5,611 matches
-
destul de făcută - pentru mine. Iarna, când e foarte frig, sau ne-iarna, când e urât afară, ne ascundem la ei, Într-o odaie neîncălzită, printre baloturi de lână; vara găsim adăpost În glugile de ciocleje; sau În fân; sau În paie - depinde. Lina nu prea vorbește (nici nu trebuiește), dealtfel e poreclită Muta: râde, chicotește - are pomeții atât de Încinși, roșu, Încât e ca și cum ar vorbi cu ei; și cu ochii - are ochi verzi cu auriu, atât că albul e sângeriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Iacob, râzând: - Ba n-am greșit, doamnă, și nu-i de trebuință să repar ceva: 9 aista-i cârligu’! Cel cu care... - n-a mai zis cuvinte, a arătat, cu amândouă mâinile, cu ochii, cu pălăria, cum anume zmulge el paie din gireadă - cu cârligul: o dată, de două, de trei ori... Războiu’ abia o-nceput, ai noștri n-or liberat toate ocnele și lagărele rusăști - și dacă azi-mâne se-ntoarce domțători? ; și-și vede cu ochii, mormântu’? ; cu, pe cruce, anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
facă: se pune gios și moare, omu’! Di inimă ră... Dumnezeu să-l ierte... Da noi, cu cârligu-ista l-om prinde pe domțători’ de pe unde-a’ fi! și l-om trage la casa lui... - și iar a prins a scoate paie din gireadă, cu cârligul... Și uite: l-a chiar tras. Cu cârligul de scos paie. Bine-bine, am Înțeles: tata nu era În gireadă, În paie - atâta lucru pricep eu pe lumea asta. Altceva nu pricep: n-ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noi, cu cârligu-ista l-om prinde pe domțători’ de pe unde-a’ fi! și l-om trage la casa lui... - și iar a prins a scoate paie din gireadă, cu cârligul... Și uite: l-a chiar tras. Cu cârligul de scos paie. Bine-bine, am Înțeles: tata nu era În gireadă, În paie - atâta lucru pricep eu pe lumea asta. Altceva nu pricep: n-ar fi putut să rămână tras tata, fără să strice cârligul din cruce? Crucea Întreagă? Fără s-o ardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-a’ fi! și l-om trage la casa lui... - și iar a prins a scoate paie din gireadă, cu cârligul... Și uite: l-a chiar tras. Cu cârligul de scos paie. Bine-bine, am Înțeles: tata nu era În gireadă, În paie - atâta lucru pricep eu pe lumea asta. Altceva nu pricep: n-ar fi putut să rămână tras tata, fără să strice cârligul din cruce? Crucea Întreagă? Fără s-o ardă? Și fără să danseze În juru-i, ca un sălbatic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
adăugă: — Dezbracă-te. Laila rămase nemișcată, ca și când nu l-ar fi auzit, și doar o ușoară licărire de teamă străluci în străfundul imenșilor săi ochi negri, în timp ce degetele i se crispau ușor pe pânza aspră și murdară a saltelei de paie. Malik-el-Haideri așteptă câteva clipe, își termină țigara, o puse cu grijă pe podea sub balansoar și lăsă ca acesta s-o strivească în legănatul său. își ridică ochii și-o privi fix. — Ascultă! spuse. Există decât două feluri în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
locuitorii altei planete, și ar fi sacrificat bucuros promițătoarea sa carieră politică în schimbul unuia dintre acele desene, oricât de rudimentar ar fi fost. în acel apăsător miez de zi, când soarele cădea ca plumbul topit pe extravaganta lui pălărie de paie, iar peretele neted al unei stânci, în fundul unei mici scobituri ferite de vânturi și ploi, îl făcea să nutrească speranțe întemeiate privind o nouă și, poate, revelatoare descoperire, o ciudată stare de agitație, ca o presimțire, puse stăpânire pe tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nr. 2 pentru un post de pedagog-supraveghetor, iar la o lună și ceva după el, Emilian Teodorescu, de douăzeci și cinci de ani pe atunci și încadrat tot ca pedagog-supraveghetor. Din cele două paturi de fier vopsite alb, cu saltele umplute cu paie, ei supravegheau un etaj întreg al școlii-internat. Aveau la ei cheile de la patru dormitoare și lanțul cu lacăt cu care legau uneori ușa ce permitea accesul pe etaj. Răspundeau de nouăzeci și șase de copii luați pe tabel, cu semnătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
