2,363 matches
-
9 noiembrie 1877. La 28 noiembrie 1877, Osman-Pașa a fost nevoit să se predea după aproape trei luni de asediu. După capitularea Plevnei, rușii au înaintat pe direcția Sofia-Adrianopol, iar armata română a continuat înaintarea în direcția Vidin Belogradicik. Înfrângerea otomanilor pe toate fronturile a pus capăt acestui conflict. Guvernul otoman a acceptat condițiile Rusiei pentru încheierea armistițiului la 9 ianuarie 1878, dar, reprezentanții României nu au fost invitați la negocieri. Oficialii ruși au urmat aceeași conduită și în întocmirea tratatului
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
ale clasei politice, existau însă unii oameni politici cu păreri diferite asupra căilor și metodelor prin care România urma să-și obțină independența. Liberalii Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Boerescu erau favorabili apropierii de Rusia și acțiunii deschise împotriva otomanilor. Rusia era singur interesată să sprijine 76 mișcarea de eliberare deoarece urmărea destrămarea Imperiului Otoman și controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Conservatorii, în schimb, doreau menținerea regimului de garanție colectivă, ei considerau, că pericolul nu vine dinspre Austro-Ungaria ci dinspre
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
pericolul nu vine dinspre Austro-Ungaria ci dinspre Rusia. Așadar, în opinia lor, obținerea independenței depidea de relațiile diplomatice cu Germania și Austro-Ungaria. În 1876 problema orientală s-a agravat: izbucnea răscoala bulgară, se declanșa revoluția junilor turci și războiul sârbo-muntenegreano otoman. România s-a declarat neutră În iulie 1876, printr-un memoriu guvernul român solicita Porții și Puterilor Garante recunoașterea individualității statului român și numelui de România. Noul guvern liberal condus de Ion C. Brătianu a trecut la inițiative diplomatice menite
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
printr-un memoriu guvernul român solicita Porții și Puterilor Garante recunoașterea individualității statului român și numelui de România. Noul guvern liberal condus de Ion C. Brătianu a trecut la inițiative diplomatice menite să pregătească posibila participare la un conflict cu otomanii. În august 1876, Ion C. Brătianu a avut o întrevedere cu împăratul Frantz Iosif la Sibiu; în septembrie 1876, o delegație guvernamentală românească formată din Ion C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu s-au întâlnit Crimeea, la Livadia cu reprezentanții Rusiei
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
așa cum nu a reacționat nici la continuele provocări ale Ecaterinei a II-a de după această dată. Din contră, diplomația franceză a fost cea care a depus toate diligentele pentru a se evita o nouă confruntare militară între Rusia și Imperiul Otoman 18. Iar atunci când a determinat Poartă să declare război Rusiei, rezultatele au fost de-a dreptul dezastruoase pentru cea 16 Cf., ibidem; pentru detalii în legătură cu rolul pe care l-a avut Rusia în acele împrejurări, vezi și Veniamin Ciobanu, La
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Austriei, în anul 1768. Căci, în timp ce ambasadorul Franței la Istanbul, François Emmanuel Guignard, conte de Saint-Priest, îl făcea răspunzător doar pe fostul mare vizir Mehmed pasă Musinzade, a cărui incapacitate de comandant militar ar fi fost cauza principală a înfrângerii otomanilor în ultima fază a războiului cu rușii ce a avut drept consecință impunerea de către Rusia, Porții Otomane, a păcii "dezastruoase" de la Küciük Kainargi 19, cercurile conducătoare otomane aveau o altă explicație, măi conformă cu realitatea, privind cauzele care au provocat
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
qui ils réclament aujourd'hui"; mai grav era, însă, faptul că, în acele împrejurări, nici ei și nici Poartă nu aveau la dispoziție vreun mijloc " d'apporté du changement dans leș affaires présentes; et que sur le moindre mouvementt (din partea otomanilor n. Ven.C.) leș Russes pouvaient d'abord faire avancer un corps de 25 à 30000 hommes qui briderait aussitôt la nation Tartare" (cf., Anexă la raportul Nr. 12, din 17 iunie 1775, al lui Ulrik Celsing, în idem, Noi
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
era cu atat mai mare, cu cât, dobândind o astfel de preponderenta în zonă, Rusia putea fi tentata să-i rezerve și ei aceeași soartă pe care o avusese Polonia 26, adică să atenteze la integritatea să teritorială. Iar dacă otomanii își puneau atunci toate speranțele doar în sprijinul celor două state se datora faptului că nu întrevedeau o altă ieșire din criză. Deoarece, Anglia era, după părerea lui Constantin Moruzi, așa cum o dovedise, de altfel, și până atunci, "liée à
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
