4,413 matches
-
îl anunțaseră profeții și pe care Biserica, născându‑l mereu, îl arată tuturor neamurilor. Pruncul acesta al ei a fost răpit și dus în fața lui Dumnezeu și a tronului său, adică, Cel născut veșnic de Biserică este împărat ceresc, nu pământesc, precum vestise David: Zise Domnul către Domnul meu: Șezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii tăi așternut la picioarele tale (Ps. 110,1). Apoi zice [profetul Ioan:] Și când a văzut balaurul a început s‑o prigonească pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
veacurilor. Cu toate acestea, exegetul nu merge până la identificarea Romei cu domnia lui Anticrist. Roma va fi pedepsită de alte puteri și va dispărea de pe fața pământului înaintea venirii tiranului eshatologic. Un alt aspect asupra căruia Hipolit insistă este caracterul pământesc al acestei domnii, opus radical caracterului ceresc al împărăției lui Cristos, afirmat de nenumărate ori în monografie. Cristos este împărat ceresc, în timp ce adversarul său nu este decât un muritor, asemenea tuturor regilor acestei lumi. Regatul acestuia din urmă va dispărea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
muritor, asemenea tuturor regilor acestei lumi. Regatul acestuia din urmă va dispărea la un moment dat, în timp ce împărăția lui Cristos nu va avea sfârșit. Hipolit dezvoltă o polemică pe două planuri: împotriva Romei, care persecută sfinții în prezent; împotriva Ierusalimului pământesc, patria iudeilor, care îi va persecuta în viitor, după modelul roman. III. Comentariu la Cartea lui Daniel Asemenea predecesorilor săi, Hipolit adoptă în plan exegetic metoda tipologică de interpretare, dar la o scară mult mai largă, înglobând aproape întreg Vechiul Testament
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
model, perisabil, terestru, i se opune adevăratul model, veșnic, ceresc. Cu toate acestea, ambele ϑβΒ≅4, deși fundamental incompatibile, coexistă și se tolerează reciproc în cadrul istoriei, în cel mai firesc mod. Potrivit visului lui Nabucodonosor, distrugerea statuii - adică sfârșitul stăpânirii pământești - este provocată de lovirea acesteia de către o piatră nearuncată de vreo mână (Dan. 2,34). În acel moment regatul ceresc va lua locul predecesorului său: „Când fierul va fi amestecat cu lutul, când el va ajunge până la capătul degetelor statuii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfinților, care nu va fi distrusă niciodată (Dan. 2,44) și să se facă el însuși munte (Dan. 2,35) și cetate a sfinților umplând tot pământul” (II, 13, 2). Dispariția Imperiului Roman, ultimul mare imperiu al lumii, marchează dispariția „pământescului” ca principiu teologic și implicit politic. „Încetează cele pământești și încep cele cerești.” Eshatonul va aduce deci o schimbare de ordin ontologic în configurarea lumii: „Când cele trei fiare vor fi înlocuite [...] și când o singură fiară, ajunsă la vârful
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
44) și să se facă el însuși munte (Dan. 2,35) și cetate a sfinților umplând tot pământul” (II, 13, 2). Dispariția Imperiului Roman, ultimul mare imperiu al lumii, marchează dispariția „pământescului” ca principiu teologic și implicit politic. „Încetează cele pământești și încep cele cerești.” Eshatonul va aduce deci o schimbare de ordin ontologic în configurarea lumii: „Când cele trei fiare vor fi înlocuite [...] și când o singură fiară, ajunsă la vârful puterii sale, va fi nimicită, domnia pământească va înceta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Încetează cele pământești și încep cele cerești.” Eshatonul va aduce deci o schimbare de ordin ontologic în configurarea lumii: „Când cele trei fiare vor fi înlocuite [...] și când o singură fiară, ajunsă la vârful puterii sale, va fi nimicită, domnia pământească va înceta și va începe domnia cerească, se va arăta împărăția sfinților, care nu va trece, căci este veșnică, și se va arăta limpede tuturor Regele ceresc” (IV, 10, 2). În concluzia celei de‑a treia omilii, mai precis, după ce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Regele ceresc” (IV, 10, 2). În concluzia celei de‑a treia omilii, mai precis, după ce comentează episodul azvârlirii lui Daniel în groapa cu lei, Hipolit întocmește o listă foarte sugestivă a câtorva analogii. În ochii exegetului, cetatea Babilonului închipuie lumea pământească („astăzi Babilonul este lumea”); satrapii sunt „puterile [acestei lumi]”; Darius, regele lor; groapa, iadul; leii, „îngerii torționari” (III, 31, 2). Drept urmare, episodul desfășurat illo tempore devine un model cu valoare universală. Iată numai câteva exemple care susțin ideea că „antiimperialismul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
