3,149 matches
-
pentru că "a traversat apa" din Irlanda în Marea Britanie. William a făcut parte din prima generație care a ajuns la maturitate sub Actul Căsătoriilor Regale din 1772, care interzicea descendenților regelui George al II-lea să se căsătorească decât cu acordul monarhului, sau, în cazul în care avea peste 25 de ani, cu un preaviz de douăsprezece luni din partea Consiliului. Mai mulți fii ai regelui George al III-lea, inclusiv William, au ales să locuiască împreună cu femeile pe care le iubeau decât
William al IV-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312922_a_314251]
-
trecut celui de-al cincilea fiu al regelui George al III-lea, Ernest Augustus, Duce de Cumberland. Principalii beneficiari ai testamentului său au fost cei opt copii în viață ai Mrs. Jordan. Deși William nu este strămoșul direct al următorilor monarhi ai Regatului Unit, el are mulți descendenți notabili prin familia nelegitimă cu Mrs. Jordan, inclusiv primul ministru David Cameron, prezentatorul TV Adam Hart-Davis, autorul și omul de stat Duff Cooper, și Ducele de Fife care s-a căsătorit cu nepoata
William al IV-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312922_a_314251]
-
restituia nobilimii propriile moșii numai dacă nobilul dovedea cu acte dreptul său de proprietate și plătea 10 % din valoarea proprietății către tezaurul imperial "(răscumpărarea de arme)". Pe plan internațional, datorită apropierii morții Împăratului Carol al II-lea al Spaniei, ultimul monarh spaniol din dinastia de Habsburg, se întrevedea un conflict franco-austriac. Francezii, pe baza principiului „inamicul inamicului meu este prietenul meu”, vrând să creeze dificultăți locale Habsburgilor austrieci, l-au contactat pe Rákóczi. Inițial, Rákóczi a ezitat, dar în toamna anului
Răscoala lui Rákóczi () [Corola-website/Science/312953_a_314282]
-
sirian („Este fratele meu”) și punerea lui în libertate, după ce acesta consimțise să restituie Israelului cetățile capturate de sirieni de la tatăl său, Omri, și să acorde vecinilor din Samaria facilități comerciale la Damasc. După acest război, în contrast cu clemența arătată pentru monarhul din Damasc, "Cartea regilor" povestește, ca exemplu pentru lăcomia lui Ahab și viclenia și cruzimea reginei Izabela, întâmplarea cu via lui Nabot din Izreel (în ebraică "Navot Haizr'eli"). Al treilea conflict cu sirienii a fost campania lui Ahab, aliat
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
al doilea război anglo-birmanez. A ocupat de asemenea o serie de principate precum Satara, Sambalpur, Jhansi și Nagpur folosindu-se de așa-numită „doctrină a lipsei” (prin care se justifica ocuparea principatelor aflate în sfera de influență britanică, conduse de monarhi locali care nu aveau moștenitori direcți pe linie masculină). Anexarea principatului Oudh în 1856 a fost ultima cucerire teritorială a Companiei. Pe 10 mai 1857 soldații Armatei Indiei Britanice (cunoscuți ca „sepoy (cipai)” din cuvântul urdu "sipaahi" = „soldat”), recrutați din cadrul
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
alăturat insurgenților, dar au existat și regimente indiene care au luptat de partea britanicilor. Politica de anexări începută de guvernatorul general Dalhousie bazată pe „doctrina lipsei” (care prevedea ca toate pricipatele aflate sub dominația Companiei Indiei Răsăritene Britanice ai căror monarhi nu aveau urmași direcți pe linie masculină să fie unite cu teritoriile Companiei) le interzicea pricipilor locali să-și aleagă proprii urmași la tron. Adoptarea de către pricipii indieni a unor moștenitori era o practică veche indiană, acceptată atât de tradiția
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
deplin fortificate. În sfârșit, în 1254, Franța își revedea din nou regele, care se întorcea dezamăgit, fără să fi văzut Ierusalimul, deși fusese invitat de mai multe ori de emirii din oraș, dar socotise că nu este de demnitatea unui monarh care a venit în chip de cuceritor, a depus atâtea eforturi ca să redea Ierusalimul creștinilor, să intre în oraș prin bunăvoința stăpânilor lui. După plecarea lui Ludovic al IX-lea, statele latine au fost cuprinse de descurajare și slăbiciune. Stăpânirea
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
astfel de legislație împotriva Talmudului, nu ceva neobișnuit în istoria creștinismului, era datorată preocupărilor curților medievale că producerea și circulația lor ar putea slăbi credința indivizilor creștini, și amenința bazele creștine ale societății, protejarea lor fiind o datorie a tuturor monarhilor creștini. Pe lângă legislația împotriva evreilor și camătăi, Ludovic a extins atribuțiile Inchiziției în Franța. Aria cea mai afectată de această expansiune a fost sudul Franței, unde erezia catară fusese cea mai puternică. Ritmul acestor confiscări a atins cele mai ridicate
