3,043 matches
-
apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și ca o expresie a domesticirii avangardismului, integrat intertextual în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv”, „antiautoritar”, „demofil” (v. „coborîrea poeziei în stradă”) și „detabuizant” (la modul ludic, ironic, parodic și experimental) al acesteia. Sub presiunea noului concept, ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dovedește a fi - cu excepția mai complicată a lui Tristan Tzara - o avangardă „pozitivă”, „constructivă”, de o clasicitate structurală. Separarea dintre domeniul esteticului și cel al politicului, „eclectismul” independent, neînregimentat (cu avantajele și dezavantajele sale) se înscriu în aceeași logică. Reprezentarea „identitară” pe care am încercat să o propun în cadrul acestui volum are ca premisă existența unui complex al periferiei care însoțește formarea conștiinței moderne în cultura română. În prefața volumului Carnete europene (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 5), Adrian Marino lansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în bună măsură. Ele indică însă - asemenea multor altor abordări contemporane - un simptom al interesului pentru importanța factorului „periferic”, de hinterland european și extraeuropean, în discutarea avangardelor istorice. Complexul pe care îl am în vedere (și care explică obsesia definirii identitare a culturii române moderne) include întreaga suită de complexe culturale identificate de către Mircea Martin: „complexul” originii umile, „complexul” existenței periferice, „complexul” întîrzierii, „complexul” discontinuității istorice și al absenței tradiției clasice, „complexul” ruralității, „complexul” începutului continuu, „complexul” condamnării la imitația modelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
complexul” condamnării la imitația modelelor străine, „complexul” absenței capilor de serie, „complexul” lipsei de audiență (internă și externă), „complexul” izolării provinciale, „complexul” lipsei de durabilitate și monumentalitate, „complexul” în fața criticii, recognoscibile în aproape toate marile construcții intelectuale românești cu dimensiune identitară din secolele al XIX-lea și XX. Complexul periferiei (însoțit de o criză a categoriilor „tari”, „stabile”, absolute”, de la metafizică, filozofie și arte la identitatea psihologică și sexuală) este prezent atît în cazul culturii radicale a comunităților naționale tinere - în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu, mesianismul tradiționalist al lui Nicolae Iorga), se acutizează odată cu avansul modernizării social-culturale și cu apariția „crizelor” de adaptare aferente într-o societate cu mai multe viteze, intrată tîrziu în modernitate, marcată de clivaje identitare și de necesitatea autodefinirii. Dacă în cazul romantic-clasicizantului Vasile Alecsandri conștiința apartenenței la „ginta latină” impulsiona activitatea de mediator a acestuia între cultura franceză și cea română (fără deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
arhaic traco-get sau neolitic (Dan Botta, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Vasile Lovinescu, Mircea Vulcănescu ș.a.), ai ur-balcanismului (I. Barbu) și ai autohtonismului ortodoxist și antimodern (Nae Ionescu), sub forma complexului de inferioritate sau de superioritate; întreaga dezbatere interbelică privind autodefinirea identitară, tradiția și specificul național stă pe acest complex care o irigă printr-un sistem de vase comunicante. „Complexul periferiei” se va asocia adeseori cu o atitudine antipoliticianistă, antiburgheză și antiliberală, fie ea socialistă, populistă, conservatoare sau reacționară, mergînd de la critica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a minoratului, voința afirmării internaționale și a depășirii „provincialismului cultural” îi unesc însă pe toți. Nu am intenționat, bineînțeles, ca prin discutarea primului „val” avangardist autohton (și) din unghiul „complexului periferiei” să îl subsumez, în vreun fel, unei agende identitare. Dimpotrivă. Însă o astfel de reexaminare nu poate exclude relația cu discursurile de legitimare culturală pe care feluritele agende politice de acest tip le-au vehiculat, de la începutul secolului al XX-lea (să zicem) și pînă azi. De altfel, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a II-a, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002, postfață de Ion Bogdan Lefter Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, Editura Univers, București, 1995 Călinescu, Matei, Eugéne Ionesco: teme identitare și existențiale, Editura Junimea, Colecția „Românii din Paris”, Iași, 2006 Chimet, Iordan, Eroi, fantome, șoricei, Editura Eminescu, București, 1970 Cioculescu, Șerban, „Poezia d-lui Ion Vinea”, în vol. Aspecte lirice contemporane, Editura Casa Școalelor, București, 1942 Ciopraga, Constantin, Literatura română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
