2,620 matches
-
din cele mai importante proiecte ale carierei sale, o carte despre "Anatomia Calului". În următoarele 16 luni, s-a dedicat neplăcutei sarcini de a diseca mai multe animale, pentru a-și completa cercetarea. Procesul executării desenelor necesare, transformarea acestora in gravuri detaliate și găsirea unui editor au fost o problemă frustrantă și de durată. "Anatomia "lui Stubbs a fost tipărită de abia în anul 1766. Singura persoană care i-a ținut de urât lui Stubbs în timpul exilului său voluntar în Horkstow
George Stubbs () [Corola-website/Science/311518_a_312847]
-
în timpul unei revolte pe mare. Alte surse, au prezentat-o ca fiind mătușa lui Stubbs, nepoata sa sau chiar amanta acestuia. Cuplul a avut 2 copii: George Townley Stubbs care ulterior a devenit un gravor de succes, realizând mai multe gravuri dupa picturile tatălui său, și o fiică, Mary, care a murit în copilărie fiind înmormântată la Liverpool, în luna septembrie a anului 1759. În anul 1758, se pare că Stubbs și-a lăsat familia la Liverpool, în timp ce el a călătorit
George Stubbs () [Corola-website/Science/311518_a_312847]
-
investit timp și bani. În anul 1790, a început să ilustreze istoria recentă a curselor de cai. Dorea să expună o serie a picturilor sale cu cai la Turf Gallery urmând apoi să le reproducă în "mezzotintă" (o metodă de gravură bazată pe tonuri) împreună cu un text explicativ, pentru ca lucrarea sa să fie înțeleasă de cat mai multă lume. Chiar dacă ideea era bună, momentul ales a fost total nepotrivit. Proiectul a concis cu consecințele dezastruoase ale Revoluției Franceze. În această perioadă
George Stubbs () [Corola-website/Science/311518_a_312847]
-
Sf. Roque, Lisabona) este prima compoziție portugheză de azulejo(1584). Această lucrare este opera lui Francisco de Matos, probabil nepotul și discipolul lui Marçal de Matos. Ambii s-au inspirat din picturile Renașterii și a le Manierismului cât și din gravurile din Italia și Flandra. Acest fapt a avut o importanță repercusiune în industria ceramicii, ducând la policromia țiglelor din tablourile ce vor aparține stilului renascentist ("azulejo renascentista"), așa cum este Biserică S. Roque din Lisabona, iar mai tarziu stilul Manierist Hispano-Flamand
Azulejo () [Corola-website/Science/311909_a_313238]
-
africană pe care a găsit-o pe continentul American, nu a avut un impact direct asupra formării stilului său. Pe de altă parte, s-a spus că lirica africană a avut un efect larg asupra picturii sale. } 1947 apare prima gravură a lui, iar litografia "Quetzal" este inclusă de Robert Altmann în "Portofoliul Numărul 1", alături de lucrări ale unor artiști consacrați. Va continua să lucreze în mod sistematic gravuri în litografie și acvaforte, tot restul vieții. Alejo Carpentier scrie despre el
Wifredo Lam () [Corola-website/Science/311293_a_312622]
-
africană a avut un efect larg asupra picturii sale. } 1947 apare prima gravură a lui, iar litografia "Quetzal" este inclusă de Robert Altmann în "Portofoliul Numărul 1", alături de lucrări ale unor artiști consacrați. Va continua să lucreze în mod sistematic gravuri în litografie și acvaforte, tot restul vieții. Alejo Carpentier scrie despre el: "Trebuia să fie un pictor al Americii, cubanezul Wifredo Lam, cel care ne-a arătat magia vegetației tropicale, dezlănțuita Creațiune a Formelor ce se găsește în natura din jurul
Wifredo Lam () [Corola-website/Science/311293_a_312622]
-
el frecventează atelierul de ceramică al lui Santiago de las Vegas, care a constituit centrul artei ceramice cubaneze, și începe să lucreze și în acest domeniu al artei. În 1952, obține Premiul I al Salonului Național de Pictură, Sculptură și Gravură din Havana, cu lucrarea "Contapunct", pentru ca în 1953 să primească premiul italian Lissone, cu valoare de medalie de aur pentru artiști străini. În 1952 el s-a stabilit la Paris, după ce până atunci își împărțea timpul între Cuba, New York și
Wifredo Lam () [Corola-website/Science/311293_a_312622]
-
Ramses IV, deschis încă din antichitate, conține un mare număr de înscrisuri hieratice și este decorat cu diferite scene religioase. Mormântul comun al lui Ramses V și Ramses VI (KV9) (cunoscut și ca "mormântul metempsihozei") este de asemenea decorat cu gravuri cu scene de natură religioasă. Deschis încă din antichitate, conține peste o mie de graffiti în greaca antică, latină și coptă. Mormântul lui Ramses IX (KV6) a fost deasemenea explorat încă din antichitate. Se află situat între KV5 și KV55
Valea Regilor () [Corola-website/Science/311347_a_312676]
-