que l'accroissement de leur forces et puissance peuvent-ils s'accorder avec l'intérét de la France et de la Suède?"; interogație după care marele dragoman "lacha un moț sur le sort de la Pologne", lăsându-l pe interlocutorul sau să înțeleagă că otomanii aveau motive temeinice să creadă că cele două state se puteau angaja în rezolvarea crizei crimeene; prin urmare, constată diplomatul suedez, marele dragoman "voulait m'insinuer que dans ces circonstances, leș bons offices de ces deux cours ne pouvoient qu
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Austria, din competiția pentru preponderenta politică continentală. Făcând uz de cele mai diverse mijloace de presiune, dintre care nu puține erau în flagrantă contradicție cu cele mai elementare uzanțe diplomatice ale timpului, combinate cu promisiuni de-a dreptul ispititoare pentru otomani, ca, de exemplu, angajamentul Franței de a constrânge Rusia să le retrocedeze Crimeea 14, Raymond Verninac de Sainte-Maure a reușit să pună pe hârtie un "Traité d'alliance entre la République Française et Să Hôtesse Sultan Selim 3 Empereur des
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Ven.C.)26. Ca urmare, la 1 iulie 1798, o importanță armata expediționara franceză a debarcat la Alexandria, odată cu care a început campania din Egipt 27. Explicațiile date de francezi pentru a justifica agresiunea 28 nu i-au convins pe otomani care puneau pe seama acestora cele mai 24 Ibidem; "ce fut encore un trăite d'ancien régime notă istoricul francez Edouard Driault par la déplorable tradition des partages des peuples et de compensations territoriales" (s. Ven.C.) (cf., ibidem, p. 30
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Suediei pe lângă Poartă Otomană, Pierre Jean-Marie Ruffin, însărcinatul cu afaceri al Franței la Istanbul, a fost instruit, la 3 iulie 1797, să explice Porții Otomane motivele expediției franceze împotriva Egiptului. Potrivit acestora, Ruffin trebuia, mai întâi, să-i asigure pe otomani "que leș sentimens de la France envers l'Empire Ottoman, etaient inalterables; qu'Elle ne demandoit pas mieux, que de cimenter l'amitié et leș anciennes liaisons entre leș deux Etats; que l'expedition de Bonaparte n'etoit dirigé contre aucune
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ci și-a limitat participarea la războiul acestora împotriva Franței, doar la recuperarea Egiptului. De altfel, gravele disensiuni declanșate în toamna anului 1799 între membrii fondatori ai Coaliției Austria, Marea Britanie și Rusia au făcut inutile demersurile vizând implicarea și a otomanilor, de vreme ce amintitele contradicții s-au soldat cu dezorganizarea Coaliției, prin retragerea de către Rusia, în luna februarie 1800, a armatelor sale de pe frontul francez din Elveția. Iar primul care s-a grăbit să profite de această situație a fost, bineînțeles, Napoleon
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
la granițele sudice ale teritoriilor poloneze anexate de Rusia, până cel târziu în toamna acelui an39. Iar în memoriul pe care intenționa să-l prezinte Porții Otomane, la 7 iunie 1795, Verninac punea accentul pe interesul pe care îl aveau otomanii de a profita de împrejurări ca să se alăture Franței "pour rétablir la Pologne, pour abaisser davantage la Maison d'Autriche et pour mettre un frein aux voeux audacieuses de la Russie" (s. Ven.C.)40. Căci susținea el, ceva mai tarziu
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de a evita pericolul de a fi intrat sub "jugul" Rusiei 70, ceea ce ar fi creat, desigur, condițiile reconstituirii acelei "Barrière de l'Est". Și, pentru a convinge, guvernul francez l-a autorizat pe Raymond Verninac să le dea speranțe otomanilor că, după ce Polonia ar fi fost eliberată, avea să-i determine pe conducătorii acesteia să le cedeze cetatea Camenița, "bien autrement utile aux Ottomans qu'à la Pologne" (s. Ven.C.)71, ceea ce constituia, de altfel, un vechi deziderat al
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
cercurilor conducătoare otomane a unei stări de spirit corespunzătoare acelui obiectiv. Unul din argumentele cu ajutorul căruia s-a încercat determinarea Porții Otomane să renunțe la politica să de neintervenție activă în problema poloneză l-a constituit și amintită dorința a otomanilor de a recupera Crimeea. În context, se sugera că rezolvarea problemei poloneze, firește, din perspectiva franceză, ar fi facilitat revenirea acesteia în granițele Imperiului Otoman. Această idee a fost indusă cu asiduitate cercurilor conducătoare otomane, îndeosebi tot de Raymond Verninac
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
un astfel de obiectiv. Fixarea graniței europene cu Imperiul Otoman pe Nistru, în conformitate cu tratatul de pace de la Iași, din 9 ianuarie 1792, a fost considerată de Rusia ca fiind o nouă etapă, încheiată, deja, catre stabilirea definitivă a frontierelor cu otomanii pe talvegul Dunării. Pregătirea terenului în vederea realizării acelui obiectiv a revenit, în condițiile internaționale de atunci, diplomației. Pe termen scurt, Ecaterina a II-a și-a propus să împiedice colaborarea Porții Otomane cu Franța. De aceea, a avertizat-o că
