3,713 matches
-
ea, și apoi gândește-te câte restaurante mici și drăguțe găsim pe colinele acelea. Înainte de Uscio este Manuelina, care are douăsprezece stele În ghidul Michelin și orice fel de pește am dori. Manuelina era plin, cu un șir de clienți pândind În picioare mesele la care se servea cafeaua. Lorenza zisese nu contează, urcând câțiva kilometri se pot găsi o sută de alte locuri mai bune decât ăsta. Găsiseră un restaurant la două și jumătate, Într-un târg mizer pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Apoi se comandase pe loc repaus. Ar fi cedat el În orice caz, pentru că n-ar mai fi avut suflu. Întrerupsese contactul, apoi țipase o singură notă, Înaltă și de intensitate descrescătoare, blând, ca să obișnuiască lumea cu melancolia care-o pândea. Comandantul spusese: „Bravo, tinere. Poți pleca. Frumoasă trompetă“. Parohul Își luase tălpășița, partizanii se Îndreptaseră către o poartă din spate unde Îi așteptau vehiculele lor, groparii plecaseră după ce astupaseră gropile. Jacopo ieșise ultimul. Nu-i venise să părăsească locul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
multe detalii. Camera adăpostește, de asemenea, și o parte a colecției de artă a Companiei. Wakefield este plăcut surprins să găsească o pictură de dimensiuni medii din perioada timpurie a lui Jackson Pollock și o schiță a lui Robert Motherwell pîndind pe după faună, alături de o pictură suprarealistă Înfățișînd mici siluete mărșăluind către un vortex de energie luminoasă, semnată V. Brauner. Mai există două Giacometti spirituale și o vacă zburătoare de Chagall, chiar și o schiță a modelului de lenjerie de noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ucidă. SÎntem grași, sîntem adormiți, sîntem niște miei. Știi cum ne văd ei? Ca pe chestia aia de pe masa doamnei Redbone. Și știi ce facem noi? Nimic, dragul meu prieten. GÎndește-te la asta. Rușii erau niște pămpălăi față de ce ne pîndește acum. Lui Wakefield i se face puțin rău. America nu poate fi luată cu asalt, nu? Cine ar Îndrăzni să se ridice Împotriva unei țări, unui continent Înarmat cu rachete balistice intercontinentale, submarine nucleare, armii, nave, forțe aeriene? Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a crescut În timp, se lipește de toți clienții nou-veniți, umplîndu-i de o stupiditate excitantă, dar funcțională. Wakefield o absoarbe Înlăuntrul lui; Îl liniștește. Poate că Încă mai sînt uman, oftează. CÎnd se lasă Întunericul, Wakefield se așază la fereastră, pîndind intrările clădirilor de peste drum. Oamenii vin și pleacă din clădirea lui, aducînd pungi de la băcănie, ieșind În oraș. Nimeni nu intră și nu iese din clădirea nebunului. Somnul lui Wakefield este minunat de netulburat, pentru prima oară de la Întoarcerea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
este o masă de piele Încrețită și iritată de transpirație și simte că e cît pe ce să leșine. CÎnd ușa saunei se deschide făcînd loc unui grăsan cu șlapi zgomotoși, Wakefield se strecoară afară, neobservat. CÎteva zile mai tîrziu pîndește de după obloanele camerei lui de hotel cum un camion plin de cărămizi vechi este descărcat pe partea cealaltă a străzii. I se pare că poate chiar adulmeca izul mucegăit al mormintelor din care au fost scoase. De necrezut cît tupeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
el numai din Întîmplare. Se trezește simțindu-se oarecum purificat și atunci i se arată soluția la problemele lui. Paznicul de noapte al hotelului este un fost pușcăriaș plictisit, un tip care Încearcă să respecte termenii eliberării condiționate, dar care pîndește orice ocazie pentru un șmen. Wakefield l-a văzut aducînd pe șest curve pentru clienții hotelului, plătind pariorii și vînzînd droguri. La apropierea lui Wakefield, paznicul zîmbește și Își netezește pantalonii kaki. Wakefield trece direct la subiect. — Ce-ai zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
încercat, trebuind să facă față slujbei, copilului și unui șir nesfârșit de dădace finlandeze, nu se simțise în stare să-și mai asume încă o responsabilitate, oricât de măruntă, și refuzase. Nu anticipase sentimentul de vinovăție care avea să-l pândească, mai fioros ca un Rottweiler. — Bine, cedă Jack și îngenunche lângă Ben. Creatura îl copleși de îndată cu pupături nesuferite. — Bănuiesc că n-are nici un nume. — Ba da, de fapt. E scris pe tăblița de la gât. Îl cheamă Wild Rover
