2,340 matches
-
apei. Pentru păianjenii pescari suprafață apei îndeplinește aceeași funcție ca și o pânză pentru păianjenii țesători. Ei, aflându-se la mal pe ultimele perechi de picioare, îndind picioarele anterioare în apă. Picioarele sunt subțiri și foarte lungi. Cu ajutorul lor receptează oscilațiile apei produse de pradă, la fel cum țesătorii receptează oscilațiile pânzei. Sensibilitatea lor e uimitoare, pot detecta cele mai mici vibrații. Păianjenii pescari au capacitatea de a distinge oscilațiile provocate de insectă sau de un alt obiect căzut în apă
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
și o pânză pentru păianjenii țesători. Ei, aflându-se la mal pe ultimele perechi de picioare, îndind picioarele anterioare în apă. Picioarele sunt subțiri și foarte lungi. Cu ajutorul lor receptează oscilațiile apei produse de pradă, la fel cum țesătorii receptează oscilațiile pânzei. Sensibilitatea lor e uimitoare, pot detecta cele mai mici vibrații. Păianjenii pescari au capacitatea de a distinge oscilațiile provocate de insectă sau de un alt obiect căzut în apă (piatră, frunză). În plus, ei fără probleme identifică direcția și
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
în apă. Picioarele sunt subțiri și foarte lungi. Cu ajutorul lor receptează oscilațiile apei produse de pradă, la fel cum țesătorii receptează oscilațiile pânzei. Sensibilitatea lor e uimitoare, pot detecta cele mai mici vibrații. Păianjenii pescari au capacitatea de a distinge oscilațiile provocate de insectă sau de un alt obiect căzut în apă (piatră, frunză). În plus, ei fără probleme identifică direcția și distanța până la victimă. Cu acest scop, ei au organe se simț specializate în recepția tactilă - fire de păr foarte
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
de dolari. Următoarea misiune Apollo, Apollo 14, a reușit să ajungă la Fra Mauro. Misiunea a început cu o defecțiune mai puțin cunoscută: în timpul propulsării treptei a doua, motorul central s-a oprit cu două minute mai devreme din cauza unor oscilații pogo periculoase care ar fi dus la dezmembrarea treptei a doua. Motorul a suferit vibrații 68g la 16 hertzi, care au flexat cadrul de propulsie cu . Cele patru motoare exterioare au funcționat o perioadă mai lungă de timp, pentru compensare
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
propulsie cu . Cele patru motoare exterioare au funcționat o perioadă mai lungă de timp, pentru compensare, astfel încât astronava a ajuns pe orbita stabilită. Fluctuațiile presiunii din camera de propulsie au determinat un senzor să declanșeze oprirea motorului. Se mai văzuseră oscilații pogo mai reduse și la zborurile Titan și Saturn anterioare, dar la Apollo 13 ele au fost amplificate de o interacțiune neașteptată cu cavitația turbopompei. Misiunile ulterioare au implementat modificări anti-pogo care erau la acea dată deja în dezvoltare. S-
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
amplificate de o interacțiune neașteptată cu cavitația turbopompei. Misiunile ulterioare au implementat modificări anti-pogo care erau la acea dată deja în dezvoltare. S-a adăugat un rezervor de heliu la linia de oxigen lichid a motorului central pentru a atenua oscilațiile de presiune și un sistem automat de oprire a propulsiei pentru siguranță. Valvele propulsoare ale tuturor celor cinci motoare J2 ale treptei a doua au fost simplificate. În drum spre Lună, la o distanță de de Pământ, rezervorul de oxigen
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
dată de Laue: <br>formula 41 Aici parametrul j este un număr pozitiv cuprins între 0 și 1, limite care corespund respectiv la totală incoerență și coerență. Pentru o descriere cantitativă a lui j, presupunem că f(t), g(t) sunt oscilațiile produse într-un punct de două unde plane, conținând frecvențe în același interval Δν iar f(ω),g(ω) transformatele Fourier ale componentelor lor analitice (cf. (F2)). Putem scrie atunci:<br>formula 42 unde K este o constantă complexă iar h
Entropia radiației electromagnetice () [Corola-website/Science/315884_a_317213]
-
al lui Planck” și vor deveni explicite in cursul articolului. În afară de masa m și sarcina e, rezonatorul este caracterizat de frecvența sa proprie „circulară”, ω, legată de constanta k a forței elastice prin "k = mω". Frecvența proprie „normală” (numărul de oscilații pe secundă) este "ν = ω/2π". Studiul detaliat al rezonatorului duce la două formule ((1) și (2) de mai jos) care, confruntate cu evidența experimentală, l-au condus pe Max Planck la ideea că emisia radiației are un caracter discret
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
