5,981 matches
-
2.X.1963, Boroaia, j. Suceava), critic și istoric literar. Este fiul Ilenei și al lui Aurel Diaconu, țărani. A învățat la școala gimnazială din Drăgănești, județul Neamț (1974-1978), la Liceul „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț (1978-1982) și la Facultatea de Filologie din Suceava (1982-1986). Funcționează ca profesor în Odorheiu Secuiesc (1986-1990) și în Suceava (1990-1993), devenind apoi cadru didactic la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este doctor în filologie al Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1998). Din 1996 este
DIACONU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
la Liceul „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț (1978-1982) și la Facultatea de Filologie din Suceava (1982-1986). Funcționează ca profesor în Odorheiu Secuiesc (1986-1990) și în Suceava (1990-1993), devenind apoi cadru didactic la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este doctor în filologie al Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1998). Din 1996 este vicepreședinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, iar din 1997, redactor-șef al revistei „Bucovina literară”. Cea dintâi carte, Poezia de la „Gândirea”, îi apare în 1997. D., bun cunoscător al vieții
DIACONU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
DIMITRIU, Ion G. (11.VIII.1900, Crețești, j. Ilfov - 12.III.1978, Nürnberg, Germania), istoric literar, folclorist și poet. Este fiul Ecaterinei (n. Pascal) și al lui Gheorghe Dimitriu. După liceul (1912-1920) la Giurgiu și București, face studii universitare de filologie romanică (română, italiană, provensală) la București (1920-1924), Rostock (1942) și Hamburg (1947), aici luându-și și doctoratul în filologie, cu teza Die sprichwörtlichen Redensarten in der rumänischen Sprache. Este, succesiv, profesor de liceu la Cernavodă, Giurgiu și București (1924-1935), lector
DIMITRIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286776_a_288105]
-
Este fiul Ecaterinei (n. Pascal) și al lui Gheorghe Dimitriu. După liceul (1912-1920) la Giurgiu și București, face studii universitare de filologie romanică (română, italiană, provensală) la București (1920-1924), Rostock (1942) și Hamburg (1947), aici luându-și și doctoratul în filologie, cu teza Die sprichwörtlichen Redensarten in der rumänischen Sprache. Este, succesiv, profesor de liceu la Cernavodă, Giurgiu și București (1924-1935), lector de limba și literatura română la Universitatea Hanseatică din Hamburg (1945-1949), bibliotecar la Fundaçao Getulio Vargas și la Serviço
DIMITRIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286776_a_288105]
-
la Universitatea Hanseatică din Hamburg (1945-1949), bibliotecar la Fundaçao Getulio Vargas și la Serviço de Intercâmbio e Catalogaçao din Rio de Janeiro (1949-1962), profesor agregat la Faculdade Nacional de Filosofia de la Universitatea Braziliei din Rio de Janeiro (1951-1962), profesor de filologie romanică la Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Catolic „Santa Ursula” din Rio de Janeiro (1957-1958), docent la Spracheninstitut din Nürnberg (1965-1973). A fost redactor al revistei „Înșir’te mărgărite”, care a apărut în 1951, la Rio de Janeiro. De-a
DIMITRIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286776_a_288105]
-
1945-1949), bibliotecar la Fundaçao Getulio Vargas și la Serviço de Intercâmbio e Catalogaçao din Rio de Janeiro (1949-1962), profesor agregat la Faculdade Nacional de Filosofia de la Universitatea Braziliei din Rio de Janeiro (1951-1962), profesor de filologie romanică la Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Catolic „Santa Ursula” din Rio de Janeiro (1957-1958), docent la Spracheninstitut din Nürnberg (1965-1973). A fost redactor al revistei „Înșir’te mărgărite”, care a apărut în 1951, la Rio de Janeiro. De-a lungul timpului a colaborat la
DIMITRIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286776_a_288105]
-
, Octavian (23.IV.1954, Brașov), poet, critic literar, dramaturg și prozator. Este fiul Rozaliei (n. Ráduly), și al lui Vasile Soviany, funcționar. În orașul natal urmează Liceul „Andrei Șaguna” (1969-1973), iar la Cluj-Napoca Facultatea de Filologie, secția română-spaniolă, a Universității „Babeș- Bolyai”, absolvită în 1979. Din 2000 este doctorand al Universității din București. De-a lungul anilor lucrează succesiv (uneori și simultan) în învățământ și în presa culturală: profesor de limba română la Școala Generală nr.