râs, tocmai când dialogul risca să devină patetic, uman, cu doza cuvenită de compasiune și Înțelegere față de cel cocoțat pe suferință ca pe niște picioroange de milog trufaș. Flavius-Tiberius schiță doar un zâmbet. Grațian avea o Întreagă teorie asupra suferinței identitare, pentru care nu nutrea decât dispreț. Iolanda se uita mirată la Petru: Carevasăzică așa arată un cinic. Își propuse să citească mai atentă Caietul cu vise. Flavius-Tiberius Îi lăsă pe cei doi să se privească În voie și se Îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se măritase. Cu un tip de treabă, cu vagi Înclinații artistice, atestate În primul rând de o vestimentație de o neglijență studiată și de faptul că totul, absolut totul le faisait chier, lucru firesc pentru un francez branché În criză identitară prelungită În ciuda celor 45 de ani de spleen Împliniți. În caz că treci prin Paris, fais-moi signe, mai scria În Încheiere. Urma un număr de telefon cu multe cifre. Și cam atât. Îi promise În gând o vizită, când va sosi momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a deveni realitate trăită, chiar dacă În mod diferit, de fiecare. La prima vedere, antifeminismul patologic al lui Weininger nu pare a avea legătură cu exaltarea nu mai puțin patologică a femininului de către Schreber. Și totuși, problema de fond, a crizei identitare, e aceeași. Resorturile care declanșează asemenea mecanisme sunt dezvăluite subtil, cu instrumentele artei, de către Hugo von Hofmannsthal În Basmul celei de-a 672-a nopți, scris În 1895. Istoricii literari dau ca mai mult decât certă influența pe care trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pertinent despre apartenențe cu sens. Este o „identitate narativă”, ne spune Ricœur, o poveste cu rost sau care caută să instituie un rost împărtășit. Dar oare ce apartenențe mai sînt investite cu sens la ora actuală, care mai sînt rosturile identitare din România zilelor noastre ? Îmi păstrez convingerea că cea mai simplă abordare a acestei întrebări existențiale rămîne mîncarea. Ghicitul în farfurii, meniuri și vitrine alimentare nu este doar o îndeletnicire plăcută, ea este și una fertilă. Gastronomia și practicile sale
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de la bunica, de la bunicu’, al nostru, de aici, dintotdeauna. Dacă s-ar putea, tot ceea ce mîncăm ar fi cît mai „tradițional” ; dar noi am vrea să fim cît mai postmoderni (sau post-industriali, ca toată lumea bună). Este ceea ce se numește disonanță identitară. Sau, cum spune argoul, una vorbești și alta mănînci... Apoi, aceste produse tradiționale devin tot mai „locale”. Doar că, după vreun secol de identitate națională, sensul „localului” s-a atrofiat și ne lipsește modul de utilizare a ceea ce francezii numesc
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
s-a atrofiat și ne lipsește modul de utilizare a ceea ce francezii numesc produits du terroir. Ca să ai „produse locale”, trebuie să reconstruiești identitățile locale - ceea ce este pe cale să se întîmple, dar confuz și intempestiv. Iată o altă poveste gastro identitară interesantă. În ea intervine însă și o temă din alt film, din altă poveste : aceste „produse locale” rămîn locale adesea doar cu numele, fiind, ca atîtea alte produse din lumea mondializată, delocalizate : brînza de Brăila, de pildă, este fabricată oriunde
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de Brăila, de pildă, este fabricată oriunde vrei în țară, iar în urmă cu cîteva săptămîni am adus, recunosc, la Tîrgul Țăranului dedicat Dobrogei o excelentă gospodină din Teleorman, care a vîndut cu succes un delicios șerbet „turcesc”. Aceste simboluri identitare, dimpreună cu identitățile pe care le exprimă, intră astfel pe ceea ce se cheamă „piața identitară”, delocalizată ca orice piață eficientă. Și pentru că veni vorba de Dobrogea și de produsele sale „locale” : este interesant cum această regiune s-a mutat, în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
săptămîni am adus, recunosc, la Tîrgul Țăranului dedicat Dobrogei o excelentă gospodină din Teleorman, care a vîndut cu succes un delicios șerbet „turcesc”. Aceste simboluri identitare, dimpreună cu identitățile pe care le exprimă, intră astfel pe ceea ce se cheamă „piața identitară”, delocalizată ca orice piață eficientă. Și pentru că veni vorba de Dobrogea și de produsele sale „locale” : este interesant cum această regiune s-a mutat, în imaginarul local, de la „Dobrogea, pămînt românesc” spre „Dobrogea, pămînt multietnic” sau „spațiu geografic multicultural”. „Păstrînd
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
