KorAP: Find »[drukola/base=mărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

eu "Năzdrăvanilor"! își recapătă Sora autoritatea, agitând amenințătoare nuiaua. Le arăt eu!... Pleacă. Boierii râd. Ștefan își desface brațele: Priviți-mă bine! O să puteți depune mărturie, precum că, odată, "l-ați văzut la pământ pe Marele Ștefan Vodă!"... Nu cobi, Măria ta! stupește de deochi Luca Arbure. Să recunoaștem că nici o putere din lume n-ar fi putut ține piept unei asemenea hoarde. Sunt florile pământului, spune el cu căldură. Ei sunt viitorul Moldovei! Prin ei, suntem și noi nemuritori... Intră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Din gură e simplu. Să te vedem în faptă! Îți dau o săptămână... Apoi, ne tăiem în săbii. Bagă de seamă! N-am fiu! N-am decât oștean. De nu te aperi, te crestez fără milă! Ai auzit?! Și... și Măria ta să bage de samă! Nici eu n-am tată! Ștefan izbucnește în hohote de râs, mulțumit: Așa te vreau, fiule! Cutezător! Dar nu nesăbuit! Să nu uiți însă că pentru un domn ascuțișul sabiei n-ajunge; ascuțișul minții e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce învăța de la el. Logofete, se întoarce spre Tăutu, spuneai ceva de o scrisoare... Cetește, să aflăm de sănătatea fârtaților noștri brașoveni. "Către Măria sa..." începe Tăutu. Sari peste predoslovie! Ce pohtește judele Brașovului de la noi? Tăutu, cu solemnitate căutată, citește: "Măria ta! Parcă ai fost ales de Dumnezeu pentru cârmuirea și apărarea Transilvaniei! Cu mare dor și multă dragoste, te rugăm, Măria ta, să faci bunătatea de a ne apăra de acei turci cumpliți ce vin să ne prade, pe noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
brașoveni. "Către Măria sa..." începe Tăutu. Sari peste predoslovie! Ce pohtește judele Brașovului de la noi? Tăutu, cu solemnitate căutată, citește: "Măria ta! Parcă ai fost ales de Dumnezeu pentru cârmuirea și apărarea Transilvaniei! Cu mare dor și multă dragoste, te rugăm, Măria ta, să faci bunătatea de a ne apăra de acei turci cumpliți ce vin să ne prade, pe noi și cele Trei Scaune secuiești..." "Cu mult dor și dragoste, apără-ne!" se burzuluiește Mihail, gelos. Toți trag de Măria sa! Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bunătatea de a ne apăra de acei turci cumpliți ce vin să ne prade, pe noi și cele Trei Scaune secuiești..." "Cu mult dor și dragoste, apără-ne!" se burzuluiește Mihail, gelos. Toți trag de Măria sa! Ce, ei n-au "Măria lor"?! Să-i apere! Ești nătăfleț?! îi ciocănește Duma fruntea. Nu pricepi că Vodă Ștefan e "Apărătorul, Atletul a toată Creștinătatea" de la Soare-Apune, la Soare-Răsare?! Nu vă prostiți, mârâie Ștefan. Cetește! "... Te așteptăm și suspinăm foarte, căci avem nădejdea în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lor"?! Să-i apere! Ești nătăfleț?! îi ciocănește Duma fruntea. Nu pricepi că Vodă Ștefan e "Apărătorul, Atletul a toată Creștinătatea" de la Soare-Apune, la Soare-Răsare?! Nu vă prostiți, mârâie Ștefan. Cetește! "... Te așteptăm și suspinăm foarte, căci avem nădejdea în Măria ta, Domn și prea îndurător al nostru, ca să ne scapi de sila și de sabia acelor păgâni. Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei turci, ca și cum s-ar fi depărtat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și de sabia acelor păgâni. Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei turci, ca și cum s-ar fi depărtat de credința creștină. Pentru care, și muntenii, suspinând din greu, nădăjduiesc în Măria ta că-i vei scăpa de sila și robia acelor păgâni..." Dar eu cât sânge am vărsat "una să fim" cu frații munteni, "să suspinăm" împreună, la Dunăre, împotriva turcilor! spune Ștefan. -... "Suspinând foarte după Domnul nostru!" se sclifosește Mihail

