KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

MacTaggart, în Kinlochrua, am ieșit după o ploaie și în iarbă erau cupluri de melci. I-am despărțit și i-am împreunat la loc să văd cum o fac. Păreau atît de umani. Mult mai umani decît lebedele. Thaw rămase nemișcat o clipă, apoi strigă cît îl ținură puterile: — Jur pe Dumnezeu că n-o să doresc nici o altă ființă omenească toată viața! Jur pe Dumnezeu că... Se opri. Un cuvînt dintr-o lecție recentă de botanică îi intrase în cap... — Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dar e intrigată de reputația ta. — Am reputație? — Ai două reputații. Unii zic că ești un profesor zăpăcit, fără viață sexuală, alții, că e doar o fațadă, și că ai viața sexuală cea mai sordidă din toată școala. Thaw rămase nemișcat, cu capul drept. — Nu văd nici o cale de ieșire, nici o cale de ieșire, țipă el. Vreau să mă apropii de Kate, să mă aprecieze, cred că vreau să mă însor cu ea. Ce rost mai are să tot dorești, să tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
nu-i așa? Dar nu scosese nimic și nu se simțea mai bine, și faptul că ea stătea acolo trează, martoră a durerilor din pieptul lui îl făcea să le suporte și mai greu. încercă să stea cît putu de nemișcat, reținîndu-și micile noduri în gîtlej pînă cînd tăcerea din patul celălalt îl făcu să creadă că a adormit, dar imediat ce tuși, pe furiș, scîrțîitul patului îl convinse că mama era trează și asculta. Brusc se ridică și rîse pe întuneric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
scaun, cu capul în mîini, plîngînd tare. Peste zece minute, alerga spre școală pe porvîrnișul însorit al parcului, intonînd cu voce tare versete din Cîntarea Cîntărilor. Cînd se întoarse acasă în după-amiaza aceea, doamna Thaw era mai liniștită și mai nemișcată ca oricînd, respirînd cu un ușor horcăit. își apropie buzele de urechea ei și șopti insistent: — Mami, mami, am trecut la engleză. Am luat calificativul cel mai bun. Gura ei se mișcă într-un zîmbet ușor, care i se afundă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și gînd putea fi vizualizat ca o masă inteligent articulată de gunoi. Ieși repede din ceainărie încercînd să vadă numai dușumeaua pe care mergea. Acasă rămase în bucătărie după cină, punînd farfurii prin dulapuri uneori, dar stînd mai cu seamă nemișcat, cu gura deschisă și înspăimîntat. Domnul Thaw intră în încăpere și zise nerăbdător: — Nu ai terminat încă? Ești aici de o jumătate de oră. Sînt o companie atît de dezagreabilă că nu poți sta în cameră cu mine? — Nu, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
noi sînt cum ar trebui să fie, nici chiar după propriile estimări, și atunci cum să nu fim grotești? Dar nu sîntem de cele mai multe ori scîrboși. — Desenează-mă pe mine, Duncan, zise Judy, aici, pe masă. Ea își ținu capul nemișcat, timp în care Thaw o mîzgăli pe suprafața de plastic. — Am terminat, spuse el, dar nu e formidabil. — Vezi, zise Judy, m-ai desenat de parcă aș fi o ființă rea. Ai scos la suprafață calitățile mele negative. Thaw privi desenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
zise ea. — De obicei cobor mai departe, pe deal, spuse Thaw de parcă i-ar fi explicat ceva. — Casa ta e în fața capelei? Tramvaiul se opri și se dădură jos. Nu, e pe strada care dă în drumul din fața capelei. Rămase nemișcat, descriind geografia locului cu mîinile. Ea îl prinse de rever și-l trase pe trotuar, din calea unui camion care tocmai trecea. — Nu vreau să fiu reținută ca martoră a unui accident. — Unde lucrezi acum? — La Brown. Sînt chelneriță în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Mergem la el acasă, mîncăm și bem ceva, apoi ne ducem la un bal mascat la un hotel. — Cîți ani are? îl întrebă Macbeth. — Douăzeci și unu. Corpul lui Thaw fu străbătut de un fel de șoc trist, ca o apă. Rămase nemișcat, fără să spună mare lucru, apoi se duse la tejghea și aduse mîncare la masă. Drummond plecă și Macbeth rămase într-o postură care-i sugeră lui Thaw că era supărat că nu fusese invitat la petrecere. — Ești tăcut în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Janet iradia lumina care clarifica lucrurile din jur și transfigura învălmășeala de mobile, pe Drummond care lucra lîngă dulap, pe domnul Drummond citind sau ațipind, chiar și resturile de pîine veche de pe masă în fragmente de armonie înșelătoare. Ea stătea nemișcată sub privirea lui fixă. Uneori ochii ei îi întorceau o clipă privirea, apoi se uita șmecherește spre Drummond. — Ești ca o floare sub o talpă, Janet, spuse Thaw. — Ce vrei să spui, Duncan? — Ești frumoasă, neglijată și jerpelită. — N-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
