3,324 matches
-
telefonul. Raportul de simultaneitate este, în astfel de sintagme, de cele mai multe ori însoțit de o nuanță aspectuală; acțiunea este imperfectivă. Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" Din cea de-a doua perspectivă, a relației sintactice fundamentale, relația de interdependență predicat subiect, prin care verbul guvernează câmpul semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se disting două clase de verbe, din care fac parte atât verbe predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
personale: - verbe tripersonale - verbe unipersonale Verbele tripersonale se caracterizează prin realizarea integrală a conținutului categorial al persoanei; dezvoltă toți trei termenii corelativi (în plan semantic și în planul expresiei), pentru că planul lor semantic este compatibil cu intrarea în relație de interdependență cu subiecte realizate prin termeni nominali (pronominali, propoziționali), caracterizați prin trăsătura semantică + uman: a cânta, a merge, a studia, a se îndoi, a vorbi etc.; numai ființa umană se poate situa, sub aspect gramatical, și la persoanele I și a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și a II-a, expresie (în interiorul categoriei gramaticale a persoanei) a protagoniștilor actului de comunicare. Verbele unipersonale se realizează, în comunicarea curentă, numai prin persoana a III-a, întrucât planul lor semantic este incompatibil cu intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume) caracterizat semantic prin trăsătura + uman: Dunărea izvorăște din munții Pădurea Neagră. Câinele a lătrat a treia oară. Sunt verbe unipersonale, verbele caracterizate semantic: • prin trăsătura +animat, - uman: a cotcodăci, a mieuna, a lătra etc. • prin trăsătura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
neschimbată de-a lungul întregii flexiuni verbale, care-i asigură stabilitate lexicală, și alta mobilă, schimbătoare, care-i asigură variabilitate morfologică. Între cele două componente: rădăcina (partea stabilă) și flectivul (partea supusă flexiunii și instrument al flexiunii), funcționează relații de interdependență, de intercondiționare reciprocă, de solidaritate morfologică și semantică. Rădăcina este „cauza” primă, condiție și marcă a apartenenței verbului la sistemul lexical al limbii. Rădăcina este purtătoare a sensului lexical de bază, sens care se poate modifica în sistemul vocabularului dar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
componente ale mesajului lingvistic, mod, timp, număr, persoană etc. Este mai complex flectivul și pentru că, pe de o parte, întreține relații de solidaritate cu rădăcina (tema) verbală, iar, pe de alta, conține în însăși structura sa lăuntrică alte relații, de interdependență sau numai de dependență, de solidaritate între două sau mai multe componente. În aceste corelații interne se dezvoltă și funcționează fiecare din elementele constitutive. În funcție de structura sintagmei verbale, sintetică sau analitică, flectivul (1) poate face corp comun, sub aspect fonetic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a-m). Flectivul este alcătuit din două alte mari serii de „unități” de expresie: (1) - sufixe tematice, (2) - dezinențele. Sufixele tematice (cu funcție gramaticală) realizează, în relație de interdependență cu rădăcina (tema lexicală a) verbului, forme verbale esențiale, dar, în general, „neîmplinite”. „Împlinirea” semantică și funcțională a verbului se desăvârșește numai în plan semantic, odată cu intrarea verbului în relație cu un subiect gramatical. Prin această relație sintactică, între coordonatele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a-m cânta, vo-m cânta, cântară-m etc., dar poate exprima și singularul aceleiași persoane, în relație cu un sufix de imperfect, de exemplu: (eu) cânta-m sau de mai mult ca perfect: (eu) cântase-m. Dar relația de interdependență nu se stabilește numai în interiorul flectivului, solidar unit (fonetic și semantic) cu rădăcina, ci funcționează și în structuri discontinue, când se dezvăluie mai complexă. Așa, de exemplu, dezinența -e funcționează ca marcă a persoanei a III-a indicativ prezent (pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
