19,061 matches
-
de clopot puternică, grea, răsunătoare. Apoi biserica ortodoxă, albă, mai mică, odihnitoare, rotunjită la colțuri, așezată cu spatele la șosea și avînd intrarea de cealaltă parte. Clopotul ei bătea mai subțire. Bisericile conviețuiau În aceeași curte, despărțite doar de un covor de iarbă. Trecînd pe dinaintea lor, băieții Își făceau semnul crucii, pe care, după ce m-am uitat În dreapta și În stînga, de la o vreme am Început să-l fac și eu. Școala se ivea dincolo de biserici, intram În curte și ne Îndreptam, Caița
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
semnul crucii În fața mea?... A doua zi nu, dar În ziua următoare, cîțiva băieți m-au căutat ca să mergem Împreună ca de obicei. Îmi alesesem Însă un alt drum, de unul singur: o luam pe sub grădini, pe rîtul plin de iarbă, treceam Valea Măriei printr-un vad peste pietre, urcam Dealul Popii și intram În curtea școlii pe poarta din spate, dinspre căminul cultural. Într-o săptămînă totuși, eram recuperat. Toată trupa s-a prezentat la mama Într-o dimineață destul de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
miște spre clădirea gării. Se Împleticea, nu-l duceau picioarele de teama că va fi predat poliției. Neam țul nu-l slăbea, Îl Împingea Înainte, dar i-a cerut să ocolească stația și să se așeze pe un petic de iarbă În fața lui. Pistolul Îl ținea la vedere. — E prizonierul meu, le-a spus din vorbe și prin semne gărzilor maghiare care veniseră să-l ia la Întrebări. I s-a adresat nemțește și prizonierului, dar ăla a dat din cap
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
peri, ba comandînd cîte o pălincă și-ncercînd să-l cinstească și pe dumnealui. S-or fi liniștit poate, con statînd că cea care a dispărut din nou a fost tot Clara. Repus În drepturi la ieșirea lui din pămînt, din iarbă verde În 1945, Weisz și-a recăpătat și prăvălia din centrul Răteștilor, confiscată de regimul Horthy după deportarea familiei. Destui oameni au sărit să-i dea o mînă de ajutor ca s-o pună din nou În rînduială, pe alții
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cîrtiță voievodală hărțuită, hotărîți să iasă undeva la lumină, dar nu s-au mai Întors niciodată. Rețin limpede imaginea cetății, de fapt, un fort cu creneluri din piatră de un gălbui argilos, suită pe o cocoașă de pămînt năpădită de iarbă. Am zărit-o de multe ori tot pe fereastra ratei de Sătmar. Niciodată Însă nu am apucat să mă cațăr pe dîmbul de la bază și pe ruinele ei. Cuibul de barză CÎnd m-am ivit eu pe lume, părinții lucrau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
flori. O luai apoi la stînga prin spatele casei, iar aici, se ivea comoa ra lui Geiger: mai Întîi, o gră dină de crini, de boschete de buxus și rugi de zmeură. După care intrai În livada de pruni. O iarbă abundentă, cu fir lung și mătăsos, se răspîndea pe sub toți acei pomi cu prune albe, brumării, vinete și cu ren glote mari, rotunde, de un violet scăpat spre roșiatic. După ce am crescut și ne-am mutat de la ei, Matthias și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
porcul, dar, din urechi și din coadă, nu a mai găsit nimic. Întors acasă după atîtea ghinioane, dar hotărît să-și facă datoria În gospodărie, a adunat cele șase oi ale familiei și le-a scos la păscut pe deal. Iarba, fiind rară la vremea aceea, le-a mînat dintr-un loc Într-altul În căutarea firelor răzlețe. În perindarea asta, a ajuns lîngă o grămadă de pietre. Se găseau mai multe asemenea movile Înșirate În linie dreaptă Încă din timpul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de ou cenușiu din metal cu un inel la capăt. Cutia a aruncat-o, iar ovalul l-a strecurat În buzunarul hainei. Oile Între timp se Îndepărtaseră. A mers după ele și le-a mai preumblat de la un smoc de iarbă la altul pînă cînd a chibzuit că e vremea să le Întoarcă spre casă. Pe cale, a dat peste Încă un ou metalic, Întrebîndu-se ce e cu atîtea năzdrăvănii din astea prin iarbă. Dar vrînd să-i scoată pere chea din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
