2,756 matches
-
condus de general-locotenentul confederat James Longstreet. Atacul lui Longstreet a scos din luptă o treime din armata unionistă, inclusiv pe Rosecrans însuși. Unitățile unioniste s-au regrupat spontan pentru a crea o linie defensivă pe creasta Horseshoe, formând un nou flanc drept pentru linia general-maiorului George H. Thomas, care a preluat comanda restului de trupe. Deși confederații au lansat alte asalturi masive și hotărâte, Thomas și oamenii săi au rezistat până seara. Forțele unioniste s-au retras apoi în Chattanooga, în vreme ce
Bătălia de pe Chickamauga () [Corola-website/Science/323703_a_325032]
-
a-i convinge pe belgieni să reziste. Aceasta nu are sens, deoarece încă din 10 mai, regele și guvernul deja declanșaseră planul stabilit de comun acord cu Gamelin. După prima zi de ostilități, olandezii erau într-o retragere grăbită, lăsând flancul nordic al belgienilor expus, deși forțele defensive franco-belgiene rezistau în Ardeni de trei zile. După 18 zile, plecarea englezilor i-a lăsat pe belgieni descoperiți pe flancul drept și fără vreun ajutor după ce Weermachtul a separat armatele franceze de cele
Édouard Daladier () [Corola-website/Science/323720_a_325049]
-
Gamelin. După prima zi de ostilități, olandezii erau într-o retragere grăbită, lăsând flancul nordic al belgienilor expus, deși forțele defensive franco-belgiene rezistau în Ardeni de trei zile. După 18 zile, plecarea englezilor i-a lăsat pe belgieni descoperiți pe flancul drept și fără vreun ajutor după ce Weermachtul a separat armatele franceze de cele belgiene și regimentele franceze care luptau de partea lor. Armatele germane allemandes se pregăteau să înainteze rapid către sud, cucerind Franța ale cărei armate au fost învinse
Édouard Daladier () [Corola-website/Science/323720_a_325049]
-
Sfinte, ce veneau de la Messina. Victoria Ligii Sfinte a prevenit transformarea Mării Mediterane într-un canal de circulație al forțelor musulmane, a protejat Italia de o mare invazie otomană, și i-a împiedicat pe otomani să înainteze mai departe în flancul sudic al Europei. Lepanto a fost ultima mare bătălie navală dusă aproape în întregime de galere cu vâsle. După ce au cucerit Constantinopolul în 1453, turcii au invadat Peninsula Balcanică, avansând spre centrul Europei, amenințând statele creștine. Au transformat Marea Mediteraneană
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
Juan de Austria, flotă creștină s-a împărțit în 4 divizii. La capătul nordic, în apropierea coastei, se aflau 53 de galere venețiene, conduse de Agustino Barbarico. Urmau, în centru, 62 de galere sub comanda lui Don Juan și, în flancul drept 53 de galere conduse de amiralul Andrea Doria. O divizie de rezervă era staționată în spatele acestuia. Pe masura ce flotă creștină ocolea capul Scrofa, turcii au încercat o manevră de învăluire, profitând de superioritatea lor numerică, dar și de faptul că
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
nu erau total istovite de sete. La rândul lui, Timur a dat ordine pentru pregătirea de luptă și a cerut soldaților să încerce să îl ia prizonier pe sultanul otoman. În dimineața bătăliei Timur și-a expus planul de luptă. Flancul stâng a fost pus sub comanda fiului său cel mai mare, Shăhrukh Mīrză. Flancul drept a fost pus sub comanda lui Miran Shah, iar corpul central de oaste a rămas sub comanda lui Timur, secondat de nepotul său, Pir Muhammad
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
pregătirea de luptă și a cerut soldaților să încerce să îl ia prizonier pe sultanul otoman. În dimineața bătăliei Timur și-a expus planul de luptă. Flancul stâng a fost pus sub comanda fiului său cel mai mare, Shăhrukh Mīrză. Flancul drept a fost pus sub comanda lui Miran Shah, iar corpul central de oaste a rămas sub comanda lui Timur, secondat de nepotul său, Pir Muhammad. În expunerea pe care a făcut-o în fața comandanților, Timur i-a încurajat, le-
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
unioniste neexperimentate conduse de generalul de brigadă Irvin McDowell au înaintat, trecând pârâul Bull Run în fața unei armate confederate la fel de nepregătite conduse de generalul de brigadă P.G.T. Beauregard lângă Răscrucea Manassas. Planul ambițios al lui McDowell pentru un atac-surpriză din flanc împotriva stângii confederate nu a fost bine executat de neexperimentații săi ofițeri și soldați, dar confederații, care plănuiau la rândul lor să atace flancul stâng unionist, s-au găsit la început în dezavantaj. Întăririle confederate venite în frunte cu gen
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
