2,931 matches
-
treptele diplomației de carieră, exigențe, severe altădată, străbătând cele 5 continente, să ajungă, vrednic ostaș al datoriei, în peste 30 de țări. După ce am parcurs, cu o curiozitate firească, cele 400 de pagini de manuscris, mi-am dat seama că harnicul și prestigiosul diplomat (are și un doctorat în materie) este îndreptățit să declare în sumara "introducere" a cărții: "Numeroșii ani petrecuți în misiuni, în aceste state, fie la post, fie în Centrala M.A.E., mi-au creat posibilitatea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
nu mai intram la adăpost. Stăteam în ploaie cu capul ridicat și cu gura larg deschisă pentru a-mi intra picăturile de ploaie în gură. În toată existența mea m-am simțit legat de pământ și am cinstit pe agricultorii harnici. Am cules spice în urma secerătorilor; băteam fasolea pe țoale mari, întinse la pământ apoi culegeam cu mare atenție toate boabele împrăștiate. Acum, când văd cum pământul este batjocorit, pământul bun pe care îl avem, mă doare inima. Nu pot să
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
cu unii, dar pot să mă mândresc cu alții. Dacă ar fi să fac o ierarhie între salariații pe care i-am încadrat, atunci pe primul loc ar trebui s-o pun pe Doamna Ioana. Doamna Ioana Balogh, o femeie harnică, ambițioasă, foarte bătăioasă și sociabilă. În timp a devenit „mama Stațiunii”, simbolul acesteia. Era o gazdă ideală. Nu era necesar să-i spui ce să facă; știa ea și făcea. Dimineața, pe la orele 6:00, trecea prin clădiri și rezolva
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
ori de câte ori ai nevoie. Este un om de încredere, care menține un anumit echilibru în colectiv. Mă felicit sincer pentru intuiția pe care am avut o când i-am încadrat pe domnii Iorgu Mihai și Marius Sereciu. Sunt oameni serioși, deosebit de harnici și devotați Stațiunii. Domnul Arif Ermin este legat de Stațiune de când era copil. A fost adesea alături de Maria Celan care era un simbol al acestei instituții. Este un om foarte priceput și atunci când își dă interesul este de mare ajutor
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
în trecutul nostru pentru ca și copiii și nepoții, atunci când în anii care vin se vor gândi la România, țara de baștină a familiei, să-și facă despre ea o imagine concretă prin intermediul peisajelor contemplate și al prietenilor întâlniți acolo, oameni harnici și inimoși, care trudesc la fel ca semenii lor de pretutindeni pentru pâinea cea de toate zilele. N-a durat mult până ce, sosit la Beiuș, emoția care mă copleșise în primele clipe ale revederii s-a transformat într-un amestec
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
poartă vina situației dezastruoase din România, ci românii înșiși, căci românii sunt leneși și tâlhari. Nu vor să muncească, domnule, vor să trăiască din minuni...". "Cum așa?", am întrebat eu. "Iată că la noi sunt mii de muncitori români, oameni harnici și cinstiți, care muncesc din greu ca să câștige un ban și câștigă bani buni, trimiși acasă." "Da, domnule", mi-a răspuns șoferul. Aveți dreptate. În străinătate românul este așa cum spuneți, dar aici, acasă, tristul adevăr este cum vă spuneam eu
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
soțul său Gheorghe mai ușor ca pe găluște. Nici o muiere româncă nu avea îndemînarea Minei, de fapt Hermina pe nemțește, la făcut treabă. De fapt ce făcea nemțoaica într-o zi nu puteau face nici zece moldovence din cele mai harnice în același timp. În casa "boanghinei'', cum o porecleau românii, totul era aranjat de așa manieră încît să poată fi la îndemînă în caz de nevoie. Româncele pierdeau peste 60% din timp căutînd tot felul de unelte, de scule pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
urechile tresar brusc și timpanele încep să vibreze nebunește, receptînd un motor care zbîrnîie infernal. Motorul nu zbîrnîia chiar fără rost. Acesta învîrtea o elice care arunca zăpada la vreo 5-6 m distanță. Întregul ansamblu era împins de un vecin harnic prin curtea lui și mai apoi și pe stradă. Această zbîrnîială determină amînarea omenirii de la o delectare super și mai ales imediată. În timp mi se pare că zbîrnîiala este chiar suportabilă și sînt interesat să văd dacă omul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
