4,114 matches
-
și rochiile Înflorate și după saboții Înfipți În picioarele lor umflate, zeci de prizonieri din Lunghua zăceau pe priciuri ca bucățile de carne Într-un abator abandonat. Spatele și umerii lor străluceau acoperite de un fel de gelatină, iar gurile lărgite În obrajii umflați erau căscate Încă, de parcă aceste femei și bărbați buhăiți, tîrÎți de la un banchet, ar fi fost cuprinși de o foame nepotolită. Merse prin salonul Întunecat, ținînd cutia de la Spam strînsă la piept, respirînd prin revistele ridicate În dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Primul este Întotdeauna special. Dar pe atunci te rădeau, Îți făceau o clismă și te Îndopau cu medicamente. Acum mi s-a zis că pot să nasc În apă, cu lumini discrete, ascultând muzică de relaxare. Ochii i s-au lărgit de Încântare. —Rubes, nici nu-mi vine să cred cât de grozavă este profesoara asta. Mai Întâi le-a pus să exerseze respirația pentru pântec. Apoi a urmat salutul soarelui pentru a-și Încărca trupul cu energie. —Și săptămâna viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
se grăbea, era slab, de-abia se făcea simțit. Așezai plasele pe jos. O cutie de bere se rostogoli sub masă. Ea nu se aplecă s-o ridice. Stătea sprijinită de perete, privea spre fereastră, printre obloanele întredeschise. Mi-am lărgit nodul la cravată, în timp ce mă apropiam. Îmi simțeam testicolele grele, mă dureau. De data asta am luat-o pe la spate. Mă nelinișteau ochii ei, în fond era problema mea. Vroiam să mă bucur de adunătura aceea de coaste, de ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca o vrăjitoare căreia i-a reușit o vrajă. Pentru prima oară de când o cunosc, m-am gândit că vroiam să o las. Micul trup al amantei mele stătea aplecat peste tăblia patului, priveam punctul în care spatele slab se lărgea spre șolduri. O linsesem, limba mea călătorise de la rădăcina părului până la picioare, intrase în fiecare crăpătură, între un deget și altul. Ea simțise plăcerea și frigul, în același timp, pielea i se zbârlise la trecerea mea. Simțeam că vreau s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
talentată. Te lăudam și tu tăceai. Până în după-amiaza aceea... când a fost? Stăteai în stația de autobuz, am încetinit și, în mașină, pe neașteptate, ai vorbit. Nu te văzusem niciodată fără halat, aveai o talie subțire și șolduri care se lărgeau pe scaun. Mi-a rămas amintirea unui genunchi pe care ți-l mângâiai cu mâna. Ai trecut și nu mi-am dat seama. Nu-i nimic, e mai bine așa. Viața este un depozit de cutii goale, pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sigur că mă vede. Își mișcă buzele, șopti un ultim cuvânt. — Du-mă. Dar nu îmi spuse unde. Era nemișcată pe pernă, nu mai era vie, dar nu era încă dincolo, suspendată în nelocul care precedă moartea. Chipul i se lărgise, relaxat, privea în sus, acolo unde cineva o aștepta, fără agitație, fără chin. Ultima ei răsuflare a fost un geamăt ușor, de ușurare. Așa a găsit drumul către cer, Angela. Nu te mișca. Mi-am văzut saliva picurând peste ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
orientării spre transcendență. Prezența, uneori până la abuz, a acestor narații imbricate era un procedeu larg folosit în proza Secolului de Aur, printre altele, la un nivel strălucit, în Don Quijote I, de unde îl împrumută și Unamuno, cu intenția de a-și lărgi orizontul narației și de-a face legătura cu alte compartimente ale operelor sale. Într-un text foarte concis și epurat cum e cel al Ceții, prezența altor mlădițe sau trunchiuri narative e foarte lesne sesizabilă. Rolul lor poate fi acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
orice frumusețe. Funcția cea mai nobilă a obiectelor e să fie contemplate. Ce frumoasă e o portocală înainte de a fi mâncată! Situația se va schimba în cer când toată grija noastră se va reduce, sau mai bine zis se va lărgi la contemplarea lui Dumnezeu și a tuturor lucrurilor în El. Aici, în această biată existență, singura noastră ocupație este să ne folosim de Dumnezeu; căutăm să-L deschidem, ca pe-o umbrelă, ca să ne apere de tot soiul de rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