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
în al doilea război mondial), ca și o mică suprafață de 46 ha în China la Tianjin. Din punct de vedere legal; Regatul Italiei era o monarhie constituțională, deși între 1925 - 1943 a fost o dictatură fascistă. Forța executivă aparținea monarhului, care și-o exercita prin intermediul premierilor numiți. Puterea legislativă aparținea Parlamentului prin cele două camere ale sale: Senatul și Camera deputaților. Regatul Italiei a fost condus de monarhi din Casa de Savoia: Crearea Regatului Italiei a fost opera eforturilor concertate
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
deși între 1925 - 1943 a fost o dictatură fascistă. Forța executivă aparținea monarhului, care și-o exercita prin intermediul premierilor numiți. Puterea legislativă aparținea Parlamentului prin cele două camere ale sale: Senatul și Camera deputaților. Regatul Italiei a fost condus de monarhi din Casa de Savoia: Crearea Regatului Italiei a fost opera eforturilor concertate ale naționaliștilor și monarhiștilor loiali Casei de Savoi pentru crearea unui stat care să cuprindă întreaga peninsulă Italică. Ultimul stat care a ocupat în întregime acest teritoriu a
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
După Revoluțiile de la 1848, naționalistul Giuseppe Garibaldi a fost liderul indiscutabil al mișcării de unificare a țării. Garibaldi era o personalitate foarte populară în sudul Italiei, având adepți extrem de loiali. Garibaldi a condus lupat republicană pentru unificarea sudului Italiei, dar monarhul al Piemontului din Casa de Savoia, avea de asemenea ambiția de a unifica Italia. Deși Piemontul nu avea nicio legătură fizică cu Roma, (considerată capitala naturală a Italiei), armatele regatului au reușit să înfrângă Austro-Ungaria în timpul celui de-al doilea
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
naționaliștilor ustași. În schimbul cedării Dalmației și a unor insule din Marea Adriatică, Croația primea controlul teritoriului Bosniei și dreptul de a coloniza acest teritoriu în detrimentul etnicilor sârbi. În mod oficial, Croația era un regat aflat sub protectorat italian, condus nominal de monarhul Tomislav al II-lea, din Casa de Savoia. Tomislav al II-lea nu a venit niciodată însă în Croația, statul fiind condus practic de Ante Pavelić, liderul mișcării ustașilor. Italia deținea controlul asupra întregii coaste croate și, combinat cu controlul
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
lui Joannes Marci, pare a fi în afara oricărei bănuieli de fraudă, atâta vreme cât însemnările de la curtea regelui Rudolf al II-lea amintesc de achiziționarea unui document, cu presupuse însemnări de alchimie, de la un misterios vânzător ambulant, ce reușise să câștige încrederea monarhului. Însuși Rudolf al II-lea, anunțase în mai multe rânduri, descoperirea unei metode de a umple vistieria cu aur și angajase un numeros grup de învățați, al căror unic scop era decriptarea scrierii necunoscute. Activitățile lor aveau să rămână însă
Manuscrisul lui Voynich () [Corola-website/Science/309602_a_310931]
-
Restaurația () este numele dat perioadei din Istoria Franței între 1814 și 1830. Restaurația reprezintă revenirea regimului monarhic, suveranitatea fiind exercitată de către monarh în limitele Cartei din 1814. Regimul a luat naștere în urma abdicării lui Napoleon Bonaparte la data de 6 aprilie 1814 și durează pînă în anul 1830. Aliații coaliției antinapoleoniene consideră că este inoportună revenirea la un regim monarhist absolutist și
Restaurația franceză () [Corola-website/Science/309682_a_311011]
-
anul 1566.În scrisoarea adresată regelui polonez Sigismund Vaza,în anul 1612,Ahmed I menționeaz: „"Sultan Ahmed-Han,Binecuvîntat,fiul Marelui Dumnezeu,Împăratul tuturor turcilor, grecilor,vavilonianilor,macedonienilor,sarmaților,Stăpînul Marelui și Micului Egipt,Alexandriei,Indiei și tuturor popoarelor,Prinț și Monarh,Domn și fiul a lui Mahomed,Apărătorul Sfintei Grote A Celui de Sus,Regele tuturor regilor și Prințul tuturor prințurilor,Prințul și Moștenitorul tuturor moștenitorilo"r”. O mare influență asupra sultanului a avut soția sa Kösem Sultan.În 1604 în
Ahmed I () [Corola-website/Science/309691_a_311020]
-
reformei agricole, Societatea Nordică se limita la dorința de stabilire a unei monarhii constituționale și introducerea limitată a dreptului de vot. Când țarul Alexandru I a murit pe 1 decembrie 1825, soldații gărzii imperiale au jurat credință moștenitorului prezumtiv, fratele monarhului mort, Constantin. Când Constantin a renunțat în mod public la dreptul la succesiune, iar Marele duce Nicolae, fratele său mai mic, și-a asumat titlul de împărat, Societatea Nordică a reacționat. În vreme ce în capitala imperială nu era încă restabilită ordinea
