8,103 matches
-
cultură. T. este, înainte de toate, un practician al stilisticii literare, preferând analiza, examenul simpatetic al textelor, în cursul căruia fiecare amănunt, fiecare nuanță, reperate cu har, sunt raportate la ansamblu, revelat astfel ca o „lume”, dintr-o perspectivă mai puțin frecventată de critică. SCRIERI: Studii de stilistică eminesciană, București, 1965; Stilul artistic al lui Ion Creangă, București, 1969; Expresia artistică eminesciană, Timișoara, 1975; Dincolo de cuvânt, București, 1976; O seamă de cuvinte românești (în colaborare cu Teodor Bulza), Timișoara, 1976; Arta evocării
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
, Ion (pseudonim al lui Ion D. Popescu; 27.XII.1933, Scăueni, j. Vâlcea), prozator și poet. Este fiul Floarei (n. Diaconu) și al lui Dumitru Popescu, țărani. Frecventează școală primară în satul natal, apoi este elev al Școlii Normale „Andrei Șaguna” din Sibiu. Student al Facultății de Filologie-Istorie din cadrul Universității din Cluj (1952-1956), lucrează după licență la ziarul clujean „Făclia”, iar după câteva luni este angajat profesor de
TOPOLOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
cronicar, Tonans ș.a. Mai colaborează acum și la alte periodice, din „țară” - „Presa liberă”, „Amicul tinerimei”, „Steluța” - sau ardelene - „Răvașul”, „Luceafărul”, „Cosinzeana”, „Lupta” (Budapesta). Remarcat de Al. Vlahuță, apreciat de N. Iorga, T. se va apropia de acesta din urmă, frecventând asiduu așezămintele culturale de la Vălenii de Munte. Redactor la „Neamul românesc” și „Drum drept”, își va urma maestrul și în arena politică, animând filiala mehedințeană a Partidului Naționalist Democrat, al cărei organ de presă, „Îndreptarea”, îl conduce. Articolele politice (mai
TOMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290218_a_291547]
-
, Constant (13.II.1919, Galați - 10.II.1952, București), poet. Este fiul Mariei-Floarea (n. Zorilă) și al lui Constantin Tonegaru, ofițer de marină, avocat și prozator. Urmează liceul comunității evanghelice din Brăila, continuând la București, unde va frecventa Colegiul „Sf. Sava” și Liceul „Libros”, fără a-și încheia studiile secundare. Paralel cu atracția pentru poezie, manifestă aptitudini plastice. Cultura lui T. este a unui autodidact cu lecturi dictate de afinități și de aspirații creatoare: Edgar Allan Poe, poeții
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
1939 era funcționar la Direcția Generală PTT, iar în 1943-1944, când a fost disponibilizat, lucra în calitate de diurnist dactilograf la Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor. Ca poet, începe prin a-și publica încercările în revista „Bărăganul” din Călărași, în 1935. Frecventează și cenaclul Sburătorul, după moartea lui E. Lovinescu, căruia îi va dedica un poem. Adevăratul debut în presă, care îi aduce și notorietatea, are loc la „Preocupări literare” (1942). Scrie și la „Kalende” (1943-1944), poetul fiind îndrumat de Vladimir Streinu
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
poezie nu e pe placul autorului Necuvintelor. Ce urmează (tipul „sintactic”) ar fi ilustrat tot de Arghezi (un vers emblematic: „trei sau patru-n mal pescari”), dar, mai cu seamă, de Ion Barbu („desăvârșit în această structură poetică”), alt poet frecventat în aceeași vreme. Nu îl va lua însă ca model liric din pricini pe care le va explica mai târziu. Învățase din Jocul secund tehnica poetică, dar nu „vederea” (viziunea) lirică. Îi rămâne recunoscător pentru că îi atrăsese atenția asupra faptului
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Este fiul Elisavetei (n. Zaițu) și al lui Andrei Țurcanu, țărani. Urmează Colegiul de Medicină din Bălți (1968-1970) și Institutul de Medicină din Krasnodar (1972-1976). Angajat la un centru de pregătire și antrenament al piloților și cosmonauților din Soci (1976-1980), frecventează concomitent Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, luându-și licența în 1980. Din 1992 se întoarce la Chișinău și lucrează ca director adjunct la Departamentul Cultură al Primăriei. Debutează cu versuri în 1973 la revista „Moldova”, iar prima carte
ŢURCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290304_a_291633]
-
, Doina (19.VIII.1960, Oltenița), poetă și publicistă. Urmează Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-franceză (1982-1986). În timpul studenției frecventează cenaclul Universitas, condus de Mircea Martin. După absolvire va fi profesoară de limba și literatura română la Oltenița. Din 1990 lucrează în presă, la „Cotidianul”, Agenția Mediafax, „Cronica română” și „Dreptatea”. De asemenea, scrie scenarii și e realizatoare de emisiuni
TUDOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290292_a_291621]
-
ciclul elementar în comuna natală, după care urmează o școală profesională de pe lângă Șantierul Naval din Turnu Severin, obținând calificarea de sudor. Lucrează la Șantierul Naval și la Uzina de Vagoane, apoi ca bibliotecar la Hidrocentrala Porțile de Fier; în paralel frecventează liceul seral. Între 1967 și 1972 este student la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Redactor la publicația „Cărți noi”, în 1975 este angajat pentru o scurtă perioadă la Biblioteca Națională și până în 1989 funcționează ca
TUPAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290302_a_291631]
-
Este fiul Teodorei și al lui Alexandru Turturică, jandarm. Urmează la Brăila gimnaziul (1944-1948), apoi o școală profesională de silvicultură (1948-1950), continuată, după un stagiu la Școala de Pilotaj din Brașov, la Școala Tehnică de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc (1952-1954). Frecventează un an Institutul „Maxim Gorki”, dar se transferă și va fi licențiat al Facultății de Filosofie de la Universitatea din București (1961). Înainte și după absolvirea facultății are numeroase profesii: pădurar, reporter la ziarul „Zori noi” din Suceava (1954-1955) și la
TURTURICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290315_a_291644]
-
frontul din Transilvania de Nord și Ungaria. Lăsat la vatră la sfârșitul războiului, se înscrie în Frontul Plugarilor. Tot acum își susține bacalaureatul la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Se înmatriculează la Facultatea de Drept a Universității din Iași, unde frecventează cinci semestre, în paralel fiind secretar al Comitetului Județean al Partidului Comunist Român Rădăuți. În 1947 e cursant la Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu” din București, ajungând instructor la Secția de propagandă și agitație a Comitetului Central al Partidului
ŢUGUI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290295_a_291624]
-
și al lui Vasile Țugui, țărani; istoricul literar Pavel Țugui este fratele său vitreg. Urmează școala primară și gimnaziul în localitatea natală (1940-1949), Școala Tehnică de Cooperație la Rădăuți, liceul și, concomitent, Școala Medie de Muzică la București, unde va frecventa și Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Instrumente și Canto (1954-1959). Încă student, din 1957 e angajat contrabasist în orchestra Teatrului de Operă și Balet din București. Redactor literar la Radiodifuziunea Română (din 1967), predă, în același timp, contrabasul la Școala
ŢUGUI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
, Stelian (6.I.1946, Filipeștii de Pădure, j. Prahova), jurnalist și prozator. Este fiul Constanței Țurlea (n. Cioblea) și al lui Constantin Țurlea, muncitori. Urmează școala generală și liceul la Ploiești (1952-1963). Frecventează la București Facultatea de Limbi Străine, secția franceză-spaniolă (1963-1968) și Facultatea de Filosofie (1971-1976). Din 1968 este redactor de politică externă la revista „Lumea”, unde va lucra până în 1991, când va deveni redactor-șef al săptămânalului „Zig-zag”. Intrat în sistemul
ŢURLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290312_a_291641]
-
1902, Boteni, j. Argeș - 3.XII.1991, București), eseist. Este fiul Anei Țuțea și al lui Petre Bădescu, preot. Își începe studiile secundare la Gimnaziul „Dinicu Golescu” din Câmpulung, finalizându-le, din cauza războiului, la Liceul „George Barițiu” din Cluj (1920-1923). Frecventează Facultatea de Drept la Universitatea din același oraș (1923-1926) , unde își va susține și doctoratul în drept administrativ (1929). Va îndeplini diverse funcții: funcționar la judecătoria din Pui (județul Hunedoara), referent în Ministerul Comerțului și Industriei, atașat la Legația Economică
ŢUŢEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]
-
Respins în 1955 la Facultatea de Medicină, urmează trei ani Facultatea de Drept a Universității bucureștene. Participă la manifestațiile studențești din 1956 și scapă ca prin miracol de arestare. În 1958 lucrează câteva luni într-o mină de lângă Târgu Ocna. Frecventează Institutul Pedagogic, secția română-franceză (1959-1962), ulterior fiind un an profesor la Radovanu (sat lângă Oltenița), unde predă româna și istoria. În perioada 1957-1963 scrie, pentru sertar, majoritatea prozelor scurte care aveau să formeze volumul de debut. Devine un redutabil jucător
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Trece și pe la Focșani, iar în 1903 se stabilește la Bârlad, lucrând în învățământ până în 1933 și rămânând în orașul natal până la sfârșitul vieții. În mai 1915 va întemeia, împreună cu Tudor Pamfile și cu preotul Toma Chiricuță, Academia Bârlădeană, societate frecventată în anii primului război mondial și de Al. Vlahuță, având și ulterior numeroși membri și invitați de prestigiu. Amfitrioană era soția lui T., poeta Zoe G. Frasin. Debutează, cu poezii și epigrame, în 1887, la gazeta bârlădeană „Paloda” („Tutova”), unde
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
Sighetu Marmației, dar după ocuparea Transilvaniei de Nord familia refugiindu-se la Vinerea (județul Alba), învață la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăștie (1940-1948). După absolvire se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității „Victor Babeș” din Cluj și începe să frecventeze cenaclul literar condus de Ioanichie Olteanu și A. E. Baconsky. Debutează în 1948, cu poezii, în suplimentul literar al ziarului „Lupta Ardealului” (unde lucrează și ca redactor în 1948-1949), iar editorial în 1955 cu placheta Chemări, urmată în 1961 de
