2,450 matches
-
că i are în partidul liberal nu făceau altă operă decât să-l împingă către graniță și să-l spioneze, de aceea Voința națională, oficiosul guvernului, a putut scrie două zile înainte de judecarea procesului la tribunal: „Nu am fi deloc mirați să vedem pe d. Panu, în caz de osândă, că fuge dincolo de graniță, după cum fac escrocii“. Panu a lăsat ziarul sub direcția mea, deși șefii opoziției îl sfătuise ca, pe tot timpul cât va sta închis, să lase direcția unui
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
mizerabile. Se zăresc siluete...și se pierd... fiecare pe unde au fost repartizate... Hainele noastre au să zacă, timp de câteva luni, cel puțin teoretic, în camera de unde tocmai plec și eu acum. * * * Privesc în jurul meu: gânduri despre mine..., priviri mirate, disperare, speranțe, dezamăgiri, șovăieli, înjurături, râsete și oftaturi...despre viață și împotriva ei. Totul haotic! Doamna infirmieră Mariana (Mari pentru mine), mă ajută să târăsc după mine geanta grea obsesiva geantă albastră, voluminoasă, plină ochi cu de-ale gurii și
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
și blândă precum un înger. Da, numai că au uitat...testul de inteligență...! am replicat malițios și pe un ton la fel de ridicat. Totul se petrece sub privirile celor două infirmiere și a doi pacienți ce se privesc unul pe celălalt mirați, neînțelegând mai nimic din scurtul nostru dialog. De fapt, cred că au înțeles totul, de aceea se privesc așa. Răspunsul Verei nu se lasă așteptat a venit abrupt, precum o avalanșă stârnită de ecoul unei vorbe nestăpânită la timp. * * * ,,Atât
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
Papa care suferea în dormitorul său: „Părinte, fiți atent, aveți grijă pe unde pășiți ca să nu vă împiedicați!” În marele Vatican, Papa și-a păstrat o cameră modestă, cu un paviment căruia îi lipseau câteva cărămizi. Întreaga lume a rămas mirată, văzând fotografiile trupului neînsuflețit al lui Pius al IX-lea pe patul său de moarte. Un pătuț de fier pentru Papa! Oamenii ne vor crede și pe noi atunci când vom fi cu adevărat săraci, umili, dezinteresați, binevoitori, darnici din inimă
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
începutul și al frumuseții?! Pentru că atunci s-a-ntîmplat ceva cu inocența mea. S-a zbîrlit ceva în acea inocență, pudoarea mi s-a prefăcut în neîncredere. Și, de la întrebare pleacă alcătuirea fiecărui OM. Numesc (uneori) bărbat hipermateria fulgerată, iar femeie hipermateria mirată. Dar nu pronunț cuvîntul OM pentru a-l oferi astfel hazardului. Spun OM pentru a nu fi niciodată singur. Vezi, Luciane dragule, singurătatea e întotdeauna poetică, dar nu e bună întotdeauna. Zic "bună" și știu că prin "bună" înțeleg împlinire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
nu m-am bucurat de întîlnirea cu el, pe fondul măgăriilor cu Paler (Octavian n. red.) ("Contemporanul") etc. Dacă mi-ar da premiul Uniunii, cum îmi sugera, l-aș refuza acum. I-am sugerat și eu asta! S-a uitat mirat. Îmi păstrez opiniile. N-am să fiu niciodată contabil. Nu mă interesează ce "pierd" și cît "pierd". M-am întîlnit și cu Paler. Am hoinărit îndelung prin Cișmigiu. De neuitat tot ce-am vorbit! Îți mulțumește și el pentru carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
de aici Înainte. Burghezii se Înclinară adânc și se retraseră. Prea mirați de cuvintele ducelui, nu știau dacă trebuie să se bucure sau să se Înspăimânte. Nimeni nu vorbise Încă despre asemenea legi și drepturi pentru prostime! Nu mai puțin mirați erau nobilii, ministerialii, cavalerii și vasalii. De abia după câteva clipe de tăcere se auzi ici și acolo câte un șoptit ușor, care se transfor ma Încet Încet Într-un murmur general. În timp ce zgomotul surd creștea, credinciosul Hil debrand părăsi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cele mai trainice prietenii slăbesc În cursul vremii. Domnul Bodo știe ce are de făcut și nu numai că noi i-am Îngăduit, ci chiar l-am rugat să facă Întocmai. — Cum, venețienii nu mai sunt prietenii Casei imperiale? Întrebă mirat bătrânul cavaler. — Venețienii sunt latini și gândesc ce-au gândit și strămoșii lor: Divide et impera, spuse Conrad. De fapt, nici nu sunt latini adevărați, mai degrabă iliri sau Dumnezeu știe ce amestec. Oricum ar fi: odinioară, când papa era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lor urmaș, suspină Bodo. Nu la malul mării, ci aici, În piața orașului nostru, vor muri toți vrăjmașii noștri. Vom da legi