2,311 matches
-
Luke, dacă nu ai timp... — Sigur că am timp, zice Luke, săgetându-mă cu o privire iritată. Nu va fi nici o problemă. Bravo. Acum mi i-am pus pe amândoi în cap. Mami a urmărit acest schimb de replici ușor nedumerită, așa că, în momentul când vine ceaiul, răsuflă ușurată. — Exact ce ne-a prescris doctorul! exclamă, în clipa în care un chelner așază un ceainic și un platou de argint cu prăjituri pe masa noastră. Elinor, vrei ceai, da? — Ia o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost o scorpie cu mine din prima secundă în care ne-am întâlnit. Nu mare lucru. — Ei, chestii vechi, spun în cele din urmă. Știi cu cine e logodită? Cu Peter Blake. Moștenitorul unei averi uriașe. — Nu înțeleg. Mă încrunt, nedumerită. Parcă se măritase anul trecut cu un englez. Ed... și nu mai știu cum... — Așa e! Doar că nu e chiar așa. Uf, Dumnezeule, nu știi povestea? Doi clienți se plimbă prin raionul de shopping personalizat, iar Erin își coboară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în felul ăsta! — Mama s-a gândit că ar fi o idee bună să-ți facem o surpriză. Și eu am fost de aceeași părere. — Să mă pui în fața faptului împlinit, vrei să spui! răspund enervată, și Luke mă privește nedumerit. Nu ți-a plăcut la Plaza? Am crezut că o să-ți placă la nebunie! — Normal că mi-a plăcut! Dar nu despre asta e vorba. Știu cât de mult ți-ai dorit întotdeauna o nuntă ca-n basme. Și, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
E incredibil. — Ox... shot? Laura Redburn Seymour se uită confuză la soțul ei. — Noi nu credem în vânătoare, spune Clark Kent, destul de rece. Bună seara. Și, încă o dată, felicitări, spune către mine. În timp ce respectivii se îndepărtează, Suze se mă fixează nedumerită. — Bex. Tu ai înțeles ceva? — Eu... ăă... Îmi frec nasul, încercând să mă gândesc la ceva. Nu știu de ce, dar am sentimentul foarte puternic că nu vreau deloc să-i spun lui Suze despre nunta de la Plaza. OK, mint, știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care va cânta a confirmat și îți vor trimite o listă cu melodiile, ca să le aprobi. Așa, ce mai e?... Își consultă agenda. — Extraordinar! Îi arunc o privire rapidă de control lui Suze, care o fixează pe Robyn încruntată și nedumerită. Știi ceva, mai bine sună-mă zilele astea la un moment dat, și vorbim atunci... Nu durează mult! Așa, cealaltă chestie... am programat degustarea de la Plaza pe data de 23, în sala de mese a chef-ului. I-am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spate. Și eu sunt supărat pe ea. — Ba nu ești. — Firește că sunt. — Ba nu ești deloc! Niciodată nu te superi pe ea! Asta e problema. Mă desprind din brațele lui, încercând să-mi păstrez calmul. — Becky? Luke mă fixează nedumerit. Acum ce s-a mai întâmplat? — Nu e vorba numai de azi. E vorba despre... tot! Despre felul în care s-a băgat peste noi în povestea asta cu nunta. Despre comportamentul ei superior și oribil cu părinții mei... — Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-mi adun iar gândurile. — Așa. Pot să fac asta. Fii calmă și stăpână pe tine. Formez numărul alor mei și aștept, cu ușoară spaimă, în clipa în care începe să sune. — Alo? se aude o voce metalică. — Alo? răspund nedumerită. Cu toată depărtarea dintre noi, îmi e limpede că asta nu e vocea lui mami. — Becky! Sunt Janice! Ce faci, scumpo? Ce aiurea. Oi fi format cumva numărul vecinilor, din greșeală? — Ce să fac?... Bine. — Mă bucur. Fii atentă, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Eu trebuia să fiu doctoriță, nu ea. — Eu, când eram mică voiam să mă fac dentistă, spune cealaltă fată. Dar, la scurtă vreme după asta, mi-a venit mintea la cap. Urmează un val general de râs și mă uit nedumerită în jur, unde s-au adunat un grup destul de numeros de persoane. Ce se întâmplă aici? Ce se bagă toți în conversația noastră particulară? Mă uit înciudată spre broșura pe care o are în mână tipul cel mai apropiat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