viață le-o arătau celor care ajunseseră singuri, neputincioși și respingători din cauza bolii. în fiecare săptămînă, respirația i se îmbunătățea cîteva zile, apoi se agrava. Domnul Clark nu mai fumă și nici n-o mai chemă pe Agnes, rămînînd perfect nemișcat. Ridurile adînci săpate de experiență i se ștergeau de pe față; cu fiecare zi care trecea, semăna tot mai mult cu un tînăr, deși ochii lui se uitau în direcții opuse, iar cu jumătate de gură rînjea și cealaltă era strîns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
în jurul prînzului, în timpul săptămînii, se auzea un zăngănit înăbușit dinspre o sală folosită drept cantină de una dintre școli din zonă. Unicul vizitator regulat era bătrînul pastor, care venea seara, după ce primea oamenii în sala de adunare a enoriașilor. Stătea nemișcat în fața stranei, uitîndu-se atît de liniștit și cu gura deschisă la tavan, că nu-l băga în seamă pînă cînd Thaw, descoperind vreun defect la vreun nor, val sau animal, urla: „Nu așa ar trebui să fii!“, apoi își cobora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
aceasta va fi prima dintr-o serie de picturi murale. Speră să cîștige mulți bani în acest mod. Zice că are nevoie de ei. Se simți de parcă avea otravă-n piept, de parcă jumătate din sînge îi fusese scos. Stătu așa, nemișcat, pînă cînd bătrînul pastor intră și-l întrebă: — Ai citit...? — Da. — O mizerie. O mizerie. — încerca să fie crudă! — Nu, nu cred. Am cunoscut mulți reporteri pe vremea cînd eram capelan la închisoarea Barlinnie și, în medie, nu erau mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
proteja de aerul rece și nisipul era foarte moale. Aruncă și el rucsacul și se întinse lîngă Rima, spunîndu-i: Pune-ți capul pe brațul meu. — Mersi. Așa voi face. Se răsuciră pentru a se așeza bine în nisip și rămaseră nemișcați o vreme. — Azi-noapte am stat într-un pat cu puf și cearșafuri aranjate frumos. Azi o să dorm în cîmp deschis cu țiganii murdari și trențăroși. — Ce-i ăsta? — Un cîntec pe care mi l-am amintit. îți pare rău c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mai confortabil ca de obicei. El se uită neliniștit în jur, și prin ceață văzu ceva care-l scoase din starea de oboseală. O creatură întunecată, cocoșată și fără cap, de aproape un metru și jumătate, cu multe picioare, stătea nemișcată în fața lor. Avea picioarele strînse, într-un mănunchi și picioarele îndoite de parcă s-ar fi pregătit să sară. Lanark simți cum Rima îl apucă de umăr și șoptește: — Un păianjen. Scalpul i se strînse. Urechile îi pocneau. Se ridică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
caracteristicile lunii. Se înălță traversînd constelația Orion, trecu de Steaua Polară și se cufundă sub linia orizontului, la capătul îndepărtat al drumului. Puțin mai tîrziu, un pic ciobit într-o margine, se înălță din nou din spatele muntelui, la stînga. Rima rămase nemișcată și zise cu disperare: — Nu mai pot merge. Mă doare spatele, mi s-a umflat stomacul, iar haina e prea strîmtă. își desfăcu nasturii înnebunită și Lanark o privi surprins. Rochia îi stătuse înainte lejeră pe corp, dar acum stomacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
era gravidă, nimeni n-a ajutat-o, dar își dorea copilul și l-a avut fără bătaie de cap. Nu mă mai compara cu alte femei. Nan e-o proastă. Oricum, îl iubea pe Sludden. Asta-i diferența. Lanark rămase nemișcat, uluit și-o întrebă: — Nu mă iubești? — îmi placi, Lanark, zise ea nerăbdătoare, și, bineînțeles, sînt dependentă de tine, dar tu nu ești tocmai un model, nu-i așa? El privi lung în aer își apăsă un pumn pe piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o veselie pe care o considera și mai deranjantă, pentru că n-o putea înțelege. Dar îi plăcea sentimentul că se apropiau de Unthank cu fiecare clipă. Viteza autocisternei îi schimbă perspectiva asupra lunii; semiluna subițiratică stătea chiar deasupra orizontului, aparent nemișcată, creînd senzația liniștitoare că timpul curge mai lent. îl auzi pe șofer spunînd: — Haide, dă-i-l, iar Rima împinse ceva umflat în mîinile lui. Numără, hai, numără cîți bani are! Obiectul era