2,584 matches
-
jertfa omului, are o existență independentă și spectatorul o contemplă ignorând și uneori brutalizând pe creator. V. VOICULESCU Ortodoxismul lui V. Voiculescu, de dată foarte veche, culminează în Poeme cu îngeri și caracteristica lui este că "îngerul" devine un instrument mitologic elementar. Pe drum, prin fața porții, trece un necunoscut, și acesta e înger, văcarul din sat e înger, tot personalul unui spital e angelic: Cine nu mă iartă Îngerul de la ușă C-am îndrăznit? S-a dat la o parte... Îngerul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de doctrină juridică (Petru P. Ionescu, Bucur Țincu, Ilie N. Lungulescu, Vasile V. Georgescu). MIRCEA ELIADE Experimentalismul duce, în roman, pe Mircea Eliade la cel mai servil gidism. După André Gide sensul artei fiind cunoașterea (înțelege instruirea de esențe pe cale mitologică), un artist e cu atât mai adânc cu cât trăiește mai intens și pune mai multe probleme sub forma "trăirilor". Eticul fiind aspectul fundamental al destinului uman, problema trebuie pusă ca experiență morală. Artistul nu ia atitudine, ci trăiește răul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și informații de pe planșele dintre pag. 64 și 65; {\footnote 106. Cronică Numismatica și Arheologică, ăn XIV, nr.113-114, ianuarie-iunie, 1939, pag. 110:} {\footnote 107. Franz Sales Meyer, Ornamentica, volumul I, Ed. Meridiane, 1988, pag. 151-152; Anca Balaci, Mic dicționar mitologic greco-roman, Ed. Științifică, 1966, pag. 165-166;} {\footnote 108. C. Romanescu, op. cît., pag. 109 ;} {\footnote 109. C. Romanescu, op. cît., pag. 59;} {\footnote 110. Medicina Modernă, vol VIII, nr. 5, anul 2001, coperta ÎI;} {\footnote 111. Vezi Nașterea unei medalii
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
p. universale, aflate în patrimoniul folcloric al tuturor popoarelor din cele mai vechi timpuri, p. împrumutate fie pe cale orală, fie prin scris, p. locale, sintetizând experiența și situații specifice din viața unui popor. Ultimele pot fi, după conținut, istorice, religioase, mitologice, reflectând evoluția istorică, socială și filosofică a poporului respectiv. Altă clasificare ține seama de forma artistică a acestor creații populare: metaforice (sau alegorice) și nemetaforice, în proză sau în versuri. Din punct de vedere gramatical, p. sunt propriu-zise - cele ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289049_a_290378]
-
I., aceasta este mai mult de ordin documentar. Versurile conservă un limbaj poetic vetust și cultivă discursivitatea abstractă, nu fără punctări de tip aforistic și expresii în genere vrednice de reținut, unele memorabile. Scriind îndeosebi drame istorice sau de inspirație mitologică și biblică, dar și câteva comedii și prelucrări de epos folcloric, I. este autorul a treizeci și șapte de piese de teatru destul de firave, inegale. Chiar cele mai izbutite rezistă doar prin unele situații, prin patosul oratoric asemănător celui din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
limbajul literar. Vorbind despre apropierile dintre cele două, Aurel Codoban subliniază că filosofia nu a fost la origine, așa cum se crede, o interpretare primă și directă a lumii, un discurs asupra lumii, ci un discurs cultural aplicat altui discurs: literatura mitologică 84. În acest sens, filosofia nu este un discurs al cunoașterii, ci, asemeni literaturii mitologice, ea este mai întâi un discurs al semnificării. Din această perspectivă, limbajul filosofic dobândește caracterul unui metadiscurs care are ca obiect semnele altui discurs, iar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
fost la origine, așa cum se crede, o interpretare primă și directă a lumii, un discurs asupra lumii, ci un discurs cultural aplicat altui discurs: literatura mitologică 84. În acest sens, filosofia nu este un discurs al cunoașterii, ci, asemeni literaturii mitologice, ea este mai întâi un discurs al semnificării. Din această perspectivă, limbajul filosofic dobândește caracterul unui metadiscurs care are ca obiect semnele altui discurs, iar trecerea de la experiența sacră, evocată de mit, la experiența profană, cotidiană, echivalează cu deplasarea accentului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
premisă reinterpretarea propriilor semnificații, a problemelor definitorii, aplecarea reflexivă asupra propriei naturi. Față de limbajul literar, caracterizat prin jocul neîngrădit al semnificațiilor, limbajul filosofic manifestă tendința de restrângere a acestuia, prin construirea unor sensuri specifice experienței profane, tot astfel cum literatura mitologică propune sensuri caracteristice experienței sacre: "Autonomizarea discursului filosofic față de celelalte discursuri ale culturii grecești sau, de fapt, distanțarea lui de discursul de gen literar și situarea de partea discursului cunoașterii sunt produsul unui anumit raport între jocul semnificației și limitarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și simbolice, în acord cu canoanele legendei și hagiografiei creștine; hieratismul anumitor posturi; fastul liturgic al atmosferei și perspectiva eschatologică"368. Trecerea de la un registru sintactic la altul se realizează cu ușurință, ilustrând interferența dintre componenta pozitiv informativă și cea mitologică a scrisului jurnalistic eminescian. Plierea pe calapodul retoric familiar al predicii implică modelarea sintaxei jurnalistice după specificul textului biblic: "Într-una din zilele anului 1777, la miezul nopții [data morții lui Grigore Ghica Voievod, n.a.], Buga, clopotul cel mare a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