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
, Dimitrie (21.V.1943, București - 17.I.2004, București), editor și traducător. Este fiul Elenei Stamatiadi, fiica Hortensiei Papadat-Bengescu, și al lui Dimitrie Stamatiadi. Absolvent în 1967 al Facultății de Filologie, secția italiană, de la Universitatea din București, S. a evitat să se încadreze în sistemul de stat până în decembrie 1989, trăind din drepturile de autor moștenite prin valorificarea operei literare a bunicii sale. Între 1991 și 1998 a fost redactor la
STAMATIADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289849_a_291178]
-
Oradea, unde va absolvi în 1953 Liceul „Emanuil Gojdu”. Se înscrie la Facultatea de Medicină din Cluj, dar în 1957 își întrerupe studiile și lucrează un an ca maseur într-un dispensar clujean. Din 1959 este student al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, încheiată în 1963. Va fi profesor de limba română la Miercurea Nirajului, metodist la Casa Regională a Creației Populare din Târgu Mureș și Oradea, iar din 1968 redactor la „Familia”. Debutează cu versuri la „Tribuna”, în 1957
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
Popovici, prin adopție Veress) și a lui Traian Stan, magistrat. Urmează școala primară la Turda (1937-1941), unde începe și liceul, pe care îl va absolvi în 1948 la Cluj. Studentă mai întâi la filosofie (1948-1949), va obține însă licența în filologie în 1953, la Universitatea clujeană. Din același an devine cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, în colectivul de lexicografie, trecând apoi la secția de literatură, de unde se va pensiona în 1985. Este doctor în filologie al Universității din Iași
STAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289852_a_291181]
-
obține însă licența în filologie în 1953, la Universitatea clujeană. Din același an devine cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, în colectivul de lexicografie, trecând apoi la secția de literatură, de unde se va pensiona în 1985. Este doctor în filologie al Universității din Iași, cu teza Poezia lui Eminescu în Transilvania (1969). Debutează în 1956, la „Scrisul bănățean”, cu articolul Limba și stilul lui Liviu Rebreanu în romanul „Ion” . Studii și articole de istorie literară îi apar în „Cercetări de
STAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289852_a_291181]
-
21.VIII.1934, Vaslui), critic și istoric literar. Este fiica Elenei (n. Bârcă) și a lui Petru Vieru, maistru în mecanică fină. Învață la Vaslui, unde între 1948 și 1952 urmează și Liceul Pedagogic. În 1956 va absolvi Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Își susține doctoratul în 1972, cu o lucrare despre Miron Costin. Este cadru didactic la Facultatea de Filologie (Facultatea de Litere) a Universității ieșene, parcurgând toate treptele profesionale, până la gradul de profesor. Debutează
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
unde între 1948 și 1952 urmează și Liceul Pedagogic. În 1956 va absolvi Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Își susține doctoratul în 1972, cu o lucrare despre Miron Costin. Este cadru didactic la Facultatea de Filologie (Facultatea de Litere) a Universității ieșene, parcurgând toate treptele profesionale, până la gradul de profesor. Debutează în presă cu articolul Reeditarea lui Ion Pillat („Iașul literar”, 1961) și în volum în 1978, cu lucrarea Cantemir în Cartea ieroglifelor, distinsă cu Premiul
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
Victoria Strătilă (n. Ionescu), profesoară, și a lui Marin Strătilă, jurist, poet și publicist în timpul studenției sale interbelice. S. începe școala la Râmnicu Vâlcea și o continuă la Liceul nr. 2 din Pitești. Din 1961 este studentă a Facultății de Filologie a Universității din București. După absolvire, în 1966, va fi profesoară la Titu, apoi bibliotecară la Facultatea de Matematică a Universității bucureștene. Din 1990 publică editoriale și comentarii politice în cotidianul „România liberă”. Locuiește un timp (1991-1993) în Statele Unite ale
STANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289879_a_291208]
-
18.X.1928, Golești, j. Vâlcea - 1.XII.1988, Urziceni), istoric literar, traducător și editor. Este fiul Mariei (n. Mihai) și al lui Marin Stăvăruș, țărani. Urmează școala primară în satul natal, liceul la Râmnicu Vâlcea (1942-1950) și Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1954; devine doctor în filologie în 1972. Lucrează mai întâi ca reporter la „Scânteia”, din 1961 fiind cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene, cu excepția perioadei 1963-1967, când este diplomat UNESCO la
STAVARUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289889_a_291218]
-
literar, traducător și editor. Este fiul Mariei (n. Mihai) și al lui Marin Stăvăruș, țărani. Urmează școala primară în satul natal, liceul la Râmnicu Vâlcea (1942-1950) și Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1954; devine doctor în filologie în 1972. Lucrează mai întâi ca reporter la „Scânteia”, din 1961 fiind cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene, cu excepția perioadei 1963-1967, când este diplomat UNESCO la Paris și atașat cultural la Ambasada României în Franța, și a
STAVARUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289889_a_291218]
-
