KorAP: Find »[drukola/base=geme & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...132 >

3,294 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

bolovănoase ale uriașilor. - O să pună mâna pe noi, zise Enkim. Din cauza mea. Lăsați-mă aici. Tu ai treaba ta, Krog, iar tu ai pruncul, Runa. Am clătinat din cap odată cu Runa și i-am făcut semn să tacă. Nici să geamă nu mai putea de acum, săracul! - Încotro? am Întrebat-o pe Runa. - N-am mai fost niciodată pe aici. Doar În povești am auzit de apa aceea care curge Învolburat și nu știu să ajung la ea decât așa cum ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lucruri moarte, la copaci și flori, de la copaci și flori, la animale, și de la acestea din urmă, la oameni, de parcă toate cele aveau prea puțini străbuni. Of, of. Runa s-a trântit la poalele unui astfel de copac și a gemut din nou. - Uite acolo: apă, i-am zis lui Enkim. Era o baltă Înconjurată de nisip și de tufe verzi care musteau de umezeală. - Eu... ce trebuie să fac eu? am Întrebat. Runa m-a privit lung. - Enkim? am Întrebat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

ridică respectuos de pe bancă; la una din ferestrele fațadei care sugerează clădirea gării apare capul IOANEI, pentru câteva secunde.) HAMALUL (Surescitat, prinzându-l de piept pe CĂLĂTOR.): Cum ați spus? Călător prin ploaie? Sunteți călător prin ploaie? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Geme ușor, cu fața acoperită de mâini.): Eu sunt... Eu sunt... Da! Sunt călător prin ploaie! HAMALUL (Își pierde mințile pentru câteva secunde; se trântește în genunchi, se târâie, lovește ca pumnii în lespezile peronului.): Nu se poate! Nu se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
simt cum se scufundă încet în praf, îi simt încheieturile, cum îi tremură încheieturile, da, cum se chircește de frig... Da, da, se chircește de frig, n-o să mă credeți, dar eu simt când îi este frig... când începe să geamă de frig... Ehe, multe aș avea eu de spus, domnule... Sunt zile când simt cum acoperișul, cum acoperișul acesta roșu... începe să curgă, începe să alunece încet... peste pereți... peste uși și peste ferestre... Se lasă în jos, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Dintr-odată speriat.): Ăștia sunt nebuni! (Își fac apariția în scenă Grubi și Bruno, ținându-l de umeri pe ȘEFUL GĂRII; CASIERUL și ȘEFUL GĂRII sunt rupți; zdrențuiți, plini de vânătăi și de sânge; ȘEFUL GĂRII geme, se vaietă, face pe martirul; cei doi îl depun pe ȘEFUL GĂRII pe bancă, încet, căutând să-l menajeze.) ȘEFUL GĂRII: Ah, ah, încet, dobitocilor! Nespălaților! Ah! IOANA: Tată! Ce-i cu tine? ȘEFUL GĂRII: Mor, fetița mea, gata. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

să mă bucur. Ha! Pascal pune pixul jos. Conturul întunecat al orașului nu seamănă cu conturul întunecat al orașului. Cuvintele alunecă deasupra realității ca niște păsări prin înaltul cerului, niște păsări care în clipa aceea scot niște sunete ciudate. Izabela geme și se zvârcolește în vis. În aceeași clipă Harry Kerch visează și el. În vis, se vede umblând printr-o pădure care e totodată cimitir, un fel de cimitir sălbatic dar foarte scump, ceva numai pentru prinți sau tenori celebri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

serie. Dar apoi s-a produs un miracol. Luptătorul a sărit de la patru la opt pagini. Formatul, litera și hârtia au devenit frumoase și incitante. Figurile dentare au fost înlocuite cu fotografii pline de știri, iar paginile au început să geamă de corespondență și semnături din întreaga lume. Explicația era simplă - și clară. Jones fusese recrutat și finanțat drept agent propagandist al celui de-al Treilea Reich German al lui Hitler, aflat în ascensiune în acea perioadă. Știrile lui Jones, fotografiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
în uniforme de adevărați bărbați și cu o capcană a morții echipată cu armament complet, toată numai a lor. Prin urmare Heinz și cu mine am continuat să bem și să discutăm în dormitorul nostru comun, o sală de călărie gemând de oameni rămași fără locuințe în urma bombardamentelor, care dormeau pe niște saltele de paie. Țineam ascunsă sticla, fiindcă nu voiam s-o împărțim și cu alții. — Heinz, i-am spus într-o noapte, mă întreb de fapt cât de bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
etern. Deasupra căminului era o cromolitografie a lui Adolf Hitler. Era drapată cu mătase neagră. Eu în schimb fusesem dezbrăcat de toate hainele, în afară de rufăria de corp oliv-maronie, acoperit cu o cuvertură de pat care imita blana de leopard. Am gemut și m-am ridicat în capul oaselor, simțind rachete explodându-mi în țeastă. Am coborât privirea spre blana de leopard și am bălmăjit ceva. — Ce-ai spus, iubitule? mă întrebă Resi. Stătea chiar lângă canapea, deși eu nu o văzusem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