În această perspectivă, limbajul politic eminescian se definește printr-un dublu proces de semantizare denotativă (Războiul de Independență, luptele politice interne, situația precară a țărănimii, Congresul de la Berlin, chestiunea evreiască etc.), respectiv de resemantizare conotativă, prin apelul la conotații naționale, mitologice, etnologice ș.a. Deplasarea interesului de pe aspectele informative pe dimensiunea analitică este evidentă în apelul jurnalistului la metafore și simboluri evaluative, la analogii și comparații, menite să accesibilizeze conținuturile abstracte, să le confere "substanță" și "vizibilitate" pentru percepția cititorului. Apelul la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Volkskultur und ihre Mythologie”, „International Journal of Rumanian Studies” (Amsterdam), 1976, 1-2; Adrian Fochi, „Rumänische Volkskultur und ihre Mythologie”, „Oesterreichische Osthefte” (Viena), 1976, 366-367; Ion Taloș, Octavian Buhociu, „Die rumänische Volkskultur und ihre Mythologie”, AMET, 1976, 8; Gheorghiță Geană, Orizonturi mitologice în folclorul românesc, LCF, 1979, 36; Lucia Berdan, Octavian Buhociu, „Folclorul de iarnă, ziorile și poezia păstorească”, ALIL, t.XXVII, 1979-1980; Virgil Cândea, Un studiu despre folclorul românesc, TBR, 1980, 173; Nicolae Bot, Folclor românesc în perspectivă mitologică, ST, 1980
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
Geană, Orizonturi mitologice în folclorul românesc, LCF, 1979, 36; Lucia Berdan, Octavian Buhociu, „Folclorul de iarnă, ziorile și poezia păstorească”, ALIL, t.XXVII, 1979-1980; Virgil Cândea, Un studiu despre folclorul românesc, TBR, 1980, 173; Nicolae Bot, Folclor românesc în perspectivă mitologică, ST, 1980, 12; Manolescu, Enciclopedia, 107. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
colective pe care o epocă le propune scriitorului pentru a putea ocupa o poziție etichetată în interiorul unei societăți. "Dezvrăjirea" autorului a luat forma reducerii sale la semn sau la text; or, acesta trebuie să-și accepte o triplă identitate: etologică, mitologică și fantasmatică. Scriitorul se relevă ca fantasmă a unui text obiectivat și cvasi-independent, astfel încât ambele concepte, cel de autor și cel de scriitură, au un caracter aporetic. După cum putem observa din La mort de l'auteur, Barthes (spre deosebire de Foucault) vede
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este înlocuită de funcționalitate, și acest lucru este observabil și în ceea ce privește extensiile spațiului casnic, în simbolurile luate de automobil, sau în "aberația funcțională" desemnată de gadget 348. În analizele detaliate asupra seriilor, colecțiilor, roboților, Jean Baudrillard a subliniat și valoarea mitologică pe care obiectele o pot avea în momentul în care acționează sub forma codurilor sociale, care fac posibilă identificarea și comunicarea dintre membrii aceleiași comunități. În ceea ce privește identificarea "motorului" care se află în spatele proliferării sistemelor de obiecte, Baudrillard o consideră încă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acum într-o proiecție alternând respingerea cu participarea întregitoare prin iubire a bărbatului la misterul ,,autocrat”, și „muzical”. Într-o înțelegere care a existat, cu mult înainte ca Baudelaire să se regăsească întreg și în ,,rană”, și în ,,cuțit”, în mitologicul apokatastasis (nume al indistinctului totalității, citat de M.) și care se va întâlni în acel ,,entrelancement de contraires et de toutes les contradictions” clamat, în numele vieții ca sens ultim, de primul manifest Dada al lui Tristan Tzara, poetul va fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
poetului implică recucerirea fericirii apuse și trăirea înfrângerii dureroase. Momentele principale ale dramei sale sufletești se desfășoară pe fundal cosmic despărțirea de Roma noaptea, călătoria pe mare furtuna, viața la Tomis iarna. Aceste proiecții ale eului său poetic depășesc animismul mitologic și prevestesc sonuri romantice. Ovidiu reflectă, pentru prima oară în poezia latină, nostalgia Romei, influențând astfel toți poeții care au slăvit gloria cetății eterne, devenită categorie spirituală, patrie ideală a civilizației. Peste veacuri, Goethe va declara că se simte un
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