adevărul e că am, zic cu regret. Mă așteaptă o clientă. Altfel te-aș fi invitat la o cafea. — Nu, nici o problemă, spune. Du-te liniștită. Ne vedem mai târziu. — OK, zic și mă întorc în cabina de probă, ușor nedumerită. Laurel alege într-un final trei dintre vestimentațiile pe care i le-am pregătit și, când pleacă, mă îmbrățișează cu căldură. — Nu te lăsa copleșită de nuntă, zice. Și nu pune preț pe ce-ți spun eu. Eu am o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de departe. — Firește că n-ai vrut! Nu e vina ta. — Dar e numai și numai vina mea. — Ba nu. E perfect normal. — Normal? — Da! Toate miresele se ceartă cu mamele lor în legătură cu nunta. Nu ești singura, Becky! O privesc nedumerită. Ce-a zis? — Și înțeleg perfect ce înseamnă toată presiunea asta pe care o simți asupra ta. Mă privește cu simpatie. Cu atât mai mult cu cât tu și mama ta ați fost întotdeauna foarte apropiate. Deci Christina crede că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
împrăștie gândurile și ridic privirea tulburată. Stă în ușile glisante dinspre verandă, cu o față de masă în mână. Becky, te caută cineva la telefon! — A. OK. Cine e? — Robin, sau cam așa, spune mami. Bună, Tom, dragule! — Robin? Mă încrunt nedumerită și pornesc spre casă. Robin și mai cum? Nu cred că știu nici un Robin. În afară de Robin Anderson care lucra la Investment Monthly, dar nu pot spune că l-am cunoscut prea bine... — Din păcate, nu am înțeles numele de familie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ticsite cu tone de țoale idioate, farduri și genți, care nu interesează pe nimeni? După ce urc și cobor pe vreo șase scări rulante, în sfârșit îl găsesc și mă opresc, cu limba ieșită de un cot. Mă uit în jur, nedumerită, la toate lucrurile astea, de care n-am auzit în viața mea. Pătură de bun-venit? Suzete anti-colici? Of, la naiba. O să cumpăr de toate. Mă duc repede la cel mai apropiat raft și încep să adun tot ce-mi cade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o să se dovedească a fi ceva extrem de vital, și întreaga naștere va fi un dezastru, iar eu n-am să mi-o iert niciodată. Tricou larg... lumânări parfumate... spray de plante... Oare e lista cea bună? — Spray de plante? zic nedumerită. — Pentru a o stropi pe față pe gravidă, îmi explică femeia în salopetă. Se face foarte cald în camera de spital. — Găsiți la raionul de accesorii casnice, intervine vânzătoarea. — Am înțeles. Mersi. — Casetofon... muzică pentru relaxare... minge gonflabilă... — Minge gonflabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
privirea către o moașă tânără care mă fixează din ușă. Da! spun alarmată. A pățit ceva Suze? — Nu, e bine, dar contracțiile s-au intensificat și așteptăm să vină anestezistul... și a zis că ar vrea să încerce... mă privește nedumerită... Asta e o canoe? O, Doamne. O, Doamne. Nici nu știu de unde să încep să... E ora nouă seara și sunt complet terminată. N-am văzut așa ceva în viața mea. Habar n-am avut că o să fie atât de... Că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zis că a găsit-o ascunsă sub pat sau așa ceva, în orice caz într-un loc ciudat. I-am zis că nici că există un loc mai sigur în care putea să fie! Scoate o hârtie, iar eu mă uit nedumerită la ea. E scrisul lui mami. E lista cu invitați pe care ne-a trimis-o prin fax acum câteva săptămâni. Cu numele și adresele tuturor prietenilor de familie și a rudelor care sunt invitați la nuntă. Nunta de acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pentru ea și el“! spun în chip de scuză. Am cerut o servietă pentru tine... — Pe care nu mi-a cumpărat-o nimeni. — Și ce vină am eu? Doar nu le spun eu ce să cumpere! Luke clatină din cap nedumerit. — Ai pus pe listă și încălțări de la Jimmy Choo, pentru el și ea? — Mi-a luat cineva pantofii de la Jimmy Choo? zic superfericită - după care mă opresc brusc, pentru că am apucat să-i văd expresia. Luke... glumesc. Îmi dreg glasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să plătiți această penalizare. Am înțeles, spun, așteptând să văd cum va continua. Urmează o scurtă tăcere. — Și, deci... care e chichița salvatoare? întreb în cele din urmă. Nu există nici o chichiță salvatoare. Asta e situația concretă. — Poftim? Mă holbez nedumerită la telefon. Dar... de-asta ați sunat, nu? Ca să-mi spuneți că ați găsit o portiță. Și că putem câștiga! — Nu, domnișoară Bloomwood. Am sunat pentru a vă spune că, în locul dumneavoastră, eu aș începe