am început să dau alarma. — Ei bine, ai citit pesemne în cartea Politik a sus-numitului Treitschke ce spune el despre proști. Într-un pasaj din capitolul 50 al primei cărți spune că ai impresia că limitele prostiei umane s-au lărgit mult în secolul al XIX-lea, și în alt pasaj, din capitolul 60, că secolul al XIX-lea a manifestat o colosală stupiditate - Stupidität e cuvântul folosit de el - în rândul învățaților. Și adaugă: „Niciodată oamenii n-au fost atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Domnului Atotputernic, oamenii se puteau din nou prosterna la mormintele „sfinților venerați“ din Ungaria și Polonia, puteau vizita „locuri sfinte distruse de opresori, fie-le numele șters din cartea vieții“, și totodată se puteau bucura de „frumusețile lui Iafet, care lărgesc orizonturile umane“ - totul Într-o atmosferă de iudaism pur, strict cușer, sub supravegherea unor ghizi calificați, pioși și decenți, totul cu binecuvântarea și recomandarea Geniilor Torei 1. Agentul de voiaj spuse: Poate stimatul domn se va răzgândi și se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
blocurile de locuințe au fost puse pe picioroange, care au crescut tot mai mult, devenind chiar gigantice. Acestea făceau necesare malaxoare pentru beton atât de puternice, încât până și bărcile cu motor ale lui Herr Hackler se lungiră și se lărgiră considerabil, și el ara tot mai iute așezările de odinioară, erodându-le definitiv straturile culturale cu ajutorul valurilor artificiale. Și am plecat din nou în Italia, împreună cu Onkel Ralph, tante Doro, familia Saner, am locuit într-o pensiune confortabilă, nu departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la mine. Ceea ce fusese de fapt o scuză ca să scap de atmosfera urâcioasă de acasă. Îi povestisem tot ce se întâmplase. Cum nu putusem să mă confesez Lisei, Mariei sau lui Lynn sau chiar lui Kieran. I-am urmărit ochii lărgindu-se și îngustându-se, căznindu-se să rețină toate complicațiile. Nu a făcut nici un fel de comentarii, în principal pentru că îl bănuiesc că avea nevoie facă o schemă cu toate informațiile cum făcea și cu poveștile din Neighbours, una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
expedia toate moleculele trupului în afară. Cum vă descurcați acolo în spate? strigă Ed cinci minute mai târziu. —Grozav, da, e grozav. Din colțul gurii i-am șoptit Brendei: Cât mai avem? Vreo 35 de kilometri, răspunse ea. Cărarea se lărgi, iar Ed mă așteptă să ajung lângă el. —Nu-ți place, nu-i așa? mă întrebă el, abia abținându-se să nu râdă. Mă bucuram că el se distra. Poate mai târziu putea să-mi toarne acid pe trupul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
că nu a trecut mult timp de la ultima masă. Bănuiesc că nu e nici o cafenea acolo sus, am întrebat eu plină de speranță. — Nici nu e nevoie, răspunse Ed. Aproape am ajuns și ai să înțelegi imediat de ce. Cărarea se lărgea treptat până forma un luminiș divin de plat. Ed sări de pe cal și-l legă pe al lui de un copac, apoi veni să-l lege și pe al meu. Ai nevoie de-o mână de ajutor să te dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
pete în albul dubios la pânzei, ca petele gălbui de pe cămașa ei scurtă. Doamna Patanetschek își arăta gambele scurte și groase, cu venele răsucite de varice, în niște târlige flanelate, cu tălpile scâlciate. Gura Omului cu ciocul de aramă se lărgise până la urechi. Mi se păru, atunci, că cel mai bun lucru ce-l am de făcut este să râd și eu. A râs și Doamna Patanetschek, săltându-și țâțele ca două bășici de porc, umflate. Râdea cu buze vaginale, clănțănind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
New York. Când Îl duseseră pentru prima dată În Anglia, la vârsta de doisprezece ani, și privise de jur-Împrejur, avea ochiul deja antrenat de gravurile În lemn ale lui Leech. Când revenise, ca bărbat tânăr, Punch, cu secțiunea imagistică de-acum lărgită de Keene și Du Maurier, Îi era Îndrumar, ghid turistic și călăuză În interpretarea și abordarea vieții sociale engleze. Experiența Îi puse rapid În lumină limitele În acest domeniu, dar desenele lui Du Maurier - mai mult desenele decât textul, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Street (căci se bucura ca un copil de călătoria la etajul omnibuzului), Înainte de a se Întoarce și a sui dealul lung Înapoi spre casă. Amiciția lor se născuse Într-o perioadă când orizontul social și artistic al lui Henry se lărgea rapid. Cel de al doilea roman al său, Americanul, făcuse impresie pe ambele maluri ale Atlanticului În 1877, iar nuvela Daisy Miller fusese un adevărat „hit“ În 1879. Apariția Pieței Washington și a Portretului unei doamne, câțiva ani mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și Înguste. Îl adora pe Thackeray și fusese sedus de ritmurile