6,525 matches
-
referă la librăria Junimii, cu detalii pitorești culese din scrisorile lui Titu Maiorescu, altundeva autorul încearcă să dezlege misterele celor „trei Junimi” - masonică, politică, literară -, integrând astfel mișcarea junimistă în destinul cultural și politic european. Nici „caracuda”din întâlnirile societății ieșene nu este ignorată, ci văzută ca „grup de presiune”. Firește, nu lipsesc importante precizări despre bibliotecarul Mihai Eminescu, spicuite cu răbdare din registrele instituției, ca și din corespondența dintre D. Boghean și Petru Th. Missir, din perioada întunecării tragice a
PAPUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288684_a_290013]
-
literară”, 1997, 4-7; Florin Faifer, Popasuri în Țara Fagilor, DL, 1997, 27; Corneliu Ștefanache, O carte despre Bucovina, „Evenimentul”, 1997, 1752; George Bădărău, Amănunte esențiale, CL, 1997, 8; Mircea A. Diaconu, Generozitatea istoricului literar, „Crai nou”, 1997, 1885; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 317-318; Mihai Iacobescu, Unitate în diversitate, „Crai nou”, 1998, 2147; Simion Bărbulescu, Publicistica literară ca vocație, CNT, 2000, 14. S.D.
PAPUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288684_a_290013]
-
Naționale, singura funcție oficială însemnată deținută de-a lungul unei vieți politice agitate. În istoria literaturii române P. a rămas cunoscut mai ales ca autor al lucrării Amintiri de la Junimea din Iași (I-II, 1908-1910), amplă operă memorialistică despre societatea ieșeană condusă de Titu Maiorescu. După mai bine de două decenii de la desprinderea de Junimea, P. și-a așternut pe hârtie amintirile, publicându-le timp de aproape cinci ani (1901-1906) în revista „Săptămâna”. Încă de la apariție, au trezit un interes considerabil
PANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
Dan Petrescu, Întâmplări din camera cealaltă, „Dialog”, 1981, 5-6; Ioan Holban, Nostalgia rădăcinilor, 1984, 48; Val Condurache, „Sufletul nostru dintâi”, CRC, 1985, 1; Ioan Holban, Mărcile personajului, CRC, 1988, 32; Nicolae Rotund, Poveștile din turn, TMS, 1988, 10; Busuioc, Scriitori ieșeni (1997), 290-291; Constantin Dram, Lumi narative, Iași, 1998, 22-25; Dan Mănucă, Despre inocența lui Creangă, CL, 2001, 5; Popa, Ist. lit., II, 867; Remus Zăstroiu, O nouă contribuție la cunoașterea vieții și operei lui Ion Creangă, RR, 2002, 3; Mircea
PARASCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
engleză-română (1964-1969) și Facultatea de Istorie-Filosofie (1970-1975) din cadrul Universității „Al. I. Cuza”. Sub îndrumarea lui Silvian Iosifescu, elaborează teza de doctorat Romanul comportamentului, susținută la Universitatea din București în 1979. Devine asistent la Catedra de engleză a Facultății de Litere ieșene în 1969 și parcurge toate treptele până la gradul de profesor, obținut în 1999. A predat cursuri de literatură română și teorie a literaturii ca lector la School of Slavonic and East European Studies din Londra și la Faculty of Modern
PARVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288700_a_290029]
-
bibliografice: Magda Ursache, Cu cărțile sub vremi, CL, 1999, 6; George Bădărău, Analiza povestirii, CL, 1999, 8; Constantin Coroiu, Prozatori americani în România, ALA, 1999, 471; Constantin Coroiu, Biografii și destine, „Evenimentul”, 1999, 2384, 2387; Petraș, Panorama, 496-498; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 326-327. O.I.
PARVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288700_a_290029]
-
director al acesteia (1914-1922, 1927-1932). Preocupările sale vizând organizarea, funcționarea și dotarea instituției sunt relevate de broșura Proiect de lege pentru Biblioteca Universității din Iași (1914). În 1920 suplinește prima Catedră de istoria literaturii române vechi și dialectologie de la Universitatea ieșeană, în 1921 devenind titular al acesteia, calitate pe care o exercită până în septembrie 1941, când este pensionat. Conduce, în 1927-1928, Institutul de Filologie Română. În martie 1944, împreună cu mai mulți colegi, se refugiază la Zlatna, unde va rămâne până la sfârșitul
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin (1925), iar Letopisețul cel moldovenesc utilizat de Gligorie Ureache în legătură cu toate letopisețele moldovenești în slavonește (1938) este consacrat reconstituirii și analizei izvorului principal al cronicii lui Ureche. De altfel, profesorul ieșean se gândea și la elaborarea unei ediții științifice a operei cronicarului moldovean. Deși examinează literatura și cultura pe provincii, lucrările lui evidențiază influențele reciproce dintre scriitori, oameni de cultură și acordă interes centrelor de iradiere culturală. Ca folclorist, P. este
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
doua - „Documente - istorie literară”; pagina a treia - cronici, recenzii, reviste, iar ultima, „Carnet săptămânal”, cuprinde probleme de ocultism, gastronomie, arta, indiscreții și anecdote. Tot aici G. Călinescu își publică „Cronică mizantropului”, semnată Aristarc. Colaboratorii sunt în cea mai mare parte ieșeni; Al. O. Teodoreanu scrie despre „gastronomie, vinuri și literatura”, Al.A. Philippide despre scriitori străini, Iorgu Iordan despre „estetică limbii”, G. Ivașcu, Al. Piru, Mircea Mancaș, Eusebiu Cămilar semnează cronici și recenzii. Sectorul de poezie e deosebit de bine reprezentat, în
JURNALUL LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287694_a_289023]
-
L. rămâne orfan de ambii părinți la vârsta de cinci ani. Urmează școala primară la Fălticeni, Târgu Neamț și Piatra Neamț, iar în 1860 intră ca bursier la Gimnaziul Central din Iași. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere a Universității ieșene. Din 1872 este profesor de istorie la Școala Militară din Iași, intrând, la începutul aceluiași an, în societatea literară Junimea, la ale cărei „prelecțiuni populare” participă de câteva ori, iar din 1874 predă istoria la Liceul Național. Cu sprijinul lui
LAMBRIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287740_a_289069]
-
Baba Hârca (1851), prima operetă românească, cu muzica de A. Flechtenmacher - jucată în premieră în decembrie 1848 -, M., interpret al rolului titular (el este primul actor român care încearcă travestiul), obține un triumf cum nu se mai pomenise pe scena ieșeană. Deși mai puțin atras de teatrul istoric, în preajma Unirii dă la iveală câteva texte cu flamură patriotică (Ștefan cel Mare și, cu actorul Ion Anestin, Jianul căpitan de hoți). Va reveni la piesa de divertisment („comedia vodevilă” Apele de la Văcărești
MILLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288146_a_289475]
-
semibursier, apoi ca bursier la Institutul Academic din Iași, rămâne la cincisprezece ani orfan de ambii părinți. În 1878 devenea, tot aici, student la Facultatea de Litere și la Drept. Se apropie de ideile socialiste și, propovăduindu-le între studenții ieșeni, este considerat un nihilist periculos și se vede exclus în 1881 din universitate. Își reia studiile la Bruxelles, obținând și diploma de doctor în drept. Împreună cu V.G. Morțun, transferă în 1883 redacția revistei „Dacia viitoare” de la Paris la Bruxelles. La
MILLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288143_a_289472]
-
și apoi la secția clasică a Liceului Internat, absolvit în 1904. Aici îl are profesor pe G. Ibrăileanu, care îl remarcă pentru primele încercări literare. Din 1905 devine student la Facultatea de Medicină și la Facultatea de Drept din cadrul Universității ieșene. Va absolvi doar medicina și din 1910 este preparator la Clinica Dermato-Sifilitice a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, unde în 1912 își susține și doctoratul; face și studii de specializare la Berlin. Profesor universitar și șef de clinică din 1921
MIRONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288175_a_289504]
-
priveghiu și La praznic, într-o revistă a elevilor de la Liceul Internat. Colaborează mai ales cu schițe și nuvele, dar și cu publicistică socială la „Viața românească” (prima scriere e La cumătrie, în 1906), „Avântul”, „Însemnări literare”, „Solia Moldovei”, „Însemnări ieșene”. Cea dintâi carte de literatură este o culegere de nuvele, Sandu Hurmuzel (1916). Urmează Oameni și vremuri (1920) și Într-un colț de rai (1930), ambele adunând povestirile apărute în reviste, dramatizarea Catiheții de la Humulești (1938) și Tulie Radu Teacă
MIRONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288175_a_289504]
-
, Mărgărita (1.I.1865, Iași - 31.XII.1953, București), prozatoare, autoare dramatică și traducătoare. Este fiica Elenei Miller-Verghy, profesoară și pedagog de vocație, care va conduce un pension la București, și a profesorului ieșean Gheorghe Miller. Tatăl moare subit, când viitoarea scriitoare împlinise abia patru ani. Mama, vrând să îndeplinească o dorință a defunctului, aceea de a scuti copilul de frecventarea unei instituții școlare, urmează ea însăși studii, la Universitatea din Geneva, apoi la
MILLER-VERGHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
