2,425 matches
-
cabanei, pe care o tot băusem. Gustul ăsta avusese și el contribuția lui la formarea părerii mele despre schi. Eram fericit că mai erau și alte lucruri În afară de asta și mă bucuram că am coborât de acolo, departe de primăvara nefirească de pe munte, În dimineața asta de mai din vale. Hangiul stătea pe verandă, cu spătarul scaunului rezemat de peretele din spate. Bucătarul stătea lângă el. — Schi-heil! ne strigă hangiul. — Heil! Îi răspunserăm, rezemând schiurile de zid și lăsând rucsacurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ales că în ziua aceea și-a lăsat bastonul acasă. „Uite cum un amărât de băț face mult când ai un picior beteag” - gândea el în timp ce i s-a părut că în jur s a furișat o lumină roșcată pâlpâind nefiresc... Și-a ridicat 142 privirea... La casa Dochiței - moașa satului - se ridicau vâlvătăi de flăcări vânzolite de furtună în toate părțile... „Ce înseamnă asta? O luat foc casa Dochiței?” - s-a întrebat. Șchiopătând amarnic, a început să alerge într-acolo
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
E adevărat, Îl auzii vorbind. Am plecat de acasă cu un autoturism; erau Îmbrăcați civil și ei și șoferul; dacă cineva ne-ar fi văzut la ora aceea nu chiar matinală, contrar obiceiului lor, nu ar fi putut gîndi nimic nefiresc. Nu-i văzusem pînă atunci niciodată. Păreau a-mi cunoaște - ceea ce m-a surprins - așezarea mobilierului celor două camere, poate mi se părea. M-au poftit să mă Îmbrac În timp ce luară loc, nepoftiți, pe scaunele din hol, ca și cum Îmi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
profesoara, punîndu-i mîna pe umărul stîng. Era vădit emoționată. Să vă ajute Dumnezeu! Și făcu semn fetei, care veni lîngă noi. Comandă o Înghețată. El Încercă un refuz, care fu anulat de gestul politicos și categoric al profesoarei, care Împrumută - nefiresc În situația În care ne aflam - ceva din autoritatea unei amfitrioane. Apoi zîmbi amical. - Vedeți dumneavoastră, continuă el, omul e ca un copac, crește el În soare dar rădăcinile Îi rămîn În pămînt. În realitate n-o să mă pot desprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ne vom trezi ca-ntr-o casă străină, neștiind de unde să Începem. Dar pînă la urmă tot ne vom vindeca. Adevărul e singurul medicament. Numai că asta nu se știe cînd va fi, dar va fi, căci tot ce e nefiresc e sortit pieirii. Pelerina-i albă, puțin trișată În lumina roșiatică a apusului, Îi atîrna pe umeri asemeni cavalerilor de Malta, simbolizînd pentru el puritatea, permanenta Întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mîna dreaptă la gură, În timp ce crucea se mărea și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare, Ana, În tăcere, mă luă de braț; În spate ne urmară cele două femei. Ajunși acasă mă Întrebă nefiresc: - Ce faci? - Nimic! răspunsei, În timp ce ea, tot nefiresc - sau poate Într-o Mare Judecată a Lumii, foarte firesc - mă mîngîie pe frunte, fără rostirea vreunui cuvînt, de față cu cele două femei, care nu dădură nici o atenție gestului ei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare, Ana, În tăcere, mă luă de braț; În spate ne urmară cele două femei. Ajunși acasă mă Întrebă nefiresc: - Ce faci? - Nimic! răspunsei, În timp ce ea, tot nefiresc - sau poate Într-o Mare Judecată a Lumii, foarte firesc - mă mîngîie pe frunte, fără rostirea vreunui cuvînt, de față cu cele două femei, care nu dădură nici o atenție gestului ei. În noaptea zilei următoare, aceiași patru ne duserăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
va bănui c-am fost cîndva Împreună, În trecutul infinit al timpului, poate nici noi; nu știu Însă cînd se Împlinesc și după care legi, ciclurile cărora suntem supuși. Vrui să vorbesc, dar graiul mi se opri În privirea ei nefirească pentru această lume. - Keti, Încercai, mi-e dor, aș vrea să ne mai vedem măcar o dată pe banca din Grădina publică, la fel ca-n urmă cu 47 de ani. De atunci... - Te Înșeli. Ne-am mai Întîlnit de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe francezi e totală, am Înțeles că pleacă din realitate, ca să nu mai vorbesc de faptul că se Înjură normal, În contrapunct, ăsta fiind pigmentul nostru și-al unor fraze dintotdeauna firești la Daneliuc, Într-o cinematografie bolnavă de dialoguri nefirești. Este, după părerea mea, primul film unde aceea a mă-sii sursa vieții, leagănul plăcerilor, rostul