în satul natal, liceul la Râmnicu Vâlcea (1942-1950) și Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1954; devine doctor în filologie în 1972. Lucrează mai întâi ca reporter la „Scânteia”, din 1961 fiind cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene, cu excepția perioadei 1963-1967, când este diplomat UNESCO la Paris și atașat cultural la Ambasada României în Franța, și a perioadei 1982-1986, când este profesor în Finlanda, la universitățile din Turku și Helsinki. Debutează cu versuri în 1953
STAVARUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289889_a_291218]
-
Este fiul Sultanei (n. Moise) și al lui Dragomir Simion, agricultori. Urmează școala primară în satul natal (1940-1944), apoi Liceul „Sf. Petru și Pavel” (devenit „I. L. Caragiale”) din Ploiești (1944-1952), unde e coleg cu Nichita Stănescu, și cursurile Facultății de Filologie a Universității din București (1952-1957), unde îi are profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur, J. Byck ș.a. După absolvire lucrează în colectivul „Eminescu” al Academiei, condus de Perpessicius (1957-1964), între 1962 și 1968 fiind și redactor
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
1968 fiind și redactor la „Gazeta literară”. În mai 1964 va fi numit asistent la Catedra de literatura română a Universității din București, unde devine lector în 1967, conferențiar în 1971 și profesor în 1990. Obține titlul de doctor în filologie în 1969, cu o teză despre E. Lovinescu, sub îndrumarea lui Șerban Cioculescu. Funcționează ca lector de limba și literatura română la Universitatea Paris IV, Sorbonne (1970-1973), apoi obține o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974). Debutează cu
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
Este fiul Rebecăi (n. Davidsohn) și al lui Jean Starck, mic negustor, apoi funcționar. Urmează la București Liceul Teoretic Evreiesc „Graur” (1941-1946) și Liceul „Sf. Sava” (1946-1949). În 1950 intra redactor la Editură Tineretului și, paralel, frecventează cursurile Facultății de Filologie, secția franceză, a Universității din București; redactor la Radiodifuziune din 1954, își va întrerupe studiile, finalizându-le abia în 1961. Funcționează ca profesor la diferite școli din capitală, alternând însă carieră didactica, din timp în timp, cu scrisul liber-profesionist. Debutează
STARCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289883_a_291212]
-
a fost unul din apropiații revistei „Blajul” (1934-1936), colaborator la Atlasul lingvistic român, coordonat de Sever Pop, și la Dicționarul limbii române literare, editat de Academia Română. S. urmează la Cluj școala elementară (1948-1952), Liceul „Emil Racoviță” (1952-1959) și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, secția engleză-română (1959-1964), pe care o va absolvi cu lucrarea Dramaturgia lui Tennessee Williams. Asistent la Catedra de engleză a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1964-1965), se întoarce la Cluj, la Catedra de limbi străine a
STANCIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289865_a_291194]
-
Williams. Asistent la Catedra de engleză a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1964-1965), se întoarce la Cluj, la Catedra de limbi străine a Institutului Agronomic, iar din 1966 devine cadru didactic la Catedra de limba engleză a Facultății de Filologie, unde parcurge toate treptele, până la gradul de profesor (1990), fiind și șef de catedră (1990-1992, din 2000). În 1974 își susține teza de doctorat cu tema Thomas Wolfe, romancier american la început de secol. Ca bursier, studiază în Marea Britanie (1970
STANCIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289865_a_291194]
-
Ungariei. Urmează școala primară la Institutul „Notre Dame” din Timișoara, apoi tot aici Liceul „Carmen Sylva”, absolvit în 1934, și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1934-1938). Își susține licența în sociologie (cu Dimitrie Gusti) și în filologie (germană și franceză). Căsătorită, în 1939, cu Mihai Șora, pleacă împreună la Paris, pentru continuarea studiilor, ca bursieri ai statului francez. În 1940 obține, la Sorbona, diploma în limba și literatura franceză, iar în timpul războiului, la Grenoble, frecventează cursuri și
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
pe care o va da în 1944. În 1948 Mihai Șora întreprinde o călătorie în România; nu se mai poate înapoia la Paris și întreaga familie se repatriază. Ș. devine, în 1950, asistentă la Catedra de germană a Facultății de Filologie bucureștene, de unde va fi destituită în 1952, apoi lexicograf la Institutul de Lingvistică, calitate în care participă la elaborarea dicționarului german-român (1957) și a celui român-german (1963). Desfășoară o prodigioasă activitate de traducere în și din română, precum și dintr-o
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
n. Moisiu-Siminic) și al lui Ioan Stancu, inspector CFR. În orașul natal frecventează școala elementară (1957-1965), apoi cursurile Liceului „Mihail Sadoveanu” (1965-1971). Ulterior practică diverse meserii, precum cea de sobar, hamal, cantaragiu, zugrav. Din 1976 devine student la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, secția română-franceză, susținându-și examenul de licență în 1980. Până în 1983 este profesor la Pașcani. În ianuarie 1984 se angajează în redacția revistei „Cronica”, unde parcurge toate treptele, în 1997 devenind redactor-șef
STANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289868_a_291197]