6,186 matches
-
Atât ai luat?! îl întrebă mirată consoarta. - I-am lăsat mai mult zghihuitului căci de iarba din iesle rar s-atinge. E încă crud, abia face cinci săptămâni. Pe gardișorul din fața chilerului, înfipte în stinghii, stăteau aliniate câteva oale de lut ca țestoasele la soare pe-un trunchi reavăn de copac. Moșul apucă două, le scutură de urechelnițe apoi le șterse în interior cu-n ștergar. Le așeză pe măsuță din chiler, căutând din priviri strecurătoare. Era ascunsă în sertar printre
Calea lactee () [Corola-blog/BlogPost/339946_a_341275]
-
reavăn de copac. Moșul apucă două, le scutură de urechelnițe apoi le șterse în interior cu-n ștergar. Le așeză pe măsuță din chiler, căutând din priviri strecurătoare. Era ascunsă în sertar printre tacâmuri. O potrivi pe gura vasului de lut cu gât cărămiziu și burtă verde, trecând lichidul spumos prin ochiurile-i strâmte. Sub masă, Gogu mângâia tandru pantalonii stăpânului. - Ieși! țipă bătrânul. Vrei să-mi rup gâtul?! Nici aici nu scap de voi! Afară, pe prispă acolo ți-e
Calea lactee () [Corola-blog/BlogPost/339946_a_341275]
-
prin ochiurile-i strâmte. Sub masă, Gogu mângâia tandru pantalonii stăpânului. - Ieși! țipă bătrânul. Vrei să-mi rup gâtul?! Nici aici nu scap de voi! Afară, pe prispă acolo ți-e locul. Bătrânul acoperi oalele cu două căciulițe dacice de lut și le piti cu grijă după plită. Sus pe poliță hornului, deasupra cenușarului, stătea ghemuit un boț de mămăligă înfășurat în ștergar. Cu lehamite îl aruncă-n șiștar amestecându-l cu laptele de pe fund. Undeva pe prispă lângă un castron
Calea lactee () [Corola-blog/BlogPost/339946_a_341275]
-
viața aici, în Țiganca blestemată)... Sigur că da...printre foarte puținii care scapă de hohotul morții și sunt deportați în Siberia, la cinci mii de kilometri distanță, să-și ispășească vina de a fi îndrăznit să tulbure orgoliul colosului de lut. Aici, în Siberia, unde Stalin a organizat și a folosit unul dintre cele mai înspăimântătoare locuri de exil și tortură pentru “dușmani” politici și militari, bădia Ion are să “petreacă” ani și ani de tratamente primare și de dezdumnezeire. Aici, în
Spaima, regretul, mucenicia şi soarta lui bădia Ion (I) () [Corola-blog/BlogPost/339972_a_341301]
-
dimineața, vine echipa de sanitari și adună morții. Nici măcar nu-i mai numără. Nici pe cei vii. Numără doar lacrimile înghețate și le împarte la toți. Ne adunăm în jurul lui nea Ion și-l ascultăm. El stă pe prispa din lut și-și aduce aminte. Cât timp a “stat” el în Siberia, nimeni nu s-a mai ocupat de cele trebuincioase ogrăzii. Prispa-i mâncată de vreme. Prin pământu-i spălat de ploi, ca un argument că ființa nu poate fi distrusă
Spaima, regretul, mucenicia şi soarta lui bădia Ion (I) () [Corola-blog/BlogPost/339972_a_341301]
-
un băiat firav, cu părul de lan / Cu ochii pierduți, cu fruntea de ceață. / În fiecare dimineață / M-a fugărit fata Morgana-n Bărăgan” - spune Nichita în prima strofă a poeziei „Eu”, o adevărată radiografie a sufletului său, dăltuit din lutul Bărăganului. „Pe pieptul salcâmului plângeam în vânt / Noaptea-mi arăta Calea Robilor. Pe buze simțeam bucuria stropilor / Când sărutam flori și păpuși de pământ” - ce dovadă mai clară a legăturii cu locul în care a fost plăsmuit, vrem, oare? Mai
EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX () [Corola-blog/BlogPost/339928_a_341257]
-
Să luăm, de pildă, motivul mamei. Ipostaza dramatică în care o prezintă pe mamă ni-l recomandă pe G. Vieru ca pe un poet de primă însemnătate. Mama lui Grigore Vieru este femeia necăjită a Basarabiei, cu palmele îmbibate de lutul câmpului muncit, sleită de nașterea pruncilor, buimăcită de arșițe și de necazuri, care sfârșește în sărăcie, dar nu în umilință. Ea este conștientă că trebuie să salveze un neam. După ce și-a împlinit rostul, eterna mamă, inspiratoare și protectoare, moare
