4,922 matches
-
iar în 1984 i se decernează, din partea Uniunii Scriitorilor, un premiu special pentru întreaga activitate literară. De orientare tradiționalistă, adevărată matcă stilistică a poeziei transilvănene, dar delimitându-se la nivelul registrului tematic de „dezrădăcinarea strict sămănătoristă, de opoziția sat-oraș, din lirica unui Goga sau Iosif” (Pompiliu Constantinescu), G. își concepe universul poetic axându-se pe două coordonate: una spațială, reprezentată de natura țării, cu o evidentă și explicabilă preferință pentru meleagurile Ardealului natal, și alta temporală, determinată de alegerea, ca fundal
GIURGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
București, 1967; Poezii, București, 1968; Semne pe scut, București, 1972; Poeme, pref. Ion Dodu Bălan, București, 1989. Antologii: Poeți tineri ardeleni, cu optsprezece măști de lut de Ion Vlasiu, București, 1940; Transilvania în poezia românească, București, 1943. Traduceri: Culegere din lirica maghiară, București, 1947; Nagy István, Toate drepturile rezervate, București, 1948; Illés Béla, Cânt omul și luptele lui, pref. László Földes, București, 1950, Rapsodia Carpaților, I-III, pref. Gáll Ernő, București, 1950-1951; Vas Zoltán, 16 ani de închisoare, București, 1951; József
GIURGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
reflectă o relație de tip special cu divinitatea. Candela veacului (1932), Lacrimi sub soare (1935), Veniți la Isus (1935), Cântece în lumină (1937) cuprind versuri delicate, cu imagini de inspirație biblică, umbrite uneori de clișee. Își încearcă puterile și în lirica de orizont laic, ca în versurile adunate în volumul Poezii, publicat în 1939. Strigătul lui Iov (1942) nu aduce nimic nou, ci doar aceeași imagine a unui versificator talentat al subiectelor de inspirație religioasă. SCRIERI: Candela veacului, București, 1932; Lacrimi
GORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287314_a_288643]
-
se află într-o continuă căutare a purității și a liniștii spirituale. În Alb pelerin, „poetul timid al lirei tandre” cântă în manieră vag simbolistă trecerea domoală a vieții. Cel de-al doilea volum, Efebul din lumină (1979), cuprinde o lirică meditativă, elegiacă, organizată după un principiu muzical, poetul încercând să devină un fel de glas firesc „precum pământul / care rostește frunzei”. Cu Limuzina de ceață (1982) se intră într-o altă etapă de creație: o poezie discursivă, nu totdeauna convingătoare
GOGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
mai multe numere, semnată de Saviu Bratu. Devierile de la linia trasată de partid sunt prompt „demascate” și sancționate. Astfel, S. Damian, în Poezia indirectă și atemporală (11/1954), critică aspru poeții de la „Almanahul literar” din Cluj pentru caracterul antipartinic al liricii lor. N. Doreanu, în Scrisoare deschisă către bietul Ioanide (4/1954), îl acuză violent pe G. Călinescu de deviaționism ideologic. De ochiul vigilent al criticilor înregimentați nu pare să scape aproape nimeni, baza ideologică fiind ilustrată adesea cu texte din
GAZETA LITERARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287200_a_288529]
-
și Samuel Taylor Coleridge, Algernon Charles Swinburne, John Keats (1921, în colaborare cu Teodor A. Naum). A tălmăcit și din John Milton. Din literatura americană, s-a aplecat asupra lui Benjamin Franklin și Henry Longfellow. Volumul Poems (1938), selecție din lirica lui Mihai Eminescu, a fost bine primit în epocă. Oprindu-se asupra literaturii germane, G. a dat o versiune, din Eduard Mörike. Traducerile l-au ajutat să aprofundeze specificul literaturii engleze, despre care a conferențiat în câteva rânduri. A fost
GRIMM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287365_a_288694]
-
