3,686 matches
-
American adopta o rezoluție prin care încuraja "lupta temerară" pentru libertate a "popoarelor subjugate" din estul Europei 736, corespondenții ziarelor "New York Times" și "Christian Science Monitor" dădeau tîrcoale Bucureștiului. Din articolele lor reieșea că poporul român acceptă comunismul, deși are oroare de el. După cum se arăta în "New York Times", "nici un popor nu are mai multă repulsie față de comunism decît cel român și nici unul nu face mai puțin decît acesta pentru a-l înlătura"737. Stimulat de cuvîntarea lui Gheorghiu-Dej cu privire la noua
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
folosit aici nu se referă la romantici în general, ci doar la câțiva pașoptiști mai radicali I. Ghica, C.A. Rosetti, care l-ar fi calomniat anterior pe Heliade.218 Dincolo însă de această explicație, respectul pentru reguli și, implicit, oroarea față de o exprimare poetică nesistematizată atestă afinități clasice. Același lucru este sugerat și de maniera entuziastă în care este primită traducerea de către Constantin Aristia a primului cânt din Iliada. Astfel, articolul Asupra traducției lui Homer, dincolo de laudele adresate traducătorului, conține
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
să creeze o liniște interioară, menită să anuleze acea "conspirație a zgomotului"251 de care este împresurat artistul modern, după cum declara Cocteau într-un alt text de tip eseu Jurnalul unui necunoscut. Nevoia de armonie și claritate se conjugă cu oroarea față de dezvoltările infertile: "... ca orice edificiu, o creație trebuie să ofere privirii și puncte de oprire, suprafețe plate, un decor sumar care să alterneze cu motivele prin care își afirmă arhitectul individualitatea."252 Se citește în aceste câteva rânduri aspirația
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu va putea fi detectabilă."254 De altfel, acest concept pare a fi unul important pentru viziunea artistică a autorului, care vedea în clasicismul însuși o întrupare a unei "eleganțe profunde".255 În aceeași ordine de idei se înscrie și oroarea de artificialitate, după cum deja s-a sugerat prin citatele date anterior, pe care Cocteau o transpune într-o manieră alegorică sub forma relației dintre un grădinar și florile sale: "Un adevărat poet nu își îngrijește poezia. La fel cum un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
granițelor realității. În ceea ce privește limbajul poetic, Pound sugerează evitarea cuvintelor superflue prin reducerea expresiei doar la elemente cu adevărat esențiale în transmiterea sensurilor. Este un principiu care valorifică, de fapt, noțiunile de claritate și de armonie impuse de clasicism. De altfel, oroarea de multiplicări formale se citește pe tot parcursul articolului în "sfaturile" date, cum ar fi cel privitor la limitarea adjectivelor și a ornamentelor în general doar la cele care au o reală valoare. De asemenea, în același spirit clasic, Pound
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a unei conversații, dar prin apropiere de pacienți se observă că fiecare vorbește singur. Opțiunea pentru această imagine alegorică este sugestivă în ceea ce privește atitudinea de respingere pe care Călinescu o manifestă privitor la modernism, perceput drept fragmentarism. Totodată, se resimte puternic oroarea de individualizare, ce ține de aceeași viziune clasică. Călinescu argumentează că Revoluția Franceză a fost dominată în ceea ce privește actanții ei de viziunea clasică. Aristocrații nu au fost surprinși de ghilotină, preferând în continuare să converseze, să delibereze. De cealaltă parte, revoluționarii
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
bucura de prestigiul unui medic talentat, atât ca internist, cât și ca psihiatru, al unui conferențiar interesant și al unui gânditor de instrucție desăvârșită. Era unul din puținii intelectuali ieșeni de cultură deopotrivă franceză și anglo-saxonă. Moralitatea lui era ireproșabilă, oroarea față de incorectitudine, impostură și lene, fără pereche. Am putut selecta, din publicistica timpului, un număr de 37 lucrări publicate, toate din domeniul specialității, care constituie totodată și lista lucrărilor cunoscute aparținând lui Al. Brăescu. O vedere de ansamblu asupra publicațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
serviciul militar cu un an mai înainte. Participarea la război depindea, așadar, doar de el. A cerut să fie înrolat ca voluntar în armata austro-ungară. Este firesc să ne întrebăm de ce a făcut-o. În mod sigur, războiul îi stârnea oroare și repulsie. Dacă impulsul nu a fost acel sentiment patriotic obișnuit, împărtășit de unii dintre concetățenii săi, au existat, se pare, cel puțin două motive, ambele destul de puternice, pentru a-l determina să se alăture de bunăvoie celor care erau