și ținta noastră, inclusiv a acelora care nu-și găsesc rostul pe lume, nu l-au fi căutat unde trebuie nu sună vulgar pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fel de trimis sau megafon divin, deși locuiește la New York. Așa c-am simțit că Înnebunesc și-mi pare rău, film pe care l-am văzut puțin, păcat de titlul lui Iaru, Începuse interesant, Într-o fabrică cu un argou nefiresc de bine stăpînit, Însă la scena unde muncitoarele Își ridică bluzele și-i arată maistrului sînii În semn de protest, cum fac ele de obicei, Încă de pe vremea spaniolilor, am căzut pe gînduri. SÎnt trei perechi, adică șase sîni succesivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
faptul c-a Înșirat bucățele de realitate luate de-a valma de prin curți ca niște găini, este nefirescul supranatural al unei, În fond, perfect justificate revolte să nu uităm totuși că ex-ministrul scenarist este o primipară a „șopîrlelor” literare , nefiresc ce derivă În cazul ăsta din acuta Întrerupere a legăturii dintre autor și personaje. De aici, lipsa flagrantă de profunzime, moartea pe pînză și ultimii doi spectatori plecînd unul cîte unul, ieșind la aer, În tranziție, chiar dacă plouă. Apropo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
replicile sînt din Romeo sau din In Love. Teoretic s-ar fi putut pune Întrebarea dacă textul american poate fi la Înălțimea prăfuitului Will. S-a considerat că poate. Și astfel, viața dramaturgului devine sprintenă și urzicant teatrală, cu fraze nefirești, cu Joseph Fiennes, exclamații prețioase, glume grotești, imagini artificiale (nu se descoperise priza) etc. Cineva lipsit de romantism ar fi În stare să spună că pentru a scrie ceva În tonul scrierilor lui Shakespeare trebuie să fii Shakespeare. Uite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și li s-a dat drumul În Belgrad, la ora 3 AM. Au găsit un hotel, au dormit prost pînă la șapte dimineața, și s-au dus la ambasada Australiei. CÎrpiți și cu tampoane-n nas, au cerut cu voci nefirești formularele. În trenul ce-i ducea Înapoi În țară, au ajuns la concluzia că singura explicație plauzibilă a celor Întîmplate nu putea fi decît aspirația miliției sîrbe de-a stăvili prin intimidare corecțională valul negru de bișnițari care le inundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
privește pe noi, românii, lăsăm altora faptele eroice, ratînd astfel parțial Împărăția cerurilor. Simțim că este suspect curajul atît de apreciat de Steinhardt. Te gîndești automat la Miorița, unde se eternizează-n rimă lipsa curajului, corect, dar și, În chip nefiresc, a rîsului. CÎnd tocmai tradiționala zeflemea ne mai colorează puțin În oameni. Miștoul, ce ne apără de fantome. De fanatisme. Din nefericire, a degenerat și ăsta. A rămas doar bleaga resemnare, Miorița Forever. După ce primește informația - cel mai important lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fulgurantă senzație familiară ce n-a mai apărut, pentru că nimic altceva nu mi s-a mai părut cunoscut. Cei aproape o sută de belgieni pe care i-am cunoscut din zece milioane, țintă predilectă a ironiilor franțuzești sînt niște oameni nefiresc de calzi, comunicativi, Încîntători, generoși, ironici și candizi, cu mult umor, un umor negru-absurd asemănător celui românesc, surpriză, Îi distrează la nebunie glumele noastre, deși noi am inventat bancuri din scepticism și Îndîrjire, iar ei cu dezinvoltura și plăcerea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
diverse poziții cadavrele celor ce-și donează carcasa În scopuri științifice. SÎnt și copaci, iarbă, floricele, cîntă păsărelele și, cînd te aștepți mai puțin, apare ceva care aduce a om, dar e mai umflat, are altă culoare, și arată oarecum nefiresc. Spațiul este amenajat astfel pentru detectivii criminaliști: li se Înlesnește studiul modificărilor ce se produc cu cea mai definitivă lipsă de grație În corpul uman părăsit de spirit sau ce-o fi chestia care se spune că sălășluiește-n noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
deșteptat, cu palmele întoarse acoperindu-și ochii. S-a depărtat de mine agale, privindu-mă câteodată tresărind, apoi acoperindu-și iar fața. Trecu pe lângă masa cu cărți și spuse automat, arătîndu-mi-le: ― Iată ce-am lucrat astăzi... Au fost o ghicire nefirească vorbele ei. Căci în acea clipă intră Khokha și-i spuse că d-na Sen o cheamă sus, în odaia ei. Am stins luminile, încercînd să mă stă-pînesc; pentru că eram buimac și fericit, și aproape că-mi venea să-i
