2,868 matches
-
de revolver și din oblonul scos din țâțâni au sărit așchii. Apoi a fost din nou tăcere. De departe, și după tumultul zilei, asta i se părea lui Rieux cam ireal. ― E fereastra lui Cottard, a spus deodată Grand, foarte neliniștit. Dar Cottard a dispărut totuși. ― De ce se trage ? l-a întrebat Rieux pe agent. ― Ca să-l amăgească pe cel din casă. Așteptăm o mașină cu cele necesare, pentru că trage asupra celor ce încearcă să intre pe ușa imobilului. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Viața ca sport extrem. Mai erau și supraviețuitori, Thomas, din generația a doua, se putea socoti unul dintre aceștia. Christiania, un stat În stat, un rai pentru cetățenii săi. Thomas Își iubise patria de adopție, locuise cîțiva ani acolo, mereu neliniștit. Revenit de ceva vreme din exilul voluntar, nu se simțise altfel, multă vreme, nici În patriamamă. Poate din pricina faptului că el avea și patriibunici, străbunici, meleaguri pe care, de voie, de nevoie, unii dintre Înaintașii lui le părăsiseră cîndva. Tihna
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
un radical din sudoarea ultimelor zvîrcoliri ale acestuia era imprimat În așternut, În lemnul patului, Thomas Îl adulmecase; particule invizibile declanșaseră În privitorul Încă tînăr, viguros, porniri nepotrivite: Thomas se tot uita la o vizitatoare cu părul violet, și ea neliniștită, Îi tot umblau ochii În toate părțile; poate și ea Își plimbase privirea peste patul regal; cine știe la ce se gîndise atunci; poate, la iubirile lui Fernando. A rămas să-și consume singură ipoteticele stări, Thomas avea, Încă de la
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Nu i se stingea neamul odată cu Thomas! Asta i-ar fi lungit bunicuței zilele, sau, cine știe, ar fi omorît-o mai repede. Neputînd să-i vadă - nici măcar pe unul dintre ei -, ar fi suferit nespus; și așa era tot mai neliniștită. Thomas s-a gîndit de nenumărate ori dacă să-i spună ori nu. Doar de Ann și de Întîmplările de la Amsterdam să fi aflat și ar fi fost distrusă; l-ar fi pierdut și pe Thomas, fiindcă nu i-ar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
în interesul lui Julie, am luat asupra mea sarcina de a explora cealaltă parte a petrecerii. Cu cât mă apropiam, cu atât mai arătos părea Jude Law, dacă așa ceva-i cu putință. Dumnezeule, oare ce să-i zic? mă-ntrebam neliniștită în timp ce mă apropiam de el. În mod normal, nu intru în vorbă cu una-cu două din senin cu necunoscuți. Mă scuzați, nu vreau să vă întrerup, am murmurat timid când am ajuns la masa lui. Dar prietena mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
de-abia se mai ținea în locaș. Speriată, m-am uitat mai îndeaproape. În lumina slabă din hol am văzut că broasca fusese smulsă. Era zgâriată și, pe una din fețe, se vedeau urme de zimți. Cineva îmi spărsese locuința. Neliniștită, mi-am băgat capul pe ușă. Totul fusese răsturnat cu fundul în sus. M-am retras repede pe hol. Poate că cineva încă se ascundea înăuntru. Nu puteam risca să intru. Am închis ușa. Pe când coboram în fugă scările, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ia o veșnicie să ierte chiar și un lucru mărunt, ca atunci când Julie mi-a furat șnurul Cosabella preferat. Iâh, acum va trebui să-i spun de cutiuța de medicamente. — Nu mai fi îngrijorată! mi-a spus, văzându-mi expresia neliniștită. Ce s-a-ntâmplat? Ei bine, mai e ceva. Cutiuța asta aurită ar putea distruge armistițiul, mi-am zis nefericită. — Hai că n-o să mor, mă încurajă, uitându-se adânc în ochii mei. Pentru o fracțiune de secundă, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