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Republică celor Șapte Insule Unite, pe care a plasat-o, în luna mai 1799, sub suzeranitatea sultanului și sub protecția tarului; o formulă care corespundea atât intereselor populației locale, cât și celor strategice și politice ale Rusiei și ale Imperiului Otoman 103. Caracterul războiului purtat de Rusia împotriva Franței, în cadrul celei de a doua Coaliții antifranceze, constituită în primăvara anului 1799, este sugerat de conținutul memoriului întocmit de Rostopcin, la cererea lui Pavel I, privind situația internațională a Rusiei, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Ende des 18. und zu Beginn des 19. Jahrhunderts, în "Russland und Österreich zur zeit des Napoleonischen Kriege", Herausgegeben von Anna M. Drabeck, Walter Leitsch und Richard G. Plaschka, Verlag der Österreichische Akademie der Wissenschaften, Wien, 1989, p. 43-45. riului Otoman și reducerea la minimum a celor pe care le-ar mai fi avut Curtea de la Viena de a-si salvgarda interesele sale continentale și orientale. Într-o atare perspectiva ar putea fi luată în considerare, deci, si clauză secretă, introdusă
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Felix Salomon, Privat-Dozent at the University of Leipzig, în "Transactions of the Royal Historical Society", New Series, Vol. X, London, New York and Bombay, 1896, p. 114-115. 129 Loc. cît., p. 115. 130 Cf, W.B. Duffild, op. cît., p. 297. Otoman, în toate posesiunile pe care le avea atunci. Diplomația engleză a fost, însă, deosebit de preocupată că deciziile Conferinței de la Reichenbach să nu lezeze interesele nici unei puteri vizate de acele decizii. Din contră, rezoluțiile ce urmau a fi adoptate acolo trebuiau
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
respectiv, din India, instalarea controlului Franței asupra Egiptului. De aceea, în același timp cu acțiunile militare împotriva francezilor, misiunea diplomatică engleză de la Istanbul își conjuga acțiunile propagandistice cu cele ale rușilor și ale austriecilor cu scopul de a spori adversitatea otomanilor față de francezi și să creeze condițiile psihologice menite să înlesnească atașarea Porții Otomane la politica lor antifranceză în Orientul European 161. Nu au fost neglijate, 158 Ibidem. 159 Ibidem. 160 Cf., ibidem, p. 284 și urm.; cu toate acestea, ele
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
lui Napoleon I, era iminentă nu în Nordul Europei, ci în sudul ei. Pentru a o preveni, trebuiau luate măsuri, pornind din Orientul European, între care se numără și ocuparea militară a Moldovei, în cazul unei agresiuni franceze împotriva Imperiului Otoman 34. Toate aceste măsuri, care aveau menirea de a-l convinge pe împăratul francezilor "de notre energie", puteau, în același timp, după părerea înaltului demnitar rus, deschide și calea reconcilierii Rusiei cu Franța. Adam Jerzy Czartoryski îi recomandă, totuși, tarului
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
care Napoleon declară că o recunoștea și, implicit, fixarea graniței europene a acesteia cu Imperiul Otoman pe linia Dunării, mai avea și valoarea de condiție sine-qua-non pentru recunoașterea și garantarea de către cele două puteri contractante a integrității restului teritoriului Imperiului Otoman 162. Faptul că anexarea devenea efectivă, abia după impunerea, pe cale pașnică sau cu forța armelor, a recunoașterii ei de către Poartă Otomană 163, sugerează ideea că Napoleon, mai ales, era conștient că amintită Convenție, prin ea însăși, nu era operanta, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
fi fost determinată să adere la Coaliție. Și cum problemele cu care era confruntata, atunci, Europa de Nord nu puteau fi discutate decât în conexiune cu cele decurgând din problemă orientala, articolul 12 al Convenției de la Bartenstein garanta independența și integritatea Imperiului Otoman 345. Era, deci, o nouă măsură menită să împiedice tranșarea acestei probleme de către Napoleon, în favoarea exclusivă a Franței și, eventual, a aliaților ei. În spiritul ei, Convenția de la Bartenstein era, însă, și dovada existenței unor puncte sensibile în relațiile Prusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Prusiei li s-a adăugat evoluția situației politice din Polonia, de la întretăierea anilor 1790 și 1791, de asemenea, cu vădita tentă antirusă, care a culminat cu promulgarea Constituției de la 3 mai 1791. În acest timp, Rusia continuă războiul împotriva Imperiului Otoman 2. Un război pe care l-a putut susține, concomitent cu cel împotriva Suediei, și datorită eșecului tentativelor Prusiei, Suediei și Poloniei de a încheia o alianță împotriva Rusiei, chiar dacă aliata celei din urmă, Danemarca, a cedat presiunilor diplomatice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]