de brigadă P.G.T. Beauregard lângă Răscrucea Manassas. Planul ambițios al lui McDowell pentru un atac-surpriză din flanc împotriva stângii confederate nu a fost bine executat de neexperimentații săi ofițeri și soldați, dar confederații, care plănuiau la rândul lor să atace flancul stâng unionist, s-au găsit la început în dezavantaj. Întăririle confederate venite în frunte cu gen. brig. Joseph E. Johnston au sosit din valea Shenandoah cu trenul și au schimbat cursul bătăliei. O brigadă de virginezi conduși de un relativ
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
nord-american, circa 35.000 de oameni. Planul lui McDowell era de a se deplasa către vest pe trei coloane, de a efectua un atac diversionist asupra liniei confederate pe Bull Run cu două coloane, în vreme ce a treia urma să ocolească flancul drept al confederaților către sud, tăind calea ferată către Richmond și amenințând ariergarda armatei rebele. El a presupus că inamicul avea să fie obligat să părăsească răscrucea Manassas pentru a se retrage pe un nou aliniament pe râul Rappahannock, următoarea
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
Între timp, McDowell căuta o cale de a-l flanca pe Beauregard, care își desfășurase trupele de-a lungul pârâului Bull Run. La 18 iulie, comandantul unionist a trimis o divizie condusă de gen. brig. Daniel Tyler să treacă spre flancul drept confederat (de sud-est). Tyler a fost atras într-o ciocnire la vadul lui Blackburn pe unde se trecea Bull Run și nu a mai înaintat. Din ce în ce mai frustrat, McDowell a hotărât să atace în schimb flancul stâng confederat (spre nord-vest
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
Tyler să treacă spre flancul drept confederat (de sud-est). Tyler a fost atras într-o ciocnire la vadul lui Blackburn pe unde se trecea Bull Run și nu a mai înaintat. Din ce în ce mai frustrat, McDowell a hotărât să atace în schimb flancul stâng confederat (spre nord-vest). El intenționa să atace cu divizia gen. brig. Daniel Tyler la Stone Bridge pe drumul Warrentonului și a trimis diviziile generalilor de brigadă David Hunter și Samuel P. Heintzelman peste vadul Sudley Springs. De acolo, aceste
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
nord spre Centreville. Johnston, ofițerul de cel mai înalt rang, a aprobat planul. Dacă ambele armate și-ar fi pus simultan planul în aplicare, ele ar fi avut ca rezultat o mișcare în sens trigonometric, deoarece fiecare intenționa să atace flancul stâng al inamicului. McDowell primea informații contradictorii de la agenții săi de informații, astfel că a chemat balonul "Enterprise", pe care îl văzuse la o demonstrație a prof. Thaddeus S. C. Lowe la Washington, pentru a efectua recunoaștere aeriană. În dimineața de
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
treacă Bull Run prin vad abia la 9:30 a.m. Oamenii lui Tyler au ajuns la Stone Bridge pe la orele 6 a.m. La 5:15 a.m., brigada lui Richardson a tras câteva salve de artilerie peste vadul lui Mitchell către flancul drept confederat, dintre care câteva au lovit cartierul general al lui Beauregard din casa Wilmer McLean în timp ce el servea micul dejun, alertândul asupra faptului că planul său de luptă ofensiv a fost dat peste cap. Cu toate acestea, el a
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
lovit cartierul general al lui Beauregard din casa Wilmer McLean în timp ce el servea micul dejun, alertândul asupra faptului că planul său de luptă ofensiv a fost dat peste cap. Cu toate acestea, el a ordonat atacuri demonstrative către nord spre flancul stâng al unioniștilor către Centreville. Ordinele rătăcite și proasta comunicație au împiedicat punerea lor în aplicare. Deși intenționa ca gen. brig. Richard S. Ewell să conducă atacul, Ewell, la vadul Union Mills, a primit ordinul de a ramâne pe poziții
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
Jones trebuia să atace pentru a-l susține pe Ewell, dar s-a găsit înaintând singur. Holmes trebuia și el să susțină atacul, dar nu a primit niciun ordin. În calea celor 20.000 de unioniști care se îndreptau către flancul stâng confederat stăteau doar col. Nathan „Shanks” Evans și brigada sa redusă de 1.100 de oameni. Evans își deplasase câțiva oameni pentru a intercepta amenințarea directă din partea lui Tyler la pod, dar a început să bănuiască că atacurile slabe
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
spre o nouă poziție pe versantul dealului Matthews, o culme joasă, la nord-vest de poziția anterioară. Evans a primit în curând întăriri de la celelalte două brigade, a generalului Barnard Bee și a col. Francis S. Bartow, aducând numărul celor de pe flanc la 2.800 men. Ei au reușit să încetinească brigada principală a lui Hunter (gen. brig. Ambrose E. Burnside) în tentativele de a trece Bull Run prin vad și de a înainta peste Young's Branch, la capătul nordic al