amețitoare și sentimentele păgâne ale lui Swinburne. În rest, lecturile Îi erau constituite din ceea ce era disponibil În biblioteca itinerantă a lui Mudie. Dar era extrem de dispus să Își lărgească orizontul sub Îndrumarea lui Henry, mai ales În domeniul literaturii franceze contemporane, și Începuse să Încerce opera unor scriitori precum Zola, considerat prea Îndrăzneț de Mudie și de-a dreptul dezgustător de presa engleză. Dar viața de familie a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aproape paisprezece ani atunci când, anunțate cu surle și trâmbițe, reportajele speciale relatau, la aparatul nostru popular, despre bătăliile victorioase de încercuire din stepele Rusiei. În timp ce, zi de zi, se abuza de Preludiile lui Liszt, s-a petrecut ceva ce a lărgit cunoștințele mele de geografie, dar la latină am rămas cu lacune serioase. După mutări repetate de la o școală la alta, mă văd ca elev la Sankt Johann, un gimnaziu din orașul vechi, pe Fleischengasse, în apropierea muzeului municipal și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
deja să se cocoșeze. Băiatul acela încă se mai strâmbă, și numai când citește. Strat după strat se așterne timpul. Ceea ce acoperă se mai poate recunoaște eventual prin crăpături. Și, printr-o astfel de fisură în timp, care poate fi lărgită cu oarecari eforturi, mă văd pe mine și totodată pe el. Eu, deja acoperit de ani; el, nerușinat de tânăr; el citește, spre a ajunge viitorul din urmă, eu sunt ajuns din urmă de trecut; grijile mele nu sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a lungul iernii, până în primăvară, comunicatele despre scurtări al frontului în est - Kievul a fost abandonat - și despre luptele dintre americani și japonezi pentru niște insule din Pacific, la care se adăugau evenimente din sudul Europei, au continuat să-mi lărgească cunoștințele de geografie: după căderea aliaților italieni, care pentru noi era o trădare ticăloasă, și după eliberare Ducelui de către parașutiștii noștri în munții Abruzzi - Skorzeny se numea ultimul nostru erou - lupta pentru ruinele mânăstirii Montecassino continua. Anglo-americanii debarcaseră la sud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să cadă, încet, ca într-un timp lungit dinadins, ca să se impregneze în memorie. Pe urmă, când raportul de la Comandamentul superior al Wehrmacht-ului - prins în pioneze pe Scândura Neagră - făcea cunoscută debarcarea dușmanului anglo-american pe țărmul Atlanticului și-mi lărgea în continuare cunoștințele de geografie - doar colegii noștri alsacieni sau loreni erau în stare să pronunțe corect toponimicele normande și bretone -, bătălia de pe malul Atlanticului a acoperit tot ceea ce se întâmplase înainte, la fel și pe el, cel care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o coloană de tancuri avansând pentru contraofensivă și un șir de refugiați venind din sens opus se împiedică reciproc. Pe șosea nu mai e loc de întors. Crusta de pământ se rupe brusc. Jos, regiunea de exploatare a lignitului se lărgește până la următoarea linie de surpare. Pretutindeni, „aurul negru“ așteaptă să fie trimis să hrănească termocentralele, să fie comprimat în brichete. În război, ca și în vremuri de pace, Lausitz a fost un ținut bun pentru exploatările de suprafață; tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
scepticism al lui Anatole France și Julio Dantas? Tuturor ni s-ar potrivi, mult stimate don Parodi, un strop de nevinovăție și sensibilitate. Îmi amintesc nespus de vag discuția din după-amiaza aceea. Doamna baronne, dând vina pe excesele caniculei, Își lărgea necontenit decolteul și-l Înghesuia pe Goliadkin, dar numai așa, ca să mă provoace. Evreul, prea puțin obișnuit cu asemenea Înfruntări, evita fără suces atingerile și, conștient de rolul său umilitor, vorbea cu iritare despre lucruri care nu puteau deștepta curiozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mea.“ Numai că Norman nu era perfect convins că așa era. Deplina cunoaștere de sine putea fi un țel filozofic, dar, În realitate, nu putea fi atinsă. Conștientul era ca o piatră care „Încrețea“ suprafața subconștientului. Oricât de mult se lărgea aria conștientului, dincolo de ea tot mai rămânea ceva care ținea de subconștient. Întotdeauna mai rămânea ceva, chiar și pentru un psiholog umanist. Stein, bătrânul său profesor, spunea: „Fiecare din noi are propria sa umbră.“ Ce făcea acum umbra lui Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]