2,406 matches
-
act, în întregime". 6 Ibidem, p. 101. 7 Ibidem, pp. 102-103: Deși slăbit de rezistență și căpătând uneori o ușoară tendință de așezare lumească, Răsăritul ortodox n-a pierdut niciodată sentimentul provizoratului esențial și al esențialei nestatornicii a oricărei așezări lumești, și nici a primejdiei ce există pentru suflet de a îndumnezei realitatea pentru a cărei îndeplinire se trudește cultura apuseană, de jos în sus, în loc să aștepte coborârea cerurilor. Credincios creștinismului primelor timpuri, Răsăritul a păstrat nealterată așteptarea sfârșitului și acest
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
imagini curate, acela adaugă la bunătatea naturală a chipului bunătatea voită a asemănării cu Dumnezeu". 6 Cf. Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul, ediția a II-a, Iași, Polirom, 2003, pp. 112-113: Mintea se întărește când nu-și închipuie nici un lucru lumesc în timpul rugăciunii; Mintea care, cu ajutorul lui Dumnezeu, și-a însușit practica și s-a apropiat de gnoză măcar un pic nu mai simte decât puțin sau chiar deloc partea irațională a sufletului, întrucât gnoza o smulge către cele de deasupra
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
umanitate. Concepția creștină a unei religii nesupuse sferei politice era diametral opusă celei care aparținea gândirii clasice, conducând spre o iritare inevitabilă. Refuzând orice formă sincretistă propusă de ambientul păgân și arătând o anumită detașare de tot ceea ce era considerat lumesc, religia creștină a apărut în ochii autorităților romane, și nu numai, ca o superstiție ce trebuia extirpată, fiind considerată fundamental atee. Ambiguitatea lui Traian, în luarea unei decizii hotărâtoare față de creștini, ne mărturisește inexistența la acea dată a unei măsuri
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ar avea semnificația implicită de dar mai întâi, subliniind astfel prioritatea lui Dumnezeu și a conștiinței asupra Cezarului și a instituțiilor. Asistăm la distincția netă dintre sacru și profan, dintre conștiința individuală și societatea civilă, dintre sfera religioasă și cea lumească, dintre Biserică și Stat. Această afirmație a determinat căderea presupunerilor celor care voiau să unească comportamentul lui Isus cu cel al mișcării zeloșilor, care a degenerat într-o răscoală politico-religioasă cu puțin înainte de anul 70 p.Chr. ducând la căderea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Chr.) ca, fiecare să rămână acolo unde l-a aflat cuvântul lui Dumnezeu, alături de soția sa păgână, în sclavie etc. - putea fi aplicat și în cazul soldatului. Deși meseria soldatului putea fi mult mai respingătoare și periculoasă decât celelalte profesii lumești, totuși, în linie de principiu, nu exista nici o diferență. Situația unui creștin practicant, zi de zi, alături de o consoartă păgână era expusă anumitor riscuri; cum se putea regăsi o soție creștină alături de un funcționar sau judecător păgân? Cât de teribile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
putem să o aplicăm și clericilor; de aceea, chiar dacă nu milităm pentru lume, luptăm pentru Domnul Dumnezeu și așa cum a spus Apostolul: „Nici unul dintre cei care s-au înscris în oștirea lui Dumnezeu să nu se mai încurce cu cele lumești (2Tim 2)“. Într-adevăr, noi nu putem militări cu tunicile uzate și fluturânde, însă avem cingolul miliției noastre, cu ajutorul căreia frânăm lucrurile cele mai intime ale castității noastre, despre care cingol a vorbit și Domnul apostolilor săi: „Să vă fie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a creștinilor considerați de către păgâni un gen de oameni cu o credință nouă și răufăcătoare. Altminteri nu se poate explica îndemnul continuu al Apostolilor spre obediența și fidelitatea creștinilor față de autoritățile civile și nici proclamarea principiului potrivit căruia toate stăpânirile lumești sunt de la Dumnezeu și cel care se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Sfântul Petru dorește un singur lucru: dacă o persecuție trebuie să vină și creștinii vor trebui să pătimească, să fie conduși la martiriu numai pentru că sunt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu erau rare printre creștini. Ideea este susținută de atitudinea proconsulului care nu considera categoric acel nomen christianum în luarea deciziei sale, ba chiar amintin-du-i recrutului de existența multor creștini care prestau serviciul garda imperială (in sacro comitatu). Identificând oștirea lumească (militia saeculi) cu săvârșirea răului (malefacere), recrutul opune afirmației proconsulului o concepție revoluționară politico-religioasă, inacceptabilă în ochii autorității civile a cărei politică era întemeiată pe baze religioase în fața unui creștinism care se propaga prin concepții opuse, implicând semnificații socio-politice. Refuzul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
