2,429 matches
-
răsuflau adânc, sufereau... dar, trăgeau mai departe credincioși stăpânului, într-o înțelegere tacită, într-o împerechere de destin și suferință în inima amândurora. Soarele se lăsa spre asfințit. Văzduhul era încărcat de tălăngile cirezilor și a turmelor, cu mersul lor nepăsător la vale, printre carele cu boi, lăsând în urmă norul de colb cu mirosul izului de stână. În el parcă se strângea toată țărănimea noastră. Țăranul, boul și pământul.., un tot nedespărțit, se mișcau odată, răsuflau odată... parcă ar fi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
văzând cu ochii. În văzduh se simți aerul proaspăt și răcoros al toamnei. La o aruncătură de băț, apare pâlcul de salcâmi înalți. Acolo‟i cimitirul. Satul, viu... cu toții trăiesc învecinați cu morții lor. Soarele de sus de pe cer, parcă nepăsător, privește trecerea lor, sus pe deal, ca ceva firesc pentru el, dar înfricoșător pentru om... Sultan rămase legat de unul din cei doi salcâmi înalți, care țineau loc de poartă. Anuca, urmată de Pârvu, intra în cimitir, cu bunul simț
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
soare... Acolo sus, tremura un vânticel cald... acolo sus era lumină și zarvă, pentru că acolo cânta mierla neagră ca tăciunele, uguiau turturica și porumbelul sălbatec, și ciocăneau ghionoaiele. Jos, pe pământ, prin frunzarul uscat, foșnăiau porcii mistreți. Râmau și răscoleau nepăsători pământul și, când găseau jir ori bureți tineri, grohăiau. În depărtare, în inima codrului, se aude un urlet de fiară... „Oare-i lup..?!“ îi șopti rar un gând, fetei. O creangă se frânse, sub copita murgului, cu zgomot surd... și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
credeam în iubirea femeii, care m-a zăpăcit cu totul. În brațele ei ademenitoare, de aceea, m-am și lăsat comod, crezând că am să mă îmbăt de un neasemuit nectar, însă n-am făcut altceva, decât să mă arunc nepăsător în ea, așa cum se aruncă cel mai mare imbecil în apa adâncă, fără să știe deloc a înota. În scurt timp, m-am înecat. De parcă ar fi fost cu adevărat vina mea... Nu, n-a fost, căci toate tainele universului
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dau seama încă din tinerețe de amăgirile pe care viața li le pune dinainte, alții își dau seama de ele pe parcursul ei, mai devreme, sau mai târziu, iar alții nu-și dau seama niciodată și mor precum s-au născut: nepăsători. Amăgirea Adrianei o reprezenta, de bună seamă, serviciul ei, care, prin natura lui, o subjugase pe femeie necurmat. Totuși, nimic nu era prea clar încă pentru ea. Adriana se mai îndoia în privința aceasta și era curioasă și confuză încă, căci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cu dispreț și cu regret la propria-i viață, atunci când ar ști și ar simți clipă de clipă că baza ei este alcătuită numai din tristețe și dintro totală lipsă de sens? Cred că nici măcar cel mai ignorant și mai nepăsător dintre muritori nu s-ar putea împăca vreodată pe deplin cu un astfel de trai. Așa stând lucrurile, Adriana știa că nu face altceva, decât că, din cauza serviciului ei banal și mărunt, aproape prostesc și enervant, duce o existență infernală
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
-o c-o privire cât o mie de înjurături, lucru care o făcu pe femeie să turbeze aproape și mai tare. - Minți, afurisitule, minți, întotdeauna m-ai mințit! Te cunosc și știu mult prea bine ce poamă-mi ești! Minți nepăsător și cu nerușinare! Zi-mi, ție chiar nu-ți este rușine, deloc-deloc nu-ți este? Tonul vocii ei devenea parcă ciudat, vorbea din ce în ce mai greu, mai sugrumat, gâfâia din ce în ce mai apăsat; ambii băgară de seamă amănuntul acesta. Totuși, ea continuă: în aceste
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cele mai multe ori, nu ne dădeau nicio importanță. Salonul-separeu se lumina brusc, ca și cum s-ar fi repetat acel prim bing-bang al înfiripării Creației. Erau însă și dăți când Iozefina juca o altă carte: intra în bibliotecă la ora fixată, bineînțeles, dar nepăsătoare, ca și cum ar fi trecut pe-acolo întâmplător sau ca și când ar fi intrat în bibliotecă pentru prima oară, dând mai ales, senzația că nu mai poate presta „munca aceasta patriotică ingrată” de a dactilografia texte pe de-a moaca și că
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