„Doar în limba ta durerea poţi s-o mângâi“ () [Corola-blog/BlogPost/339975_a_341304]
-
nu pot fi înțelese în mod separat. Modelul de viață în societate este similar cu acela al unui organism biologic, iar nevoile acestui organism social determină idealul suprem al tuturor membrilor săi. Nu suntem toți plămădiți din aceeași bucată de lut celest, așa că ființele umane nu sunt indivizi și atât, nu sunt membri anonimi ai unei umanități abstracte, ci, în virtutea unei identități multifactoriale, se grupează în comunități naționale și culturale. Națiunile sunt diferite între ele, asemenea indivizilor. Există giganți și pitici
Națiunea, eterna iubire… () [Corola-blog/BlogPost/339971_a_341300]
-
locul...(vorba poetului: din apă, Doamne, m-am născut/ și m-aș întoarce-n apă!)...Gata, am ajuns la hectar, dăm jos bagajele, iese soarele, norii se duc la alt praznic, mătușa cea mai mare dejugă boii!...până se zvântă lutul, până se face bun de prășit, nu durează mult!...Și, mai o melodie, mai o vorbă de duh, mai o glumă, mai un vis călare pe libelulă!...gata, soarele frige, unchiul dă iama la traista cu mere, mătușile scuipă în
Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (I+II) () [Corola-blog/BlogPost/340001_a_341330]
-
din ochi, câte o postață, o duc până la capătul stabilit...și tot așa. Deoarece țărâna-i jilavă, sapele se încarcă, se îngreunează, trebuie scuturate. Adică, doi câte doi, oamenii de câmp își lovesc muche în muche aceste unelte fundamentale până când lutul cade, până când se aude pe dealul celălalt, până când se simte ecoul amestecându-se cu fratele lui făcut de sapele altor și altor văi și dealuri și sfinți cu pestelcă și opinci...până când soarele se proțăpește în toiul amiezii, când mătușa
Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (I+II) () [Corola-blog/BlogPost/340001_a_341330]
-
primei raze de lună și până acum, când, iată, luna trimite semne de adio și se pregătește să plece și să răsară în jurul altui pământ!... Scriu pe țărână, dar ce rămâne din aceste biete silabe desenate pe obrazul rotundului de lut? scriu pe țărână, dar vine ploaia și duce totul la vale, departe, în marea cea mică și în marea cea mare, și bate soarele, și se face abur, și se ridică la cer, cu tot cu scris!... Scriu pe zăpadă, dar vine
Ca să nu se ridice la cer, le-am adunat şi am plâns peste ele () [Corola-blog/BlogPost/340012_a_341341]
-
lemn, cu o terasă din lemn (Terasa Cuibușor) suspendată deasupra unui pârâiaș, unde se pot servi răcoritoare, cu o instalație audio ingenioasă (boxe încastrate în niște butuci de lemn). Totul făcut după desenele învățătorului-primar. Ceva mai încolo, un cuptor de lut, în care, la evenimentele satului, se fac sarmale și plăcinte poale-n brâu, oale de lut puse la uscat, și două grătare pe care sătenii le pot utiliza când vor. Totul e pus la dispoziția lor, totul e deschis oricui
În Vaslui, la nici 100 de km de Bălăbănești o comună model () [Corola-blog/BlogPost/339996_a_341325]
-
răcoritoare, cu o instalație audio ingenioasă (boxe încastrate în niște butuci de lemn). Totul făcut după desenele învățătorului-primar. Ceva mai încolo, un cuptor de lut, în care, la evenimentele satului, se fac sarmale și plăcinte poale-n brâu, oale de lut puse la uscat, și două grătare pe care sătenii le pot utiliza când vor. Totul e pus la dispoziția lor, totul e deschis oricui vrea să intre. „În 1989, aici nu era nici un gard, nici un copac. Era un pârâu și