le-a mai preumblat de la un smoc de iarbă la altul pînă cînd a chibzuit că e vremea să le Întoarcă spre casă. Pe cale, a dat peste Încă un ou metalic, Întrebîndu-se ce e cu atîtea năzdrăvănii din astea prin iarbă. Dar vrînd să-i scoată pere chea din, ia-o de unde nu-i!... Pierduse obiectul, iar acum Îl regăsise tot pe acela, nu erau vasăzică două, ci unul singur. L-a băgat la locul lui și a prins să coboare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
n-ar fi rău să aleagă o bucată potri vită de lemn În care să sape un jgheab pentru un izvoraș din deal, În așa fel Încît să-l călăuzească la vale, să nu-l lase să se risipească prin ierburi. Zis și făcut, s-a așezat pe o piatră, apucîndu-se de lucru. Numai că, mînuind tesla, cotul mîinii drepte se lovea mereu de obiectul oval din buzunar. Uitase de el, dar iată că oul cenușiu, nebăgat În seamă, Începea să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de a doua Întoarcere a ei din America. Își amintea și ne povestea cum se pornise singură, atunci, Într-o noapte de vară din primii ani ai României Mari, cu o straiță burdușită cu tutun. Era monopol de stat pe iarba asta, oamenii aveau voie să o cultive, cîștigau destul de bine de pe urma ei, dar erau opriți să o vîndă altcuiva decît agentului statului. Se Înțelesese Însă cu niște creș tini dintr-un sat vecin să ajungă la adăpostul nopții pînă la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mai spre sud din calea gerului cumplit al nordului sub zăpada Înghețată a căruia renii nu mai puteau găsi hrană. Aici În schimb, ei se pricepeau să scormonească cu botul În stratul oricît de gros, dînd acolo de urme de iarbă și mușchi din belșug. Mujicii din Împrejurimile Surgutului nu conte neau să se minuneze cum de izbutesc animalele să răzbată prin depunerile sănătoase de nea și cum știu ele taman locul unde a rămas iarba cea mai bună. Își făceau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dînd acolo de urme de iarbă și mușchi din belșug. Mujicii din Împrejurimile Surgutului nu conte neau să se minuneze cum de izbutesc animalele să răzbată prin depunerile sănătoase de nea și cum știu ele taman locul unde a rămas iarba cea mai bună. Își făceau o cruce largă la fiecare ispravă de acest fel a cîte unui ren, spre hazul stăpî nilor vitei. Lui Gheorghe Pomean, Iuri cum Îi spuneau rușii, graiul acestui neam de păstori de reni Îi suna
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
refăcuse mare parte din averea prădată a doua oară de tribunal. Așteptau acum reforma agrară făgăduită de regele Ferdinand, iar pînă atunci, cultivau mai ales tutun pentru că Floare, de Îndată ce se Întorsese, mirosise că se poate lega o afa cere cu iarba asta. Drept care, de una singură, În cea dintîi primăvară, s-a apucat de noul deal. Se cîștiga bine cu tutunul, numai că munca era și ea pe măsură: trebuia să te apleci pînă la pămînt, zile de vară la rînd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Preaînalt la sfârșitul lumii, ca să-i „judece”/discearnă pe drepți de nelegiuiți. A treia viziune are loc la o săptămână după a doua. Acum, îngerul nu-i dă voie să mănânce nici măcar flori; profetul trebuie să se mulțumească doar cu ierburi. și visează o ființă cu chip de om ieșind din sânul mării și zburând cu norii. Privirea acelei ființe cutremură, iar vocea topește („toți cei care-i auzeau glasul se topeau precum ceara la foc” - XIII, 4). O mulțime imensă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
concrete, transfigurate literar. Exemplul cel mai frapant îl găsim tot în 4Ezdra, unde ni se descrie o tehnică specială pentru obținerea viziunii (9,23-25): Ezdra trebuie să petreacă singur, vreme de șapte zile, în deșert; va consuma numai flori și ierburi (probabil halucinogene; carnea și vinul sunt interzise); de asemenea, se va ruga neîntrerupt. Al treilea element al strategiei genului îl constituie așa-numitul vaticinium ex eventu („prezicerea după ce evenimentul prezis a avut loc”). Autorul real, istoric al lui 4Ezdra trăiește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
