2,938 matches
-
terrier Yorkshire, purtând o pălărie miniaturală, lipăi în cameră, lătrând ascuțit și abundent. —Ooooo, vino la mami. Frieda luă câinele și îl strânse la pieptul ei enorm, târându-l peste bucăți de materiale și peste o brioșă. —El este Schiaperelli. Muza mea. Fără el, geniul meu ar dispărea pur și simplu. Lisa începu să spere că un accident teribil se va abate asupra câinelui. Sentimentul s-a intensificat când Schiaperelli a făcut cunoștință cu ea, înfingându-și colții în mâna ei. Frieda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o minune, la fel ca În prima zi, În numele lacrimilor ce-au picurat tăcute prin somn, În numele visului spulberat, nu se poate ca tocmai eu să distrug o astfel de pasiune. Petre, te iubesc ca În prima zi! Tu ești muza mea, tu ești visul meu, ție să-ți mulțumească Cornel pentru tot ce voi face pentru el! Petre drag, Îți doresc ca, atunci când vei iubi cu pasiune, să găsești o fată care să te Înțeleagă, așa cum sunt eu pentru Cornel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu-i așa? Ei bine, e a mea, doar a mea! Și vai de voi, ceilalți! Nu făcea decât să ridice-n slăvi perfecțiunile frumuseții nevestei lui, ba chiar pretindea că ea îi era inspiratoarea celor mai frumoase producții pirotehnice, muza propriilor sale focuri de artificii. Și iată că odată, pe când pregătea unul, iar soția sa frumoasă îi stătea alături ca să-l inspire, praful de pușcă ia foc, se produce o explozie și cei prezenți sunt nevoiți să-i scoată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Augustin și Învierea sa În brațele Dulcineei. Vreme de un an sau doi, au existat critici și cititori care au văzut În Efraim Nisan o promisiune ce urma să se Împlinească. Însă după un timp și aceasta a pălit, fiindcă muza lui Fima a amuțit. A Încetat să mai scrie poezie. În fiecare dimineață o mașină militară o ducea pe Yael la serviciu, la baza militară despre care Fima nu știa nici unde se afla, nici cu ce fel de proiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În cutia poștală, când ai cumpărat ceainicul ăsta. Ce-o să se Întâmple cu tine, domnule? Când ai de gând să devii om? 14 Descoperind identitatea unui mare general finlandez Într-una din serile de vineri Fima a fost vizitat de muză și a distrat tot grupul povestind aventurile sale de rezervist În Războiul de Șase Zile, când a fost părăsit Împreună cu un pictor și doi profesori universitari pe un deal pustiu lângă cartierul Arnona, cu un binoclu, un telefon de campanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sale iubite. Ce vedeau de fapt la el? Un copil neajutorat care le trezea simțul matern, căruia să-i schimbe scutecele și pe care să-l alăpteze la sân? Un frate care să le șteargă lacrimile? Un poet a cărui muză să devină? Și ce putea să le atragă pe femei la un soldățoi crud ca Gad? Sau la un dandy palavragiu ca tatăl său? Fima zâmbi cu mirare. Poate până la urmă Annette greșea și exista totuși ceva enigmatic? Misterul preferințelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
spunea că urmărirea reușitei literare era incompatibilă cu obligațiile căsniciei. Avea nevoie să fie liber, liber să fie egoist - adică dedicat fără pic de reținere artei sale. Liber să călătorească, liber să trăiască experiențe noi și liber ca, la chemarea muzei, să se Închidă În casă ore și zile la rând pentru a scrie, fără a-și face griji pentru nevoile sentimentale și economice ale unei soții și ale unor copii. Era adevărat că Du Maurier părea să posede capacitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
făceau impresie. Romanul, pentru care cele trei nesfârșite volume ale lui Mary Ward erau atât de descurajant reprezentative, era cel care conta pe piața literară. În anul acela Începu să lucreze la cel mai recent dintre eforturile sale În domeniu, Muza tragică, un roman despre politică și teatru, asemănător ca formă și anvergură socială cu Prințesa. Inițial, nu intenționase să Îl facă la fel de lung ca predecesorul său, dar el crescu sub mâna lui, ca un vas prelung de lut pe roata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lut pe roata olarului. Munci din greu la cartea aceasta, conștient că de ea depindeau atâtea, dar fără ca efortul să Îi facă plăcere și În timp ce o voce subțire, interioară, la glasul căreia se străduia să rămână surd, Îi șoptea că Muza tragică nu va avea mai mult succes decât Prințesa. Chiar dacă, sondând la Întâmplare manuscrisul voluminos, nu găsea nici un cusur vreunui anume pasaj