illo tempore devine un model cu valoare universală. Iată numai câteva exemple care susțin ideea că „antiimperialismul” lui Hipolit este puternic ancorat într‑o viziune de ordin metafizic, caracterizată, la rândul său, de un fel de dualism dinamic, presupunând coexistența pământescului și a cerescului. Nu este, așadar, vorba de o atitudine polemică de circumstanță a exegetului, legată de persecuțiile trăite de comunitatea din care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de o atitudine polemică de circumstanță a exegetului, legată de persecuțiile trăite de comunitatea din care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește temeiuri în cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la înfrângerea definitivă a Anticristului. În raport cu ceea ce afirmase deja în monografia sa, exegetul adaugă un singur element, legat de cronologie. Într‑adevăr, unul din scopurile sale este de a stabili data venirii Anticristului, cât mai departe cu putință
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un amestec de toate limbile și rasele omenești, este o plămădeală de recruți de război, care se cheamă, în întreg, romani, dar care nu vin dintr‑o singur ținut. Acest aspect presupune o semnificație aparte. Ultimul mare imperiu al lumii pământești va reactualiza în istorie haosul precosmic, haosul anterior oricărei creații noi. Întoarcerea la starea de haos este sugerată aici printr‑o foarte profundă criză socială și politică. Imagine a haosului „eshatologic”, Imperiul Roman este în același timp o caricatură diabolică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
haos este sugerată aici printr‑o foarte profundă criză socială și politică. Imagine a haosului „eshatologic”, Imperiul Roman este în același timp o caricatură diabolică a împărăției cristice. În acest punct, Hipolit își prezintă teoria asupra caracterului mimetic al imperiului pământesc (IV, 9). Cea dintâi remarcă: romanii ating apogeul puterii lor exact în momentul nașterii lui Cristos, care vine să întemeieze pe pământ Împărăția cerească (a celor care cred). Împărații romani nu fac decât să imite „după lucrarea lui Satan” acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se produce marea „scindare” între Imperiul prezent, al romanilor, și Împărăția creștinilor. Imitând in negativo învierea lui Cristos, Augustus se înscrie într‑o tradiție stigmatizată, care debutează cu Nabucodonosor (II, 27). O dată în plus, se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
modelul „includerii” și nu al excluderii celuilalt. Viziunea metafizică proprie lui Hipolit și care îl conduce la identificarea a două niveluri diferite în interiorul sferei realității, îl conduce de asemenea la o înțelegere oarecum tolerantă, deși amestecată cu destul dispreț, a „pământescului”. Monoteismul său strict creștin îi impune o atitudine de tip exclusivist. El moderează însă acest integrism in nuce și reia opoziția radicală Dumnezeu‑lume sub forma unei opoziții relative, Biserică‑Imperiu, ai cărei termeni se mențin într‑un echilibru dinamic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
membru al Bisericii, adevăratul credincios nu va ezita nici o clipă, ci va urma fără teamă exemplul profeților și apostolilor, care au acceptat cu bucurie martiriul pentru adevărul ceresc. După exemplul profetului Daniel, aruncat în groapa cu lei, simbol al lumii pământești, el trebuie să‑și păstreze intacte credința și nădejdea: „Fă, dar, asemenea lui Daniel, nu te teme de tirani și nu te supune poruncilor omenești. De vei fi aruncat în groapa leilor, vei fi apărat de Înger, vei îmblânzi fiarele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorba de regele Senacherib, ucis de propriii fii, deoarece îndrăznise să spună cuvinte necugetate împotriva lui Dumnezeu. Scopul urmărit de exeget prin invocarea acestor exempla, este de a convinge auditoriul de caracterul relativ - mai exact „relativ la Dumnezeu” - al oricărei puteri pământești: într‑o ierarhie autentică, împăratul roman nu ocupă decât un loc secundar. Singur Dumnezeu deține autoritatea absolută. Drept urmare, numai lui trebuie să i se supună creștinii. Legile Imperiului trebuie respectate în măsura în care ele nu lezează cu nimic învățătura lui Cristos, transmisă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de la un rege, un suveran, de vreme ce el însuși, nefiind decât un muritor, este mișcat de puterea celui care l‑a creat? Este adevărat că acesta poate, în viața de aici, să te copleșească cu mari favoruri. Dar bunurile acestea sunt pământești și supuse pieirii. Și apoi, câți dintre cei care au primit de la ei onoruri și daruri, care au fost ridicați la ranguri și dregătorii, nu au sfârșit punându‑se, din vina lor, în primejdii, fie au fost atrași la uneltiri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Testament. Acceptând