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ascund un zâmbet. Mihail, descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt de sară, Măria ta să fi rătăcit cărarea prin Coțofenii din Deal... Boierii își mușcă buzele, își dau coate și se uită spre Măria sa, bucuroși că l-a încuiat. Ștefan, ca să câștige timp, își freacă fruntea făcând chipurile un efort de aducere-aminte: Coțofenii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
domniei tale! Îți poruncesc "Să ai!" Dacă "n-am", îl înfruntă Juga, deloc speriat de amenințările lui Vodă. Suntem datori și la Sighișoara pentru cele cinci bombarde... Și pentru iarba de pușcă, genovezilor... Și pentru brăzdarele cele de fier... Parcă Măria ta nu știe... Da! Fără "pâinea noastră cea de toate zilele", suntem înfrânți înainte de a scoate spada... Să ai! Dacă n-am, o ține vistiernicul. Fantastic! L-ați auzit?! Unde s-a mai pomenit ca Domnul să poruncească și... și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe cer s-au ivit arătări înfricoșate rău-prevestitoare: o stea cu coadă, care... Cu coadă zici?! se minunează Ștefan zâmbind ușor. Era mare? Dădea din ea? Dacă dădea din coadă, era de bine. O fi un semn ceresc de bine... Măria ta șuguiește, dar astrele... Stelele sunt reci și îndepărtate, ce le pasă lor de bucuriile și de necazurile oamenilor? Nu-s cetitor în stele să deslușesc tainele destinului potrivnic. Ticăloase vremuri petrecem prin veacul aista, oftează Vlaicu. Când nu e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cea mare avem o durere... Apăi, unde-i buba? Poate i-om găsi leacul... Domnia ta, boier Stanciule, "Marele cârcotaș", stai mărturie; mă judeci ca pe hoții de cai când greșesc și mi-o spui de la obraz: "Aiasta nu se poate, Măria ta"!... Hapul e amar. Îl înghit și-ți mulțămesc că m-ai ferit de greșeală. Iaca pentru ce te-am înălțat al meu prim-sfetnic. Haide! Curaj! Sparge buboiul! Apăi, se șușotește că Măria ta nu păzești datina, rânduielile statornicite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de la obraz: "Aiasta nu se poate, Măria ta"!... Hapul e amar. Îl înghit și-ți mulțămesc că m-ai ferit de greșeală. Iaca pentru ce te-am înălțat al meu prim-sfetnic. Haide! Curaj! Sparge buboiul! Apăi, se șușotește că Măria ta nu păzești datina, rânduielile statornicite din vechime, "obiceiul pământului". Mai abitir ne roade că spurci cinul boieresc cu oameni proști pe care-i ridici în slujbe și-n dregătorii, de-au ajuns să ne poruncească, nouă, boierilor, "marilor boieri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noastră". Să se întoarcă acasă; n-au a se teme pentru capul lor și nici pentru averea ce le va fi, lor, înturnată. Moldova ca mamă bună își adună fiii risipitori zburătăciți pe meleaguri străine. Se vor încrede în iertarea Măriei tale oare? Își tem capul... Cuvântul meu nu-i îndeajunsă chezășie? Și-apoi, însuși domnia-ta, boier Stanciule, ești pilda vie a iertării mele. Ai fost fârtate de pribegie și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu sârguință

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldovei îmbătat de aroma pădurilor de brad, m-am sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic: minune și mai mare! Numai "întoarcerea la cuibul dintâi" cum frumos a spus Măria ta, numai dorul ostoit m-a tămăduit. Mă doare numai că pribegii aiștia, în loc să pună umărul să ridice țara, cum fac alte neamuri megieșe -, "se găsesc unii ce se nevoiesc să-și mănânce neamul". Recunosc, n-om fi noi ușă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că nu dau turcii!"... "Lasă" aista mă scoate din țâțâni! Și... și resemnarea brațelor încrucișate: "Așa mi-a fost scris!"... se zbârlește Ștefan. Cine a scris?! Ce a scris?! De ce a scris?! Unde a scris?!" Și totuși, când a strigat Măria ta, s-au adunat ca puii la cloșcă. Nicicând n-a adunat Moldova o oaste de patruzeci de mii, spune Duma. Nicicând n-a fost Moldova mai puternică. Poporul mai e și după chipul și asemănarea celui ce-l ocârmuiește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se apere cu sabia, nu cu busuiocul și cu ramura de măslin. Uniți, să aducem pacea, veacul de aur al Sfințiilor tăi și al lui Iisus al nostru... Răstoarnă clepsidra ce începe iar și iar să măsoare timpul. Ești "mare" Măria ta! spune cu admirație Țamblac. Ești un om al visului și al acțiunii totodată; trebuie să fii mare ca să le poți îngemăna pe amândouă... Dar de ce tot răstorni clepsidra? Au faci niscaiva socoteli? Socotesc clipele ce se scurg, se destăinuie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca zice c-a terminat-o? El... el așa zice, îngână egumenul cu sfială. Meșterul Roșca, întâi s-o termine! spune Ștefan sec. Păi, el zicea... Ce se mai văicărea că Măria ta l-ai pus, de trei ori l-ai pus s-o dea jos, și... Și-o s-o dea jos și-a patra oară! Numai așa se ajunge la desăvârșire! se aprinde Ștefan. Unde sunt "Patimile", "Iisus răstignit", frumos, senin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cerul însângerat de soarele ce apune dincolo de colinele Sucevei. Voichița intră pe ușa de taină. Tresare și se oprește. Pe palme duce o cățuie cu jăratic, din care fumegă învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu spatele de zid, cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică-su, apoi privește din nou la Voichița