blânde pentru prieteni și aspre, neînchipuit de aspre, pentru vrăjmași, ripostă Conrad. O bubuitură năprasnică Îi Întrerupse cuvintele. Mirați, cei patru bărbați din Încăpere priviră afară. Din bun senin, cerul se acoperise cu nori negri, sfâșiați doar de fulgere. Hildebrand Își făcu cutremurat semnul crucii, iar Bertold zâmbi cu amărăciune: — Vezi, frate, cerul Îți trimite semn. Tot ce-ți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se străduia să zâmbească, scuturându-și capul de pe care alunecase o bonețică de catifea albastră. — Am căzut chiar unde trebuia. Câțiva pași mai Încolo aș fi căzut direct În rai, spuse el, dându și aere de om curajos. Simeon privi mirat și-și trase piciorul de sub cal. Slavă Domnului, nu era rupt și putea să pășească. Doar brațele Îl dureau. și le scutură privindu-l cu luare-aminte pe tânărul călăreț. De sub boneta de catifea un păr bogat, auriu, se revărsase pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fugar, nu-i așa? Simeon pricepu cursa care i se Întinsese. și pricepu că trebuie să fie foarte atent la cuvintele lui. Clericul cel gras era un adversar mult mai de temut decât cavalerul, cu toată cruzimea lui. Așa că răspunse mirat: — Fugar și oropsit, părinte? Nu, nicidecum. Sunt un biet călător care ți mulțumește prea plecat că l-ai scăpat de moarte. Ai salvat un suflet nevinovat care habar n-are ce se Întâmplă. Nici prin cap nu-mi trece să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
este un om integru, nu zic ba, dar nu e singur pe malul stâng al Rinului. Sunt alții despre care nu se poate spune același lucru. Chiar unii dintre cei apropiați sunt amestecați În asemenea treburi murdare. Hildebrand Îl privi mirat: — Oameni de-ai noștri, vasali ai ducelui, vrei să spui, părinte? Nu pot să cred una ca asta! De ce nu-i azvârle domnul Bertold sus În fortăreață, dacă-i așa? — Pentru că, exact așa ca tine, scumpe Hildebrand, nu vrea să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
al celor doisprezece sfinți apostoli, să vorbești. Cum a ajuns acea agrafă În mâinile tale? Cine ți-a dat-o? Te-a Însărcinat cineva să-l aperi pe domnul Bodo? Simeon făcu ochii mari. Înfățișarea lui era atât de sincer mirată, Încât nimeni n-ar fi putut crede că Înțelesese ceva din tot ce se vorbise. Dar părintele Bernhard cunoștea prea bine sufletul omenesc, astfel că vorbi mai departe: — Ascultă, străine, cred că ești un om de bună-cre dință. Întâmplarea te-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Adelheid moștenise sângele neînfricat al tatălui ei și Încăpățânarea neamului Zähringer, așa că galopă neîntrerupt, silindu-și calul pe cărări pe care puțini le cunoșteau, și ajunse curând la chilia prietenului ei. Nu mică Îi fu spaima când bătrânul o Întâmpină mirat, fără să știe nimic de iubitul ei. În câteva cuvinte Îi povesti pustnicului toată istoria: primise de la Bodo o scrisoare scur tă, În care el o ruga să se ostenească În mare taină până la sihăstrie, pentru că voia să-i Împărtășească
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-l urmeze, fără nici o sfială sau mirare, și privi drept Înainte, ca și cum vederea impunătoarei mânăstiri i-ar fi fost cunoscută dintotdeauna. — N-am timp de vorbit, vreau Înainte de toate să văd rănitul. — Îndată, preacuvioase, răspunse starețul și toți priviră mirați. Niciodată nu se purtase părintele Urban ca un novice oarecare. Îndată, numai o scurtă convorbire, avem lucruri importante de spus. — Nu, mai Întâi vreau să-l văd pe rănit. După aceea știu ce e de făcut. Fu condus În chilia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Vai nouă dacă ne Încredem În prieteni necredincioși! și fiindcă veni vorba, nu mă Încred În ministerialul Eglord. Crede-mă, Eglord ne trădează! Ar trebui să-l Îndepărtezi de la tine. Nu te Încrede În el! — Eglord? Nu se poate! răspunse mirat ducele. E adevărat, copil de cor nu e, mi-au ajuns și mie la ureche unele și altele... E crud și desfrânat. Dar ce vrei, sunt șerbii lui, nimeni nu-l poate Împiedica să-și ia femeile care-i plac
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