în carne, cât și în spirit, căci dacă știm că murim definitiv, dacă nu există nicio alternativă la această condamnare, la ce bun totul?, se întreba el. Ca atare, „scopul operei mele este de a face ca toți să trăiască neliniștiți și pradă unei aspirații arzătoare“, spunea Unamuno. Îl îngrijora soarta persoanei în carne și oase, a propriei nemuriri aici pe pământ, prin opera spirituală și prin cea carnală - perpetuarea în trup, prin descendență biologică și prin operă, dar și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-i dea ultima ungere, și când colo, el îi spune că se căsătoreau. Și după ce s-a întors mai târziu, l-a condus până la ieșire patroana proaspăt măritată, pentru a treia oară, și l-a întrebat cu glas îndurerat și neliniștit: „Dar ia spuneți-mi, don Valentín, o să mai trăiască, o să mai trăiască oare?“ „Nu, doamnă, nu; e o chestiune de zile...“ „O să moară curând, nu-i așa?“ „Da, foarte curând.“ „Da’ chiar o să moară?“ — Ce oroare! — Și nu-i totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la venirea ta? — Nu știu! Mi-a spus să aștept. Am crezut că vreți să-mi spuneți ceva... „E naivitate sau ce-o fi?“, gândi Augusto și rămase o clipă mirat. A fost un moment stânjenitor, plin de o tăcere neliniștită. — Ce vreau eu, Rosario, e să uiți cele întâmplate data trecută, să nu-ți mai amintești nimic, înțelegi? — Bine, cum vreți... Da, a fost o nebunie... o nebunie... nu știam bine ce-mi venea să fac și ce spuneam... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nici credința, nici cunoașterea, nici imaginația nu presupun îndoiala, ba îndoiala le și distruge, dar nu gândești fără a te îndoi. Și tocmai îndoiala, în credință și în cunoaștere, care sunt ceva static, imobil, mort, face gândirea, care e dinamică, neliniștită, vie. — Și imaginația? — Da, și aici încape o îndoială. De obicei mă îndoiesc de ceea ce îi pun să zică sau să facă pe personajele rimanului meu, și chiar după ce i-am făcut să spună sau să facă ceva, mă îndoiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care mă uit în jur la blatul de granit strălucitor. Împărăția mea. Dar nu o simt ca pe împărăția mea. O simt ca pe bucătăria altcuiva, care mă bagă în sperieți. Deci... ce e de făcut acum ? Mă simt ușor neliniștită, cum stau așa pur și simplu. Ar trebui să fac ceva. Îmi cad ochii pe un număr vechi din Economist din raftul de ziare de lângă masă și îl ridic. Îl răsfoiesc și încep să citesc un articol interesant despre controalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mea râsetele celor care au plecat înaintea noastră și, undeva în depărtare, o mașină care demarează. Nu există felinare stradale ; singurele surse de lumină sunt luna plină și ferestrele caselor, cu draperiile trase. — Te-ai simțit bine ? Nathaniel pare ușor neliniștit. N-am vrut să stăm chiar toată noaptea... — Mi-a plăcut foarte, foarte mult, spun cu însuflețire. E un loc extraordinar. Și nu-mi vine să cred ce prietenoși sunt cu toții. Și că toată lumea te cunoaște ! Și despre spiritul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de banchetul pentru trei sute de persoane de la Mansion House. Ce banchet ? A luat-o razna de tot ? OK, oare o fi fost bipolară tot timpul ăsta și eu n-am observat ? Asta ar explica foarte multe. — Doamnă Geiger, spun ușor neliniștită, nu vreți să vă așezați puțin ? — Nu, mulțumesc ! spune tăios. Vorbesc la telefon cu Lady Edgerly. Simt că se cască pământul sub mine. Freya e la telefon ? — Lady Edgerly... Trish ridică telefonul la ureche. Aveți dreptate, e mult prea modestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de obligațiile lui de navigator, și se îndepărtă, dar nu în direcția cuștii, ci porni în plimbare cu aerul inconfundabil al celui care s-a hotărât că a venit timpul să recunoască locurile. Să-i pun un lanț, se întrebă neliniștit olarul, dar apoi, observând manevrele câinelui, care adulmeca și-și marca teritoriul cu urină, ba aici, ba dincolo, Nu, nu cred că trebuie să-l leg, dacă voia, fugea până acum. Intră în casă și auzi glasul fiicei lui, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ridică, dădu la o parte perdeaua de la fereastră, Nu-l văd în cușcă, spuse, Umblă pe afară, îndeplinindu-și obligațiile de paznic al casei, supraveghind împrejurimile, Dacă n-o fi fugit, Orice se poate întâmpla în viață, dar nu cred. Neliniștit, temător, Cipriano Algor deschise brusc ușa și aproape se împiedică de câine. Găsit stătea întins pe preș, în fața pragului, cu botul întors spre intrare. Se ridică văzându-și stăpânul și așteptă. E aici, anunță olarul, Văd, spuse Marta dinăuntru. Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și eu, spunea el. Pentru a răspunde la o asemenea dezlănțuire a unui suflet necăjit, Cipriano Algor nu găsise, îngrijorat cum era de responsabilitatea misiunii care-l ducea la Centru, alte cuvinte mai bune decât, Azi stai acasă, noroc că neliniștitul animal a văzut-o pe Marta făcând doi pași înapoi după ce-i înmânase plicul tatălui, așa a aflat Găsit că nu va rămâne fără companie, de fapt, chiar constituind fiecare parte, singură, totul căruia îi aparține, cum credem că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
