminant. Uniți după mai multe tensiuni și ezitări, Charles și Julia vor să părăsească Brideshead pentru totdeauna și să înceapă o viață nouă, eliberată de fantomele trecutului. Pe nepusă masă însă, bătrînul lord Marchmain, grav bolnav, se întoarce acasă, pentru a-și petrece ultimele zile de viață. Julia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
experiment ar fi folosit, în accepția lor, trimiteri obscure, subliminale, oculte chiar (ce ar fi trebuit descifrate, se înțelege, de exegeza romanului) la un text (după unii apocrif) din secolul al VI-lea, aparținînd spun destui istorici, deși cu oarecare ezitări faimosului Procopiu din Cezareea, secretar și consilier al lui Belisarius (Velisar, probabil, în română), dux (adică un fel de administrator, dar și general de armată) de Mesopotamia. Procopiu a scris masiv despre epoca de domnie în Constantinopol a împăratului Iustinian
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui Rossi, Helen pe numele ei. În realitate, vorbim aici despre un copil nelegitim, ivit din relația profesorului, pe parcursul peregrinărilor lui sud-estice, cu o româncă transilvăneancă, emigrată mai apoi în Ungaria (unde, de altfel, Helen crește și studiază). Paul are ezitări vizavi de poveste, întrucît informația unei vizite a lui Rossi în România nu apare nicăieri în scrisorile lui (enigma se va dezlega mai departe, cînd aflăm că, la un moment dat, după legătura pasională cu țăranca ardeleancă, profesorul băuse, aidoma
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pe Malvina lui Paul (pentru a-i oferi ocazia de a discuta despre discursul politic la prima mînă, dar și pentru a-și satisface impulsurile propriului orgoliu pervers, de autoidentificare ca frate al unui individ celebru) care o angajează, fără ezitări, în postura de consilier personal și specialist PR. Este debutul unei lungi și complicate aventuri amoroase, la sfîrșitul căreia Paul (supraviețuitorul perfect în prima parte a romanului, omul fără identitate fixă, mutabil în funcție de necesitpțile zilei) iese aparent zdrobit, cu cariera
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ci un grup filozofic extrem de serios (Horkheimer, Adorno, Fromm, Marcuse anticipați de Lukàcs și Gramsci) ce a pus bazele conceptului de societate deschisă (embrionul modelului democratic euro-american al prezentului). Marea revelație a lecturilor acelei perioade a fost o spun fără ezitări Theodor Adorno, principalul estetician al echpei frankfurteze. De la deconstrucția pozitivismului și a diverselor variante de idealism, pe care filozoful o face, alături de Max Horkheimer, în Dialectica Iluminismului (1947), pînă la teoria "falsității întregului" din Minima Moralia (1951), noțiunea totalizării, din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
peste 25 de limbi) rămîne opera cea mai cunoscută, de pînă acum, a lui Kurkov. Cartea tipărită nu demult și la noi (2006), cu traducerea Moartea pinguinului* a avut, de-a lungul vremii, mai multe titluri, autorul fiind notoriu pentru ezitările prelungi pe care le manifestă în denumirea propriilor volume: Picnic pe gheață, Pinguinul. Moartea străinului ș.a. Varianta cea mai potrivită este însă cea din tălmăcirea britanică a textului: Moartea și pinguinul. Din rațiuni ce se vor vedea mai jos, Kurkov
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
știința de a vedea în text, adică structurile literare și metaliterare. Subiect în care trebuia să se armonizeze exegeza operei și cadrul teoretic avut în vedere. Alături de Simona Constantinovici, semnatara postfeței, am asistat la conturarea acestei viziuni, deloc simple, cu ezitări, neliniște, dar însoțită mereu de o bucurie specială, provocată de asumarea unui univers poetic inconfundabil. Foarte bună scriitoare ea însăși, Simona Constantinovici oferă în postfață un comentariu subtil, foarte atent la interpretările din cartea Alinei-Iuliana Popescu, pe care o numește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca M.Beniuc, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Zaharia Stancu, Titus Popovici, Eugen Barbu, Dumitru Popescu. Evantaiul de posibilități este larg, deși e vorba de aceleași clișee. Dogma personajului pozitiv se schimbă, pentru a se ajunge la drama