comportament făcut din samavolnicie și înstrăinare de Dumnezeu. Din acest motiv, pentru a rămâne fidel lui Cristos, refuză primirea signaculum, ornament exterior din piele cu plăcuță din metal, simbolul fidelității față de serviciul militar și al supunerii desăvârșite față de împărat. Semnul lumesc este opus celui mântuitor al Domnului, care este de neșters și definitiv lăsat de sacramentul lui Dumnezeu prin însemnul baptismal. Semnul reamintește însemnarea (una dintre cele trei rituri postbaptismale) menționat de Tertulian și de Ciprian. Antiteza profundă dintre semnul lumii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în sine, dar îndeplinit de împărat devenea un adevărat abuz de putere, o crimă de violență morală. Unii soldați creștini, înarmați de un curaj sănătos, au refuzat cu îndârjire banii pentru a nu cădea în apostazie; alții, înșelați de moravurile lumești, au sacrificat pentru a îndeplini o obligație militară fără a avea nici o intenție de a apostazia. Ulterior, mustrați pe durata banchetului de tovarășii lor de credință, și, înțelegând gravitatea faptei lor, au plâns de durere și s-au declarat public
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
l-a scos din păcat, cu alte cuvinte din moarte, și l-a chemat la viață, tot El Îi spune celui acum viu: mori! Păcătosul căit - fostul mort, care a fost chemat la viață - urmează acum să moară la cele lumești. «Sub aceste două determinări, și nu sub vreo alta, trebuie să fie trăită viața creștină.» Iată, Întreagă, dialectica lui mors et vita; Întâi te viază, apoi te omoară: ca să fii cu adevărat viu. A, dacă asta-i viața, viața nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
facă mereu și cât mai tranșant distincția Între „bine” și „rău”, iar atunci când a reușit să realizeze această distincție, trebuie să aleagă binele din convingere, și nu din teamă sau din obligație. Omul este nevoit, așadar, să transforme existența sa lumească Într-un sacrificiu continuu al trebuințelor sale egoiste. Μ Rămâne mereu un aspect de spectacol al vieții faptul cum unii oameni, care o Întreagă viață au dovedit o luciditate mereu trează, o capacitate de pătrundere În tainele sufletului omenesc, un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
etc., dar care are Încă refuzul instinctual al lumii cu două fețe... Μ Dacă la copii jocul este o expresie a mirării, a Întrebării, iar uneori a riscului, la oamenii mari el este o replică, de obicei, la o existență lumească dominată de indiferență sau, dimpotrivă, de griji și răutăți. Μ Viața omului pretinde o continuă spiritualizare a existenței sale. Să dăm, pentru aceasta, cuvântul lui Constantin Noica: „O viață de om nu e decât o neîncetată răsădire, un fel de-
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu starea de șoc emoțional, naivitatea sau teama reprezintă condițiile psihologice reale ale producerii ei. Adevărata convertire religioasă se realizează, după părerea noastră, pe un fond de luciditate a psihicului, de opțiune conștientă pentru un drum existențial plin de privațiuni lumești, dar capabil de a ne eleva sufletul și de a ne asigura depășirea condiției umane. Convertirea religioasă trebuie să răspundă așadar unei nevoi ascunse a sufletului nostru de „absolut”: un absolut al cunoașterii, al iubirii, al trăirii În adevăr și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
justificată de dubla-i funcție, de mediator și strajă. El este cel care îl prezintă pe băiatul păstor Fecioarei, dar, în același timp, tot | 131Centrii ca divizori el este cel care se asigură că domeniul sacru rămâne detașat de realitatea lumească, așa cum se cuvine. Capul lui Iosif ocupă verticala centrală la vârful dispunerii triunghiulare a figurilor, dar corpul său pornește oblic din zona din dreapta jos, zona muritorilor de rând din care el însuși se trage. Ambiguitatea acestui vector diagonal este admirabil
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Hristos este așezat puțin mai sus față de centrul geometric al tabloului, coincizând cu mâna sa ridicată - microtema binecuvântării. Observați totuși că, prin localizarea scenei în jumătatea inferioară a tabloului și dedesubtul punctului de fugă, pictorul conferă poveștii sale o ambianță lumească certă. Pe măsură ce privirea spectatorului, coincizând cu axa perspectivei, străbate spațiul pictural, versiunea tridimensională a compoziției modifică caracterul celor prezentate. Scena devine un banchet voios și spontan. Camera în formă de cutie, nemaifiind doar un fundal, îi înconjoară și protejează pe
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în imaginea frontală proiectivă îl separă pe Învățător, în jumătatea stângă a tabloului, de discipolii din dreapta, cărora li se adresează. Din moment ce a doua și a treia dimensiune spațială nu se exclud reciproc în percepție, persistă ceva din miracol în ambianța lumească. Menționam mai înainte că scena proiectată posedă avantajul perceptiv al expunerii compoziției cu precădere în planul frontal cu care linia de vedere a privitorului face un unghi drept. Totuși, fiind vorba de o proiecție, aceasta distorsionează scena „geo grafică”, situația
