3,155 matches
-
să vorbească sufletul tânăr cu încântări de sine și tresăriri la viața întrezărită ca un vis, când prin ele se transmit chemări spre cineva așteptat cu drag, ori blesteme care se împotrivesc gândului, izbucniri pasionate care dau vrăjilor ceva din lirismul doinelor" Cea mai mare parte a studiului este consacrată formei și înțelesurilor vechi de limbă ale descântecelor și vrăjilor. Semnalează numeroasele latinisme dispărute din uzul conducându-1 spre perioada de începuturi ale limbii române. Capitolul Expresivitatea în descântece scoate în evidență
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Explică evoluția semantică a unor cuvinte ca „dolus". Astfel „dolus" pentru ciobanii înstrăinați de sat și de familii, însemna ceva „nostalgic”, identificându-se eu dorul. Deci un substantiv latin ajunge să exprime ceva propriu „sufletului românesc, să ne redea acel lirism de neliniște, de melancolie, care străbate poezia noastră populară." Rămâne de apreciat din această explicație orientarea științifică justă: necesitatea de a studia faptele de cultură populară din legăturile lor organice. În aceeași publicație condusă de Ovid Densusianu publică o serie
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
zicem. Editorul stabilește nu numai organizarea internă sau titlul cărții, ci și specia literară, în respectul referințelor produse de autor, avansând chiar ideea că: "Imboldul cel mai profund nu e de tip obiectiv-narativ, ci de cercetare intimă, înclinată spre un lirism instinctiv". Acestei explorări interioare i se aplică mai cu seamă noțiunea de "poem". Pasolini însuși nu pregetă să califice cele patru Ciorne ce relatează metamorfozele transsexuale ale lui Carlo, ca "momente axiale ale poemului". Evident, percepția lui Pasolini vizează poemul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
inițiere, primul sărut, iubire adolescentină, relații părinți-copii etc.), din care nu lipsesc însă detaliile realiste, unele de-a dreptul halucinante (peisaj, topografie, faună, floră, climat) și psihologice, tot atâtea probe de creativitate obiectivă ce-și dă mâna pe alocuri cu lirismul pur, amintind de Fowles, Amos Oz, Malamud, Appelfeld, Primo Levi, Raymond Federman etc. Cum spuneam, narațiunea pivotează în jurul celor două eroine, evreica Esther și palestinianca Nejma, care se întâlnesc pentru o clipă, pentru a se despărți apoi definitiv, fiecare urmându
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
acest joc (din nou, post-postmodern) de-a dezvăluirea, de-a aruncarea măștilor și decriptarea sensului (a se citi în special finalul poemului AC/DC), cititorul poate presupune că cele trei sugestii hermeneutice ascund de fapt cele trei etape cheie ale lirismului specific, implicit și miza macrotextului configurat de volumele lui Radu Andriescu. Altfel spus, poate să îi citească întreaga operă poetică drept tentativa de a depăși criza (individuală) determinată de obsesia incomunicabilității (generalizate) printr-o soluție cunoscută: recuperarea afectului. Anunțată prin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ea dovedește ulterior că nu face altceva decât să graviteze în jurul câtorva centri tematici. Două sunt, de fapt, marile obsesii ori, în termenii lui Marian Popa, "fixațiile cu efecte literare absolute" din care "condamnatul la veșnică pândă" creatoare își alimentează lirismul: socialul și eroticul. Ambele vor fi de altfel recunoscute ca dominante ale creației ("acolo unde mă așezam între două iubiri/ să-mi scriu poemele sociale" incertitudini pe picior de război). Gazetarul atent la tot ce mișcă în viața socio-politică a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
când delectabile, când neliniștitoare, când gracile, când ponderoase. Rezultatul este o poezie stenică, proaspătă și solară, care crede în ritualuri de esență sau expresie creștină, în miracole și epifanii. Prin urmare, chiar și în cazul în care fața aurorală a lirismului său se crispează deprimist, pânza freatică a discursului nu răbufnește la suprafața poematică decât aburi mirosind a tămîie. De altfel, prin Caii din Perugia pătrunzi într-o geografie spiritualizată în care miroase a salcâm, a floarea-soarelui și a turtă coaptă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poetica acestei mișcări literare vizează în primul rând întoarcerea la paradigma poetică eminesciană, acordată cu revederea și asimilarea liricii interbelice românești și a celei contemporane din principalele limbi moderne. În al doilea rând, ea presupune revenirea la originile autentice ale lirismului și, odată cu el, accesul către "sfere mai profunde, ca melosul incantatoriu al unor invocații religioase arhaice, hermetismul orfic sau esoterismul de diferite nuanțe, cum ar fi cel rosacrucian de exemplu" (Mihai Ursachi). Sprijinindu-se pe lecturi dintre cele mai solide
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