două secunde. Dar mai bine nu. Se Încurajă singur cu prudentul motto al celor de profesia lui, spiritul de pocherist menit să țină mândria În frâu: — Nu se știe niciodată. Își trecu degetul roată pe după guler, pe dinăuntru, și spuse nepăsător: — A trebuit s-o fac. A fost o chestiune de onoare. Ezitarea lui fusese infinitezimală: — Tipul a lăsat-o pe fiica mea - cum spuneți voi? - cu burta la gură. Își Înăbuși cu greu râsul când se gândi la Herr Kolber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
călugări ghiftuiți și destrăbălați jignea sentimentul demnității naționale. Mănăstirile închinate nici măcar nu plăteau vreo dare statului. Veniturile lor nu erau controlate de nimeni, fiind risipite în scopuri străine de țară, de către <nămolul acela tot crescând de călugări fără treabă și nepăsători>. Încă de la începutul domniei, Alexandru Ioan Cuza și-a înscris în programul său de reforme secularizarea averilor mănăstirești. În 1859, când printr-o carte vizirală Poarta le absolvise pe acestea de a contribui la cheltuielile statului, guvernul își manifestă autoritatea
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
aparat. Altădată ar fi făcut-o, ca în ziua aceea când un vecin de pe plajă s-a încăpățânat să pună la maximum volumul radioului. Zâmbi amintindu-și scena. A lăsat-o pe Lola cu vorba în gură, s-a ridicat nepăsător, a ajuns până la vilegiaturist, a apucat radioul minuscul și l-a aruncat în apă, cum făcea când era copil cu pietrele foarte plate, reușind să le facă să sară de mai multe ori pe suprafața liniștită înainte de a se scufunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
faptului de a fi? Chiar ea nu-și dă seama că mă întoarce pe dos să o văd că ia de mînă pe un altul și pleacă împreună, lăsîndu-mă de izbeliște ore în șir?... Chiar e atît de insensibilă și nepăsătoare? Chiar poate să îi fie atît de teamă încît să nu vrea să mă cunoască? Atunci de ce vrea să aibă atenția mea? De ce dă impresia că îi place compania mea pentru a-mi întoarce apoi spatele? De ce nu pot eu
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
îi mărturisește cele mai intense sentimente ale sale, îi arată că împreună ar fi mai luminoși, că ar avea o legătură excelentă și cît de minunat ar fi... iar ea, drept răspuns, îi face în ciudă rîzînd cu un coleg nepăsător, stupid și incorect ca întreaga situație: adică pur și simplu ignoră și calcă în picioare sufletul lui... din acel moment, ea încetează să se mai numească Angela... Romeo se simte înșelat, părăsit, tăiat și ars cu fierul înroșit... suferă, apoi
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
începe și Iosif se uită urît la președinte, se bîlbîie și îl podidește plînsul. Nu-ți fă iluzii că plînsul are vreun efect. Dar nu de asta plîng. Atunci? Mi-i ciudă că mă umilesc inutil. Iosif așteaptă verdictul cam nepăsător. Urîtul ăla nu putea decît să fie și rău. Era să leșine, bietul om, cînd a văzut că a cîștigat procesul. Nu-i vine a crede și bucuria îl sufocă. Îngerașul meu, o să plătesc la biserică să se roage preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fapt, ucraineni. Dumnezeule, ăștia sînt și mai criminali! Abordează românii care așteptau la rînd în vamă. Ar trebui să mergem împreună pînă la frontiera română, sînt mulți bandiți de drumul mare. Ce să-mi fure? Caii de la bicicletă? răspundeau unii nepăsători. Cum, necum, Spînu a găsit încă doi români care au acceptat să meargă împreună. Dar liniștea a fost de scurtă durată. Tovarășii săi mergeau nebunește și el era prea obosit. Apoi, Dacia și-a făcut numărul obișnuit, adică a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ajuns o ispită banală ca să renunțe la o alternativă care ar fi dus, în timp, la perfecțiune, la desăvîrșire. Cea mai nocivă, mai distructivă, mai parșivă viețuitoare pe pămînt este omul. Are plăceri perverse și apucături de dominare. Este egoist, nepăsător la suferințele altora și uneori savurează durerea aproapelui. Profesorul alunecă încet spre o gîndire, care putea conduce la concluzia că omul este Satana. În fond, ce păcate a făcut Satana și nu le-a făcut omul? Am convingerea că omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