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
zgomotoasă, personajul lui Iosif aplecându-se înapoi și întinzând urechea spre a asculta fiecare idee sceptică spusă în șoaptă de prietenul său și soldatul înarmat părând să înfigă brutal sulița în capul Fecioarei. Avem din nou sub privire o scenă lumească de un adânc simbolism datorită aparenței de pe suprafața frontală care rămâne, la urma urmei, spațiul familiar al ambianței picturale. Capitolul X Centri și rețele în construcții Arhitectura se dovedește deosebit de potrivită pentru ilustrarea principiului compozițional discutat în studiul nostru. Elementele
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
atâtea căi câte raze trimite soarele: "Ce-i infernul? Sală goală/ Doar cu cerber părăsit, Eu ce-i mai arunc în poală/ Oase dulci de ronțăit". Hermes, mesagerul zeilor și al comerțului, va fi oprit în zborul lui de cântecul lumesc și de noroiul tarabelor pământene. Imaginea lui Pucă e a unui Hermes care domină universul cerul și pământul -, el deținând marea taină a elocvenței în fața căreia omul stă supus și umil. Observăm, însă, că aceeași carte cu semnul luminii este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un exercițiu sufletesc și spiritual/moral de purificare. Acceptarea privațiunilor fizice, retragerea din lume, adoptarea unei vieți sobre și izolate pentru a favoriza deschiderea interioară semnifică ieșirea și depășirea limitelor lumii, dar și a propriilor limite. Viața ascetică de renunțări lumești Înseamnă deschidere interioară și comuniune cu Dumnezeu-Tatăl. O relație bazată pe iubire, În care omul nu este niciodată singur. Iubirea va transforma suferința În plenitudine, iar mântuirea interioară va Înnobila umanul, Înălțându-l și Întărindu-1. Catharsisul este purificare. Mântuirea este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
religioase, din care va construi cea de-a doua cetate. Aceasta va fi cetatea ideală, la care omul speră și În care tinde continuu să intre, dar care va rămâne pentru el o pură iluzie utopică. Ceea ce prima cetate, cea lumească, nu poate oferi omului, el speră ca să găsească În a doua cetate, cea a lui Dumnezeu. Cetatea lumească este condusă de om și ea este vremelnică. Cetatea lui Dumnezeu este eternă și corespunde aspirațiilor morale și spirituale, religioase ale omului
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
speră și În care tinde continuu să intre, dar care va rămâne pentru el o pură iluzie utopică. Ceea ce prima cetate, cea lumească, nu poate oferi omului, el speră ca să găsească În a doua cetate, cea a lui Dumnezeu. Cetatea lumească este condusă de om și ea este vremelnică. Cetatea lui Dumnezeu este eternă și corespunde aspirațiilor morale și spirituale, religioase ale omului. Cetatea lumească este spațiul Închiderii istorice, pe când cetatea lui Dumnezeu este spațiul transcendent al deschiderii și eternității. Diferența
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
poate oferi omului, el speră ca să găsească În a doua cetate, cea a lui Dumnezeu. Cetatea lumească este condusă de om și ea este vremelnică. Cetatea lui Dumnezeu este eternă și corespunde aspirațiilor morale și spirituale, religioase ale omului. Cetatea lumească este spațiul Închiderii istorice, pe când cetatea lui Dumnezeu este spațiul transcendent al deschiderii și eternității. Diferența valorică care există Între cele două „imagini ale lumii” construită sau visată de om, se raportează, În plan sufletesc și moral, la ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
prin iubire și prin comuniunea dintre oameni și divinitate. eă Omul politic este personajul al cărui rol de a conduce treburile cetății. El aplică legile și veghează respectarea lor. Rolul său este de a gestiona puterea normelor, fiind simbolul autorității lumești În cetate. El este cel care trebuie să asigure ordinea și echilibrul cetății, al relațiilor dintre cetățeni, cel care vine În Întâmpinarea nevoilor acestora. Este simbolul conducătorului, imaginea autorității și prestigiului, simbolul puterii și al ascultării. fă Reformatorul e personajul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
barochist. Altfel spus, un arsenal complicat de mijloace de cucerire și simultan de protejare a obiectului erotic de invazia oricăror semne ale derizoriului. Cântărețul profund al erosului, inclusiv în momentele în care se interesează exclusiv de forma lui să spunem lumească, nu poate fi privit niciodată drept ceea ce Ovidius numea un tenerorum lusor amorum ("cântărețul glumeț al dragostei ușoare"), căci nu comite niciodată eroarea să îl desolemnizeze. Chiar și atunci când pare a se revendica de la tradiția poeziei erotice autohtone sau europene
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]