o serie de metode sunt cuprinse implicit în articolele sale, dar sau sunt cunoscute acum sub numele altor persoane, chiar din generații mai târzii (ecuația Abraham-Lorentz, funcția lui Dirac) sau au intrat „în modă” mai târziu (funcțiile complexe în tratamentul oscilațiilor). Rezonatorul este presupus că are o mișcare exclusiv liniară; ea este descrisă de o singură funcție x(t), deplasarea sa de-a lungul „axei” sale. Emițând radiație, oscilatorul pierde energie, analog cu frecarea. Totuși, este o diferență: forța de frecare
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
lungimii de undă a luminii roșii), γ este 5.4×10(1/s), ceea ce înseamnă că îi trebuie un timp de ca 2×10 secunde pentru a-și reduce amplitudinea cu un factor 1/e=0.367. Deoarece perioada de oscilație proprie este 2×10 inseamna că numărul de oscilații necesare pentru a pierde această energie este de ca. 10! Pentru ca energia pierdută într-un număr mic de oscilații să fie comparabilă cu energia lui, trebuie ca 1/γ = const×T
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
4×10(1/s), ceea ce înseamnă că îi trebuie un timp de ca 2×10 secunde pentru a-și reduce amplitudinea cu un factor 1/e=0.367. Deoarece perioada de oscilație proprie este 2×10 inseamna că numărul de oscilații necesare pentru a pierde această energie este de ca. 10! Pentru ca energia pierdută într-un număr mic de oscilații să fie comparabilă cu energia lui, trebuie ca 1/γ = const×T, ceea ce implică ω = 10 1/s sau, ca mai
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
reduce amplitudinea cu un factor 1/e=0.367. Deoarece perioada de oscilație proprie este 2×10 inseamna că numărul de oscilații necesare pentru a pierde această energie este de ca. 10! Pentru ca energia pierdută într-un număr mic de oscilații să fie comparabilă cu energia lui, trebuie ca 1/γ = const×T, ceea ce implică ω = 10 1/s sau, ca mai sus λ = 10 cm (domeniul razelor gamma). O consecință a amortizării scăzute este că efectul condițiilor inițiale durează mult
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
ca 1/γ = const×T, ceea ce implică ω = 10 1/s sau, ca mai sus λ = 10 cm (domeniul razelor gamma). O consecință a amortizării scăzute este că efectul condițiilor inițiale durează mult (pe scara de timp a perioadelor de oscilație). Problema pe care o avem acum este următoarea: ne imaginăm o colecție de N (mare) oscilatori, care emit și absorb radiație și sunt plasați într-o incintă complet reflectătoare, astfel încât să nu se piardă energie; există posibilitatea unor stări staționare
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
poate fi reprezentată printr-o integrală Fourier, pe care o scriem, după cum e convenabil:<br>formula 20Este comod de a folosi forma complexă a integralei Fourier:<br>formula 21unde, <br>formula 22 În apropiere de echilibru, ne așteptăm ca E(t) să aibă oscilații neregulate, dar astfel incât, pe de o parte valoarea medie E într-un interval de timp suficient de lung să fie zero, dar pe de altă parte ca media lui E(t) - care este o măsură a densității de energie
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
lui E(t) un calcul simplu arată că variația în timp a lui E(t) e dată de:<br>formula 26unde C(u) este „autocorelația semnalului E(ω)” (în limbajul comunicațiilor). Atunci când echilibrul cu materia este stabilit, deși E(t) are oscilații rapide, ne așteptăm ca media lui pe intervale de timp Δt suficient de lungi ca să conțină un număr mare de oscilații (de exemplu intervalul de timp al unei măsurători) să fie de fapt în foarte bună aproximație independentă de lungimea
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
u) este „autocorelația semnalului E(ω)” (în limbajul comunicațiilor). Atunci când echilibrul cu materia este stabilit, deși E(t) are oscilații rapide, ne așteptăm ca media lui pe intervale de timp Δt suficient de lungi ca să conțină un număr mare de oscilații (de exemplu intervalul de timp al unei măsurători) să fie de fapt în foarte bună aproximație independentă de lungimea lor și egală cu media pe întreg intervalul (-T,T)(cf.(2.1)): <br>formula 27 independent de t (în (-T,T-Δt
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
ordinul de mărime al energiei la t=0 pentru a compensa energia pierdută prin radiație, atunci când echilibrul este atins.Aceasta arată că procesul de absorbție este în medie extrem de încet, pentru că într-un timp 1/γ au loc ω/2πγ oscilații (ca.10 pentru lumina roșie); pentru timpuri mai mici decât 1/γ, energia absorbită medie este mică față de energia medie a oscilatorului la t=0. Pe de altă parte, dacă urmărim contribuția soluțiilor x(t), x(t) la energia absorbită
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