a istoricului literar și a comparatistului. Nepropunându-și să elaboreze o istorie a poeziei, G. se oprește mai mult asupra acelor creații care ies în afara poeticilor declarate, impulsionând căutările spre alte orizonturi. Autorul reface astfel circuitul ideilor care hotărăsc constantele liricii din secolul al XX-lea și, implicit, legăturile ei cu sfera realității. Investigațiile comparatiste aplicate vor fi fundamentate teoretic de Introducere în literatura comparată, lucrare deschisă de volumul Teoria (1992). Deziderat conceptual și metodologic evident și în Direcții în poezia
GRIGORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
unde a-nceput să crape, greu, pământul” (Luna, peste zări). Publicarea cvasiintegrală a poeziilor în volumul retrospectiv Umbre de cleștar (1974), cu o prezentare de Eugen Todoran, pune în evidență capacitatea autorului de a asimila, fără ostentație, principalele orientări ale liricii românești din prima jumătate a veacului al XX-lea. În placheta Anotimpuri aprinse (1982) apare mai pregnantă apartenența sa la tipologia poeților „meridionali”, dornici de soare, angajați afectiv: „Urcă seva din pământuri, clocot verde, crud, / plesnesc la soare mugurii-n
GROZDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287374_a_288703]
-
lucruri mai nou și mai departe”. Se fac evidente semnele textualizării moderne. Participant activ la renașterea basarabeană, a îmbrățișat și formula mesianică, a scris și poezii sociologizante pe temele zilei, dar în Ambasadorul Atlantidei (1996), unde domină umoarea neagră, sarcastică, lirica sa adoptă o turnură existențialistă, valorificând strategiile mitopoetice postmoderniste. SCRIERI: Zilele, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1977; Baciul mieilor chirilici, Chișinău, 1981; Lut ars, Chișinău, 1984; Darul vorbirii, Chișinău, 1985; Noițele, Chișinău, 1985; Ambasadorul Atlantidei, Iași, 1996; Două imperii, Chișinău, 1998
HADARCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287395_a_288724]
-
mai ales, au mari carențe de tehnică dramatică. Totuși, o anume vioiciune a dialogului, savoarea limbajului, precum și unele tente umoristice reușite (vizibile în drama Din bezna satelor sau în comedia Taina culiselor) atestă că autorul nu era lipsit de înzestrare. Lirica lui H., îndeosebi cea erotică, cultivată cu predilecție, aparține unui pesimist romantic în descendență eminesciană. Suferințele iubirii, iluziile spulberate sunt reluate obsesiv în acorduri destul de convenționale. Câteva inflexiuni ies totuși din tipar, făcându-se simțite atunci când poetul își împrospătează sursele
HASNAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287419_a_288748]
-
neobarocului, cu similitudini în poezia marelui Góngora” (Ion Lungu). Relațiile apropiate cu Lucian Blaga (căruia, de altfel, i-a și dedicat câteva culegeri de documente biobibliografice) ar fi presupus și o influență a acestuia. Dar nu poate fi depistat în lirica lui G. (nici în cea erotică, nici în cea de meditație) fiorul metafizic specific creației blagiene. Câteva sunt coordonatele poeziei sale, adevărate laitmotive depistabile în mai toate cărțile: credința numai în viața de acum (adică în timp, nu în eternitate
GRUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287378_a_288707]
-
unor periodice ca „Viața românească”, „Azi”, „Viața literară”, susținând și cronica muzicală la „Curentul”. Formată în spiritul revistei „Gândirea”, care îi găzduiește de altfel debutul poetic, H. publică acest unic op, Cartea dimineții, după care părăsește spațiul literar în favoarea muzicii. Lirica sa este o reacție antisămănătoristă. Citadină prin excelență, poeta are un alt fel de receptare a universului rural, după care tânjește, ca și după copilăria pierdută. Satul reprezintă pentru H., la fel ca pentru feți-frumoșii din basme, un adevărat izvor
HAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287403_a_288732]
-