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ar fi fost o impertinență, o încălcare a teritoriului lor. Preferase să adopte o atitudine de stoicism jovial, care îl ajutase să treacă peste orice până acum, însă nu și peste asta. Perspectiva sumbră a ceea ce ar fi putut avea pândea la hotarul conștiinței sale, dar o goni. — La naiba, își jură regăsind o urmă din vechea lui hotărâre, orice-ar fi, n-am să mă dau bătut. — E primul semn de nebunie, să știi, spuse o voce la câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fiului său, nu se putu supăra pe el. Ben stătea stângaci în prag, sprijindu-se pe un singur picior, ca un cocor adolescent, tânjind să se maturizeze, dar înspăimântat, mai ales în astfel de momente, de capcanele periculoase care păreau să pândească în lumea adulților. — Nu-ți face mustrări de conștiință. Probabil că eu singur le-am încurcat. Ar fi trebuit să verific dacă ești acasă. Numai că eram cu gândul la alte lucruri. Întotdeauna atent la sentimentele fiului său, Jack încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tatălui ei, furia lui Jack și acum, picătura care umpluse paharul, o lovitură din partea persoanei care îi fusese mai apropiată decât propria ei mamă. Apucă-te de un lucru mărunt, de rutină, își spuse, așa cum făcea de obicei când o pândea spaima sau depresia, genul de activitate simplă care o să-ți dea un sentiment de împlinire după ce o s-o închei. Cum ar fi să-și facă programarea la doctor. Simțindu-se mai stăpână pe ea, își deschise agenda și încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
făcuse o jigodie? Însărcinată sau nu, trebuia să riposteze. Dar cum? Cu bugetul deja auster al Citizen-ului, nu-și puteau permite să reducă prețul de vânzare și în curând vor avea un nou concurent în noul ziar. Dincolo de acest fapt pândea un adevăr crud care o îngrozea atât de tare încât, nu îndrăznea să-l înfrunte. Era posibil, chiar probabil, ca, fiind confruntat cu o competiție atât de acerbă, Citizen să piardă bătălia și asta în timp ce o avea pe ea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
împreună cu inteligența fenomenală și o carismă mai ceva ca a lui Picasso. — Dar familia din partea mamei? Deci asta era. Ben aducea rar vorba de maică-sa. Se întrebă ce îl făcuse s-o pomenească acum. Sentimentul de vinovăție care îl pândea pe Jack de fiecare dată când se întâmpla ceva în viața fiului său țâșni din ascunzișul său. Oare ar fi trebuit să-și dea silința mai mult să-și repare căsnicia cu atâția ani în urmă? Gândul că micuța Louise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
plecat în partea lor și ăsta a plecat singur. Am stat și eu vreo 10 minute și, în timpul ăsta, am realizat că ei au plecat. Și m-am sculat și am plecat după el. Ăștia au stat și m-au pândit după ce am plecat eu după el, ei s-așteptau la treaba asta; au venit și ei după mine. Ce-o zis? Să-i lase pi ăștia doi să se războiască cu mine. Ăla o fugit, când o ajuns acasă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a fost perioadă bună sau rea. Cam faze, așa. Când caldă, când rece - mai câte un scandal, iar se împăcau. Gelozia. Și era un tâmpit. Și cu asta, basta! I se năzărea tot timpul, tâmpit. N-avea nici un motiv. O pândea. O bătea. Avea fixuri. Mini? L-a întrebat întâi și, când a văzut privirea, a renunțat așa, de bunăvoie. Fard? Nu prea se farda. Machiaj? Treaba asta îi plăcea, deci nu era împotrivă. Și părul, cum îi stătea, îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am băut. Hoțul furat Am trecut pasarela aia la Oradea, aia care merge spre case. Și am văzut o casă, și m-am uitat în casă să văd dacă e cineva, și am văzut că erau doi oameni. I-am pândit până la douășpe noaptea. Unul a plecat, celălalt a intrat în casă. Am sărit și eu în casă și n-am aprins lumina ca să nu mă vadă vreun vecin. Și nu am făcut decât să luminez eu puțin în casă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ar cânta, dar iaca, Mai curând el bate toaca. Nu e ac și nu e țeapă, Însă bâzâie și-nțeapă. Rotundă ori lunguiață, Îmbrăcată-n multe rochii, Ea îți face limba creață Și îți umezește ochii. Mai ales când nu pândește, Toarce, dar nu împletește; Își vede de somnul ei Și visează motocei. Are doi copaci pe frunte Și trăiește pe la munte. Lunga-i și stufoasa-i coadă Lasă dâre pe zăpadă. Uite-te și tu la el: Nici nu zici
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
