4,886 matches
-
au, dincolo de diversitatea lor (este, uneori, afectată adoptarea formulei romanului de aventuri, altcândva a textului confesiv ori a biografiei ș.a.m.d.), aceleași trăsături esențiale, atât în ce privește construcția și tehnicile, cât și sensul global. Criticii au semnalat, cvasiunanim, predominanța discursului ironic, burlesc, parodic, afectat livresc și erudit (cu subtext ludic), ingeniozitatea tehnicii narative (se întâlnesc adevărate broderii scripturale, cascade de „sertare” narative, deschise fie prin „punere în abis”, fie „în paralel” față de textul principal, performanțe de jonglerie în materie de atribuiri
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
cu cea reală, S. își metamorfozează frustrările în ludic, susține multiple roluri, precum „sluta femeie cu măturoiul după ea”, care curăță tot ce poate, și scenă, și spectatori, dispărând în cele din urmă „în mâneca dramaturgului” (Figuranta). Într-o manieră ironică ce tinde spre grotesc și absurd, Picasso e imaginat a-și alege modelele asemenea unui zeu atotputernic și rău: „Văzu trei domnișoare / ce vreascuri-brațe aveau / ouă de papagali / năsucurile lor cloceau // Mulțumit de așa înzestrări ale naturii / le luă sub
SPATARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289810_a_291139]
-
Honigberger, cel care, deși cunoaște și amintește pe larg legea brahmană, socotește că „rezultatul (e) priincios” când „englezul, carile sta În ceata privitorilor (...) au mântuit femeia”6. O scrisoare anonimă din arhivele franceze ale lui Allard propunea (inclusiv cu soluții ironice) rapida eliminare a ritualului, Încă foarte puternic de vreme ce soția sa, Bannou Pan Dei Allard, a plecat În Franța pentru a nu-și risca viața după moartea generalului 7. În india brahmanică, obiceiul arderii unei văduve indiene după moartea soțului și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
celui nevoit să trăiască în lumi paralele, una a ficțiunii, cealaltă a realității. Narațiunea devine o călătorie printre oglinzi deformatoare, întâmplări aparent „normale” sunt relatate străveziu, spre a se extrage din ele învățăturile potrivite. Nepuiul este o proză cu săgeți ironice la adresa poeziei din anii ’60 ai secolului al XX-lea, parazitată de cuvinte și sintagme insolite. Spre exemplificare, S. folosește cuvinte create cu ajutorul prefixului negativ: un poet cumpără un „neou”, dar fiindcă are în mâini o „canistră cu vrăbii” și
SARBULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289497_a_290826]
-
Aurel Pantea, Aurel Dumitrașcu, Paul Daian, Radu Țuculescu, Mariana Ionescu, în timp ce capacitatea de sinteză e relevată de texte precum Lampadoforii poeziei de mâine, succint și foarte corect tablou al literaturii române contemporane. Savoarea paginii provine din afirmații aluzive ori aparteuri ironice. Interesat de fenomenul literar, nu doar de autori, S. lansează sarcastice discursuri împotriva „literaturii futile”, fără valoare, „false”, cu subspeciile ei, dintre care „critica futilă” e „cea mai periculoasă”, întrucât „tinde fie să o inventeze, atunci când nu există ca literatură
SAPLACAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
mai târziu. O particularitate o constituie lipsa semnelor de punctuație, ceea ce conferă fluență discursului poetic, sugerând spontaneitatea limbajului. Deși, la prima vedere, sintaxa pare de descendență suprarealistă, nu sunt practicate ruptura, insolitul, paradoxul. Textul împrumută din optzecism limbajul colocvial, ludic, ironic și autoironic, cultivă umorul neostentativ și livrescul, are ceva din farmecul unei discuții casnice sau între prieteni, dar transgresează această orientare. Există, în subtext, o dramă a poetului și a cuvântului, îmblânzită prin acceptarea firescului ei și cu o melancolie
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