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o boabă de lacrimă strivită se sparge și se rostogolește șiroind pe obrazul Voichiței. Ooo! Veverița mea dă apă la mâțe... E grav... Cine te-a supărat?! Acu scot spada! Voichița, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, printre sughițuri, bolborosește: Mă... Măria ta... Ștefane! o corectează el. Ște... Ștefane, Măria ta... îngână printre suspine. Slo...slobozește-mă! A... alungă-mă! Dă-mi dezlegare! Păsărica mea vrea să zboare? Ți-am dat slobozenia doar... Ești liberă. Să te alung? De ce?! Și... și, mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se rostogolește șiroind pe obrazul Voichiței. Ooo! Veverița mea dă apă la mâțe... E grav... Cine te-a supărat?! Acu scot spada! Voichița, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, printre sughițuri, bolborosește: Mă... Măria ta... Ștefane! o corectează el. Ște... Ștefane, Măria ta... îngână printre suspine. Slo...slobozește-mă! A... alungă-mă! Dă-mi dezlegare! Păsărica mea vrea să zboare? Ți-am dat slobozenia doar... Ești liberă. Să te alung? De ce?! Și... și, mă rog, unde pohtește Domnița Maria Voichița să plece

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trist... E frumos totuși... De aceea... și Ștefan o îmbrățișează, o strânge, o ține strâns. De-aș putea să opresc timpul... spune el și se smulge cu greu. Tăcere... Voichița îi mângâie o șuviță: Ți-au înflorit ghiocei la tâmple, Măria-ta Ștefane... Grijile, Voichițo, grijile... Patruzeci de toamne s-au scuturat... Uneori, mă simt atât de bătrân. Am trăit... cât pentru trei vieți am trăit.... M-am gândit, suspină Voichița, dar în glas își face curaj singură. M-am sfătuit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Poate... Da... E mai bine așa. O să-mi lipsești, Voichițo... În jurul meu roiesc oameni, mulți oameni. Și, totuși, sunt singur. Da, da... E mai bine să pleci. O să fii de folos acolo. Mă obișnuisem cu râsul tău: "Bună dimineața Ștefane Măria ta!" Voichița se cuibărește la pieptul lui: Dacă... dacă tu vrei, suspină ea, rămân! Fie ce-o fi! Să rămân?!... Ștefan tace... Ea lovește cu pumnii în pieptul lui și strigă: Pentru Dumnezeu! Spune-mi! Spune-mi, ce să fac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu! Omoară-mă! Merit osânda! Maria se smulge, brutal, clocotind: Câtă nerușinare! Mironosiță! L-ai prins în mrejele tale, munteanco! I-ai făcut farmece! Om bătrân! Și-a pierdut mințile! Prea bine știe Măria ta, spune Voichița și se ridică, recâștigându-și demnitatea, am voit să plec... Nu o dată mi-am cerut slobozenia. Am luptat cu mine... E... e mai presus de puterile mele... Îți faci iluzii că "te iubește"! izbucnește Maria într-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înseamnă că Ștefan te... Mai bine-i erai ibovnică, spune ea dezamăgită. Dacă nu-i ești încă, o să-i fii, zâmbește Maria, mângâindu-se cu gândul. N-ai grijă... Ca pe-o otreapă... Otreapă... Voichița, sumețindu-se, cu mândrie: De altfel, Măria ta să fie în pace. Mâine, în zori, plec! Plec! Departe! Am cerut slobozenia! M-a alungat chiar! Te-a alungat?! Foarte bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]