II, X din Ponticele, ar fi scris printre altele epopei, Antehomerica și Posthomerica 191, în care, fără îndoială, se încerca alipirea unor familii (elogierea uneia sau a alteia dintre acestea căpăta, bineînțeles, culoare politică, cum se va vedea) la tradiția mitologică greacă, pentru a le conferi mai multă strălucire legendară și prestigiul unui blazon nobiliar mitic. Potrivit unui studiu recent scris de J. Schwartz 192, Macer al nostru, Pompeius Macer, era fiul lui Teofan din Mitilena, consilier al marelui Pompei (de unde
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
va fi noul zeu căruia Ovidiu îi cere ajutorul, deoarece "nu este artă mai sigură pentru a câștiga favoarea oamenilor decât aceea de a-i salva"220. Și pentru a-și demonstra afirmația, Ovidiu apelează la o listă de personaje mitologice, pe care toată lumea îi vorbește de rău pentru cruzimea acestora față de oaspeții lor, mai ales; și la alții pe care toți îi laudă și-i binecuvânteză pentru bunătatea și pentru ospitalitatea lor generoasă. Din prima categorie îi citează pe: Antiphates
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dignas Novimus, atque illi, quem canis, esse pares. (v. 11-12) Trimiterea la această operă nu ni se pare lipsită de importanță. E adevărat că s-ar putea justifica prin pasiunea pentru fabularis historia 230, dar considerăm că o asemenea erudiție mitologică trebuie fie răspuns nu numai "la exigențele unei pure curiozități erudite", ci unor exigențe mult mai profunde ale poporului roman și anume, în primul rând, la aceea de a lega tradiția epică troiană de recenta istorie romană, în mare parte
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Patrie: "să mi se dea licoarea de lotus care te face să-ți uiți Patria exclamă poetul -, eu o voi cumpăra cu o parte a vieții mele" (v. 19-20). În concluzie, vrem să scoatem în evidență că la Ovidiu, trimiterile mitologice nu sunt pur și simplu erudiție, cum au afirmat unii comentatori; acestea, în loc să facă și mai patetică suferința efectivă a poetului prin "răceala" lor, se folosesc în mod declarat de mit pentru a sugera realități mai profunde care, din cauza circumstanțelor
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
motiv să se rușineze. Trebuie să se mâhnească, dar nu să se rușineze. Și pentru Fabia trebuia să conteze ceea ce conta și pentru Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa în sine reprezenta adevărata parte rău famată din viața poetului. Exemplificările mitologice vin să confirme și mai bine această interpretare a noastră. "Când temerarul Capaneu a murit de o lovitură neprevăzută, Evadne s-a rușinat de soțul său? Și când regele lumii (Jupiter) a stins focul cu fulgerele sale, Phaeton nu trebuia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de fulgerele nemiloase (saevis ignibus) ale lui Jupiter, roșeața purpurie să nu-ți invadeze dulcele chip, ci, mai degrabă, aleargă să mă protejezi, fii pentru mine exemplul soției bune și împlinește-ți cu virtute trista ta datorie" (v. 63-73). Exemplele mitologice și legendare la care se referă poetul sunt în măsură să ne sugereze și natura cauzei exilului ovidian. Acestea nu au absolut nicio legătură cu desfrânarea Iuliei minor. Capaneu, Phaeton, Semele, trecuți în revistă, își datorează tragicul, dar insinuează poetul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Fasti, II, 193-194 (și nota 325) apar Faun-Lupercus; cunoscutul episod al bătăliei Fabiilor pe Crémera (asupra căreia vom reveni) începe cu trimiterea la altarele lui Faun (și aici, se prea poate, fantastica imaginație etimologică a lui Ovidiu, pe lângă o legătură mitologică Lupercus-Fabianus, încerca să stabilească una pseudo-fonetică: Faun-Fabianus-Fabius). Prin urmare, referirea la Lupercus, la Luperci, la Faun-Pan, care ar părea pur și simplu de natură mitologică, fără legătură cu viața trăită de Ovidiu, de prietenii și de cunoscuții săi, se dovedește
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Faun (și aici, se prea poate, fantastica imaginație etimologică a lui Ovidiu, pe lângă o legătură mitologică Lupercus-Fabianus, încerca să stabilească una pseudo-fonetică: Faun-Fabianus-Fabius). Prin urmare, referirea la Lupercus, la Luperci, la Faun-Pan, care ar părea pur și simplu de natură mitologică, fără legătură cu viața trăită de Ovidiu, de prietenii și de cunoscuții săi, se dovedește a fi, însă, o trimitere de mare actualitate, deoarece Faun, Lupercus și Pan, erau personaje "istorice" din care se trăgeau sau cărora li se substituiau
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fi, însă, o trimitere de mare actualitate, deoarece Faun, Lupercus și Pan, erau personaje "istorice" din care se trăgeau sau cărora li se substituiau cei din familia Fabia, dintre care doi erau contemporani, prieteni și rude cu Ovidiu. Printre măștile mitologice se ascund cu siguranță personaje istorice contemporane cu Augustus și Ovidiu, fără îndoială, dificil de identificat, dar desigur reale, cel puțin unele dintre acestea. (Să se aibă în vedere ceea ce s-a întâmplat în Arcadia și în Academia sa fondată
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]