În Vaslui, la nici 100 de km de Bălăbănești o comună model () [Corola-blog/BlogPost/339996_a_341325]
-
de mine. Călătoare erau. Bețive de acelea care se vînd. Și m-au luat acolo la ele și m-au întrebat unde merg. La Moldova. Și n-ai bilet? N-am, că-așa și așa și așa, miliționerul mi-a lut banii. Ele m-au luat cu dînsele. Eu aveam armonica la mine și le-am cîntat. Cînd a venit controlorul să întrebe de bilet, ruscele acelea, matahale care se hîrîie prin vagoane, au început a-l sudui și blestema. N-
Dan Cristian Turturică () [Corola-blog/BlogPost/340008_a_341337]
-
mândru de colibele lui! Clădise pe platoul din deal un lăcaș de întemeiat și crescut spirite cum nu se mai auzise și văzuse vreodată prin locurile acestea. În colibele lui neinstituționalizate, depărtate de înrâurirea orânduirii vremurilor, se făceau oale de lut, se țesea și cosea. Se citea, învăța, picta și, mai cu seamă, se putea vorbi liber! Aproape că-i venea a spune că născocise un perpetuum mobile unde îndeletnicirile tradiționale, curgerea scenelor istorice și pictura nu încetau niciodată. Pereții colibelor
Colibele ca artă arhetipală. Cronică literară, de Anca Sîrghie () [Corola-blog/BlogPost/339245_a_340574]
-
lirica europeană. “Chipul alesei lui este superlativizat prin comparația cu zeițele cele ascunse privirii umane și astfel Laura cea smerită, făptură unică între pământeni, întrece orice închipuire:“nu le-am văzut zeițele cum umblă/ dar ea, mergând, pășește doar pe lut./ Și totuși, jur pe cer, făptura-i rară/ cu nimeni și nimic nu se compară...”. Romanticul român, își găsește termenii comparației mai ales în peisajul naturii plaiului mioritic. În frumoasa elegie Atât de fragedă albul imaculat al florii cireșului devine
Ziua îndrăgostiților la Graiul Românesc din Windsor. Reportaj, de Doina Popa – West Bloomfield MI. () [Corola-blog/BlogPost/339250_a_340579]
-
-au ajuns? De ce râdeau, plângeau, în vorbe / Mai calde decât orice veac, / De ce erau bogați, în ciorbe, / Și-atâtea ierburi, aveau leac? // De ce trăgeau un sat, la muncă, / An după an, de la-nceput - / Pesemne-așa primeau poruncă / A unsprezecea, de la lut - // Pesemne, azi, de ziua țării, / Așa de vii, ne duc și tac, / Cu bătăturile răbdării, / În Raiul de pământ, în veac - 30 noiembrie 2009” (Cântec de țară). Ca-n poezia de tip sapiențial: satira, fabula, epigrama, madrigalul, oda, concluzia se
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]
-
-n verzi icoane - / În dans de stele paparude / Mirese de livezi, Sioane -// Ți-aduc în dar măslini de roade, / Umbrar de râuri în pustie, / Și mirodenii de noroade / Să ți se-nchine, Sihăstrie - // Ți-aduc în dar aroma pâinii, / Mireasma lutului de preț, / Litania gândului și-a mâinii / Să ți se-nchine, Voroneț - // Ți-aduc în dar poteca strâmtă / Care învinge peste hău, / Cuibarul inimii, de-i frântă, / Să ți se-nchine, Sfânt Ceahlău - // Ți-aduc, de peruzele, cerul, / Când peste
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]
-
nu este doar acolo, sus, la oamenii care ne conduc și uneori și în oglindă. Asta este și imaginea României, la 25 de ani de comunism: o țară aparent integrată în lumea civilizată, dar care funcționează încă pe picioarele de lut ale instituțiilor și cutumelor exclusive - clasa politică nu se preocupă de utilizarea eficientă a bunului public, ci mai mult de distribuirea informală a acestuia către clientela privată. Dacă ai dat șpagă pentru că ți-a fost teamă că asistentele și medicii
Celor care-și imaginează că „înainte” nu se fura ca acum () [Corola-blog/BlogPost/338990_a_340319]