deja să dau telefoane de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fotografii mai vechi. Cu mine copil. Cu mine și cu ea. Habar n-am ce căutam, de fapt. Orice, cred. Și-ai găsit ceva? Luke îmi arată spre hârtiile răsfirate pe masă, iar eu mijesc ochii către una dintre ele, nedumerită. — Ce sunt astea? — Scrisori. De la tata. Scrisori pe care i le-a scris după ce s-au despărțit, acum cincisprezece, douăzeci de ani. Scrisori în care o implora să se întâlnească cu mine. Vorbește pe un ton perfect neutru, și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Hai, bea-ți cafeaua - și pe urmă am să-ți arăt ce-ai așteptat atâta timp. Ce-am așteptat cu toții atâta timp. Își consultă ceasul. Te rog să nu uiți că în douăzeci de minute trebuie să plec. O privesc nedumerită. — Becky! Ești bine? Sper că-ți amintești că aveam întâlnire azi! O amintire foarte vagă, ca prin ceață, mi se infiltrează încet în minte, ca o umbră printr-un voal. Robyn. Întâlnire la micul dejun. A, da. Ce-o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mână o sacoșă de la Tiffany și emite ostilitate prin toți porii. Tocmai azi, dintre toate momentele posibile. Ca să vezi, spune. Ești mândră de tine, Becky? — Ăă... nu. Nu neapărat. — Mireasa anului. Miss Pădurea fermecată. Ce idioțenie! Mă uit la ea nedumerită. Știu că eu și Alicia nu ne prea omorâm una după alta - dar parcă asta e chiar prea de tot. — Alicia, zic. Ai vreo problemă? Dacă am vreo problemă? Vocea îi devine extrem de stridentă. Ce problemă pot să am? Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
portiera. Elinor mă privește. — Îmi placi, Rebecca. Foarte mult. Coboară din mașină și ochiul i se fixează asupra piciorului meu. Vezi că ți-ai zgâriat pantoful. Arată groaznic. — Vezi? spun exasperată. Vezi la ce mă refer? — La ce? Mă fixează nedumerită. N-are nici un rost. Apartamentul lui Elinor e luminat de razele soarelui de dimineață și tăcerea este absolută. La început cred că probabil se înșală și Luke nu e aici - dar, în clipa în care intrăm în sufragerie, îl zăresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Michael începe să aplaude cu convingere. Urmează o pauză ușor mirată... după care mai multe persoane i se alătură viguros și curând întreaga sală aplaudă din suflet. Gary șoptește ceva în urechea lui Luke și acesta se întoarce spre mine, nedumerit. — Și verigheta? Lasă verigheta, zic, cu dinții încleștați. Inima îmi bate să-mi spargă pieptul și abia respir. Din clipă-n clipă mă aștept să se ridice cineva. Aștept ca cineva spună „Ia stați așa...“ Însă nimeni nu face asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
personalul cunoscut de voi foarte bine, avându-i comandanți în formațiuniile premilitare și alți invitați de seamă, precum și pretorul de plasă, Sasu”. întrebat de către Gheorghe dacă va dura mult această ședință, învățătorul se uită la el cam dojenitor, și cam nedumerit, și-i răspunde: - Nu am cum să știu nici eu acest lucru, și nu-ți pot răspunde mai precis. Dar oricum tu, cred că e bine să mergi repede până acasă și să-ți aduci vioara aici. S-ar putea
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
surprins ceva mișcare în alb care a dispărut până la sosirea mea. Nu mi-aș fi adus aminte acest mic fapt, dacă prin anii șaizeci nu aș fi fost salutat de cineva pe când mă aflam la Mărășești în drum spre București. Nedumerit, întreb de unde mă cunoaște. Respectivul îmi reamintește de faptul că n-am lăsat să coboare „Milităria din pod” în 1941. La 10 mai școlile militare avansaseră ca sublocotenenți elevii din ultimul an. Șeful promoțiilor rostește un înălțător discurs patriotic, accentuând
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
vremea pe o catedră de română și așa am rămas până în prezent. Reamintesc profesorului Cucu că nota zece dată mie în vremea școlarității, i am restituit-o cu felicitări chiar! Momentan nu știe cam ce vreau să spun și pare nedumerit. Îi reamintesc de faptul că în ultimul an de școală am participat la concursul organizat de „Tinerimea Română” și că atunci am luat tot un zece pe care l-am restituit chiar cu felicitări pentru școală, pentru profesorul de istorie
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]