un portofel. Lanark i-l vîrî înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mici semne∗ care mărșăluiesc în rînduri ordonate, ca niște armate de insecte, de-a lungul unor pagini, și alte pagini, și apoi alte pagini de hîrtie albă. Spun că aceste rînduri mărșăluiesc, dar e o metaforă. De fapt, sînt perfect nemișcate. Sînt lipsite de viață. Cum pot ele oare reproduce mișcarea, zgomotele bătăliei de la Borodino, balena albă care izbește vaporul, îngerii căzuți fulgerător în lacul în flăcări? — Citindu-le, spuse Lanark nerăbdător. — Exact. Supraviețuirea ta ca personaj și a mea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Milioanele de copii care au fost uciși mișelește în acest secol este... nu da în mine! Lanark abia își încordase mușchii, dar iluzionistul alunecă în pat și-și trase păturile peste cap; se lăsară pînă cînd rămaseră perfect drepte și nemișcate pe saltea. Lanark oftă și-și lăsă fața într-o mînă. O voce pițigăiată din aer zise: însă criticul are ultimul cuvînt — Promite-mi că nu vei fi violent. Lanark pufni disprețuitor. Așternuturile se umflară din nou ca o cocoașă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
la jumătatea celei de-a doua. Lanark îi spuse iritat: — N-ai de ce să te odihnești atît de mult. — Știu eu de cîtă odihnă am nevoie. — Soarele n-o să stea pe cer tot timpul, Sandy. Și mă plictisesc să stau nemișcat prea des. — Mă plictisesc să merg tot timpul. — Ei bine, atunci o s-o iau încet, și o să mă prinzi din urmă cînd îți convine, spuse Lanark ridicîndu-se. — Mda! strigă Alexander, pe un ton plîngăcios. Tu trebuie să ai dreaptate tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se depărtă. — Delegatul poate intra. Sau Nu, spuseră oamenii de pază. Delegatul poate intra. Sau nu. Arătați expresia de intenție prin progresie sau retragere. Se cere expresia de intenție. Se solicită expresia de intenție. Comandă expresia de intenție! Lanark rămase nemișcat și medită. — Gîndește bine! spuseră oamenii de pază. în absența expresiei de intenție, delegatul redus la condiția de obstrucție. Gîndește bine! în abs expr de int del red la con de obstr gînd, conofobgîndește, conofobgîndește. Deși vocile îl făceau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și stătu cu o mînă pe masă și cealaltă în buzunar, iar capul zîmbitor îi era ușor plecat într-o parte. Așteptă pînă ce aplauzele, conversațiile abia audibile, tusea și freamătul se potoliră. în această tăcere, figura lui, relaxată, dar nemișcată, cîștigă în putere și autoritate pînă ce întregul cerc de oaspeți semănă cu un public de statui bine dăltuite. Lanark era uimit cum atîția oameni pot produce o tăcere absolută. Se lăsa asupra lui ca o bulă de cristal care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
locuri. îmi amintesc cum mă trezeam pe podeaua din livingul prietenei mele Angela Mullane după o petrecere, unde adormisem din același motiv scoțian din totdeauna, și-mi reluam munca acolo, pentru că dimineața era liniște și celălalte trupuri de pe podea erau nemișcate. N-aș mai putea face asta acum. Pe vremea aceea eram un tînăr de patruzeci de ani sau așa ceva. La finele lui iulie 1976, am terminat toată cartea, dactilografiată și trimisă la Quartet Ltd, singura editură pe care Frances Head

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912

vrut să îndepărteze un gând sau o idee. Înălțase din umeri de două ori, își încrucișase brațele și se zgribulise ca și cum i-ar fi fost frig, oftase zgomotos de trei ori, șuierase ușor impacientată și aproape un minut întreg rămăsese nemișcată. Noaptea trecută fusese mai puțin nervoasă. Nu păruse deloc agitată, cu excepția singurului moment când pretinsese că-i fusese frică de indivizii care, chipurile, o urmăriseră. "Așa-i când aștepți" ― conchise Gosseyn. Ea era obișnuită să-i aibă pe oameni sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
până la etajul superior, un motor făcu să dispară întreaga scară în tavan, 7 metri mai sus. O ușă de oțel se trânti cu zgomot peste deschizătură și fu blocată cu zăvoare grele. Și apoi se așternu tăcerea. 5 Gosseyn zăcea nemișcat în fotoliul de oțel. Inima îi pulsa din greu, tâmplele îi zvâcneau, se simțea bolnav și total sfârșit de pe urma experienței pe care o trăise. Întregul corp îi era năclăit de sudoare. "Mi-e frică ― gândi el. Mi-e groaznic de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]