te dezîndrăgostești și apoi iar să te îndrăgostești”. În rest... „acasă” e la Montréal. Există, se pare, o patrie olfactivă. Sau poate, mai corect, o matrie... Instituția isprăvniciei la români După integrarea noastră europeană, parcă toată lumea a intrat în panică identitară : care e identitatea noastră ? care sînt valorile românului ? are românu’ caracter ?, și cîte și mai cîte astfel de frămîntări existențiale. Cam la fiecare săptămînă, cîte un jurnalist îmi punea cîte o astfel de întrebare fundamentală, cu insinuarea „dumneavoastră, ca sociolog
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și cotidiene, cu toate vicisitudinile ei ; identitatea țărănească se află în registrul mitic, ce trebuie să fie păzit de contingența lumii trecătoare. Indiferent de cît și cum s-ar schimba societatea rurală, Țăranul trebuie să rămînă ca în miturile noastre identitare, căci în lipsa lui nu mai știm prea bine cine sîntem și încotro s-o apucăm. Putem să ne schimbăm deci oricît atîta vreme cît păstrăm credința că țăranul din noi a rămas neclintit în fața lumii și a lui Dumnezeu. „Dar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
dacă te gîndești, tot cu gîndul undeva în trecut te duce, nu înainte.” Vis urban, rusticul devine și realitate rurală, reducînd astfel pînă la anihilare diferențele de scală și prestigiu dintre oraș și sat. În plus, rusticul poate fi astfel identitar într-un mod ce se vrea firesc, ancorat (fictiv) în propriul trecut, dar și în visele unui viitor comun. Dar acest rustic, așa cum este el promovat la țară, nu trebuie redus la recuzita sa ; el este, mai presus de toate
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
perioadă dramatică a istoriei noastre... Nu toate sînt echivalente și fiecare are sens în funcție de un proiect sau altul de societate. Altfel spus, ca întotdeauna, memoria (și uitarea...) trecutului se află în slujba valorilor prezentului și se înscrie într-un discurs identitar : „memoria instituționalizată ajunge întotdeauna pe făgașul identității”, spunea un specialist în memorie socială. Dar care este actualmente acest „discurs identitar” sau măcar care sînt variantele sale mai coerente și consecvente ? Este greu de spus, dar pot fi identificate cîteva laitmotive
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Altfel spus, ca întotdeauna, memoria (și uitarea...) trecutului se află în slujba valorilor prezentului și se înscrie într-un discurs identitar : „memoria instituționalizată ajunge întotdeauna pe făgașul identității”, spunea un specialist în memorie socială. Dar care este actualmente acest „discurs identitar” sau măcar care sînt variantele sale mai coerente și consecvente ? Este greu de spus, dar pot fi identificate cîteva laitmotive în politicile curente de numire, în „viața socială a cuvintelor” sub care ne reprezentăm pe noi înșine. Unul dintre cele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
domeniu, nu știu să dau un răspuns la această întrebare, și nici nu cred că numeroșii noștri specialiști în toate problemele ar trebui să se grăbească cu soluțiile și premonițiile. Dar cred că putem afla cîte ceva despre această problemă identitară, care să ne pună eventual pe gînduri, privind cu grijă în jurul nostru. Eu, de pildă, mergînd socio-hai-hui pe drumurile patriei, am văzut ceva care m-a pus pe gînduri în această privință, amuzîndu-mă și intrigîndu-mă în același timp : un branding
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
modest, de restaurant, dar simptomatic pentru imaginarul nostru național. Pe lîngă Sibiu, un local nici prea-prea, nici foarte-foarte își ademenea clienții cu următorul „logo” : Fîntînița haiducului. Simply the best ! Era să intru cu mașina în șanț, fascinat de această sinteză identitară de margine de drum... Dincolo de aparența sa puțin stîngace, această promovare este absolut exemplară, în felul ei. Are, adică, tot ce-i trebuie pentru a ne oferi o imagine sintetică a imaginarului nostru mult mai răspîndit : o referință explicită la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cu flori aflată pe pervazul vecin îi conferă naratoarei din proza Vecinătate o intuiție a unui conflict interior, a unei taine sufletești conservate de femeia căreia îi aparține apartamentul vecin - „viața unui dor lăuntric“, cum spune ea, și anticipă enigma identitară care va sta în centrul prozei. La fel, în nuvela mansfieldiană Beatitudine, motivația artistică se clădește pe numeroase semne contextuale ce desemnează un univers lăuntric, feminin, dominat de un soi de empatie cu spațiul înconjurător, cu natura: descrierea fructelor dintr-
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
nasului, dar te și face să vezi lucruri pe care nu le-ai vedea în mod normal. Iordan n-a vrut să fie cocor§§, cum îi poreclise pe emigranți. N-a vrut să plece cu Liselle, dăruit cum era grupului identitar românesc. Tata gîndea și acționa, dacă n-ar fi prea compromis cuvîntul, ca un ctitor. Organiza bine. Iordan, mai temerar tot prin ereditatea sîrbească, a fost, în ciuda sîngelui sîrb, român ca grai și suflet. N-a putut să plece. România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]