întrerupe niciodată. Trebuie să stea pe acolo un grangur mare, mă consolează soția. Dar și eu am fost grangur, chiar grănguroi și lumina tot se întrerupea frecvent, chiar cîte 2-3 ore, mormăi nemulțumit. Zăpada a fost curățată în continuare de harnicul meu vecin. Am adormit în muzica motorului și m-am trezit cînd treaba a fost gata. Casc mulțumit, fără regrete că omenirea a rămas mai săracă spiritual și fiind sigur de reușita demersului meu prin viitoarele succese strălucite. Cînd să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și domină valea Sabinei. Privirea mea cuprinde ținutul unde erau Sabinele, cu vedenii rodite de imaginația mea, stimulată și de primarul locului. Nu numai pe Sabine le-au furat romanii, domnule primar. Oamenii de pe aici nu erau războinici însă erau harnici și prosperau în comerțul cu etruscii. Romanii au luat tot ce-au găsit. Oare să fie un pic de ranchiună în vocea blîndă pe care o ascult? Un regret, o părere de rău? Știe omul acesta cine constituie rădăcina sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
locuința era mai dificil, dar se descurcau. Héctor Alarcon nu era un om să se mulțumească în viață cu ce-o da Dumnezeu. Domnia sa dădea din mîini, adică înota pentru o viață mai bună. Lucra la o instituție străină, era harnic și făcea de toate. Apreciat de șefii săi, Héctor și-a impus o anume seriozitate în tot ceea ce făcea, în tot ceea ce meșterea. Multe a făcut omul ăsta în viața lui, dar ce-a făcut dintr-o bicicletă este greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bec. Hassan aprinde tacticos un trabuc "Romeo și Julieta", iar eu îmi apropii ceșcuța de cafea. Priveam imensa grădină cu interes și comentez ca pentru mine. Geamurile astea imense îmi dau o senzație de insecuritate, spun neutru. Cîțiva lilieci foarte harnici îmi captează atenția pentru cîteva clipe și n-am prins niște propoziții spuse de Hassan. Noi am separat etajul cu un grilaj pe care îl încuiem pe timp de noapte. Un negru foarte stilat ne aduce "digestivul", un coniac Courvoisier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în 1902 ; Costache, născut în 1906 ; Vasile, născut în 1909 ; și Jenică, născut în 1921, dar aceștia poartă numele de familie Diaconescu. Din povestirile mamei, a unor rude și a unor oameni care l-au cunoscut, tata era un om harnic, sănătos, cu multă putere de muncă, perseverent, cinstit, respectos, și preocupat de a-și forma o gospodărie, care să asigure bunăstarea și fericirea întregii familii. Toate aceste preocupări și altele care ar fi putut să apară pe parcursul anilor ce urmau
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
pentru a avea mari șanse într-o reușită deplină în această conflagrație militară. Nu numai dotările au fost pe măsura cerințelor, dar și oamenii s-au comportat, aș putea spune, cu deosebită dăruire. Deși cunosc foarte mulți moldoveni deosebit de înflăcărați, harnici, buni camarazi, cu dăruire deplină pentru țară, parcă ar fi ostașii lui Ștefan la Vaslui, fiii Vrâncioaiei sau dorobanții la Plevna. Nu sunt mai prejos nici ardelenii, muntenii sau oltenii. Dacă în aviație, eroul războiului a fost Horia Agarici, în
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
adevăratului său potențial. I CE FACEM CU VIAȚA NOASTRĂ Munca. Daune colaterale „În România nu se muncește destul.“ Toți românii par să fie de acord cu această judecată aspră și numai în parte îndreptățită. Românii știu să fie și căpșunari harnici, dacă pot anticipa un câștig tentant. Nu au, e drept, cultul protestant al datoriei și al efortului mântuitor, nici demagogia marxistă a muncii înțelese ca emblemă a umanității. Dar nici nu dormi tează mediteraneean, la umbră. Și, chiar dacă nu muncesc
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
rage, ambreiază viril, înjură, se lăfăie, euforic, într-o mare de decibeli. Cei încă „neadaptați“ trebuie să se resemneze: să asculte „în direct“ manelele care explodează din câte o bronzată mașină decapotabilă, să mănânce auzind, de la masa vecină, vreun manager harnic care distribuie ordine prin telefonul mobil, face goange amantei și spune bancuri amicilor de departe, să se trezească dis-de dimineață în țipuriturile vesele ale celor care vin la slujbă devreme și sunt loviți de o volubilitate isterică. N-ai voie
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
te vezi luat de mânecă, chestionat, condamnat la interlocuție. Am asistat, nu de mult, la discursul unui psiholog (preocupat de problema orientării spațiale a orbilor) care a reușit, în zece minute, să-și transforme publicul într-o adunătură de handicapați harnici, dispuși să execute toate manevrele de laborator la care îi invita. În sfârșit, printre înzestrările obligatorii ale unei conferințe deștepte se numără câteva scule și manipulațiuni sofisticate, în frunte cu procedurile tip „powerpoint“, care transformă totul într-un „show“ polimorf