și la ezitările activistului de partid, cel mai emancipat fiind Nicolae Moromete al lui Marin Preda, din Marele Singuratic. Prezentarea problemelor, în construcția socialismului avea, desigur, anumite limite, iar atingerea lor reprezenta un act de curaj. Romanul istoric și politic își înnoiesc și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ieșeană, transformată de fosta conducere a ICR într-un abuziv produs de export: Dacă cineva ar dori să știe căror cărți din literatura română actuală le-aș rezerva un loc privilegiat în biblioteca valorilor literare preferate, i-aș răspunde fără ezitare: în primul rând, Dimneață pierdută, de Gabriela Adameșteanu, o bună parte din cărțile lui Petru Cimpoeșu, Ambasadorul invizibil al lui Nichita Danilov și alte câteva. Hélas! În nici un caz ultima carte a lui Dan Lungu, În iad toate becurile s-
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de a explicita lucid și responsabil această dimensiune umană. Ratând întâlnirea cu autorul sau stabilind o relație nepotrivită cu el, criticul, pare a spune în subtext Elvira Sorohan, își ratează cumva menirea. Pe de altă parte, înțelegerea autorului, cu dramele, ezitările și histrionismul său, înțelegere de care s-ar părea că autorul însuși are nevoie, reprezintă o parte esențială a jocului critic, împlinitor atât pentru cititorul-critic, cât și pentru scriitor, uniți, într-un plan ideal, printr-o "mintească osie". În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nopții..., topea coaja tăriei bătainice și-ți îndulcea și îmblânzea inima" ( Decebal, loc. cit. p. 5) 56 La apariția romanului Răzbunarea lui Anastase, I. L. Caragiale remarca în "Epoca literară" nr. 2, 1896: "Povestirea d-lui Ciru Oeconomu, afară de unele mici ezitări și asperități de formă externă [s. n.], este limpede și curgătoare" (cf. I. L. Caragiale, Opere, vol. IV, p. 422). 57 Unul dintre cazurile fericite este remarcabila figură a domnitorului Al. I. Cuza din romanul Danei Dimitriu, Prințul Ghica, vol. I-III
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lui Ulrich, avu iarăși loc, și asta fără ca, de fapt, ceva să aibă loc cîtuși de puțin. Robert Musil 11 ELIBERAREA TRECUTULUI, PREZENTULUI ȘI VIITORULUI Stop cadru pe o mînă ținînd un pachet de țigări. Suspendarea imaginii e semn de ezitare, de deliberare interioară. Timpul, clipa înghețată, pusă între paranteze, pornește din nou. Ea zice: "La naiba!", ia o țigară, o aprinde, începe să tragă din ea, s-ar zice cu voluptate și ușurare. Un cuplu se agită într-un decor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cumpăra; singurul care și-a păstrat libertatea și care îi incită pe ceilalți să-i reziste. Asigurarea de viață a lui George Bailey se ridică la 15.000 de dolari: "Valorez mai mult mort decît viu.". Privește spre apă cu ezitare. Nu vede că cineva îl observă. Exact cînd să încalece parapeții, acest cineva cade în apă. Prins de vîrtej, neștiind probabil să înoate, necunoscutul strigă după ajutor. George Bailey nu ezită nici o clipă: își scoate haina, se aruncă în apă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să învingă, din punct de vedere militar, o lume atît de organizată și de războinică precum cea a Imperiului aztec? Să examinăm, în mare, despre ce posibile și imposibile e vorba. E atitudinea personală a împăratului, considerată îndeobște drept mistică. Ezitările, nehotărîrea sa în fața spaniolilor duc cu gîndul la faptul că Moctézuma se închide într-un posibil: el crede pînă la capăt că e posibil ca ființele venite de aiurea să fie zeii care, conform Tradiției, trebuiau să revină să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
credibil, iar bărbații, dimpotrivă, preferau varianta lentă. Acest experiment arată că în culturile occidentale, mai ales în SUA și Europa viteza discursului este interpretată inconștient ca un semn de credibilitate, după un raționament instinctiv: „Dacă vorbește repede și nu are ezitări, înseamnă că știe ce vorbește”. În Asia, lucrurile sunt diferite, și o anumită lentoare poate fi interpretată, dimpotrivă, ca un semn de credibilitate, dovadă că oratorul are încredere în el. Alte experimente au arătat că viteza vorbirii este asociată în
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]