felul acesta, o unitate morfologică mai complexă, exprimând concomitent și persoana și modul și făcând, în consecință, de prisos conjuncția-morfem: „Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipul.” (M. Eminescu) Tot așa, dezinența -ă, intrată în relație de interdependență cu un element de natură fonetică, precum intonația, încetează de a mai exprima persoana a III-a a modului indicativ prezent: cânt-ă (el, ei), constituindu-se într-o marcă a persoanei a II-a singular, a modului imperativ: Cânt-ă (tu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temă autonomă, purtând, adică, în ea însăși un sens gramatical împlinit: cântând. Celelalte două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații morfologice cu alte elemente lingvistice. Tema infinitivului, de exemplu, intră în relație de interdependență morfologică cu prepoziția-morfem a, exprimând, prin această structură complexă, sensul gramatical de infinitiv: a cânta; precedată de auxiliarul vei, va etc. generează sensul de viitor: vei cânta ș.a.m.d. Aceeași este situația temei de participiu. Exprimă sensul de perfect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Exprimă sensul de perfect absolut, la perfectul compus al indicativului, de exemplu, după ce a intrat în același tip de relații morfologice cu prezentul auxiliarului a avea: am cântat, ai cântat etc. Sunt teme legate temele care intră în relații de interdependență cu dezinențe de număr și persoană, ca și cu alte sufixe tematice. Așa sunt temele imperfectului: venea-m, venea-i etc. sau mai mult ca perfectului: venise-m, venise-și etc. Sunt teme primare temele verbale formate din rădăcina verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazuri, de „punctul de vedere” al subiectului vorbitor 12. Prin aceasta, sensul de diateză al verbului (cel mai adesea, predicat) și sensul sintactic (corespunzând funcției sintactice pe care o realizează) al termenilor cu care intră în relații sintactice (dependență și interdependență) se interferează, în diferite moduri, în cvasi-totalitatea situațiilor. Astfel, într-un enunț cu verbul la diateza activă: Copilul a descoperit insula., autorul acțiunii verbale este subiectul gramatical al propoziției: copilul, iar obiectul acțiunii este complementul direct al verbului-predicat: insula. Într-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lăudat. El ar lăuda. vs El ar fi lăudat. El ar fi lăudat. vs El ar fi fost lăudat. Categoriile gramaticale comune numelui (pronumelui) și verbului se manifestă prin identitate de realizare la nivelul termenilor implicați în relația sintactică de interdependență: numele (pronumele)-subiect-a fi (auxiliar de diateză) + verb (tema de participiu) și prin neidentitate la nivelul termenului al patrulea (nume, pronume)-complement de agent. Eu sunt lăudat/lăudată de tine (p.II, sg.) șp.I,sg.,M./F.ț șp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexiv: Eu sunt lăudat de mine. - Eu mă laud (pe mine). b. Sintagma cu auxiliarul se se dezvoltă pe baza structurii verbului de la diateza activă, pe fondul inversării pozițiilor sintactice de subiect și complement. Termenii sintagmei înscriși în relația de interdependență se caracterizează prin aceeași persoană (cu rare excepții, persoana a III-a), în timp ce termenul-complement de agent se sustrage acordului în persoană (și număr): Protestul s-a semnat de mine/de voi. șp.III, sg.ț șp.III, sg.ț șp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumelor nehotărâte din structura constituentului dezvoltat prin care se realizează funcția de complement de reciprocitate: Cei doi se căutau unul pe altul. șactiv + pasivț Morfemul se (își) se încarcă și încarcă verbul cu sensul de reciprocitate, prin raportul semantic de interdependență pe care îl dezvoltă cu complementul, în desfășurarea continuității subiect - se + verb - complement. Această dezvoltare complexă a sensului diatezei reciproce, implicită în formele de plural: Ne întâlnim prea rar, devine explicită în structurile sintactice cu verbul la singular, unde locul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clasa pronumelor personale) se manifestă ca o constantă semantică (cu natură diferită în funcție de tipul de pronume) a componenților acestei clase. La verb, își are originea și se manifestă în situația de comunicare și în sintaxa enunțului; în desfășurarea relației de interdependență predicat subiect se înscrie în sfera de acțiune a principiului acordului. În desfășurarea procesului de comunicare, persoana exprimă raportul dintre protagoniștii actului lingvistic (enunțarea) și protagoniștii acțiunii verbale din structura enunțului - obiect al enunțării. Ca și la pronume, categoria gramaticală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare și protagoniștii acțiunii, exprimată prin verbul-predicat. La persoana a III-a, opoziția rămâne în plan semantic-sintactic; protagonistul acțiunii verbale se înscrie semantic în opoziția singular/plural: el (acesta, copilul) -sg./ ei (aceștia, copiii) -pl., verbul-predicat, în relație de interdependență cu subiectul (el/ei), se înscrie în opoziția sintactică singular/plural, datorită legii acordului: El (acesta, copilul) vine -sg./ Ei (aceștia, copiii) vin -pl. La persoanele I și a II-a, opoziția implică și dezvoltarea unor distincții impuse de componenta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de la primul nivel, diateza, cu caracter prin excelență sintactic, la celelalte, nivele, sintactic-morfologice: mod-timp-aspect; persoană-număr-gen. Sensurile gramaticale categoriale se actualizează, în text, prin desfășurarea flexiunii verbale, care le generează și le exprimă, la