sau vreunei scene, simțea că Îi lipsește forța intangibilă care Îl face pe cititor să lase cartea deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care Îl recunoștea cu tristețe, fie și numai În tăcere, față de sine Însuși, În nopțile nedormite. Era oare cu putință, așa cum afirmase Fenimore În articolul ei, să Îi lipsească „darul natural al povestitului“? Loialul Atlantic Începu publicarea În foileton a Muzei tragice În ianuarie 1889, iar Henry, care scria ultimele capitole, așteptă În zadar câteva cuvinte de Încurajare din partea editorilor privind reacția cititorilor. Între timp, editorii săi englezi, Macmillan, Îi ofereau un avans mult redus la drepturile de autor pentru cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Londra arăta cel mai bine. Lămpile cu gaz tocmai se aprindeau, aruncând umbrele platanilor desfrunziți pe pavaj și, din loc În loc, prin grădini, câte un cireș prematur Înflorit Împrăștia o pată rozalie pe pereții de cărămidă. — Șaptezeci de lire pentru Muza tragică e o insultă, zise Du Maurier. — Știu, dar ce pot să fac? Macmillan au pierdut bani cu Bostonienii și cu Prințesa. Nu pot să-i condamn. Adevărul e că romanele mele nu se vând. Dar editorul trebuie să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
că ar merge, spuse Henry James. Și, oricum, detest ideea de a vinde cărți ca pe niște mărci de săpun. — Desigur, nu-ți propuneam ceva atât de vulgar... zise Du Maurier. — Dar, dacă domnul Gladstone ar scrie o cronică despre Muza tragică, asta s-ar putea să aibă efect, spuse Henry cu un zâmbet mâhnit. În cazul prietenei mele Mary Ward a avut. Dar nu cred că o va face. — Robert Elsmere? se strâmbă Du Maurier. Am primit primul volum de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
generoase pentru el și soția lui, Virginia Bateman Compton, principala actriță a trupei. Cu cât se gândea mai mult la propunere - și se gândea destul de mult la ea, uneori În timp ce ar fi trebuit să se concentreze asupra ultimelor capitole ale Muzei tragice -, cu atât Îl atrăgea mai mult. Până În mai 1889, acceptase, În principiu, să scrie piesa. Mai mult decât atât, se hotărâse, În sinea sa, să scrie câteva piese, poate cinci, poate zece, oricâte erau necesare pentru a câștiga scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
scoată. Era o activitate neplăcută și frustrantă, dar perseveră, amintindu-și mereu că așa avea să se elibereze de lanțul grijilor financiare. Un stimulent În plus Îl constituia faptul evident că proza nu avea să Îi aducă această binecuvântată stare. Muza tragică fusese publicată În volum În primăvară. Deși dejucase cacealmaua lui Macmillan și obținuse un avans de 250 de lire amenințând că se duce În altă parte, vânzările erau dezamăgitoare și, În noiembrie, devenise limpede că editorul avea să Înregistreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Compton, era greu să joci o scenă de dragoste cu o picătură de apă care ți se forma permanent În vârful nasului. Respectul lui Henry față de această doamnă crescuse constant, și nu doar pentru că făcuse comentarii inteligente și laudative la adresa Muzei tragice, din care soțul său primise un exemplar din partea autorului (deși soțul nu lăsa să se vadă că ar fi deschis cartea). Henry Îi era recunoscător pentru răbdarea și umorul pe care le manifestase În perioada „tăieturilor“, iar personajul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cinci ani căutând inutil un Sfânt Potir iluzoriu, cinci ani În care neglijase arta pentru care avea un dar recunoscut. Și, dacă revenea acum, pe cine mai interesa? Nu mai publicase nici un roman de la Muzica tragică Încoace, iar vânzările, la Muză și la cărțile care o precedaseră, fuseseră jalnice În ultimii câțiva ani - nu mai mult de douăzeci de exemplare din fiecare titlu. Redactorii revistelor practic Încetaseră să Îi mai solicite contribuții. Era În pragul dispariției ca figură În lumea literară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de emoții care părea să Învăluie orice proiect teatral, provocând o alternanță nesfârșită de speranță și deznădejde care ucidea sufletul. Ce repede abandonase hotărârile luate după-amiază! Se jură Încă o dată să lase În urmă eșecul, să Își reînnoiască legăturile cu muza literaturii, să Încerce să fie mai bun, să Își poarte În pace sufletul. Dar nu era ușor, nu era ușor. Următoarele două zile și le ocupă În principal răspunzând scrisorilor care continuau să curgă de mai multe ori pe zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