în prima sa carte, Elogii (1986), un florilegiu de versuri clasice în concepție, dar moderne ca factură, unde se asociază tonalitatea ceremonios hieratică, stilul lapidar oracular, construcția atentă, ritmurile și chiar prozodia hexametrilor sau endecasilabilor din poezia latină cu subversiunea ironică sau cu spiritul ludic, practicate de optzeciști. Fie că e vorba despre poezii de dragoste, în care erosul este înțeles ca modalitate de a trăi plenar în armonie cu lumea, sau de elogii închinate eroilor neamului - Horea sau înfăptuitorii Unirii
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
de referință ia naștere o proză dezinvoltă, o lume semnată și în cel mai înalt grad repetitivă, care se ține minte. Fiind un produs al fanteziei expansive, în căutare de sensuri transcendente, proza lui Tudor Dumitru Savu n-are detașare ironică față de propriile canoane și, tocmai de aceea, inflația livrescului nu are un sens superior. [...] De cele mai multe ori, vigoarea, indiscutabilă, a talentului de povestitor pe care-l arată autorul explodează în cadrele strâmte ale influențelor, deși acestea sunt manipulate abil, până la
SAVU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
proză și poezie, începând cu Pe o planetă comică (1976). Este, între altele, redactor-șef la numerele anuale din „Izvoare”, vicepreședinte (1967) și președinte (1981, 1983, 1986) al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, laureat al Premiului „Sion” (1977). Pana ironică și corozivă a lui S. exprimă, cum spune Radu Cosașu, „hazul și tristețea ghetto-dacă”, plasându-l oarecum în sensul unei tradiții ilustrate de Tudor Arghezi (ca foiletonist) și mai ales de I. L. Caragiale. Între contemporani, scrisul lui, transpus în foiletoane
SCHECHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
în sensul unei tradiții ilustrate de Tudor Arghezi (ca foiletonist) și mai ales de I. L. Caragiale. Între contemporani, scrisul lui, transpus în foiletoane, cronici fanteziste, secvențe dramatice etc., își află spirite congenere în Al. Mirodan, Radu Cosașu, Ion Băieșu. Glosarea ironică pe marginea miturilor iudaice nu semnifică, plasate în cotidianul israelian, o abjurare. Dimpotrivă, este o formă de adeziune, cenzurată însă de o retorică antiromantică, prin paradox, calambur, joc de cuvinte și frecvent autoironie. Autorul refuză solemnitatea banală, clișeul lozincard, stilul
SCHECHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
suveran al lumii moderne, este vinovat de toate delictele, rămânând în același timp obiect de cult, nu doar al lor, ci și al senatorilor, al socialiștilor și al rabinilor. Convocarea umbrelor marilor evrei oferă termeni de referință viziunilor contemporane, deseori ironice. Dreyfus și Martin Buber, de pildă, sunt implicați în istoria modernă a Israelului. Și scriitorul însuși are discursul critic dulce-amărui al inteligenței contemporane, situându-se între Charlie Chaplin și Shalom Alehem, strămutați în Tel Aviv. În fine, în poezia lui
SCHECHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
Petrescu și cu a lui Emanoil Glineanu din Femeia sângelui meu de Mihail Celarianu. Și Concina prădată s-a bucurat de aprecierea criticii, mai cu seamă datorită eleganței stilistice, fiind definită, de pildă, de Mihail Sebastian ca „o carte spumoasă, ironică, scrisă nuanțat, spiritual”, în timp ce Mircea Eliade consideră romanul chiar „un mic cap de operă”. SCRIERI: Popi, București, 1930; Concina prădată, București, 1939; Magie albă, Valle Hermoso, 1952; ed. îngr. Mihaela Constantinescu, București, 2000; Concina prădată, îngr. și pref. Ion Simuț
SCORŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289573_a_290902]
-