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Tolstoi îi scria contesei Alexandra Tolstoi: „Atunci când intru în școală și văd mulțimea de copii zdrențăroși, murdari, slabi, cu ochii lor strălucitori și plini atât de des de o expresie angelică, se ridică în mine un sentiment de panică și oroare, aidoma aceluia resimțit la vederea oamenilor care se îneacăă“ (Citat după Paul Johnson, Intelectualii, traducere de Luana Stoica, Humanitas, București, 1999, p. 185.) 53 Citat după R. Monk, op. cit., p. 217. 54 Vezi W. Bartley, op. cit., pp. 90-91, 93 94
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
angajarea fără rezerve pentru aceste valori. Spre deosebire de mulți confrați, el nu a fost nici un moment atras de ideea că sisteme autoritare și represive - ca național-socialismul și comunismul bolșevicilor - ar putea promova cauze pe care rațiunea le recunoaște drept bune. În ciuda ororii sale față de violențele războiului, Russell a susținut drept necesară și legitimă rezistența cu orice mijloace pentru a opri expansiunea acestor sisteme. În judecata lui Russell, intelectualul care se ține departe de politică se dezinteresează, de fapt, de soarta semenilor săi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
În esență, se năzuiește spre înalt și demiurgic, aspirând spre o poezie inventivă, transorizontică, amplitudinară, poezie care să imprime latențelor ceva din logosul primordial. Un poem în zece trepte, Podul lui Edvard Munch, se constituie într-o declarație fermă, proclamând oroarea de pozitivitate, "împotrivirea la căderea limbajului"; Nu pot lua natura ca normă, / când râd și plâng / strigătul descompune cuvintele"; fluid străveziu ori criptic, cuvântul e "singura armă / între infern și om"; "cu fiecare cuvânt ieșim iarăși și iarăși din peșteră
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
învățați care asimilaseră traumatismul expulzării. Masacrele lui Bogdan Hmelnițki în Polonia și Ucraina, unde mii de evrei și-au pierdut viața între 1648 și 1649, lasă urme adânci asupra sefarzilor din Levant. Odată cu afluxul de refugiați care ajung în Imperiu, ororile acestor masacre trebuie să fi impresionat puternic un grup care cunoscuse el însuși propria dramă fondatoare. Nu încape îndoială că anumiți germeni mesianici europeni, rusești și musulmani concură la renașterea diverselor așteptări escatologice. Toți acești factori se conjugă pentru a
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
dinastiei hasidice din Cluj, care-și pierduse la Auschwitz soția și cei unsprezece copii, a fost întrebat dacă mai credea că poporul evreu este un popor ales, el a răspuns afirmativ. Asta din simplul motiv că nu evreii săvârșiseră aceste orori, ci creștinii. Familia lui fusese aleasă de Dumnezeu pentru acest sacrificiu. Să suferi pentru iubirea de Dumnezeu, acesta este sensul alegerii. Cât despre Schneerson, el a mers și mai departe, sugerând că genocidul fusese opera unui Dumnezeu drept, cauzată de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de Hitler, mesagerul lui10. Dacă promisiunea nemuririi, un simț acut al păcatului și o anumită concepție despre statutul de popor ales le deschideau unora, celor mai credincioși, o cale spre reconcilierea între credința într-un Dumnezeu drept și iubitor și oroarea lagărelor de exterminare, această cale rămânea închisă pentru mulți alții, care nu aveau asemenea convingeri, ba chiar li se păreau de o mare cruzime. Vom nota totuși că această viziune fundamentalistă asupra masacrului includea de obicei în categoria sfinților martiri
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
tot ce se întâmplă, inclusiv retragerea lui Dumnezeu din istorie, este legat de o intenție divină. "Ascunderea" lui Dumnezeu trebuie astfel înțeleasă ca un semn al prezenței Lui. Dumnezeu nu a murit la Auschwitz, ci "ascunderea" Lui a făcut posibilă oroarea. Nu El a săvârșit-o, ci omul care, grație acestei "ascunderi", era complet liber să acționeze, atât în bine cât și în rău. În cartea sa din 1979, With God in Hell. Judaism in the Ghettos and Deathcamps, Berkovits încearcă
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
celor întâmplate și de a avertiza în privința posibilelor pericole noi. Dar, pentru generațiile cărora memoria evenimentului le fusese transmisă în mod mediat, ea servea mai ales pentru construirea unei comunități transnaționale, sefarzi și așkenazi laolaltă, în Europa, unde se produsese oroarea, și în afara Europei, Israelul și diaspora fiind reunite într-o nouă religie comună, recognoscibilă imediat din exterior și ușor de practicat. O religie a celor aleși prin suferință, un substitut de iudaism, care i-a pus la adăpost de antisemitism
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și vii. El întărește astfel imaginea supremației Israelului, care, judecându-i pe dușmanii poporului evreu, arăta că era de datoria lui să lupte pentru ca o asemenea catastrofă să nu se mai poată repeta. Supraviețuitorii se aflau acolo pentru a mărturisi ororile vieții de neputință din diasporă. Deviza "niciodată să nu se mai întâmple asta" căpăta un sens sacru, era o datorie pe care Israelul avea s-o îndeplinească. Statul era astfel sacralizat și el, totul prefigurând sacralizarea viitoare a fidelității față de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