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
la dreptul la succesiune, iar Marele duce Nicolae, fratele său mai mic, și-a asumat titlul de împărat, Societatea Nordică a reacționat. În vreme ce în capitala imperială nu era încă restabilită ordinea și frâiele puterii nu fuseseră preluate ferm de noul monarh, Societatea Nordică, ai cărei membri juraseră credință lui Constantin, a început o activitate febrilă pentru convingerea diferiților comandanți de regimente să refuze depunerea jurământului de credință către Nicolae. Aceste eforturi aveau să culmineze cu evenimentele din 14 decembrie. Liderii societății
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie. Tatăl ei, Iacob al V-lea () era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și
Maria Stuart () [Corola-website/Science/310063_a_311392]
-
statut de putere regională. În aceste condiții, Hmelnițki a început să caute un nou aliat. Deși cazacii își câștigaseră "de facto" independența față de Polonia, noul stat avea nevoie de recunoaștere internațională, și aceasta nu putea fi asigurată decât de un monarh străin. Bogdan Hmelnițki a căutat protectoratul Imperiului Otoman în 1651, când au fost schimbate delegații oficiale de ambasadori. Turcii le-au oferit cazacilor statutul de vasalitate în aceleași condiții cu cele ale Hanatului Crimeii, Moldovei și Țării Românești. Ideea subordonării
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
Bogdan Hmelnițki a căutat protectoratul Imperiului Otoman în 1651, când au fost schimbate delegații oficiale de ambasadori. Turcii le-au oferit cazacilor statutul de vasalitate în aceleași condiții cu cele ale Hanatului Crimeii, Moldovei și Țării Românești. Ideea subordonării unui monarh musulman nu a fost bine primită de populației. O altă posibilitate a fost subordonarea față de Țaratul Rusiei ortodox. Rușii priviseră cu multă precauție la evenimentele din Ucraina și nu se implicaseră în lupte. În ciuda unui număr destul de mare de solii
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
intenții ale părților semnatare. Cert este că pentru Țaratul Moscovei și țarul Alexei Mihailovici, tratatul legitima pretențiile asupra teritoriilor Rusiei Kievene și întărea influența în regiune. Pentru Hmelnițki și cazaci, acest tratat oferea mai înainte de orice o protecție a unui monarh puternic, care era în plus conducătorul unei forțe regionale ortodoxe. Istoricii nu s-au pus de acord asupra tipului de uniune pe care l-a gândit Hmelnițki: o uniune militară, o uniune putere suzerană - vasal, sau o incorporare completă a
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest. Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm. Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului. Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-
Wilhelm de Wied () [Corola-website/Science/310163_a_311492]
-
vedere al clerului, Edith era considerată amanta lui Harold. Copiii lor nu au fost nici o clipă însă tratați ca nelegitimi. Dintre ei, o fiică Gytha a devenit soția cneazului rus Vladimir Monomah. Prin descendenții acestei uniuni anglo-ruse, Harold este strămoșul monarhilor de mai târziu ai Rusiei. În preajma lunii Ianuarie a anului 1064, Harold s-a însurat cu Aldith (sau Aldgyth), fiica Ælfgar, Earl de Mercia, și văduvă a prințului galez Gruffydd ap Llywelyn. Aldith a avut doi fii — posibil gemeni — numiți
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
primul rând de chestiuni administrative, nu militare. Cu toate acestea, a avut loc un scurt război între Castilia și Portugalia în timpul domniei sale, pentru posesiunea orașelor Serpa și Moura. După aceea Denis a evitat războiul : a ieșit în evidență ca un monarh iubitor de pace, într-o perioadă foarte agitată a istoriei europene. Din moment ce Portugalia era deja recunoscută ca țară independentă de către vecinii săi, Denis a semnat un pact cu Ferdinand al IV-lea al Castiliei privind frontierele (1297), pact ce a
Denis al Portugaliei () [Corola-website/Science/310212_a_311541]
-
George al V-lea () (George Frederick Ernest Albert; n. 3 iunie 1865 - d. 20 ianuarie 1936) a fost primul monarh britanic al Casei de Windsor, care a fost creată din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost primul împărat al Indiei și primul rege al Statelor Libere Irlandeze. A domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa în 1936. George s-a
George al V-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310244_a_311573]