multe direcții, de a pătrunde În conștiința prea multor personaje, de a aborda prea multe teme pentru a mai obține un efect unitar și concentrat. Ceea ce, trebui să recunoască, se Întâmplase cu compoziția ultimelor sale două romane, Prințesa Casamassima și Muza tragică. Și poate de aceea fusese tentat să Își Încerce norocul În domeniul teatral, cu limitele sale inerente, impuse de formă. Această reflecție Însă dădu naștere alteia. Ce se Întâmpla dacă aplicai În proza narativă metoda utilizată de el În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de culoare verde-otravă sau violet, a transformat Königsallee într-un podium de modă de modă, a mai rămas o vreme în Düsseldorf, fidelă pantomimei. Peste ani, într-un roman între timp frecvent invocat, ea s-a transformat, ca personaj, în muza Ulla, dar în afara literaturii se numea Jutta și, din cauza înfățișării ei, era numită, de mine și de alții, Îngeraș; acest nume tandru i-l dau și astăzi, când, ca doi bătrâni ce suntem, ne trimitem salutări din depărtare. Călătoria mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Lud Schrieber rezistam la Leydicke pahar după pahar la tejgheaua cea lungă, până când tu, fiindcă băusem până n-am mai putut, a trebuit să mă duci de-acolo. Ai venit în vizită în atelierul studenților, unde Hartung te-a numit „muza Helvetia“, eu te-am urmărit dansând desculță în instituția atât de severă a lui Mary Wigman. Tu nu știai să gătești, eu ți-am demonstrat cât de ieftin și de bine se potrivește carnea dintre costițele de berbec cu lintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
meu epic să nu se poticnească. Când o văd pe una, pe cealaltă, pe a treia, îmi vine imediat ceva în minte; și deja încep să trăncănească între ele ca niște surori: când vioi, când între pauze. Toate trei sunt muzele mele mecanice. Altele n-am. În volumul de poezii Obiecte găsite pentru necititori, care a apărut la sfârșitul secolului trecut și care enumeră în acvapoeme mai mult decât catrafusele mele, le-am dedicat un catren. Niciodată cea portugheză nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În anul 1893. După interesante studii primare, se mută cu Întreaga familie În orașul argentinian Chicago. În 1907, fără să bănuiască măcar ce vârstă avea, presa din Rosario dă binețe În coloanele sale primelor creații ale acestui modest prieten al muzelor. De atunci datează lucrările Vanitas, Cuceririle Progresului, Patria Albastră și Albă, Dedicată ei, Paznici. În 1915, Își citește În fața publicului select de la Centrul Balear Odă «Elegiei la moartea tatălui său» de Jorge Manrique, iar această faptă vitejească Îi aduce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ea punctul culminant a ceea ce s-a numit prima perioadă loomiană. O boală duodenală trecătoare a sugerat, sau impus, subiectul lucrării antemenționate; laptele, remediul instinctiv al ulcerosului, a fost, după Înțeleptele cercetări ale lui Farrel du Bosc, casta și alba muză a acestor Georgice moderne. Instalarea unui telescop pe azotea odăiței de serviciu și studiul febril și dezordonat al celor mai răspândite opere ale lui Flammarion, pregătesc a doua perioadă. Lună (1924) marchează cel mai poetic succes al autorului, sesamul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu liniștita și misterioasa speranță pe care o dă credința, că Maestrul nu va renunța să ofere lista completă. Teatrul universal Nu e mai puțin discutabil, În toamna aceasta bineînțeles ploioasă a anului 1965, faptul că Melpomene și Thalia sunt muzele cele mai tinere. Atât masca ce râde, cât și sora ei care plânge au trebuit să surmonteze, așa cum preconizează Myriam Allen Du Bosc, obstacole aproape de nedepășit. În primul rând, influența Înrobitoare a unor indiscutabile nume de geniu: Eschil, Aristofan, Plaut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
parale grosolanele imitații care au fost deschise publicului (!) Într-un Luna Park din Orașul Etern și În cele mai acreditate târguri france din Orașul-Lumină. E demn de interes, deși eclectic, sincretismul lui Otto Julius Manntoifel, al cărui sanctuar cu Multe Muze din Postdam Îmbină casa-Încăpere, scena giratorie, biblioteca circulantă, grădina de iarnă, impecabilul grup sculptural, capela evanghelică, chioșcul sau templul budist, patinoarul, fresca murală, orga polifonică, casa de schimb, vespasiana, baia turcească și budinca. Oneroasa menținere a acestui edificiu multiplu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]