nr. 79 - „Între idolatria și sfințenia artei“ - este însă un manifest ortodoxist și antimodern(ist), în care artiștii laicizanți apar expuși anatemei viitorului: „...și vor fi dezvrăjiți și trimiși spre pocăire în sihăstrii claustrale din toate taberele artei îndrăcite unde pîndesc: rasputinii popiți, călugării fugiți, iudeii renegați, renegații cosmopoliți, francmasonii intelectuali, raționaliștii mistificatori și alte făpturi cu mutră asemeni omului și masca artistului genial”. Ortodoxismul lui Sandu Tudor pare uneori colorat... aproape futurist: „Omul artei viitoare va fi un uimitor erou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se întinde nesfîrșit, divers, contradictoriu” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 293). Comparația - din nou, contrastivă - între „abstractizarea” romantică (subiectivă, „laminată” expresiv și profund personală: „stilul eminescian e unic”, „imposibil de imitat”) și cea modernisto-avangardistă (imagistă, impersonalizată, nonfigurativă, mult mai pîndită de „spiritul de școală”, de tirania „formulei”) îi prilejuiește lui Perpessicius cîteva relevante disocieri teoretice între poezia tradițională și cea (ultra)modernă. Treptat, adeziunea criticului la poezia lui Voronca se transformă în critică de susținere. Comentariul despre Zodiac (v. Mențiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
el pentru faptul că era străin. Situația s-a schimbat acum. Exista posibilitatea, deși puțin probabil, ca acel Kanai să anunțe poliția. Gaston ar deveni o mare piedică. Dacă Endō ar fi văzut în compania unui străin mătăhălos, ar fi pândit la toate stațiile și poliția ar pune imediat mâna pe el. — Ce mai aștepți? Cară-te! Endō a deschis portița șantierului și a arătat cu degetul spre stradă. — Zii mersi că mai trăiești... Probabil te-aș fi omorât și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un suflet cum rar mai întâlnești în zilele noastre. E ca un sfânt. Dar să fii ca un sfânt în zilele noastre sau să-ți permiți să fii prea bun la suflet în lumea asta pragmatică, în care fiecare își pândește semenul, nu înseamnă oare că ești nătăfleț? Ba prost, de-a dreptul! Cel puțin pentru o tânără ca Tomoe, Gaston nu prezenta nici un interes. Era ca un copac uriaș, inert, inutil. Da, pur și simplu un copac inutil. Copacul stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
niște lucruri care erau toate zdrențe. Lângă ea se juca un băiețel cu stomacul umflat. Ori de câte ori își amintea scena aceasta, Endō trebuia să-și oțelească inima pentru ca să nu se lase copleșit de milă. Supraveghea atent toate mișcările lui Kobayashi. A pândit o zi-două, în așteptarea ocaziei de care avea să se folosească. În după amiaza celei de-a treia zi l-a văzut pe Kobayashi, care stătuse toată dimineața în casă, ieșind din bârlog. Ca de obicei, i se vedea pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
directoare era o prezență formidabilă care era văzută, dar nu și auzită. SÎnt sigură că probabil era o femeie drăguță, dar toată școala Îi știa de frică. Chiar și puștii dintr-a șasea. Părea a zîmbi doar foarte rar și pîndea pe coridoarele clădirii, cu părul de culoarea oțelului Încadrîndu-i chipul ca un coif, cu fruntea Înălțată și privind la mică distanță Înaintea ei, cu o strălucire teribilă În ochi. În vreme ce ne uitam cum se răsucea mînerul ușii, toată lumea Încetă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
prețioasă sub stratul de murdărie. Desigur, era vorba despre o iluzie optică, despre o răsfrângere a luminilor pe aurul icoanelor. Totuși, mie îmi plăcea să cred că fulgerarea aceea era simbolica strălucire a cunoașterii sale, a celor ce aflase în timp ce pândea moartea care destramă meticulos tot ce a fost țesut de către Cel Nevăzut. Știința lui o aveau doar puțini inițiați, ceea ce îi îndreptățea, fie și în parte, semeția. Faptul de a constata cât de puțin timp îi trebuia lui Abbatôn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu loțiuni vegetale pe care le cumpăra de la plafar, vopsindu-și unghiile, depilându-se cu ceară hidrosolubilă pe care și-o lipea peste tot, și probându-și toate hainele din valiză. Când, În cele din urmă, ieșea, el și Valentina pândeau de la fereastră să-l vadă pe bărbatul care meritase atâtea atenții și care venea să o ia când se lăsa seara. Bărbatul respectiv era cel mai adesea o cruntă deziluzie. Venise un dentist bărbos Într-un Jaguar și durase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]