saturație, latura incantatorie a limbajului liric. Încă din ciclurile intitulate Rod (Rod, E.P.L., București, 1968; Rod III, Cartea Românească, București, 1975; Rod IV, București, 1977) este evident faptul că el mizează pe o formulă poetică ce se revendică de la un lirism originar, sincretic și profund religios: strofele ce debutează întotdeauna și se încheie, adesea, cu semnul exclamării (după model spaniol), conțin expresii cu o tonalitate arhaizantă pronunțată, vocabule rare, refrene incantatorii și figuri retorice precum invocații și interogații, părând prin urmare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Tereza de Avila), de poeți damnați precum François Villon, Charles Baudelaire și Lautréamont, de Bacovia, Blaga, Arghezi și Emil Botta, el "alipind nuclee acuzat romantice (care vizează coborârea în sinele ființei, erosul thanatic și mariajul morbidului cu Witz-ul), sentimente tipice lirismului modern (cultivarea absurdului existențial, a metamorfozelor și a "țipătului" în cadre expresioniste, "serializarea" poeziei) și caracteristici de extracție barocă (meraviglia, conceptualism ș.a.m.d.)" (Dan C. Mihăilescu). Într-un mod paradoxal, chiar și originalitatea (totuși indiscutabilă!) a liricii lui Cezar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Uniunii Scriitorilor (1978, 1984, 1994, 1995) și Premiul Academiei Române (1989). Dintre toți orficii ieșeni, tânărul Dan Laurențiu își pune poate în termenii cei mai deciși, încă de la debutul reprezentat de volumul Poziția aștrilor (E.P.L., București, 1967), problema fundamentală a recuperării lirismului (pre)modern. Acțiunea recuperatoare marca Dan Laurențiu vizează în mod special recondiționarea marii tradiții romantice: în fapt, asupra poeziei lui sale planează de la început umbra romanticilor funciar macabri, vizionari și fantaști, la a căror retorică și recuzită grandilocventă lirica sa
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca martir și erou al timpului (Editura Albatros, București, 1991), 101 poezii (Un zeu care dorește să moară) (Editura Viitorul Românesc, București, 1993), Femeie dormind (Cartea Românească, București, 1993), Mountolive (Editura Eminescu, București, 1996). La fel de elevat și elitist ca întotdeauna, lirismul specific își rotește în fiecare dintre ele sensul în jurul erosului, perceput ca alt vector esențial de cunoaștere și inițiere orfică. Rolul de hierofant îl joacă, pe rând, femeia și bărbatul, pentru că de regulă amândoi trăiesc revelația supremă cu aceeași febrilitate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
s-au retras orânduindu-se în sfere./ Primește-ți puterea, adâncă blândețe/ și coboară gândul adânc" (Vindecare în nor). Frecvența textuală a acestei imagistici matematice ne indică faptul că Liviu Pendefunda poate fi citit și prin prisma opțiunii pentru un lirism expurgat într-o direcție prea puțin solicitată în poezia de azi, cea a umanismului matematic, teoretizat odinioară de Ion Barbu. Ca la acesta din urmă, figurile geometrice își au un rost prestabilit în procesul de esențializare a ideii poetice, dar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tip de text: iconografia este cea convențională, atmosfera cea specifică, iar ceremonialul apropierii de divinitate are treptele și miza așteptate (Cum depărtările gândurilor dor, Cântarea Cântărilor, Doamne, lumina mea, Nevrednic sunt, Doamne, de Tine). Fiorul trăirii este însă autentic, iar lirismul capătă adesea străluciri îmbietoare, ca în această Rugă unde inplozia de candoare și ludic echilibrează încărcătura de solemnitate inerentă acestui tip de comunicare poetică: "Dulce Domn/ copil din somn/ gând deschis,/ copil din vis,/ gând curat,/ copil de-mpărat,/ pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
strecurate în poeme precum Sena, Sena, Sena...II sau aurul nostru cel de toate zilele, din volumul Sinucigași de lux (1996), au mai degrabă statutul de enclavă textuală și nu știrbesc impresia de ansamblu, aceea că ne aflăm în fața unui lirism intens reflexiv, stimulat de provocările majore ale destinului artistului, adică întâlnirile sale revelatorii cu erosul, creația și moartea. Pe claviatura acestor teme, el dovedește că poate alcătui arpegii distincte, în care sonurile dominante vizează, cel mai adesea, fie relația tensionată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de influențe, "încărcată până la refuz de reflexul textelor străine", așa cum îi apărea, bunăoară, lui Gheorghe Grigurcu. Indiscutabil, poezia lui Mihai Ursachi se dovedește de o mare originalitate. Mai întâi, datorită intensității extreme a trăirii livrescului, a raportării la însăși istoria lirismului pe bună dreptate, Mircea Iorgulescu amintea că, în cazul poeziei scrise de magistru, "reluarea, împrumutul, dezvoltarea de procedee, de teme și de motive cunoscute înseamnă participare", așadar "beatitudinea" situării într-un poetic foarte intens. Apoi datorită finalității acestui uz frecvent
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