Era spionat din toate părțile. Știa asta. Intraseră pe fază și cei de sus, tov. colonel Ghiță, mai ales. Simțea că-i pusese pe urmă pe cineva, dar încă nu reușise să afle cine-i. „O fi din ăștia noi“, gemu scârbit. „Are Facultate și-i pune să stea să raporteze cu cine mă regulez!“ Ultima dată, în povestea cu inginera de la S.T.C.L., umbra avusese bunul simț și-l prevenise. „Tov. Goncea, am sarcina să vă filez. A ajuns la șefu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ăl sfânt, fă, zi mare la casa omului. Am luat și primă... - Ce-mi făcu? Uite că ne făcu de-a rămas cu burta mare! Nu te bucuri? Își scosese mâna. O șuviță de sânge se prelingea pe cearșaf. Mantinela gemea ușor, ca și cum un șerpoi solzos intrase în ea și se zvârcolea nebun în burta ei, încercând să iasă și nu mai găsea borta pe unde intrase. Doar zvâcnea dând să se înalțe, speriat, flămând, răvășindu-i mitra, înfiorând-o cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
și de curea. - Eram și eu tânăr la Festival, atunci, în cinzecișitrei, oftă el. Căscam gura. Terminasem Facultatea. Eram în București. Trăgeam să intru în Minister și umblam după fete. Și de-ale noastre și străine. Umpluse orașul cu fete. Gemea Bucureștiul. Nu prea te lipeai de ele, dar tot mai glumeai, o mai înghesuiai pe câte una. Așa am revăzut-o pe Katy. Gentimir scoase iar telefonul mobil. Formă un număr. Așteptă câteva secunde, apoi închise celularul. Îl arunca nervos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
filele bătrânei cărți, în care se pecetluiseră semnele tunetului ceresc ce va să vină. Și pe răscolire de unde, în hârjoana celor doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi, șuierându-le că venise ceasul liniștirii. Lunganul și-a încheiat zorit pardesiul, a fluturat verzeala eșarfei, încolăcindu-și gâtul, și a zâmbit abătut: „Madam’ Andromanda, noaptea asta, de fapt, era rândul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
auzise bine. Acela se răsuci cu totul spre el, dând să-i zâmbească. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți, verzi, din câte putu să constate popa. Buzele vineții abia se întredeschideau, când vorbea. - În general, mă refeream, gemu acela. Dumneata mănânci șnițele, aștepți autobuzul și habar nu ai că peste trei ceasuri au să te salte și-au să te trimită la balamuc, la doctorul Wintris. Și pe Tomnea n-ai să-l mai vezi niciodată! Se răsuci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
pomenesc de deturnarea fondurilor pentru învățământ sau sănătate și, mai ales, de jumulirea zilnică a fabricilor și combinatelor.“ Doctorul făcu o pauză. Nu atât de efect oratoric, cât de durere. Junghiul acela din umărul drept venise iar să-l chinuie. Gemu scrâșnit, încercând totuși să zâmbească, de parcă atunci îi mai venise o altă idee, aceea pe care tot o căuta să-i întărească afirmațiile. „Fiindcă sunt în sală și mulți tineri, după cum constat entuziast, le pot spune că, de altfel, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă, nedumerit, gemea, din când în cînd, scărpinându-se cu o riglă pe spate, pe sub cămașă. - Așadar - zâmbi, în cele din urmă, oficiantul - dacă dumneavoastră susțineți că sunteți în persoană, respectiv dacă-i pe bune, atunci semnați și eu vă tai chitanța. Fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos. N-am nevoie de dragoste și de tăntălăi geloși.“ Era cât pe ce să se îndrăgostească și el de ea. Nu atunci, mult mai târziu, când nu mai venea pe la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Oftă resemnat, în cel din urmă: - Insuportabil, într-adevăr, din punctul de vedere cu canicula. Altfel, oamenii sunt drăguți, n-am ce zice. Dar nu-ți vine să crezi ce-i acolo. Mai ales noaptea. Încep ăia să urle, să geamă, se plimbă pe culoar ca drogații. Ce-or fi vrând? Acuma au adus și un popă care cântă într-una cântece de-ale lor, cu slavă că a biruit crucea și nu știu care diavol a murit în fața lui într-un tren