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
vedem contaminați, de-a lungul formidabilului spectacol al lui Alexandru Tocilescu, de o milă atotcuprinzătoare, dincolo de orice criteriiă Ne e milă de bătrânii servitori bețivi, devotați și nevolnici, de fetele „bune“ care nu deosebesc între „iubit“ și „iubire“, de gospodinele harnice, învățate cu greul, bisericoase, trupeșe și obtuze, de mărunta ingeniozitate a găinarilor, lacomi la prețuri mici, demoni scăpătați, provinciali și, în definitiv, perdanți, de băieții „buni“, cărora le reușește totul, întreprinzători, generoși din lipsă de imaginație, monumente de plictiseală și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
presocratici, Aristotel, care iradiază peste întregul Ev Mediu, Kant, care re zumă modernitatea inaugurată de Descartes și Leibniz, și, în sfârșit, Hegel, care face posibilă toată gândirea ulterioară, de la Marx până la Husserl și Heidegger. N-am fost, întotdeauna, suficient de harnic și de scrupulos. Citesc încet și mă las confiscat de pasiunea, adeseori demobilizatoare, a conspectului amănunțit și a sublinierilor pedante. Am avut episoade intense de „specializare“ pe genuri. În liceu, de pildă, am citit mult teatru, jucând uneori, cu voce
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să te miști. Cultura te îmbogățește și prin ceea ce afli fără să fi căutat în mod direct. Pe scurt, cultura ține mai mult de inspirație și febrilitate spirituală decât de zel cumulativ. Dansul e mai aproape de firea ei decât săpătura harnică și achiziția hră păreață. Or, internetul nu încurajează dansul, ci mai degrabă o țopăială arbitrară, o alergare aleatorie în toate direcțiile deodată. Internetul e un mod de a găsi în care că utarea se reduce la butonadă. Ceea ce e grav
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
într-o emisiune de televiziune, că „mănâncă politicieni pe pâine“. M-am întrebat, cu oarecare perplexitate, dacă acest tip de gurmandiză intră în fișa postului de jurnalist. Imaginea mea despre profesiunea cu pricina e alta: cred că jurnalistul este un harnic și curajos culegător de informații, un comentator calm și echidistant al evenimentelor curente, un ins capabil să-mi ofere datele de care am nevoie pentru a înțelege, a analiza și a-mi face o părere proprie despre ceea ce se întâmplă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
idei preluate din teoria climatelor a lui Montesquieu 57: "Natura apare omului, așa ca și altor animale și plante, a avea anumite climate și împrejurări hotărâtoare pentru șederea sa... Influența climei și a terenului face pe ruși duri, activi și harnici și pe turci moleșiți, efeminați și leneși. Rusul cel învârtoșat prin natură, educație, teren și mod de viață se adapă dintr-o mlaștină, se satură dintr-un dovleac și suportă frigul până la moarte... Soldatul rus se crede a fi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
modul lor propriu de a fi și din distincția lor. Îndepărtați-i încă și mai mult, atunci ar înceta să producă roade coapte și în final chiar ar muri. Influența climei și a terenului face pe ruși duri, activi și harnici și pe turci moleșiți, efeminați și leneși. Rusul cel învârtoșat prin natură, educație, teren și mod de viață, se adapă dintr-o mlaștină, se satură dintr-un dovleac și suportă frigul până la moarte chiar; turcul se află doborât de îndată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
și Fuioagă Constantin au fost detașați în interes de serviciu la Circumscripția școlară nou înființată Racova-Șes. La început de drum Școala funcționa în sălile închiriate prin casele locuitorilor din zonă. Un nou început de drum ca director. Energic, hotărât, sincer, harnic, cu credință în Dumnezeu, punea suflet în ceea ce făcea. Era adeptul lucrului bine făcut. Respectuos, ținea la demnitatea sa. Știa că funcția de director impunea sacrificii. Acum era necesară construirea unui local de școală propriu. Înscrisul din 2.11.1958
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
Bostan Valerian, care de fapt avea să continue drumul început de învățătorul Ioan C. Marcu, situând această școală printre școlile fruntașe. Învățătorului Bostan Valerian i se alătură, începând cu 1 septembrie 1986 și soția sa, Maria. O familie de dascăli harnici, buni gospodari, cu dragoste pentru profesia aleasă și rezultate frumoase. Capitolul V Ultimul popas - Școala de 4 ani Lețcana (1963-1968) În urma ieșirii la pensie a învățătorilor Tincu Mihai și Tincu Aurelia, începând cu 1 septembrie 1963, învățătorul Ioan Marcu este
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]