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lăsa adormit le sfințenia și irealul prezenței noastre în fața acestui eleșteu încremenit. Am stat așa mult timp și n-am cutezat atunci s-o sărut pe Maitreyi. Nu mai doream nimic, nu mai simțeam nevoia vreunui gest. Era o seninătate nefirească în sufletul meu, deși taina și miracolul din jur mă exaltase, mă narcotizase, mă răzvrătise. Nu știu cum s-a petrecut aceasta. Altă dată, am găsit o casă părăsită, ta marginea unui câmp de orez în care eu mă avântasem și mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fost tot timpul întunerec. Chabù a murit în aceeași zi. XIV Lunile pe care le-am petrecut în Himalaya, într-un bungalow dintre Almora și Ranikhet, sunt prea triste și prea senine pentru a le putea povesti, ca o urmare nefirească la dragostea și despărțirea mea de Maitreyi. Am ajuns aici după ce am fugit rând pe rând din Delhi, Simla, Naini-Tal, unde întîlneam prea mulți oameni, și mai ales prea mulți albi. Mă temeam de oameni, pentru că trebuia să le răspund
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
adevărat! murmură Ieronim fără să-și dea seama că vorbește singur. Știam că e adevărat! Așa au văzut și ei... Îl orbea acum, și totuși nu clipea din ochi, îl orbea lumina, ca și cum orașul ar fi fost incendiat de o nefirească incandescență de gheață. -... Știam că așa au văzut și ei, acolo. Acolo, la Buchenwald... Dar cum să le-o arăți și celorlalți?! exclamă deodată, ridicând brusc glasul. Cum să le arăt că este aceeași lumină ascunsă pretutindeni, în toate lucrurile
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
seama că visez și m-am deșteptat. Dar am să vă mai spun ceva, deși poate n-o să mă credeți: ce m-a impresionat mai mult, și m-a trezit, n-au fost avioanele nemțești, nici brandurile, ci groapa aceea nefiresc de mare, pe care începuseră s-o sape Iliescu și Zamfira. În fond, mă întreb, unde le-o fi fost gândul când s-au apucat să sape. Căci, v-am spus, eram toți însetați, înfometați și extraordinar de obosiți. De ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
soarele răsări din toate părțile, căci lumina îl orbi, și văzu podul pe care ceilalți înaintau din ce în ce mai repede, pod crescut parcă chiar din lumina aceea de aur care-l orbise, și tot în acea clipă îl asurzi o explozie sonoră, nefiresc alcătuită, parcă din sunete de gigantice clopote de cristal, și talgere de alamă, și flaute, și țiuit de greieri. Simți mâna Laurei pe frunte, se auzi strigat, dar nu deschise ochii. - Nu mă trezi, Laura, șopti. Mai lasă-mă să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e locul. Era caldă și mă privea cu ochii deschiși. Dar eu știam. [1977) Mircea Eliade TINEREȚE FĂRĂ DE TINEREȚE... Pentru Sybille I De-abia când auzi clopotul Mitropoliei își aminti că e noaptea de înviere. Și deodată i se păru nefirească ploaia care îl întîmpinase de cum ieșise din gară și care amenința să devină torențială. Înainta grăbit, sub umbrelă, adus din umeri, cu privirile plecate, căutând să evite șuvoaiele. Fără să-și dea seama, începu să alerge, apropiindu-și umbrela de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
încet? îl întrebă celalt. Ieronim reaprinse lanterna și roti de câteva ori conul de lumină în jurul băiatului, fără să-l înalțe totuși până în dreptul figurii. Dar nu avea nevoie. O vedea destul de bine: fața ofilită de licean, cu ochii adânciți nefiresc în orbite, buzele subțiri și părul tuns scurt, cu un început de breton pe frunte. - Spuneai că te cheamă Vlad, nu e așa? - Vlad. Vladimir Iconaru. - Află de la mine, amice Iconaru, spuse apropiindu-și puțin capul, că niciodată, nimeni, în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
deznădejde în glas. Încercase din nou să-l tragă după ea, dar, cu un gest brusc, Antim izbuti să-și elibereze mâna. Auzi iarăși cele trei bătăi scurte ale baghetei în pupitru, apoi aceeași tăcere împietrită a sălii, prelungindu-se nefiresc. - De ce n-o fi începînd? Ce mai așteaptă? o întrebă. Dar nu mai era nimeni lângă el și Antim întoarse speriat capul în toate părțile. Atunci, parcă ar fi apărut de după coloana de marmoră, Generăleasa. - Manolache, asta era? Logodnica? Străina
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]