1876 pleacă la Berlin, tot ca student în drept, obținând doctoratul în științele juridice în 1879. Întors în țară în anul următor, devine membru al Junimii și unul din cei mai activi susținători ai principiilor literare și politice ale societății ieșene. Din 1884 ocupă catedra de drept natural și al ginților la Universitatea din Iași, predând și filosofia dreptului. Ulterior a fost profesor și la Universitatea din București. Participă la Congresul de drept internațional de la Haga (1893), cu un referat bine
MISSIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288185_a_289514]
-
Carp, ajuns ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. În mai 1871 M. este ales deputat în Parlament, la ale cărui lucrări participă din iarna aceluiași an, motiv pentru care va fi considerat demisionat din învățământ, ultima sa prelegere la Universitatea ieșeană datând din 15 noiembrie 1871. În 1874 părăsește definitiv Iașul, stabilindu-se la București. Numit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice la 7 aprilie 1874, el încearcă să traducă în fapt unele din ideile sale: alcătuiește un proiect pentru reorganizarea
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
iar după moartea acestuia pentru înființarea unor burse destinate studenților merituoși. M. are un merit principal în orientarea Junimii până într-atât, încât numele său a fost confundat cu acela al societății. Activitatea sa nu poate fi concepută în afara grupării ieșene, căreia i-a fost îndrumător eficace și care i-a sprijinit în mod substanțial manifestările. La întrunirile junimiste ținute în locuințele sale din Iași ori din București au fost citite cele mai de seamă lucrări ale literaturii române din a
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Coordonează reeditarea, integral revizuită, a lucrării Rumänisch-deutsches Wörterbuch a lui H. Tiktin (I-III, 1986-1989), iar din anul 1988 este coordonator al unei ediții filologice monumentale din vechile Biblii românești - Monumenta Linguae Dacoromanorum, ambele realizate împreună cu o echipă de filologi ieșeni. Semnează numeroase articole ce au ca miză promovarea literaturii române în spațiul cultural european, în special în lucrările Lexikon der Weltliteratur și Moderne Weltliteratur, editate la Stuttgart. Este și autor al mai multor eseuri radiofonice și al unor piese de
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
spațiile deschise, până la inexistent în incinte. Utilizatorii serviciilor GSM sunt în general posesori de cartele reîncărcabile, nu de abonamente. III. Consum media Ziarele ajung cu regularitate sub formă de abonament doar la primărie (Monitorul de Iași, Ziua de Iași, Lumea Ieșeanului) și bibliotecă (Ziua, Jurnalul Național). În rest, în gospodăriile populației, cu mici excepții, ziarele ajung destul rar, și, atunci când ajung, se datorează rudelor de la oraș sau unui drum făcut la oraș. Nu există o preferință generalizată pentru anumite rubrici, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
european trebuie să se apropie de acele exigențe ce vizează gradul de dezvoltare și pe care le impune apartenența la lumea europeană. Din acest punct de vedere am întâlnit opinii, replici tranșante de genul „mai bine mă întrebați cât de ieșean este, european nu cred” (femeie, 19 ani, casnică), care subliniază distanța foarte mare dintre satul românesc și ceea ce înseamnă în conștiința colectivă marca „european”. Satul Trifești este departe de a putea fi considerat un sat european dacă luăm în considerare
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
în Franța și diversele state germane: Alecsandri, Costache Negri etc. Ei au fost iute numiți de către boierimea conservatoare „bonjuriști” și „duelgii”. În privința primului epitet, lucrurile sunt clare. Dar e interesant să vedem de ce erau numiți „duelgii”. Ne-o spune istoricul ieșean D. Ivănescu, cel mai bun cunoscător al epocii: „Denumirea de «duelgii» era într-o oarecare măsură justificată, pentru că în primii ani după reîntoarcerea de la studii «francezii» și «nemții» formau două tabere rivale, care își disputau întâietatea, din dorința de a
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
El judecă operele nu În legătură cu felul și gradul În care slujesc lupta poporului muncitor, ci cu Îndeplinirea anumitor „condiții” mai mult sau mai puțin „eterne” ale artei. Un exemplu e articolul Cunoașterea vieții, izvor al măiestriei artistice În creația poeților ieșeni (Iașul nou, nr. 1-2, 1950, p.158-171), semnat de D.Costea. (Ă). În esență, criticul ieșean nu spune lucruri greșite. Numai că, pe de o parte, el schematizează problemele prin clasificarea școlărească a „condițiilor” necesare oricărei creații „artistice”, pe de
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Îndeplinirea anumitor „condiții” mai mult sau mai puțin „eterne” ale artei. Un exemplu e articolul Cunoașterea vieții, izvor al măiestriei artistice În creația poeților ieșeni (Iașul nou, nr. 1-2, 1950, p.158-171), semnat de D.Costea. (Ă). În esență, criticul ieșean nu spune lucruri greșite. Numai că, pe de o parte, el schematizează problemele prin clasificarea școlărească a „condițiilor” necesare oricărei creații „artistice”, pe de altă parte, face o critică judecătorească, cerând „conformarea” poeților la „aceste condiții”, ca și cum ar fi vorba
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ar fi vorba de niște legi dinafară. Într-adevăr, când trece la analizarea unor poezii, criticul ia bucățile și le confruntă nu cu viața ci, pe rând cu fiecare din cele trei condiții. Astfel, el constată că mulți din poeții ieșeni nu cunosc Îndeajuns viața. Prin urmare, ei vor cădea bineînțeles În formalism și schematism. Mai constată că nivelul lor cultural nu e prea ridicat și astfel explică de ce, În loc să-și Însușească În mod creator experiența clasicilor, ei Își Însușesc doar
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]