expresia angoasei în fața morții (Declin). În ciclul Basme, inspirația pare să se autohtonizeze, însă motivele, reduse la chintesență, sunt simple pretexte pentru exprimarea acelorași obsesii interioare. Conținând versuri notabile, placheta nu constituie totuși, cum s-a afirmat, un eveniment în lirica vremii. G. a mai publicat unele poeme disparate și, în 1939, un grupaj ce relevă o tentativă de înnoire, năzuind să se instaleze în zona de confluență a visului și realității. Tălmăcirile strânse în Duh de basm, din Paul Claudel
GULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287384_a_288713]
-
și în secolul al XIX-lea, poposind mai îndelung la poemele lui E.A. Poe, din care va transpune, aspirând să păstreze nu doar sensul, ci și ritmul și construcția originale. Versiunea editată în volum e prefațată de un studiu asupra liricii romanticului american, care poate fi văzut și ca un eseu asupra actului traducerii (o „postfață” va apărea ulterior, în „Revista Fundațiilor Regale”). Neașteptată este abordarea tragediei raciniene, atât de depărtată de lirica modernă. Împlinirea promisiunilor suscitate de poezia și critica
GULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287384_a_288713]
-
în volum e prefațată de un studiu asupra liricii romanticului american, care poate fi văzut și ca un eseu asupra actului traducerii (o „postfață” va apărea ulterior, în „Revista Fundațiilor Regale”). Neașteptată este abordarea tragediei raciniene, atât de depărtată de lirica modernă. Împlinirea promisiunilor suscitate de poezia și critica lui G. la începutul deceniului al patrulea al secolului trecut a fost mai întâi întârziată, apoi a devenit imposibilă din pricina sfârșitului său prematur. SCRIERI: Duh de basm, București, 1934. Traduceri: Poemele lui
GULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287384_a_288713]
-
vieții te îndură. // Sufletul mi-l arde și mi-l spală. Umple-mi darnic, cu furtuni, etacul / meu de dor și de singurătate. / Vreau în luptă să mă mistui. Poate / voi găsi, pe treapta triumfală, / zborul vast, minunile și leacul.” Lirica sa dă expresie întoarcerii spre sine a ființei ce renaște. Urmând calea christică, poetul redescoperă „valențele de lumină lină ale cuvântului” (Vasile Posteucă): „Cu obraji de ceară, / tot privind în sus, / am intrat spre seară / calfă la Iisus. // Izbăvit de
GROSSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287370_a_288699]
-
retorică îndeosebi solemnă, maiestuos-melodică. Schimbarea de profunzime se produce începând cu Poarta cu săgeți și Temperatura cuvintelor, volume publicate în 1972 și distinse cu Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj. Descoperirea orașului nu a provocat sentimentul dezrădăcinării, atât de acut în lirica ardelenească, de la O. Goga până la Lucian Blaga. Mai mult, are loc o răsturnare dramatică a perspectivei asupra rusticului și a naturii în genere. Gheorghe Grigurcu a înțeles corect acest fenomen, identificând în lirica lui G. de după 1972 semnele unei dezrădăcinări
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
provocat sentimentul dezrădăcinării, atât de acut în lirica ardelenească, de la O. Goga până la Lucian Blaga. Mai mult, are loc o răsturnare dramatică a perspectivei asupra rusticului și a naturii în genere. Gheorghe Grigurcu a înțeles corect acest fenomen, identificând în lirica lui G. de după 1972 semnele unei dezrădăcinări inverse, „tradusă într-o alienare față de toposul rural”. Peisajele se obiectivează acum, devin reprezentări ale unui eu aflat în dizarmonie cu ele. Natura nu se mai oferă drept un spațiu paradiziac și ocrotitor
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
spaimă / că sunt un fluture / cap de mort / venit la termele lui Caracalla”; „femurul mi-e spart / și din șira spinării mi-au apărut / cocoloașe / pe care felinele blonde le-au lins / miorlăind”). Lumea reală, pe care aparent o transcrie lirica lui G., este în fond fisurată, și de aceea ea încetează să mai fie reală. Prin cărțile sale de rezistență din anii ’70-’80 poetul aparține modernismului târziu, ca, de altfel, toți colegii săi din prima promoție a revistei „Steaua
