KorAP: Find »[drukola/base=lexical & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...194 >

4,839 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat de itemul lexical − și inerent − determinat de rolul tematic implicat. 3.3.1. Erg. = caz morfologic Marantz (1991) abandonează noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat de itemul lexical − și inerent − determinat de rolul tematic implicat. 3.3.1. Erg. = caz morfologic Marantz (1991) abandonează noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea ierarhie a realizărilor cazuale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
determinat de rolul tematic implicat. 3.3.1. Erg. = caz morfologic Marantz (1991) abandonează noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea ierarhie a realizărilor cazuale: a. caz lexical guvernat b. caz dependent (Ac. sau Erg., dependent de valența verbală) c. caz sensibil la context (Nom., Gen.) d. altele Ierarhia disjunctivă a realizărilor cazuale (Marantz 1991) Conform acestei ierarhii, ergativul este un caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ intern presupune că verbul lexical nu este selectat de o categorie funcțională care introduce argumentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ intern presupune că verbul lexical nu este selectat de o categorie funcțională care introduce argumentul extern; o asemenea categorie lipsește din inventarul specific limbilor ergative; argumentul intern, obiectul, nu poate fi legitimat de Cazul structural "verbal". Limbile ergative confirmă indirect Generalizarea lui Burzio: dacă o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
introduce argumentul extern; o asemenea categorie lipsește din inventarul specific limbilor ergative; argumentul intern, obiectul, nu poate fi legitimat de Cazul structural "verbal". Limbile ergative confirmă indirect Generalizarea lui Burzio: dacă o categorie x (F, definit ca alter ego-ul verbului lexical) nu proiectează argument extern, atunci nu va atribui Caz structural. Limbile ergative nu au categoria F, de unde rezultă că Agentul în ergativ, generat în specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat în exteriorul proiecției VP, ca specificator al unei proiecții funcționale care selectează un VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției VP, fiind cel mai înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical Ipoteza că ergativul este caz nonstructural are numeroși susținători 28: Woolford (199729, 2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30, Legate (2006), Mahajan (1990)31, Massam (2002)32, Mohanan (1994)33 etc. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical Ipoteza că ergativul este caz nonstructural are numeroși susținători 28: Woolford (199729, 2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30, Legate (2006), Mahajan (1990)31, Massam (2002)32, Mohanan (1994)33 etc. În această abordare − arată Anand și Nevins (2006

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30, Legate (2006), Mahajan (1990)31, Massam (2002)32, Mohanan (1994)33 etc. În această abordare − arată Anand și Nevins (2006) −, ergativul nu este un Caz structural atribuit de T, ci mai degrabă lexical, determinat de rolul tematic (Nash 1995), sau un Caz structural atribuit într-o poziție tematică (Ura 2000)34. Alexiadou (2001: 167) aduce și argumentul marcării: Cazul ergativ este un Caz lexical deoarece Cazurile marcate morfologic nu sunt considerate structurale. Nash