173 Calitatea imaginilor de a reverbera constituie unul dintre pilonii tehnicii romanticului, admirată și împrumutata de poeții secolului trecut, care au recuperat printre altele și componența de nedeterminare, de nedefinit, de ambiguitate la care trimit cuvintele vagi leopardiene, încărcate de lirism. Limbajul poetic constituie, firește, una dintre chestiunile către care atenția lui Salvatore Quasimodo s-a îndreaptat cu precădere. Ars lirica ermetica a cuvântului reificat, prezentată și clarificata de Oreste Macrì în introducerea deja citată, reluată într-o ediție de studii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
interioritatea poetului se deschide spre ea, cât și de prezentele felurite (cuvinte, glasuri, chipuri) ce aparțin trecutului. Efortul de a plăsmui versul pare încununat de succes dacă materialul imagistic oferit de natură, odată cernut, se concretizează în cuvânt încărcat de lirism. Întreruperea fluxului creației pare să se datoreze unui blocaj interior, ce împiedică reelaborarea lumii cunoscute într-o nouă ordine lirica. Astfel percepută, nașterea poeziei amintește de teoria leopardiană conform căreia, fiind Natură astfel ordonată încât să producă un efect poetic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tra queste piante (L'infinito). 340 Giuseppe Savoca (CL), op. cît. 341 Francesco Floră inventariază cuvintele recurente în primă perioadă de creație a lui Quasimodo; deși își concentrează analiza asupra termenului aria aer, menționează vântul printre ocurentele sugestive, încărcate de lirism (Francesco Floră, 1951, op. cît., p. 124). Quando a tenzone / scendono i venti, e quando nembi adună / l'olimpo, e fiede le montagne îl rombo / della procella (Nelle nozze della sorella Polina). Pentru o analiză atentă a motivului furtunii, mai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Cugetările sărmanului Dionis îl amintesc: "Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună."" (Călinescu: vol. I, 1999, 315). "Din seria romantică a lui Eichendorff, a lui Lenau, a lui Heine, prin poezia lui Eminescu trece acea undă de lirism germanic, în care natura, omul, poematizarea sunt în mreaja comuniunii lor sentimentale" (Negoițescu:2000, 19). Se vorbește despre relațiile intertextuale stabilite de poezia eminesciană în termeni de afinități, abordare preferată de mare parte din criticii care s-au oprit la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lirică a filosofiei lui Schopenhauer în opera lui Eminescu dincolo de versurile care includ în ritmica lor formulări prea teoretice, pentru a stabili cores pondențe și afinități, ca și distingeri și îndepărtări, chiar în structura, în substanța emoțională din care izvorăște lirismul, se pot scoate în evidență și supune unei analize speciale câteva poezii care alcătuiesc, în felul lor, o unitate, un adevărat ciclu eminescian sub pecetea stimmungului relevat mai sus: De câte ori, iubito, Apari să dai lumină, Despărțire, Din valurile vremii, Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ilustrează (chiar și la nivelul unei ideologii implicite!) principiul asumării acestei libertăți. Parisul este fundalul (mai degrabă liric decît epic!) al entuziasmului inițiatic auctorial. Personajele care interacționează cu naratorul-autor descind dintr-un fel de realism magic sud-american, adaptat la rigorile lirismului romanului de început de secol XX. Enigmatice și simbolice, aceste "apariții" narative (par "apariții", întrucît nici unul dintre ele nu are consistență psihologică, traver sînd scena epică doar pentru a da culoare "visului" prota gonistului-povestitor!) conturează o lume a libertății personale
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
numeric dintre intelectuali și ne-intelectuali (desigur, în favoarea celor din urmă!). În acest context, biciuit de influența "grețos malefică" (Alex Ștefănescu) a ideologiei comuniste, Generația șaizecistă joacă rolul principal, supraviețuind numeroaselor persecuții și reușind, totodată, să realizeze o resurecție a lirismului, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese "o poezie didacticistă" (Iulian Boldea), lipsită de fior afectiv și de profunzime ideatică. Generație etică și estetică totodată, marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prozodie "clasică", unanim recunoscută și acceptată, în favoarea versului alb, a unei rime, măsuri și ritm neregulate constituie o avangardă în lumea literară șaizecistă. Pe plan ideatic, perspectiva de abordare este frapant distinctă de la un autor la altul, alternând sensibilitatea și lirismul excesiv cu lipsa oricărei emoții, într-un mesaj transmis pe un ton masculin, rece, în încercarea de obiectivizare mizându-se aproape exacerbat pe autenticitatea actului relatării. Opoziția de stil nu este diferențiată numai de la un autor la altul, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
simplu, până la parodie și umor, neomodernismul își propune "să eclipseze, până la anihilare, orice canon"83. Neomodernismul, prin urmare, liricizează poezia, aducând esențiale transformări. În articolul Ana Blandiana. Revelațiile poeziei, Iulian Boldea vorbește despre revigorarea, pe care anii '60 o aduc lirismului pur84. "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]