șlefuit pe fiecare în parte. Stăteau așa de bine una peste cealaltă, încât nimeni n-ar fi crezut că nu erau legate cu nimic între ele. Între pietrele acelea uriașe, rupte din munte, nu puteai trece nici măcar un fir de iarbă; nici o picătură de apă nu reușea să se prelingă și vă gândiți voi că primăvara, când râul vine umflat de zăpezile topite sus, cară bușteni, bolovani de pe munte și lovește așa de furios, că nimic nu-i poate sta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
erau și ei, oamenii muntelui, în vremea tinereții lor), iar prichindelul de văru-meu sări cu gura : Atunci, cum de ținea digul ? Și cum au fost tăiați bolovanii ?" Bătrânul îi ciufuli părul blond și-i spuse : "N-ai auzit tu de iarba fiarelor?" Firește că auzisem cu toții: deschidea orice lacăt iar fierul se făcea moale ca mămăliga dacă-l atingeai cu ea. "Ei bine, nu numai fierul dar și piatra ne spuse, ca pe un mare secret, bătrânul. Și uite-așa, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bine, nu numai fierul dar și piatra ne spuse, ca pe un mare secret, bătrânul. Și uite-așa, era ușor de tot să șlefuiești bolovanii, ce spui ?!" Ce să mai spunem, văru-meu rămăsese cu gura căscată, fiindcă auzisem toți de iarba fiarelor, dar că ar fi fost de-adevărat, asta n-o mai crezuserăm. Și oamenii erau mulțumiți, le mergea bine, primăvara nu mai erau inundații, făcuseră case frumoase, cu înflorituri din lemn la cerdac, cu odăi multe, cocoțate pe temelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a trecut prin minte. Am mers după frații mai mari, dar tot mă uitam și mi se părea ba că e prea multă liniște, ba ploaia strălucește nu-știu-cum, ba că n-aveau ce căuta ghiocei la vremea fragilor și în iarbă erau și ghiocei, și lăcrămioare, și fragi, ba, uite, pe crengi erau mere coapte, dar și flori... ploaia trezise mirosul de salcâm înflorit, dar și de tei... iar la picioare... zmeura coaptă se răsfăța pe rugii cu frunze verzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A urmat cărarea. Când a ajuns la peșteră, l-a găsit pe bătrân în genunchi. Barba lungă și albă, pletele lungi, albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe tot pământul... arșița pârjolise totul... acum nu mai creșteau nici pietrele... Copilul căzu în genunchi, așa cum îl văzuse stând pe bătrân și, fiindcă nu știa ce să spună, și-a amintit mirosul de grâu, de ploaie, de flori, de iarbă, și-a amintit pacea, liniștea, bucuria de la pieptul bătrânului... și fiindcă nu știa să se roage, spunea singurele cuvinte ale bătrânului: Iartă-mă, te iubesc! Te iubesc, iartă-mă ! Întâi a început iarba să răsară în jurul lui, apoi... vă închipuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de grâu, de ploaie, de flori, de iarbă, și-a amintit pacea, liniștea, bucuria de la pieptul bătrânului... și fiindcă nu știa să se roage, spunea singurele cuvinte ale bătrânului: Iartă-mă, te iubesc! Te iubesc, iartă-mă ! Întâi a început iarba să răsară în jurul lui, apoi... vă închipuiți ce s-a întâmplat uitați-vă în jur: copacii sunt copaci, pietrele sunt pietre și nu cresc, dar cresc grâne și flori și zboară cocorii, iar noi suntem cu toții aici, nu?! Primii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o să se bucure, dar pe copil îl așteaptă dureri multe și multe lacrimi pe mama lui și... nu-ți spun mai departe. Te rog, ajută-mă să-l caut!... ... Gândul l-a căutat, cu degete lui lungi și subțiri, prin iarbă și frunze cu foșnet ușor, dar nu l-a găsit, pe urmă am trimis inima și l-am chemat cu dragostea lumii întreagă să vină, dar nu-l simțeam ca și cum era departe, tare departe sau nici măcar nu mai era. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asta făceam. Mi se făcuse și mie frică și milă și auzeam voci nenumărate de copii cântând și aerul se făcuse dulce, dulce și înmiresmat așa cum e vara în fânețele noastre și păreau să se audă cosașii și greierii și iarba și florile înflorind le auzeam și le simțeam pe toate, și se făcuse mare lumină, dar nu îndrăzneam să deschid ochii cine știe, poate-l găsesc. Auzeam ciobanii alergând pe lângă mine, câinii lătrau, eu nu deschideam ochii ca să-l pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]