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
Bull Run prin vad și de a înainta peste Young's Branch, la capătul nordic al dealului Henry House. Unul din comandanții de brigadă ai lui Tyler, col. William T. Sherman, a traversat pe un vad nepăzit și a lovit flancul drept al confederaților. Acest atac-surpriză, cuplat cu presiunile lui Burnside și a mr. George Sykes, au dus la căderea liniei confederate la scurt timp după 11:30 a.m., trimițându-i pe cei de acolo într-o retragere dezordonată către dealul
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
pe comandantul lui Griffin, mr. William F. Barry, să le confunde cu trupe unioniste și să-i ordone acestuia să nu tragă în ele. Salvele de la distanță mică ale regimentului 33 Virginia și atacul de cavalerie al lui Stuart împotriva flancului regimentului 11 infanterie voluntari din New York, care susținea bateria, a ucis mulți dintre tunari și a împrăștiat infanteria. Profitând de succes, Jackson a ordonat ca două regimente să atace tunurile lui Ricketts și acestea au fost și ele capturate. Cum
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
Beauregard și Johnston nu au putut profita prea mult de avantaj, în pofida cererilor președintelui confederat Jefferson Davis, care sosise pe câmpul de luptă să vadă cum se retrag unioniștii. O tentativă a lui Johnston de a intercepta soldații unioniști de pe flancul său drept, cu ajutorul brigadelor generalilor Milledge L. Bonham și James Longstreet, s-a soldat cu un eșec. Cei doi generali s-au certat între ei iar când s-a tras asupra oamenilor lui Bonham din ariergarda unionistă și când brigada
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
(749 m altitudinea maximă în vârful Istrița) - cunoscute ca și Culmea Istrița-Dealu Mare-Ceptura, reprezintă un anticlinoriu alungit est-vest care face parte din unitatea de orogen situată pe flancul exterior al Carpaților Orientali - Subcarpații de Curbură, în grupa sudică externă a Subcarpaților Buzăului. Sub această titulatură se regăsesc: "Culmea Istrița", "Dealu Mare", "Dealul Ciortea" și "Dealurile Cepturei". Această structură este delimitată la nord de valea Nișcovului și de dealul
Dealurile Istriței () [Corola-website/Science/323111_a_324440]
-
împreună cu Magistrala CFR 500 - pe porțiunile dintre Buzău și Ploiești, iar spre est DN10 Buzău - Brașov. Particularitățile locale de climă și substratul calcaros favorizează vița de vie, care ocupă suprafețe mari pe versanții sudici, ce aparțin Podgoriei Dealu Mare. Pe flancurile sudice ale anticlinalului Istriței apar complexe de calcare sub formă de cuestă, exploatabile pentru industria materialelor de construcții, care beneficiază pe plan local și de existența unor nisipuri cuarțoase. Industria extractivă este prezentă prin mina de petrol de la Sărata Monteoru
Dealurile Istriței () [Corola-website/Science/323111_a_324440]
-
mari, forme de relief impuse net de structură și petrografie, precum și zone depresionare tipic subcarpatice. Astfel, contactul dealului către Câmpia Română se realizează deosebit de brusc atât prin linii de falie (în partea de est), cât și prin căderea monoclină a flancului sudic al anticlinalului principal, Are altitudinea maximă de 749 m (751 m după altă sursă), cu peste 500 m mai sus decât câmpia localizată spre sud. În partea de est a Istriței, Dealurile Zoreștilor sunt mai joase, având o structură
Dealurile Istriței () [Corola-website/Science/323111_a_324440]
-
anticlinalului principal, Are altitudinea maximă de 749 m (751 m după altă sursă), cu peste 500 m mai sus decât câmpia localizată spre sud. În partea de est a Istriței, Dealurile Zoreștilor sunt mai joase, având o structură monoclinală de flanc de anticlinal. Spre vest până în apropiere de Tătaru se dezvoltă din masivul central al Istriței Culmea Ciortea, cu înălțimi de 500-600 m, unde similar calcarele și gresiile meoțiene au condiționat altitudinea mare a acesteia. Depozitele calcaroase apar sub forma unor
Dealurile Istriței () [Corola-website/Science/323111_a_324440]
-
de Tătaru se dezvoltă din masivul central al Istriței Culmea Ciortea, cu înălțimi de 500-600 m, unde similar calcarele și gresiile meoțiene au condiționat altitudinea mare a acesteia. Depozitele calcaroase apar sub forma unor cueste cu orientare vest-sud-vest - est-nord-est, pe flancurile sudice ale anticlinalului. În formațiunile argilo-marnoase de la baza calcarelor de la Năeni, apar doline. Lapiezuri de mici dimensiuni dezvoltate pe calcare ocupă suprafețe reduse. Depresiunile intracolinare au aspect de butoniere. Numeroase văi coboară de pe versanții sudici. Acestea însă sunt puțin semnificative
Dealurile Istriței () [Corola-website/Science/323111_a_324440]