-
bunul public și deraiază bunurile publice către foloasele private ale unei categorii restrânse de populație). Asta este și imaginea României, la 25 de ani de comunism: o țară aparent integrată în lumea civilizată, dar care funcționează încă pe picioarele de lut ale instituțiilor și cutumelor exclusive - clasa politică nu se preocupă de utilizarea eficientă a bunului public, ci mai mult de distribuirea informală a acestuia către clientela privată. Au avut loc deci privatizări netransparente, retrocedări fictive pe bani foarte mulți, defrișări
Celor care-și imaginează că „înainte” nu se fura ca acum () [Corola-blog/BlogPost/338990_a_340319]
-
Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos A fost prima femeie creată de zeii Greciei antice. Hefaistos, zeul făurar al focului, a modelat-o cu măiestrie din lut. Atena a învățat-o să țeasă și a îmbrăcat-o în veșminte brodate. Afrodita a înzestrat-o cu puterea seducției, Apollo cu talentul muzicii, iar Hermes a învățat-o manipularea, minciuna și cum să înșele astfel încât să își atingă scopul
Democrația se poate pierde prin neprezentare () [Corola-blog/BlogPost/339096_a_340425]
-
azi am uitat de făptuirea Viteazului și-n indiferența noastră nici măcar un gând nu lăcrimează pentru el. Am scris aceste rânduri întru nepieirea veșnică din emoția inimii noastre a celui mai mare domnitor al României - acela care a strâns în lutul trupului său toată răzvrătirea neamului acesta, arătând lumii că tulpina românească este puternică și se poate înălța spre cer asemenea unui crin cu trei petale ce cu greu poate fi smuls, fiindcă el își are rădăcina în însăși răbdarea noastră
NE-AM UITAT EROII ACESTEI GLII de GEORGE BACIU în ediţia nr. 218 din 06 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/340716_a_342045]
-
-o” (De din tine,p.7). În dialog cu cititorul, poetul a descoperit plăcerea de a scrie o poezie a sentimentelor cu strategii de limbă exprimate metaforic: „De din tine mi-am ivit rostirea/ buzelor - două corăbii naufragiate/ pe țărmul lutului tău, cu fiori de sirene/ și dezmăț de îmbrățișări” (p.7). Preluând tehnica lui Nichita Stănescu, autorul „Gândurilor...” realizează o armonioasă concurență între „tăcerea necuvintelor ” și arta cuvântului său liric. Cu un aer ușor enigmatic, el își definește mai bine
ÎN VESTIARUL INIMII de GEORGE BACIU în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340710_a_342039]
-
părul de lângă fereastra lumii mele, / bătrân, aplecat spre răsărit, / devastat din când în când de copiii vecinului de Rai” (Portret, p.6). Înțelegem că procesul creației este deosebit de anevoios și presupune un „suspin de fiecare pântec / însămânțat pe muchia de lut / a rădăcinii”(p.6). În viziunea poetului, uneori, poezia este o armă spirituală de sacrificiu „ca o cruce strivită de lehuzia / Mariei, înainte de facere”(p.6), ca o rugăciune pentru cititori și chiar o formă de nemurire... Din noul volum
ÎN VESTIARUL INIMII de GEORGE BACIU în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340710_a_342039]
-
să se întâmple în fiecare zi, ori de mai multe ori. Este suficient să se întâmple o singură dată, nu există o a doua șansă. Între acceleratoarele de crepuscule subatomice și cuptoarele de piatră în care bunicii ardeau ulcioare de lut, oale și ulcele există o distanță de progres științific și tehnologic de ani lumină. Nu neapărat și de prudență și de înțelepciune bătrânească. Olarul știa bine că ulcioarele sale nu prea puteau merge de multe ori la apă. (Ulcioare de
DESPRE ETOSUL POSTUMAN de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340910_a_342239]