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un Caz structural atribuit de T, ci mai degrabă lexical, determinat de rolul tematic (Nash 1995), sau un Caz structural atribuit într-o poziție tematică (Ura 2000)34. Alexiadou (2001: 167) aduce și argumentul marcării: Cazul ergativ este un Caz lexical deoarece Cazurile marcate morfologic nu sunt considerate structurale. Nash (1996)35 a arătat că limbile ergative diferă de limbile acuzative prin absența proiecției v, poziție structurală care găzduiește subiectul tranzitiv (Chomsky 1995). Agentul nu este proiectat tematic în limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în limbile ergative, adică nu este proiectat ca specificator al v, însă poate fi introdus ca adjunct. Nash (1996), Mahajan (1993)36, Woolford (1997) au arătat că ergativul nu este un Caz structural paralel cu nominativul, ci e un Caz lexical, paralel cu dativul. Woolford (1997) a subliniat existența unui gol în inventarul de Cazuri lexicale disponibile în GU − nu există un Caz lexical asociat cu Agentul − pe care ergativul l-ar umple. Asocierea cazului ergativ cu Agentul nu e perfectă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca adjunct. Nash (1996), Mahajan (1993)36, Woolford (1997) au arătat că ergativul nu este un Caz structural paralel cu nominativul, ci e un Caz lexical, paralel cu dativul. Woolford (1997) a subliniat existența unui gol în inventarul de Cazuri lexicale disponibile în GU − nu există un Caz lexical asociat cu Agentul − pe care ergativul l-ar umple. Asocierea cazului ergativ cu Agentul nu e perfectă: în avar, ergativul este omonim cu locativul, în udi, cu instrumentalul, iar în eschimosă, cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1997) au arătat că ergativul nu este un Caz structural paralel cu nominativul, ci e un Caz lexical, paralel cu dativul. Woolford (1997) a subliniat existența unui gol în inventarul de Cazuri lexicale disponibile în GU − nu există un Caz lexical asociat cu Agentul − pe care ergativul l-ar umple. Asocierea cazului ergativ cu Agentul nu e perfectă: în avar, ergativul este omonim cu locativul, în udi, cu instrumentalul, iar în eschimosă, cu genitivul (Nash 1996: 198; Alexiadou 2001: 168). În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Agentul nu e perfectă: în avar, ergativul este omonim cu locativul, în udi, cu instrumentalul, iar în eschimosă, cu genitivul (Nash 1996: 198; Alexiadou 2001: 168). În propunerea formulată de Alexiadou (2001: 168−171), capacitatea verbului de a atribui Caz lexical este specifică intrărilor lexicale. Proiecția v este deficientă în limbile ergative, iar limbile ergative nu au un v tranzitiv. Imposibilitatea apariției Cazului acuzativ este corelată cu statutul proiecției v (v deficient nu are trăsătură de Caz acuzativ, acesta apărând în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în avar, ergativul este omonim cu locativul, în udi, cu instrumentalul, iar în eschimosă, cu genitivul (Nash 1996: 198; Alexiadou 2001: 168). În propunerea formulată de Alexiadou (2001: 168−171), capacitatea verbului de a atribui Caz lexical este specifică intrărilor lexicale. Proiecția v este deficientă în limbile ergative, iar limbile ergative nu au un v tranzitiv. Imposibilitatea apariției Cazului acuzativ este corelată cu statutul proiecției v (v deficient nu are trăsătură de Caz acuzativ, acesta apărând în construcțiile pasive, inacuzative și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsătură de Caz acuzativ, acesta apărând în construcțiile pasive, inacuzative și în nominalizări). Din moment ce întreaga structură este subordonată proiecției D, și nu proiecției T, nu există posibilitatea apariției Cazului nominativ. Franchetto (2007) susține că ergativul nu este Caz structural, ci lexical/adpozițional, asemănător cu cazul prepozițional care introduce Agentul în construcțiile nominalizate. Autorul adoptă ipoteza formulată de Alexiadou (2001), conform căreia limbile ergative și nominalizările au v deficient. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou este în concordanță cu teoriile despre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la acuzativ (obiectul tranzitiv). Legate (2006b: 151; 2008: 58) susține că ergativul este un Caz inerent, legitimat de v care introduce argumentul extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dintre subiectul verbelor tranzitive și rolul tematic extern. În aceste condiții, Generalizarea Ergativă a lui Marantz este falsă. Bruening (2007) arată că singurul diagnostic valid pentru Cazul structural este chiar definiția lui: Cazul care depinde nu de o anumită selecție lexicală sau de un rol tematic, ci de structura propoziției; acuzativul e structural pentru că se schimbă în pasivizare; ergativul e structural pentru că se schimbă în antipasivizare și în alte alternanțe precum încorporarea numelor. Davison (2004) adoptă tot ipoteza statutului de Caz

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a explica prezența cazului absolutiv la argumentele externe ale predicatelor tranzitive. O abordare diferită este sugerată de atomizarea structurilor sintactice și morfologice (Cinque 1999)43, de cartografia structurii argumentale și a poziției obiectului (Hallman 2004)44 − ceea ce pare un item lexical simplu corespunde unei structuri sintactice complexe. Koopman arată că, în samoană, există două diateze pasive: (a) o diateză pasivă joasă, care are rolul de a atrage (engl. smuggle) obiectele afectate în zona în care își primesc interpretarea; (b) o diateză

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa obiectului, și nu de tranzitivitatea lexicală (prezența unui DP Temă) sau de atribuirea rolurilor tematice; dacă obiectul se poate acorda, atunci și obiectul, și subiectul pot purta Caz; dacă acordul obiectului e blocat, marcarea cazuală a obiectului și a subiectului nu e permisă; ergativul depinde deci

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din VP; ● verbul atribuie mai întâi rol tematic obiectului, iar complexul [verb + argumente] atribuie rol subiectului; obiectul este argumentul intern, marcat direct, iar subiectul este argumentul extern, marcat indirect; ● în primele studii minimaliste, obiectul și subiectul erau asociate cu centre lexicale diferite: obiectul − argument al unui VP; subiectul − argument al proiecției v − vP fiind o proiecție specializată pentru argumentul extern; ● subiectul este mai proeminent decât argumentul intern; ● în limbi ca engleza, orice propoziție trebuie să aibă un subiect (nu neapărat și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că zona de trecere între cele două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]