martiriul unui anumit număr de „aleși”, Dumnezeu dorește să mențină trează și să fortifice credința creștinilor. Pe de altă parte, Hipolit încearcă să prevină orice deviere individualistă, al cărei exces ar putea primejdui însăși existența Bisericii ca instituție pământească. Montanismul, condamnat deja de anumite sinoade locale, nu pierduse nimic din puterea sa de atracție, cu precădere în partea orientală a imperiului. Odată cu această mișcare, una dintre manifestările excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de‑a doua parusii, a cărei iminență este respinsă de autor. Acesta se înscrie pe linia tradiției metafizice ioanice care opune împărățiile succesive și perisabile ale acestei lumi împărăției veșnice a lui Cristos. Imperiul Roman este ultimul avatar al principiului „pământesc”. El conține in nuce viitorul imperiu al Anticristului, fără însă a se confunda cu acesta. Dimpotrivă chiar, el încarnează această realitate misterioasă, katechonul, despre care vorbește 2Tes. 2,6‑7, capabilă să oprească pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
falși profeți, atât în sânul religiei păgâne, cât și în religia creștină, dar, recunoscând aceasta, trebuie să admitem că prezența minunilor este o realitate care nu poate fi negată fără riscul de a sărăci, chiar a goli de sens, lucrarea pământească a divinității. Origen întoarce acest argument împotriva adversarului său, întrebându‑se retoric: „Oare demonii cei răi ar putea face minuni prin vrăjitorie, iar natura dumnezeiască și binecuvântată nu ar putea săvârși nici una?” (6, 51). Iar mai departe: „Încuviințăm existența magiei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
odată cu „carapacea” sa perisabilă. Nu este greu de recunoscut în această concepție, dihotomia antropologică proprie platonismului, cunoscută desigur tuturor cititorilor lui Lactanțiu. Raționamentul se continuă astfel (7, 5): De vreme ce omul este alcătuit din două lucruri, trup și suflet, primul fiind pământesc, al doilea, ceresc, îi sunt atribuite două vieți, una, supusă trecerii timpului, proprie trupului, cealaltă veșnică, proprie sufletului. Pe cea dintâi o primim la naștere; pe cealaltă trebuie să o dobândim, căci nemurirea nu este un lucru ușor pentru om
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doilea, ceresc, îi sunt atribuite două vieți, una, supusă trecerii timpului, proprie trupului, cealaltă veșnică, proprie sufletului. Pe cea dintâi o primim la naștere; pe cealaltă trebuie să o dobândim, căci nemurirea nu este un lucru ușor pentru om. Viața pământească este asemenea trupului și se sfârșește ca și el, pe când viața cerească, asemenea sufletului, nu cunoaște sfârșit. Pe cea dintâi o primim inconștient; pe cealaltă, conștient: ea nu este dată prin natură, ci prin virtute, căci Dumnezeu a vrut ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plămădit prin învățătura și preceptele lui Dumnezeu după chipul dreptății; și, așa cum odinioară a fost făcut din pământ, muritor și nedesăvârșit, ca să trăiască o mie de ani pe pământ, tot astfel și acum omul desăvârșit este format din această lume pământească, pentru ca, înviat de Dumnezeu, să fie stăpân al lumii pentru o mie de ani. Sfârșitul lumii și Anticristul sirian Omul ceresc se formează deja pe pământ, grație învățăturii creștine. Întâiul Adam, muritor și nedesăvârșit, este prefigurarea ultimului Adam, adică a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
primă etapă, pre‑constantiniană, un antiimperialism eminamente politic. Într‑adevăr, în viziunea lui Hipolit, destrămarea Imperiului Roman constituie ultimul eveniment al istoriei lumii, eveniment care pune capăt oricărui regim politic, deschizând calea unei „cristocrații” paradisiace. În urma dispariției acestui ultim imperiu pământesc se va instaura „Imperiul” lui Cristos, Împărăția cerurilor. Lactanțiu are o perspectivă diferită asupra lucrurilor, semipăgână și mai curând vindicativă. Ideea de revanșă și chiar de răzbunare străbate multe din scrierile sale, pre‑ sau postconstantiniene. În ochii lui, dispariția Romei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
are o perspectivă diferită asupra lucrurilor, semipăgână și mai curând vindicativă. Ideea de revanșă și chiar de răzbunare străbate multe din scrierile sale, pre‑ sau postconstantiniene. În ochii lui, dispariția Romei lasă loc, nu Împărăției cerești, ci unei alte împărății pământești, cea a Levantului. Este vorba de o ultimă translatio imperii, care corespunde pedepsei capitale aplicate „Cetății eterne”: „Numele de Roman prin care este condusă acum întreaga lume - sufletul se umple de groază spunând aceasta, dar, să o spunem, de vreme ce se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]