4,202 matches
-
acum plecați (dansând, pălăvrăgind sau jucând cărți), fiecare mai bun decât era în realitate, ea se sculă, deretecă niște nimicuri în bufetul din față, se reîntoarse, și-n timp ce se așeză în fotoliu, comod, picior peste picior, ferestrele fură inundate de lumina pală a primei zile de Crăciun. O oră după aceea, și ea și doamna Pavel se ridicară de la locurile lor, începură să strângă tacâmurile, farfuriile, paharele și le spălară în bucătăria cu apă încălzită anume, scuturară șervetele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un rând de cafele. Se-nveselise văzându-și fiul. Frații mei lipseau. Pe peretele îngust (cât rămăsese din el), dintre fereastra lată ce dădea spre curte și ușa din hol, deasupra aparatului de radio era un tablou reprezentând un copil inundat de soare cu un coș de flori într-o piață, dar sub el atârnau trei fotografii: erau ale fraților mei și a mea, așezate într-un imaginar triunghi isoscel, eu aflându-mă în unghiul de vârf, mă așezaseră ei, tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să stabilesc unde să ne întâlnim. Hotărâi să vin acolo, în chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decât ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpână a casei odihnea în sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, câteva clipe - în veșnicia în care intrase -, cu Keti. Geneza era atât de imprimată în asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta; întorsei capul. Simțeam că mă sufoc. Mă depărtai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Am întins mâna spre întrerupător, aproape paralizată de spaimă că o mână ar putea s-o apuce pe a mea în întuneric. Ce era umbra aceea înaltă și îngustă de lângă șifonier? Apoi am apăsat pe întrerupător și camera a fost inundată de lumină, iar umbra întunecată, amenințătoare, s-a dovedit a fi nimic mai primejdios decât biblioteca. Auzindu-mi propria respirație accelerată, am aprins lumina de la baie și am tras deoparte dintr-o mișcare perdeaua cu valuri de la duș. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de fapt, am hotărât să-mi iau. Ceva tare. Când mi-a venit paharul de Martini, Gaz a zis, încurajator: —Așa, e în regulă. Te descurci de minune. Știi ce, Gaz? - Am băut cu sete din pahar și m-a inundat un val de căldură. - Nu cred că mă descurc. Am... senzația... că privesc lumea printr-o lentilă răsturnată. Ai avut vreodată senzația asta? Nu, nu-mi răspunde, pentru că ești așa drăguț că o să-mi spui că da. Pot să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trebuia să pornească pregătirile, să caute câteva câmpuri plantate cu duzi albi, să mai planteze și alții, să umble după lucrători pricepuți la treaba asta și să construiască primele crescătorii de viermi de mătase. Regele însuși era entuziasmat. Voia să inunde Europa și țările musulmane cu mătăsuri, descurajându-i astfel pe neguțători să mai meargă până în China spre a importa această prețioasă marfă. Tata tropăia de nerăbdare. Așadar, visul lui avea să se împlinească, și încă la o scară ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
O urmărea cu privirea pe Velunda, care îi zâmbea, spunându-i că de-acum putea veni din nou la el. „Sunt aici, părea că-i șoptește, nu te voi părăsi.“ Valerius simțea cum viața începe să-i curgă prin vine, inundându-i mintea și sufletul, simțea cum se topește gheața care îl amorțise până atunci. Putea trăi din nou. Zâmbi, în timp ce Velunda dispărea printre umbrele apusului. Revăzu chipul ei oglindit în apa fântânii, gestul prin care îi cerea să nu plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fața pământului, ce mai ai de spus? replică Vitellius, roșu la față de mânie. Oare apele care au distrus podul Sublicius tocmai când Otho se pregătea să pornească împreună cu trupele sale nu sunt un semn funest? Am auzit că apele au inundat orașul, au distrus casele, au înecat oameni, au distrus grânarele, provocând foamete... Ăsta-i un semn bun de la zei, după tine? — Fără să mai punem la socoteală că poporul roman simte deja ororile războiului. Cel care vorbise era un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire, fără să bănuiască ce se întâmpla în pulvinar. Vitellius era singurul care stătea jos. Ceilalți erau în picioare, iar oamenii lui îl înconjuraseră. Antonius și Errius stăteau în fața lui, lângă Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