riști. Pentru supușii tăi devotați, pentru noi toți, pentru moșia părinților tăi! Poate că În această clipă ești singurul Zähringer În viață, nu uita asta! Conrad asculta cu sprânceana ridicată, bătând nerăbdător cu vârful cizmei În podea. Slujitorii Îl priveau mirați: era prima oară că Îl vedeau astfel... — Plecăm, spuse el. Hildebrand, pregătește totul. Luăm cu noi toți oamenii, afară de paza castelului. Pune-l pe scutierul Arnold În frunte, el vede pe Întuneric de parc-ar fi o mâță. Oamenii să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fel...“ În mijlocul curții stăteau palizi și Înspăimântați captivii, Înconjurați de slujitorii ducelui. Erau acolo Amadeus din Genf, Siegebert din Solden, maestrul de vânătoare, starețul Otto și alții. Eglord lipsea. — Unde-i ministerialul din Opfingen? Întrebă Conrad. Oamenii lui Îl priviră mirați. Înaintea lor se afla un războinic necunoscut lor. Aerul de visătoare nepăsare și de tinerețe netulburată, lipsită de griji, pierise. În Încrâncenările acelei nopți sângeroase se născuse un bărbat aspru, cu privi rea Întunecată, cu buzele strânse Într-o expresie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe Bebi în brațe. Noi, ceilalți copii, ne-am înșirat în urma ei. Înaintea mamei pășea caporalul, iar încheietori de pluton erau cei doi militari. Escortau în șir indian o biată mamă cu șase copii. Treceam pe ulițele satului sub privirile mirate și dezaprobatoare ale femeilor și bărbaților care se întrebau: Oare unde-i duc? Și de ce? Zice că-i duc la ruși să-i facă săpun. Doamne, apără și păzește! Ba am auzit că-i duc undeva în Siberia, în lagăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
apucat de făcut mortar și de tencuit. Oamenii aceștia bravi au muncit două zile neîntrerupt, dar au bătut șipcile pe grinzi, au tencuit și pereții și tavanul. Mai rămânea o singură operație de făcut: văruitul. Nu aveți sobă? a întrebat mirat un meșter. Nu încă, domnule, n-am adus-o. S-a uitat prin cameră la horn și a zis: Musai să aducem soba, musai. Veniți! Domnul gestionar se obișnuise cu noi și deja ne cunoștea. Ce-i, măi, băieți, ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rebrenian Adam și Eva ("cartea iluziilor eterne") s-a ivit la Iași într-o zi de septembrie 1918; pe strada Lăpușneanu, "pe o răpăială de ploaie", o necunoscută cu ochi verzi apărută din sens invers, a privit spre un Rebreanu mirat ca după o revedere îndelungată. Reacție întocmai la acesta, încredințat că momentul întâlnirii celor două "jumătăți" sugerând un întreg reprezenta sublimul. O frază din Kant, citată ca epigraf al romanului, pledează pentru teza că viața omului e "deasupra începutului și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ce-i trebuia pentru casă. Unul dintre germani, Gaspar, din nordul Germaniei, pentru prima oară a văzut roșii, un altul pepeni. Se consumau zarzavaturi, ouă de rață sălbatică, carne de pasăre și de porc. Se cultiva porumb pe grinduri. Foarte mirați au văzut cum populația consumă laptele crud cu mămăligă caldă. Mai târziu, În 1928, la expoziția de la Leipzig, se făcea mare propagandă pentru consumul laptelui crud. Iată câteva lucruri pe care germanii le vedeau În lumea de acolo. Un bavarez
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
să ne sinucidem. Mai bine să mori decât să ajungi un trădător', avertizându-l să fie oricând pregătit pentru asta, iar la sfârșit l-a amenințat râzând: 'Vezi să nu te confund vreodată cu Bogdanovici'. Mai mult, s-a arătat mirat că torturile continuau în închisoare, întrucât la Pitești o persoană sus-pusă i-a transmis că acțiunea nu mai este bine văzută de regim, în urma unui caz de la Canal despre care se auzise în străinătate, dar că celor care au ajutat
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
vreme aceasta. - Cum, se poate medita și acasă?! - a venit imediat replica mea cât se poate de inocentă. - Sigur că da! - primii răspunsul dorit. Este foarte important pentru menținerea vibrațiilor la un nivel înalt! - Și cum să fac aceasta? - continuai, mirat tot mai mult, șirul nedumeririlor. (Eu credeam că doar în colectivitate se poate atinge starea fără gânduri prin meditație.) - Exact ca la sală! Repetați, în intimitatea camerei dumneavoastră, tot ceea ce facem împreună la sală. Parcă o frână ce mă ținuse
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Cum spune criticul: "adevărul există, numai minciuna se inventează". Nu iartă și nu a iertat niciodată staliniștii de orice culoare, origine și formă de manifestare. La un spectacol de muzică de avangardă, prezentat la Veneția, Antoine Galea îl va întreba, mirat că nu reacționează la piesa lui Luciano Berio, în timp ce toată sala aplauda: Nu ți-a plăcut? De ce nu aplauzi?" El va răspunde: "Mi-a plăcut, însă Luciano Berio e stalinist. "Asta în viața lui de toate zilele, nu și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]