Deosebirea față de Rebreanu e esențială. Pentru P. țăranul este un individ complex, cu părți întunecate în ființa lui, dar și cu un spirit capabil să ajungă la contemplație. Se prefigurează, încă de pe acum, ceea ce s-ar putea numi natura moromețiană: ironică, subtilă, imaginativă, în stare de o reprezentare complexă despre lume. Pațanghel din O adunare liniștită e un exemplu. Este, apoi, stilul epic, construit după modelul lui I. L. Caragiale, prozator al lumii urbane. Stilul se bizuie pe subtilitățile limbajului oral. Sunt
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
bine prinse într-un text strâns, de o excepțională finețe. O adunare liniștită indică deja un mare prozator. Tehnica narativă este mai complexă și mai profundă, știința de a povesti e vizibilă. Nuvela - o capodoperă în felul ei - prefigurează stilul ironic din Moromeții. Pațanghel a făcut o călătorie la munte și povestește, acum, prietenilor săi ce a pățit cu vecinul său, Miai, om rău și lacom. Povestirea este o petrecere cu vorbe, cu treceri de la stilul direct la stilul indirect liber
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
oferă o mostră de iconoclastie lingvistică, ci o paletă variată de modalități poetice, un imaginar bogat; tonalitatea, domoală, este egală și se recunoaște în ea o voce postmodernă: detașată față de ea însăși și față de actul poetic, cu moderație ludică și ironică, mai totdeauna ambiguă. Dacă tehnica - recompunerea imaginii realului din fragmente disparate - nu aduce noutăți în planul structurii, poemele se disting prin naturalețe, prin firescul lor. Surprinde trecerea dintr-un registru în altul, de la jocurile de limbaj la imaginea frustă sau
SERBAN-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289634_a_290963]
-
nimic propriu-zis șocant, păstrând firescul și degajând un umor moderat, Odyssex experimentează poezia cotidianului, o colocvialitate epică amestecată, în care însăilarea din secvențe a „poveștii” autobiografice e întreruptă de puseuri lirice, metaforice ori aforistice, într-o manieră serioasă ori (auto)ironică. SCRIERI: Firește că exagerez, pref. Anghel Dumbrăveanu, Timișoara, 1994; Odyssex, Timișoara, 1996; Piper pe limbă, Timișoara, 1999; Pe urmele marelui fluviu. Renshi româno-elvețian - Auf den Spuren des grossen Stroms. Schweiz-rumänische Renshi (în colaborare), ed. bilingvă, tr. Dumitru Hîncu și Franz
SERBAN-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289634_a_290963]
-
cu pseudonimul Gheorghe Vâlcu texte pentru cântece compuse de tatăl său. Poezia lui Ș. din placheta de debut Troienii (1983), urmată de Lumina și uitarea (1989), se remarcă printr-o constanță stilistică (eufonie și lexic clasic), neanexabilă însă unei conștiințe ironice de factură livrescă. Situate la intersecția problematică dintre omul blestemat să poarte „memoria lucrurilor” și „omul fără nostalgii”, textele se achită de „marea plimbare” în spațiul mitologiilor consacrate (Troia, Ahile, Aiax, William Blake, Shakespeare etc.) sau personale. Iată modalitatea în
SERBAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
este lexicul pasibil de anacronie, folosit la limita excesului. Ș. nu evită, într-un context dominat de Florin Iaru și Mircea Cărtărescu, soluții lirice de tipul „codru”, „colb”, „țărmul mării”, „palide lumini”, „aripi străvezii”, și nu o face la modul ironic. Poezia lui are toate șansele să pară și, mai mult decât atât, să fie, o mostră de text inaderent la trendul epocii, dar aderent - în limitele valorii sale - la arhiva poeziei universale, de la baladescul medieval asumat la baladescul modernist estetizant
SERBAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
aceeași funcție demolator-ironică din poemele ,,bucolice” ale lui Tzara. Alăturându-se grupului de la ,,Integral”, S. renunța la cadrele formale, fracturând ,,cu metoda” sintaxa poetica, pulverizând tema în nuclee semantice independente. O ,,interferență a seriilor”, în terminologia bergsoniana, creează o dispută ironică, actanții fiind mereu ,,Candoarea și Amarul”. Eseul De la futurism la integralism, dincolo de faptul că poate fi considerat un manifest al revistei, rămâne relevant pentru opțiunea lirica personală; spre deosebire de violență negatoare a altor programe avangardiste, textul afirmă valorile mișcărilor moderniste anterioare