toate cele care ne asaltează în ceasurile moarte ale insomniei, i se păru extraordinară, magnifică, și, în cazul de față, o adevărată lovitură a unui talent de negociere demn de toată lauda. Trezindu-se după cele două ore de somn neliniștit, cât reușise trupul lui disperat să sustragă propriei extenuări, pricepu că ideea, de fapt, nu făcea doi bani, e mai prudent să nu-și facă iluzii privind natura și caracterul celor care dețin puterea, orice ordin venit de la cei învestiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
într-un zid și le găsise în număr și substanță suficiente, adică el însuși, Marta, olăria, cuptorul, Marçal, câinele Găsit, și în plus dudul negru, omis înainte, e absurd ca ultimul dintre ele, neașteptata motivație, a cărei existență o observase neliniștit ca pe o umbră sau o negare, să fie cineva care nu mai aparține acestei lumi, e adevărat că nu e vorba de o persoană oarecare, e femeia cu care a fost căsătorit, tovarășa de muncă, mama fiicei lui, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
presupun că încă îl mai doare spinarea. Foile de glaspapir erau împachetate. În timp ce primea banii și dădea restul, Isaura, fără să-și ridice ochii, întrebă, Și tatăl tău. Marta reuși să răspundă doar că tata se simțea bine, un gând neliniștit îi traversase deodată creierul, ce-o să facă femeia asta când vom pleca. Isaura își luă rămas bun, trebuia să se ocupe de alt client, Salută-i din partea mea, spuse, dacă în momentul acel Marta ar fi întrebat-o, Ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția, și iată că presentimentele lui se adeveriseră, ceva singular, ieșit din comun, se pregătise în ultima vreme, și acum sosise ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor se văzu din nou intrând în cuptorul olăriei, văzu banca de piatră pe care o uitaseră pietrarii și se așeză pe ea, și din nou auzi glasul lui Marçal, totuși cuvintele de acum sunt diferite, cheamă iar și iar, neliniștite, de departe, Tată, mă auzi, răspunde-mi. Vocea răsună înăuntrul peșterii, ecourile trec de la un perete la altul, se multiplică, dacă Marçal nu tace un minut nu vom putea auzi vocea lui Cipriano Algor spunând, de departe, ca și cum și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Liftul de mărfuri îl duse la garaj, acum trebuia să vadă unde lăsase furgoneta și dacă ea mai pornea după trei săptămâni în care nu se mișcase, uneori bateria îi juca feste, Numai asta mi-ar mai lipsi, se gândi, neliniștit. Dar teama lui nu se adeveri, furgoneta își făcu datoria. E adevărat că motorul n-a reușit să pornească din prima încercare, nici din a doua, dar a treia oară demară cu un zgomot demn de alt motor. După câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de piatră, cenușa focului. La început, când îl văzuse urcând panta în furgonetă, Isaura se gândise că Cipriano Algor se întorcea acasă pentru că nu mai putuse îndura separarea și absența, și această idee, cum ne putem închipui, i-a mângâiat neliniștita ei inimă iubitoare, dar acum, cu capul odihnindu-se pe umărul lui, simțindu-i mâna pe mijloc, ambele rațiuni i s-au părut la fel de juste și, pe lângă asta, dacă ne vom da osteneala să observăm, există de obicei o față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Doamne, mi-ai spart-o! Iar ușa bucuriei, o’ Doamne, În nas mi-ai trântit-o! Din stângăcie, Tu mi-ai vărsat pe pământ rumenul vin! (De pământ să mi se umple gura!), oare erai, Doamne, beat? Khayyam ascultă, revoltat, neliniștit. O asemenea provocare Înseamnă instigare la crimă, pe loc. Fără să piardă nici o clipă, Își aruncă răspunsul, cu glas tare și limpede, pentru ca nimeni din mulțime să nu se lase amăgit: Aud acest catren pentru prima dată din gura ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]