coșmaruri... Mă chinuie de când am văzut focurile lui Nero... Toți creștinii ăia care ardeau de vii pe cruci!... Închise ochii, palid. Vitellius însă nu-i mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de petale albe de trandafir inundă cerul de octombrie și se revărsă asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau mâinile ca să prindă petalele. Zgomotul mulțimii ajungea până în puțul săpat în colina din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de ce nu trebuia să ucidă. O singură dată încercase să ucidă: când voise să-l sugrume pe Vitellius. Într-o străfulgerare, înțelese că nu din slăbiciune nu apăsase mai tare gâtul împăratului, ci ca să-și păstreze integritatea morală. Se simți inundat de o lumină interioară, care îi alunga neliniștile, umbrele, întrebările fără răspuns... Lumina aceea i se răspândea în trup și în suflet. Privi amuleta. Acum înțelegea că nu ucisese pentru ca sufletul să nu-i fie pătat de o vină care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Spera să își inspire familia să caute să aibă o zi la fel de plină de promisiuni și activitate ca a lui. Când făcea baie, lovea cu putere gălețile de metal una de alta și turna apă peste el în cascade puternice, inundând toată baia, astfel că valurile miniaturale se revărsau prin crăpătura de sub ușă. Când ieșea, cu obrajii netezi și proaspeți, mirosind puternic a săpun Lifebuoy, stârnea o asemenea agitație în casă, că familia credea că va avea nevoie de tot restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
grea de plumb Ninge gri Sonet E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceață - obosite, roșii, fără zare - Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâșmă umedă, murdară. Prin măhălăli mai neagră noaptea pare... Șivoaie-n case triste inundară - Ș-auzi tușind o tuse-n sec, amară - Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare, Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă, Ori ca Verlaine, topit de băutură - Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă. Apoi, cu pași
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Yorick! Dolores rămase în picioare, fixându-l cu o privire sticloasă și atentă. Mâinile ei se deplasară încet către umeri, unde niște funde grosolane îi țineau cămașa pe ea. Atunci când își dădu seama ce anume voiau ele să facă îl inundă pe Virgil ceva vecin cu panica, dar ea era de-acum pornită, hotărârea o făcu să-și împingă bărbia în față. Mâinile femeii își atinseră ținta și traseră ușor. Rochia căzu. — Din fericire, e o noapte caldă, începu domnul Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și atât de liniștitor, cufărul cu zăvoarele sale sparte demult, dar niciodată deschis, paznic al vieții sale. O, ce minunat că era atât de sigur, că-i păstra amintirile atât de bine. Deschide-l acum și lasă-le să o inunde, curățind-o cu certitudinea zilelor și a suferințelor care nu se mai puteau schimba nici un pic. Degetul nevăzut scrie și, după ce a scris, trece mai departe. Toate lacrimile tale nu pot șterge nici unul din cuvintele scrise acolo. Nici lacrimile, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fim afectați de Dimensiuni. Virgil Jones căpătase el însuși o altă dimensiune. Era ager și autoritar. Vultur-în-Zbor se apucă să modeleze substanța din care era făcută mintea lui. Pasajul - sau tunelul - căpăta formă în jurul lor. Era de un gri închis, inundat de o lumină galben murdară. Cu emoție crescândă, Vultur-în-Zbor își dădu seama că modela un fel de copie aproximativă a tunelului roșu prin care fugise Prepelicarul când pe el îl cuprinsese febra. Puterea începea să-i revină, inundându-l. Maleabila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gri închis, inundat de o lumină galben murdară. Cu emoție crescândă, Vultur-în-Zbor își dădu seama că modela un fel de copie aproximativă a tunelului roșu prin care fugise Prepelicarul când pe el îl cuprinsese febra. Puterea începea să-i revină, inundându-l. Maleabila substanță se întindea într-un tunel din ce în ce mai lung. Virgil Jones privea, simțea o ușurare enormă. Și în final zăriră la capătul cel mai îndepărtat al tunelului un firicel de lumină îmbietoare. — E timpul să mergem, zise Virgil. Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu putea concepe o Dimensiune fără Obiect. Dar a spus că ar putea concepe un locuitor al Dimensiunii care să creeze un astfel de Concept, a spus eul-Vultur. Apoi eul-Grimus a încetat să mai discute cu eul-Vultur și m-a inundat cu forme-gând. Trandafirul îți permite să călătorești, au spus formele și i-au arătat eului-Vultur o mie de lumi frumoase, o mie de universuri de explorat. Trandafirul îți permite să înveți, au spus formele și au dezvăluit o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am golit găleata în spatele clădirii și, lăsând-o pe Shirley dormind buștean, am coborât pe geam direct în dormitor, cu găleata pe mână ca o replică a pieței Camden la gențile de mână Kelly. Eram încălzită de la soare și fericită, inundată de virtute și raze UV. Era încă prea devreme să mă întâlnesc cu Tom, dar simțeam nevoia să ies; am tras pe mine o fustă mini și un tricou strâmt, sandalele mele roz-aprins cu tocuri groase și o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
arăta ca o adunătură de saltele, dând impresia unei gigantice suprafețe de stat pe jos, pe care deja erau întinși câțiva oameni. De-a lungul marginilor camerei erau așezate canapele jerpelite, câteva dintre ele ocupate. O muzică de visare, ambientală, inunda sala în surdină, ca o maree. M-am plimbat puțin în jurul formațiunii din saltele, uitându-mă după Tom și Alice și simțindu-mă în plus; nu era genul meu. Clientela era o amestecătură de New Age și tipi care atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spus „ușoară“ nu mă refeream la sandale roz cu toc. La capătul camerei cu saltele era o ușă care ducea la alt coridor al clădirii și spre niște scări. Am ales întâi coridorul. La capătul lui era o cameră mare, inundată de lumina zilei, care era aranjată ca o cafenea, plină de scaune și mese din plastic, ce creau aceeași atmosferă de instituție ca și coridoarele, unde găseai mâncare gătită în oale mari și tăiată în bucăți greu de digerat împănate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
creioane, stilouri și scria întruna. Mă fascina întotdeauna când o vedeam. Dar despre ea, poate, altă dată. Acum ridic paharul de votcă și încă ezit dacă să beau sau nu. Îl țin în dreptul nasului și las, mai întâi, să mă inunde boarea lui ușor dulceagă, cu aromă de buruieni, de cretă, de hârtie arsă, de Țăndărei, de țâța țigăncii, de glorie postumă și, undeva, pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca un ghem de cauciuc strâns, cum votca arde și pârjolește tot traseul. Așa le făcea și Ștefan turcilor, rădea totul în fața lor, gândeam hotărât să nu-mi descleștez gura de pe pahar, să nu cedez în fața încrâncenării stomacului, să-l inund cu votcă, până se va deschide biruit, pârjolea totul marele Ștefan și câștiga războiul, îmi repetam înciudat, lăsând, gogâlț--gogâlț, votca să mă cutreiere, nu mai vedeam nimic, eram doar eu cu paharul la buze, marele Ștefan (nu-l făcuseră sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
șoptindu-i ceva la ureche bărbatului. Mă concentrez, urmărind ca într-un prim-plan din ce în ce mai dilatat buzele femeii. Lipite de urechea lui, ușor întredeschise, lăsau limba să-i lingă, în cel mai grețos și firesc lins, lobul. Bucuria m-a inundat. Îi recunoscusem. Erau ei, cei care, în urmă cu ani, veneau la măsuța mea din Expresul de pe Apolodor, unde duminica îmi beam berile de la ora zece. Locuiam atunci provizoriu în blocul-turn de la Operetă. Duminicile, dimineața, îmi propuneam să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ritual cosmic și primordial, primele înghițituri. Nu aveam senzația că-mi fac rău. Dimpotrivă, arsura lichidului, răspândindu-se în trup, îmi întărea senzația că mă contopesc cu ceva misterios, necuprins și îngăduitor, și profund iertător față de slăbiciunile mele omenești. Mă inundau blândele taine ale nimicniciilor de tot felul și le primeam ca și cum ierburile, grădina, bulgării de pământ, vițele viei, pruncimea toată de gâze și viermi ai țărânei goneau fulgerește spre mine și mi se prosternau întru slavă și mântuire. Eram umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]