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
mai ales înrâurirea lui Eminescu, G. e în substanță un romantic, ce nu va rămâne indiferent, mai târziu, nici față de valul contemporan simbolist. Incomparabil rapsod, el își sprijină „cântarea pătimirii noastre” pe structuri dintre cele mai originale și mai profunde. Lirica sa se cristalizează în jurul câtorva nuclee bipolare, legate printr-un foarte fin sistem de vase comunicante. O permanentă alternanță între umbră și lumină, dragoste și ură, dor și nemângâiere tensionează rețeaua poetică. O alternanță de câmpuri semantice opuse, evidențiind o dată
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
a-i cânta virtuțile și aspirațiile, cele mai multe dintre versificări (din volum și din periodice) au mai mult valoarea unui document despre om și vremea sa. Atunci când reușește să se sustragă imperativelor sociale, H. reiterează modest teme și atitudini comune ale liricii - natura ca mediu al regenerării și tonificării sufletești, năzuința spre săvârșirea binelui, spre lumină și spre înălțimi etc. Cu timpul, poetul devine mai puțin optimist, are sentimentul zădărniciei luptei sale, al imposibilității de a salva „gloata bolnavă, bezmetică și oarbă
HALIPPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287402_a_288731]
-
nou” din Galați (1961-1962). Devine apoi redactor la „Gazeta literară” și la „Luceafărul”. Ca poet, a debutat în 1950, în revista „Tânărul scriitor”. Prima carte, Autoportret în august, apărută în 1962, anunță o coordonată stabilă în creația sa, așa-numita lirică militantă, nutrită de ceea ce Matei Călinescu numește în prefața volumului „adeziunea la ideile sublime ale comunismului”. Se regăsește aici un motiv din poezia lui N. Labiș, copilăria agresată de război (Amintiri din război), dar, dincolo de clișee și în opoziție cu
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
De dragoste de țară (1967), unde steaguri fâlfâie deasupra șantierelor în „lumina lunii August” și se aude „Cântarea României Socialiste”. Titlul unui poem de aici va deveni titlul volumului următor, Sfera gânditoare (1967), care reprezintă un moment crucial în evoluția liricii lui H. Unei sensibilități expansive ce se risipea într-o retorică entuziastă, obedientă uneori față de modelul poetic al proletcultului, i se opune acum spiritul reflexiv „al reîntoarcerii în sine”, al retragerii, „al prăbușirii în sine însuși”. Atracția lumilor subterane, a
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
simulată lumea copilăriei. Antologia Poeme (1986) e tipărită postum. Într-un ciclu de inedite, meditația asupra timpului necruțător se înfățișează ca o premoniție a trecerii în neființă. Ciclul 1907 - epopeea țărănească nu se înscrie, cum pare a anunța titlul, în lirica evenimentului, în prim-plan situându-se evocarea paseistă a civilizației rurale a copilăriei. În 1991 apare Cristal de primăvară, volum de poeme inedite (cu o prefață de Gina Hagiu, sora poetului). Cele două cicluri - Constelație ciudată și Răzvrătire în alb
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
de o emoționalitate artificial-convențională. Judecat în circumstanța anilor ‘50, faptul nu e incriminant, chiar dacă, detectat la alți scriitori, îl mână pe criticul de azi la ample tirade demascatoare. Depășindu-și (și uitându-și) începuturile, poetul își caută identitatea într-o lirică puternic cerebralizată, fără a ajunge la o superioară intelectualizare a emoției. Deși în multe versuri vorbește despre poezie, poet, cuvânt, o „artă poetică” e greu de reconstituit din expozeurile lirice reduse deseori la ipostaza decorativității. Poetul e „atent la ultima
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]