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
fără motiv. Dispăru. Cei doi se priviră speriați, grei, stane de piatră. Întoarseră capul spre Biluță Preda și-l văzură cum, într-adevăr, trăgea furtunul din a doua cabină cu un alt braț lipit de gura lui. - Dom’... Dom’ Aulius, gemu Verginel. Ce-a fost, dom’le, năzăreala asta? Chiosea nu-i răspunsee. Încerca să se așeze pe bancă. Îngreunat, trupul nu-l mai asculta. Cu chiu cu vai reuși să întindă o mână și să se sprijine de spătar, aplecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
astea? Ăl mai tare, bine spuneți! Nu zicea că el vă dă actele?! Și Jambirică, de stă acolo la post, atunci de ce v-a luftat ai lui Brandaburlea, de-a încâlcit ițele. Nu de la ei stați acu la carantină? Chiosea gemu ușor, încercând să-și schimbe poziția. Începuse să-l chinuie un junghi în noadă. Se gândea ce să-i mai spună lui Vergilică, să priceapă că Tomnea plecase, atunci când plecase, cu sarcini precise. Nu știa nici el prea bine cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
spui, să comand la băieți. Numai usturoi sau ceapă să nu ceri, că nu ai voie. Nici praz! Până la întrevedere, nu bagi în gură nimic duhnitor. Boscomelnița păru că nu-l aude. Continua să urmărească fascinantă televizorul. Mormăia sau parcă gemea. Burtăncureanu ar fi vrut să se culce. Se simțea însomnorat. Îl prinsese o toropeală de parcă cineva îi atârnase de pleoapele grele toate pietre de pavele din Piața Primăriei, funturi de plumb rece îl trăgeau la adormire, sau, mai știi, menitoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de-l pustiise până atunci, să atingă cu buzele lui mistuite de arșiți răcoreala mămoasei deschideri a străpătrunderilor pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care încă stăruie să nu vină să te fericească cu trăznetul înfrângerii de pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ferme de curcani, sere de smochini, adusese mai încoace și vaci cu lapte olandeze, le mulgea special pentru Ceaușești și dădea și la primul secretar de la județ, nu aveam de ce să mă plâng, dar nu puteai să nu vezi cum gemea lumea, cum nu era aia, ba aia, când băga lactate la Turn, era chiar lângă casa mea, se făcea coada de la miezul nopții, pornea din capul străzii, vedeam pă geam, ne mai uitam cu Macatist, că-i venea câteodată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

suspină ea și, nerăbdătoare, îmi trase fermoarul blugilor. Îi vedeam sfârcurile întărite ca două butoane a căror apăsare ar fi adus un uragan. Am prins-o de un sân și am simțit carnea ascuțită cedând sub apăsarea palmei mele. A gemut și mi-a înghițit pula zvâcnitoare, privindu-mă cu niște ochi de prădător.” Și, în sfârșit, după câteva pagini: „Epuizată, îmi întindea sperma pe piept, zgâriindu-mi ușurel sfârcurile cu unghiile. Își lingea buzele care străluceau și ele de sămânța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
a înghițit pula zvâcnitoare, privindu-mă cu niște ochi de prădător.” Și, în sfârșit, după câteva pagini: „Epuizată, îmi întindea sperma pe piept, zgâriindu-mi ușurel sfârcurile cu unghiile. Își lingea buzele care străluceau și ele de sămânța mea și gemea încetișor, aflată încă sub efectul narcotic al actului năucitor pe care îl trăisem. O pace divină mi s-a răspândit în piept atunci când mi-a cuprins testicolele cu palma și a adormit așa, prăbușită peste mine.” Am apăsat Control + P

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]