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
și al lui Grigore Vasilescu, felcer. Urmează cursurile primare și secundare în localitatea natală, absolvind în 1921. Înscris la Școala Militară din Sibiu, o termină în 1924, ca sublocotenent de infanterie, ulterior făcând carieră militară. Mai târziu, în perioada 1933-1937, frecventează Facultatea de Drept a Universității din Iași. În 1941 este rănit pe Frontul de Răsărit, după care va lupta pe Frontul de Vest. Avansat la gradul de maior, primește Ordinul Steaua României cu Spade în grad de Cavaler și Ordinul
VASILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290451_a_291780]
-
buzunarul de la veston. Este decorat cu Virtutea Militară, avansat locotenent și evacuat în spitalul din Bârlad. Aici se află în îngrijirea medicului-scriitor V. Voiculescu, care îi stimulează interesul de a-l cunoaște pe Al. Vlahuță, refugiat în oraș. Începe să frecventeze ședințele de joi ale cenaclului literar ținut de poetul George Tutoveanu și de soția acestuia, poeta Zoe Frasin, la Academia Bârlădeană întâlnindu-i și pe Nichifor Crainic, și pe Victor Ion Popa. În 1919 începe să publice versuri în revista
VALERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290416_a_291745]
-
românesc”, „Graiul nostru” (Bârlad), „Muguri” (Câmpulung), „Revista Fundațiilor Regale”, „Sburătorul”, „Țara de Jos”, „Universul literar”, „Viața românească” ș.a. A mai semnat O. K., Okeanos, i. val., I. Val. V. se afirmă ca poet în cenaclul Sburătorul, pe care l-a frecventat cu asiduitate. Însemnările lui E. Lovinescu îi menționează prezența la ședințele literare numai pe anii 1923 și 1924 de peste treizeci de ori. De altfel, în Istoria literaturii române contemporane, comentând meritele revistei „Viața literară” de a descoperi talente noi, de
VALERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290416_a_291745]
-
în Germania. După un periplu în Statele Unite ale Americii, revine în Germania, stabilindu-se în orașul Hanau am Main, unde la început lucrează ca programator, apoi, până la pensionare (2002), ca profesor de franceză și engleză. Călătorește mult în Europa și frecventează diverse cercuri literare, îndeosebi pe cele ale scriitorilor germani emigrați din România (Herta Müller, Horst Samson, Johannes Lippet ș.a.). Face parte din PEN-Clubul german. Primele poezii îi apar în 1963 în „Luceafărul”, la rubrica „Poșta redacției”, asigurată de Mihu Dragomir
VASILACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
predestinării devine un topos al liricii sale. Debutul cu Primii fulgi se află sub semnul temerității: poetul sfidează canoanele încetățenite recurgând la versul liber, care la acea oră stârnea rezerve. Omul își reazemă „fruntea de umărul soarelui” (figură de stil frecventată în epocă), iar ființa lui își resensibilizează raporturile cu cosmosul. V. promovează chiar de la început o poetică novatoare, dinamică, bazată pe potențarea expresivă a verbului: „Sunt crescut din mămăligă / și, îmbrăcat / în pantaloni și pantofi, / Ca pe o jumară / înting
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
la Iași Liceul de Aplicație (1938-1944) și, după o perioadă în care funcționează ca învățător la Unțești, din 1949 își continuă studiile la Facultatea de Filologie și Istorie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, luându-și licența în 1958. Frecventează și cursuri pentru scenariști la Moscova (1962-1964). Profesor la Cetireni, din 1958 e redactor la „Cultura Moldovei”, apoi la „Nistru” (1965-1969), membru al colegiului și redactor la Studioul Moldova-film (1965-1971), redactor-șef la „Columna” (1993-1995). Colaborează cu articole pe teme
VASILACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
război mondial lucrează în administrație la Bârlad și Iași. Fire deosebit de liniștită, interiorizat, dar sociabil, U. citea cu pasiune de mic și era irezistibil atras de muzică. Se dorea compozitor, și chiar avea să încerce compoziția. După întoarcerea în Capitală frecventează concertele de la Ateneul Român, ia lecții de contrapunct, exersează la pian, vizitează muzee, expoziții. Începuse să scrie din adolescență. Prozele și le-a alcătuit (după spusele surorii sale, Eliza V. Vorvoreanu) în 1907-1908, căci în 1909 le citea familiei și
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
asistent la Catedra de geografie a Universității din București. La îndemnul lui Titu Maiorescu și al lui Simion Mehedinți face studii de specializare în geografie fizică și etnografie la Universitatea din Berlin (1911-1912) și la Paris (1913-1914), unde, la Sorbona, frecventează cursurile și seminariile lui Emmanuel de Martonne. În 1916 devine primul doctor în geografie din România, cu mențiunea magna cum laude. Va fi profesor la universitățile din Iași (1916-1918), Cluj (1919-1929) și București (1930-1935). Perioada petrecută la Iași a fost
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]