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
la Gabriel García Márquez. Delirul existenței, evadările imposibile, greața, lupta cu fantomele și obsesiile somniei sunt dominate de vocea auctorială, care mută romanul într-un exercițiu stilistic, concomitent joc de idei: se va transforma Herbert într-o carte? Confesiv și ironic, între a percepe și a transfigura decăderea unui tânăr „născut bătrân”, dependent de universul citadin și de familie, S. trece, după Nicolae Breban, prin câteva teme esențiale: amurgul zeilor, mitul morții și al prieteniei, erosul feminin sacru (Doamna Theresa, „bunica
SICOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
cozii este un eseu despre așa-numita „epocă de aur”, pamflet în care autorul raportează efectele postmoderne la cauze mai vechi ale lumii socialiste, urmărind „insecta umană”. Coada (cu sensul de „rând în așteptare”) poate fi, nu doar în mod ironic, ci și tragic, un topos al unei realități dispărute - și nu prea - după 1989. Critica acestei triste practici devine o cronică a anilor ’90, un fals tratat despre tot și nimic, cu definiții sarcastice, biografii „secrete” (între istorie și literatură
SICOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
ilustrată ulterior de Albert Camus și Jean-Paul Sartre. S. subliniază sinteza moral-cognitivă în configurația și în tensiunile destinelor de prim-plan, într-un „teatru de cunoaștere”, ferit de riscul uscăciunii disertative. Când este cazul se replică unei opinii critice nedrept ironice (apropierea, încercată de G. Călinescu, între Patima roșie, piesa lui Mihail Sorbul, și Act venețian). Exegetul crede că romancierul Camil Petrescu, pus sub semnul unor afinități și convergențe, parțiale, cu Stendhal și Proust, face din Ultima noapte de dragoste, întâia
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
de publicistica gazetarului, criticul avansează câteva definiții: bunăoară, imaginea mediului monahal (Icoane de lemn) îi apare ca una de „pandemoniu”, realizată cu „o cruzime a observației și o voluptate a dezvăluirii sordidului” neobișnuite, în Tablete din Țara de Kuty o ironică „mască de sobrietate” susține deriziunea, în timp ce amplificarea fantezistă a absurdului, „încrâncenarea voioasă” a satirei au drept ținte ordinea statală, instituții, personaje publice, toate caricate grotesc. Față de astfel de dominante ale pamfletelor, exegetul crede că o poetică a „copilăririi” auctoriale, aptă
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
și demagogia unor politicieni sau lipsa de independență a presei. Sub semnătura Adeodatus Hosidius, se publică două reușite nuvele, în care umorul și satira vizează moravuri contemporane. Se face, de asemenea, o cronică literară și teatrală, care discută, în termeni ironici, pretențiile anumitor gazetari de a-i compara pe poeții români (Gr. H. Grandea, de pildă) cu Schiller și Byron, sau se cenzurează terminologia necorespunzătoare utilizată de unii cronicari dramatici. Articolul O odă tulbure este consacrat lui D. Bolintineanu, criticat cu
SARIVARI ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289500_a_290829]
-
cel vechi al/ unor prea vechi manuscrise,/ nedescifrate uși deschise/ ale unei taverne/ în bobul de grâu”. Vidul interior, proclamat obsesiv, dă la iveală spații unde se înstăpânesc lipsa de iluzii, demitizarea, chiar iconoclastia, uneori textul având rezonanțe de parabolă ironică: „Un șarpe ține loc/ de semn de carte./ Vântul citește la tribună/ decrete urgente despre/ o fericire obligatorie./ La ghișeu, Mona Lisa reclamă/ furtul surâsului”. S. invocă stările de cădere și pustiire, dar preferă convertirea dramatismului în expresie prozaică, în
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]