după doi iepuri deodată nu te alegi cu niciunul“ sau „nici cal, nici măgar“. Ori de cîte ori mă las prinsă În meandrele unui vers Încercând să-i descui capcanele, mă trezește acea atît de terestră Înțelepciune populară care strivește nepăsătoare micul meu castel de nisip cu talpa ei lată... mofturi, fetițo, mofturi! Viața e ceea ce apuci, ceea ce calci, ceea ce muști, ceea ce scuipi, viața e În mîinile și picioarele tale, În dinții și-n burta ta - restul e vînare de vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ar fi fost mai obscure, poate că exact așa aș fi făcut. Dar n-am putut. Caiete și o casetă video? Era prea ușor. Nici măcar persoana ca un mecanism de ceasornic în care mă transformasem n-ar fi putut trece nepăsătoare pe lângă așa ceva. Lăsând scrisorile claie peste grămadă acolo unde căzuseră, am luat caseta, pachetul cu caiete și cutia din care se auzea zdrăngănit de cioburi și-am pornit-o înapoi spre living. Caseta video conținea aproape o oră de material
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
al lui Scout părea mult mai plauzibil acum, că eram înăuntru. Spațiul acela, bine închis, pe jumătate luminat și cufundat în tăcerea apropierii zorilor, nu era pentru oricine. Nu puteai pur și simplu să împingi o ușă și să intri nepăsător în așa ceva; ceva fundamental ar dispărea înainte să termini de răsucit mânerul. — E ceva religios, parcă, am zis în cele din urmă. Scout încuviință. — Locurile capătă o aură de sfințenie atunci când sunt lăsate de capul lor o vreme. E ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
devină noul său corp, deschizând într-un final calea negocierilor cu un doctor tânăr pe nume Thomas Quinn. Quinn fusese distrus de pierderea soției sale cu un an în urmă, lăsându-și cabinetul de provincie pradă ruinei în timp ce el trăia nepăsător la toate lucrurile care-l înconjurau din economiile tot mai puține. Quinn a fost foarte fascinat de tehnica lui Ward (în parte, am putea presupune, datorită naturii propriei sale pierderi tragice). Credea că bătrânul se află în pragul unei descoperiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ca să mă asculte în vreme ce tot restul corpului său se prefăcea adormit. — De ce a-i vrea să cobori aici, totuși? Era frig și... nepotrivit pentru Ian. Urechea se zbătu de câteva ori, apoi se îndreptă din nou în față, dându-mi nepăsătoare de veste că nu va lua parte la discuția asta. — Fie, am zis. Am pus palma peste paharul plin de hârtii și l-am scuturat de câteva ori, așa cum scuturi un glob de cristal. Fâșiuțele dinăuntru foșniră înfundat la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aventura e totdeauna ca În cărți, că În viață finalurile nu sînt totdeauna fericite. De asemenea, simți dureroasa Împunsătură a milei, care-i spunea că trebuie să intervină, că nu putea lăsa lucrurile așa, că nu avea dreptul să asiste nepăsător la agonia cumplită și inutilă a unui inocent. — O, cum aș vrea!... O, cum aș vrea! se pomeni el șoptind și avu senzația că-l Învăluie o undă de cruzime, vechea și Încercata tovarășă de drum a milei. — Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să intimideze Cariul. Doar regele avea voie să-mi atingă acele. Însă acesta găsise în sfârșit locul potrivit și foarte hotărât începu să găurească lemnul vechi. Cu fălcile pline îi spuse Pendulei: — Nu-mi pasă de regele tău bătrân și nepăsător! și intră tot mai adânc în lemn. Și uite așa, trufia este trâmbița căderii ! rosti în concluzie Cartea de Proverbe. Votul gâzelor Eugenia Juncu Într-o minunată zi de primavară, când cerul era albastru și norii pufoși ca vata de
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
magazin, se mai agăța de-un ștergător ori de capătul vreunei bare de protecție, dar În principiu Înaintau Împreună nestingherite pe bulevard, Întrucât toți cei care, În vremuri normale, s-ar fi aplecat rapid să le culeagă zăceau pe caldarâm, nepăsători la micile avuții care le treceau pe sub nasuri. În zonă se aflau, e drept, și oameni care Încă ar fi putut Întinde o mână Întru sporirea averii - de pildă, bătrânica lungită sub Škoda galbenă, care chiar avea brațul drept ridicat
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
vremea lui Nero. Prin cartiere, mașinile se dedau orgiilor voluptuoase cu benzină, iar cerul era luminat de incendii. Cum mașinile de pompieri umblau brambura pe străzi cu rezervoarele de apă goale, focurile se Întindeau cu repeziciune. Automobilele patrulau peste tot, nepăsătoare la distrugerile din jur, pândind apariția vreunui biped Împins de foame sau de sete să-și părăsească adăpostul, ori se hârjoneau prin spălătorii auto, lăsând ore În șir periile moi, cilindrice, să le maseze spinările. Lichidele folosite În general la
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]