evreilor un stat. În siajul procesului de pace din anii 1990, apare totuși o nouă tendință, care îndeamnă la recunoașterea tragediilor evreiască și palestiniană, o tendință împărtășită de intelectuali arabi ca Edward Said, care susține acceptarea experienței evreiești cu toată oroarea și teama pe care le inspiră ea. Said îi invita pe arabi la "înțelegere și compasiune". O asemenea atitudine era susceptibilă să încurajeze din partea israelienilor și a susținătorilor Israelului o voință paralelă de înțelegere și compasiune față de palestinieni 18. Aceste
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
moment, evreii își concep raportul cu națiunea franceză ca supraviețuitori ai Holocaustului și, deci, ca evrei. Ei își exprimă, într-o retorică încărcată de emoție, temerea ca în Orientul Mijlociu să nu se producă un al doilea genocid și consideră că oroarea extraordinară și incomprehensibilă a unei asemenea catastrofe cere o manifestare publică a iudaității lor și, dincolo de asta, sprijinul necondiționat al poporului francez pentru Israel 25. Ceva inedit în Franța iacobină. Între 1956 și 1967, aproximativ 235000 de evrei din Africa de Nord
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
să demonstreze asta. Până atunci, eterna victimă se poate prevala de o poziție de superioritate absolută, înaltă în plan moral și inatacabilă. Și totuși, victima nu este mai virtuoasă pentru că a fost victimă. Cei care au suportat cele mai mari orori nu au, cu toate acestea, întotdeauna dreptate. Dacă imoralitatea este într-adevăr întotdeauna de partea ucigașilor, nu ajunge să fii sau să fi fost victimă ca să te afli în mod natural de partea moralei. Morala nu este un lucru dobândit
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ei față de voința Israelului de a vedea acest proces desfășurându-se pe teritoriul său au declanșat o imensă controversă în lumea evreiască. Argumentația ei submina miturile celor care se confruntau cu ea, construite pe distincții nete între bine și rău, oroare și banalitate, nazism și umanitate, călăi și victime, cei care aveau puterea și cei care n-o aveau, între naziști, antisemiți care acționaseră cu o cruzime de nedescris, și un popor evreu neputincios, având în față un dușman împotriva căruia
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
România Mare s-a destrămat într-o clipită. g. Povara pasivității Ezitarea, rezultată dintr-un instinct puternic de autoconservare, ne-a făcut să plătim un preț uriaș. Nimic nu a fost mai greșit decât tendința de a asista pasivi la ororile petrecute în jurul nostru. Să avem curajul să ne uităm cu luare aminte spre noi înșine, căutând în adâncul nostru. Să scoatem la suprafață greșelile pe care le-am făcut în vremea totalitarismului și să le privim cu atenție, fără a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
au fost strivite destine nevinovate. În aceste timpuri, peste cei mai mulți dintre noi s-a înstăpânit, însă, frica născută din pasivitate. Am fost poate prea lași că să ne împotrivim delirului unor dictatori. Am preferat să fim târâți ca părtași la ororile lor decât să-i înfruntăm. I-am lăsat să suspende democrația. În zvârcolirile somnului greu, câțiva au pătruns în sanctuar și au răsturnat menorah, iar flacăra lumânărilor aprinse a cuprins și mistuit sinagoga. Fără să ne dăm seama, majoritatea am
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
odioase, de coșmar, revoltătoare, fetide, oribile, abominabile, odioase, grotești. Apar personaje scîrbavnice, monstruoase, scîrboase, spurcate, indecente, hi-doase, murdare, înspăimîntătoare, abjecte, oripilante, nesuferite, dezgustătoare, repulsive, ignobile, schimonosite ș.a.m.d. Aproape toate sinonimele adjectivului "urît" implică o reacție de dezgust, repulsie, oroare și teamă. Aici lucrurile stau și nu stau diferit de la o cultură la alta (de exemplu, la une-le popoare prin rîgîit se mulțumește pentru ma-să), putînd vorbi, cred, despre un "urît obiectiv, universal". La fel cum frumosul provoacă "plăcere
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
moare de inaniție, în timp ce altora le putrezește mîncarea în cămară... Cum de nu vedem acest masacru, cum de toate acestea nu ne dau de gîndit? Dacă l-am recunoaște pe Dumnezeu în aproapele nostru, s-ar mai întîmpla astfel de orori? Nu poate exista pace fără o mai corectă repartiție a resurselor, iar alegerea ne aparține. Dacă nu corectăm distribuția, dacă nu renunțăm la lăcomie și egoism, diferențele foarte mari dintre nivelurile de viață ale diferitelor comunități vor duce la acumularea
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]