anii '20, Casa Capșa obișnuia să-i încredințeze pictorului Samuel Mutzner realizarea grafică a meniurilor. În 2010, la o licitație a fost scos la vânzare un album cu meniuri de la Casa Capșa pentru diverse banchete și reuniuni, cu ilustratii și gravuri semnate de Samuel Mutzner, Poitevin-Skeletti și Protopopescu. La "Café de Paris" de pe str. Mihail Vodă din București, deschisă de francezul Aimé Molard, conform unei frumoase invitații semnate de pictorul Samuel Mützner, se putea lua masa, se organizau supeuri după spectacolele
Samuel Mützner () [Corola-website/Science/312312_a_313641]
-
s-a intors in Europa in 1871. Ea a petrecut opt luni în Panama, Italia studiind operele lui Correggio și cele ale lui Parmigianino (Arhiepiscopia a finanțat această călătorie) și a lucrat sub îndrumarea lui Carlo Raimondi, directorul departamentului de gravuri de la Academia din Parma. Pictura "Două femei aruncând flori în timpul carnavalului" a fost expusă la Salon în 1872 și a fost vândută, atrăgând astfel atenția comunității artistice din localitatea italiană: „Tot orașul vorbește despre domnișoara Cassatt și despre pictura sa
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
era grav bolnavă, iar în 1822, sora ei (Lydia) a decedat; din acest motiv Cassatt nu a mai expus numic până la "Expoziția Impresioniștilor" din 1866. Sfârșitul perioadei impresioniste nu a fost un impediment pentru artista plastică, aceasta începând să experimenteze gravurile, inspirată fiind de o expoziție organizată la "Beaux Arts", Paris, unde erau prezentate 725 de gravuri japoneze semnate de Utamaro, Hiroshige și alții. Gravurile lui Cassatt ilustrează in extremis procesul de emancipare a femeii, fiind la acea vreme în vizorul
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
a mai expus numic până la "Expoziția Impresioniștilor" din 1866. Sfârșitul perioadei impresioniste nu a fost un impediment pentru artista plastică, aceasta începând să experimenteze gravurile, inspirată fiind de o expoziție organizată la "Beaux Arts", Paris, unde erau prezentate 725 de gravuri japoneze semnate de Utamaro, Hiroshige și alții. Gravurile lui Cassatt ilustrează in extremis procesul de emancipare a femeii, fiind la acea vreme în vizorul criticilor de genul masculin, dar a încurajat creatoarele femei din deceniile următoare. Unele din aceste creații
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
1866. Sfârșitul perioadei impresioniste nu a fost un impediment pentru artista plastică, aceasta începând să experimenteze gravurile, inspirată fiind de o expoziție organizată la "Beaux Arts", Paris, unde erau prezentate 725 de gravuri japoneze semnate de Utamaro, Hiroshige și alții. Gravurile lui Cassatt ilustrează in extremis procesul de emancipare a femeii, fiind la acea vreme în vizorul criticilor de genul masculin, dar a încurajat creatoarele femei din deceniile următoare. Unele din aceste creații reprezentau portrete ale unor rude, prieteni sau clienți
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
Unele din aceste creații reprezentau portrete ale unor rude, prieteni sau clienți, ulterior ea utilizând modele profesioniste în operele sale, unele dintre ele fiind inspirate de tema renascentistă italiană, "Madona și copilul". În 1891, ea a expus o serie de gravuri acquatinta intens colorate, inclusiv "Femeie îmbăindu-se" și "Coafura", inspirate de colecțiile japoneze prezentate la Paris anul precedent. A. Breeskin de la Institutul Smithsonian notează că aceste lucrări „reprezintă cea mai originală contribuție [a lui Cassatt]... adăugând un nou capitol în
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
de colecțiile japoneze prezentate la Paris anul precedent. A. Breeskin de la Institutul Smithsonian notează că aceste lucrări „reprezintă cea mai originală contribuție [a lui Cassatt]... adăugând un nou capitol în istoria artei grafice... din punct de vedere al tehnicii, aceste gravuri colorate nu au fost surclasate niciodată.” Anii 1890 au fost cei mai ocupați și cei mai creativi din cariera artistei, devenind un model de urmat pentru tinerele pictorițe americane (printre care și Lucy A. Bacon) ce i-au urmat sfaturile
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
ornamentate, “propulsoare” - numite și “bastoane de comandament”, statuete din fildeș, corn, os sau, mai rar din roci, chihlimbar sau lut uscat amestecat cu cenușă. Ele au o distribuție geografică imensă, din Spania până în Siberia și sunt, în general, realizate prin gravură și decupaj, uneori, fiind și pictate cu ocru. Categoria pare să se împartă în două grupe distincte: obiectele de podoabă corporală (plachete perforate, pandantive și elemente de colier), respectiv, obiectele care sunt plasate la vedere, dar a căror utilizare este
Preistorie () [Corola-website/Science/309529_a_310858]
-