nivel morfologic, la nivel sintactic sau în interdependență morfologie-sintaxă. Prin complementaritatea sistem lexical - sistem gramatical, unitățile lexicale primesc, în actul lingvistic concret, o componentă gramaticală în interiorul opozițiilor categoriale în care intră, în funcție de structura sintactică a textului, realitatea extralingvistică pe care categoria o interpretează sau de raportul pe care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adevărul celor spuse: „...Reporterul nostru special află chiar de la nenorocita victimă a îngrozitoarei drame din strada Uranus că ea nu s-ar fi sinucis de bunăvoie de nevoie...” (I.L. Caragiale) Observații: În anumite condiții sintactice, fiind rezultatul unei relații de interdependență între natura semantică a potențialului și structura sintactică a contextului în care se cuprinde, potențialul dezvoltă sens de: • condițional; ca predicat al unei circumstanțiale condiționale. Poate fi în relație cu un alt potențial: „Ce-ar fi mâine dacă ne-am
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbe personale - verbe impersonale" De apartenența verbului la una din cele două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate în desfășurarea predicației, prin intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume, propoziție etc.), devenit(ă) subiect - expresie sintactică a cauzei/originii dimensiunii „procesuale”, proprie conținutului semantic al verbului, prin care se satisface valența lui liberă, obligatorie: a veni + cocoare ® Vin cocoarele. Nucleul predicațional generat prin asumarea predicației
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asumarea predicației de către verbe personale are structură bimembră: Predicat Subiect: „Privitor ca la teatru / Tu în lume să te-nchipui: Joace unul și pe patru, / Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu) În interiorul nucleului predicațional, dezvoltat de relația de interdependență, verbul-predicat își actualizează propriul conținut lexical din perspectiva planului semantic al termenului-subiect, supus actualizării, la rândul său, din perspectiva planului semantic al termenului predicat: „Porni luceafărul. Creșteau / În cer a lui aripe Și căi de mii de ani treceau / În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dacă este subiect multiplu, constituit din două sau mai multe unități lexicale sau sintactice (propoziții) în raport de coordonare copulativă: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe.” (M. Eminescu) Dacă unitățile (lexicale, sintactice) cu care intră în relație de interdependență verbul-predicat se află între ele în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), ele reprezintă dubla (multipla) realizare a funcției de subiect; în consecință, verbul-predicat rămâne la singular: „Va pleca Maria sau Ioana.” Când subiectul are dezvoltare propozițională
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cetini, Fiindu-mi prieteni / O să-mi zâmbească iar.” (M. Eminescu) Asemeni infinitivului, gerunziul rămâne în mod frecvent în afara realizării autentice a unor funcții sintactice în enunțuri în care între gerunziu și verbul-predicat nu se instituie o relație de dependență/interdependență în plan semantic; fără să-și poată asuma predicația, gerunziul participă la dezvoltarea unor structuri care maschează o relație de coordonare copulativă în baza perspectivei de ‘simultaneitate’: „Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme omonime pentru toate trei persoanele (conjunctivul perfect), ele își asumă predicația, - constituindu-se prin ele înseși în nucleu predicațional monomembru al unei propoziții suficiente semantico-sintactice: „Nu e nimeni... plouă... plânge-o cucuvaie.” (G. Bacovia) - prin dezvoltarea unei relații de interdependență cu un subiect sintactic, când se înscriu în structura unui nucleu predicațional bimembru: Câinii latră, caravana trece. Să fi uitat tu cărările de ieri? „Cum s-a făcut, nu-i bine să cunoaștem.” (L. Blaga) Dintre toate modurile predicative, condiționează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce să o stâng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?” (M. Eminescu) sau cu sens hortativ: „De te-ating, să feri în laturi, / De hulesc, să taci din gură.” (M. Eminescu) În interiorul relației de dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atribut: „Era tatăl său, când fusese în vârsta lui de acum.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 30), „De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii” (Idem, p. 149) „O astfel de moarte-i iadul.” (Ibidem, p. 53) În interiorul relației de interdependență, adverbele calificative și situaționale intră uneori în alcătuirea predicatului analitic, prin structuri impersonale, în categoria predicatului stării: „Dar și mai bine-i când afară-i sloată,/ Să stai visând la foc, de somn să picuri.” (Idem, p. 119) sau ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]