oscilatorului la t=0. Pe de altă parte, dacă urmărim contribuția soluțiilor x(t), x(t) la energia absorbită, putem vedea că aceasta este oscilantă și proporțională cu condițiile inițiale: numai luând o medie asupra acestora, ea se anulează. Mărimea oscilațiilor poate fi apreciată calculând media lui U(t) asupra tuturor condițiilor inițiale care duc la o energie inițială dată U. Calculul se face folosind expresiile pentru soluția x(t) din paragraful precedent; condițiile inițiale apar acum explicit. Presupunem că, în
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
sus este:<br>formula 49. Al doilea termen se dovedește a fi I/ω, astfel încât, pentru timpuri mai mici decât 1/γ, pentru care U e mai mic decât energia inițială U, <br>formula 50 În consecință, pentru intervale de timp mici, oscilațiile energiei absorbite sunt mai mari decât creșterea energiei medii. De aceea, într-un limbaj „semicuantic”, probabilitatea ca enrgia să creasca în timpul absorbției este aproximativ aceeași cu aceea ca energia să scadă; acest fapt este exprimat în formularea lui Einstein a
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
din ele asupra existenței undelor electromagnetice. Acestea au fost puse direct in evidență de Heinrich Hertz în 1886. Din ecuațiile lui Maxwell se poate deduce că o mișcare oscilatorie a unei sarcini electrice ("dipolul hertzian") generează radiație electromagnetică. Pentru micile oscilații armonice ale sarcinii, Hertz a arătat că puterea radiată este: unde "e" este sarcina oscilatorului, "l" este amplitudinea oscilațiilor, și se presupune că "λ » l" (lungimea de undă a radiației emise este cu ordine de mărime mai mare decât amplitudinea
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
ecuațiile lui Maxwell se poate deduce că o mișcare oscilatorie a unei sarcini electrice ("dipolul hertzian") generează radiație electromagnetică. Pentru micile oscilații armonice ale sarcinii, Hertz a arătat că puterea radiată este: unde "e" este sarcina oscilatorului, "l" este amplitudinea oscilațiilor, și se presupune că "λ » l" (lungimea de undă a radiației emise este cu ordine de mărime mai mare decât amplitudinea oscilațiilor dipolului). Modelele care se refereau la structura materiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau de acord că
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
armonice ale sarcinii, Hertz a arătat că puterea radiată este: unde "e" este sarcina oscilatorului, "l" este amplitudinea oscilațiilor, și se presupune că "λ » l" (lungimea de undă a radiației emise este cu ordine de mărime mai mare decât amplitudinea oscilațiilor dipolului). Modelele care se refereau la structura materiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau de acord că radiația termică sau vizibilă înconjurătoare este generată de oscilații ale sarcinilor din atomi sau molecule. Altă direcție de progres considerabil era termodinamica
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
undă a radiației emise este cu ordine de mărime mai mare decât amplitudinea oscilațiilor dipolului). Modelele care se refereau la structura materiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau de acord că radiația termică sau vizibilă înconjurătoare este generată de oscilații ale sarcinilor din atomi sau molecule. Altă direcție de progres considerabil era termodinamica. Al doilea principiu al termodinamicii—formulat de către Clausius și Lord Kelvin—a condus la introducerea entropiei ca o funcție de stare cu proprietatea remarcabilă că ea nu poate
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
pentru "I(λ, T)" care reproducea bine datele cunoscute și avea forma cerută de legile de deplasare (2.3): cu "C" și "A" constante. Funcția exponențială provine din distribuția maxwelliană a vitezelor și din ipoteza lui Michelson că perioada de oscilație a dipolului electric molecular este legată de viteza moleculei. Deși argumentația fizică pentru această formulă este aparent neconvingătoare, ea a jucat un rol esențial în descoperirea cuantelor. O definiție naturală a densității spațiale pe unitatea de frecvență a entropiei s
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
să acopere întregul spectru. Această observație permite studiul radiației corpului negru independent de un model exact atomic (care la vremea aceea nu exista). A doua observație este că - în contradicție cu ipoteza lui Michelson - este puțin probabil ca perioada de oscilație să depindă de viteza "moleculei oscilatoare": după teoria cinetică a gazelor, temperatura este legată de energia cinetică medie a moleculelor; ne putem imagina că, la aceeași temperatură, moleculele a două materiale pot avea valori ale vitezei medii extrem de diferite, dacă
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]