toate statuetele și cu atât mai puțin pentru “propulsoare”. Plachetele sunt o categorie destul de circumscrisă geografic. Cea mai mare parte a acestora apare în zona La Marche din Franța și sunt plachete din șist gravate cu reprezentări mult mai realiste. Gravura era realizată cu ajutorul burin-ului (o unealtă tipică a paleoliticului superior, realizată pentru a avea capătul unei muchii cu un vârf obtuz), atât pe pereții peșterilor, cât și pe suport moale (os, corn, fildeș). Foarte probabil, aceste unelte de dimensiuni
Preistorie () [Corola-website/Science/309529_a_310858]
-
în tehnica tatuajului (mai precis, a vopsirii corpului). Deși nu există dovezi clare, ipoteza este verosimilă, căci ocrul este un mijloc de a preveni înțepăturile de insecte (închide porii și constituie un strat protector pentru piele). Ca și în cazul gravurilor parietale, situația concretă în care au fost găsite aceste picturi ridică o serie de probleme. Întâi, absența urmelor de torțe (sunt doar câteva identificate, prea puține) sau de lămpi (realizate tot din stalagmite), deși este de presupus că era nevoie
Preistorie () [Corola-website/Science/309529_a_310858]
-
știința grafică, care chiar și după trecerea a două sute de ani de folosință se dovedește a fi actuala, din litografie derivând toate celelalte sisteme de tipografiere policroma cu care se editează reviste și ziare, tipărituri color de mare serie. Litografia, gravura cu dăltița, aquaforte, aquatinta, sunt câteva clasicele metode de tipărire ce au fost folosite pentru realizarea bancnotelor și a altor hârtii de valoare. Lor le sunt adăugate, pentru mărirea gradului de siguranță, diverse alte elemente de securizare: hârtie și cerneluri
Macool () [Corola-website/Science/309725_a_311054]
-
rele decât boala. Se presupune că multe personalități istorice, printre care Franz Schubert, Arthur Schopenhauer, Édouard Manet și Adolf Hitler, sufereau de această boală. Prima lucrare de artă europeană care înfățișează sifilisul este „Bărbat cu sifilis” de Albrecht Dürer, o gravură în lemn care pare să reprezinte un infanterist mercenar nord-european (Landsknecht). Se consideră că mitul „femeii fatale” ("femme fatale") sau al „femeilor-otravă” din secolul al XIX-lea este parțial derivat din efectul devastator al sifilisului, un exemplu clasic din literatură
Sifilis () [Corola-website/Science/310130_a_311459]
-
arta nordului Europei, în decursul secolului al XV-lea. Ca patroană a muribunzilor, intervenind cu rugile ei pentru o moarte ușoară, Barbara este reprezentată des în secolul al XV-lea pe cărticelele "In Memoriam", tipărite cu ocazia deceselor. Popularizarea prin intermediul gravurii s-a produs și prin reprezentările din tratatele de "Ars moriendi".
Sfânta Barbara () [Corola-website/Science/309149_a_310478]
-
demantelarea cetății la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior carieră de pietre de moară. Ruinele, deși clasate ca monument istoric (), sunt astăzi în stare de distrugere avansată și elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea. Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degrabă o reprezentare romantică, decât una riguroasă, a ruinelor la acea dată. Unul dintre turnurile înfățișate prezintă pe latura de nord o fereastră gotică, al cărui contur s-a păstrat până astăzi. Totuși, ipoteza
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
păstrat până astăzi. Totuși, ipoteza unei funcții de locuință este pusă sub semnul întrebării, turnul fiind umplut și neprezentând urme ale unei intervenții ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are în realitate o poziție diferită față de cea din gravură, el fiind suspendat deasupra prăpăstiei, la 4 m distanță de cel dintâi. În partea de sud a cetății se mai păstrează două mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale șanțului de apărare, cu o deschidere de 3-5
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
Antoon van Dick (n. 22 martie 1599, Antwerpen - d. 9 decembrie 1641, Londra) a fost unul dintre cei mai mari pictori și creatori de gravuri flamanzi, reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens, inovator în folosirea gravurii cu „acquaforte”. Devine celebru în calitate de pictor al curții regelui Carol I Stuart al Angliei. s-a născut pe 22 martie 1599 în Antwerpen, fiu al negustorului de
Antoon van Dyck () [Corola-website/Science/309169_a_310498]
-
Antoon van Dick (n. 22 martie 1599, Antwerpen - d. 9 decembrie 1641, Londra) a fost unul dintre cei mai mari pictori și creatori de gravuri flamanzi, reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens, inovator în folosirea gravurii cu „acquaforte”. Devine celebru în calitate de pictor al curții regelui Carol I Stuart al Angliei. s-a născut pe 22 martie 1599 în Antwerpen, fiu al negustorului de țesături Frans van Dyck. Vocația lui pentru desen îl determină pe tatăl său
Antoon van Dyck () [Corola-website/Science/309169_a_310498]