De luni de zile n-a mai picat strop de ploaie, ba de ani, după cât s-au gălbejit pajiștile din jurul bălții, șirurile de boscheți și pâlcurile de plopi și de tei. Umblă seceta și lasă-n urmă o tăvălitură de paie tocate, iarba verde de acasă care-ți spune că până și aici ai ajuns un străin. Papa-caca s-a dus în lume, tata-i liber să se ducă să se răcorească, să se limpezească, să-și primenească creierii ăia încinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cap. Chiar îl întristează atâta sminteală. O vede mergând mână-n mână cu moartea - tremurul și zbaterea disperată care precede înțepeneala de pe urmă... Banii, cruzimea, lăcomia și iarăși foamea, foamea de peștele prins în ac, zbătându-se pe tăvălitura de paie tocate și pe urmă în tigaia bătrânului, ca să-l sature... Și el, Rafael, s-ar fi putut agăța în acele undiței, iar după aceea ar fi sfârâit în tigaie. Frântura asta de coșmar, fulgerându-i pe dinaintea ochilor pentru o secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Spre prânz însă începe să frigă pământul. Se face apa ca o ciorbă. O fiertură de mătasea-broaștei și gunoaie fermentate, ce mai, astea-s condițiile și posibilitățile. N-ai decât să primești. Iarba verde de acasă e o tăvălitură de paie, dar n-ai unde să te duci... Cică să vinzi și să pleci, Dumnezeule, unde? Peste apă, în urma lui, se auzea limpede nea Matei, blestemând cu năduf și parcă pieziș, adresându-se nu lui Rafael, ci altuia, care vede cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu s-au învârtoșat de arșiță. E aproape liniște și-i singur, și dacă ar putea să ațipească barem cinci minute, atunci nu i-ar mai trebui chiar nimic. Asta ți s-a dat, deh, stai pe tăvălitura asta de paie tocate, rumegând dorințe, visuri confuze, planuri deștepte, izbânzi, bineînțeles că nu vrei să mori, dar sminteala și moartea sunt atotcuprinzătoare și țintesc spre izbândă. Nimeni nu scapă, fiecare își merită pedeapsa cu asupra de măsură, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
tine și se întoarce și o simți ca un abur, o mireasmă, un duh, o prezență nevăzută care te urmează pas cu pas și te conduce, o parte din tine, cel lipit de pământ, de iarbă, de tăvălitura asta de paie... Cineva se foia lângă el. Un duh și un abur, da, săltă puțin capul și văzu mâinile și picioarele aschilambice, descărnate, ieșind din vesta și pantalonii scurți din pânză de camuflaj, animate de un tremur ușor, dar lesne de sesizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și-n timp ar fi vrut să se extindă, păstrând însă și-n intimitate același mod de adresare, care să-i pună la adăpost de bârfele sângeroase ale colegilor, care doar să fi mirosit ceva și și-ar fi aprins paie-n cap, domnu’ Ogrinjan, nu-mi spune mie de jigodiile astea, mă rog, se cunoșteau de șapte ani totuși, de când el venise în școală și o găsise aici, deși ea vorbea de alt fel de cunoaștere, una totală, atotcuprinzătoare, hi-hi-hi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să treacă de la el, cât de mult, da, cât ar fi în stare să suporte, agonisindu-și în felul ăsta înțelepciunea. Adevărul e că se cam pierduse cu firea din nimic, simțindu-se amenințat cu briceagul, gonit de pe tocătura de paie, iarba verde de acasă, ce tâmpenie, drept pentru care amenințase și el. Acum n-are decât să se arate îndatorat față de jivina asta scheletică, Mărgărit. Ba nicidecum jivină, ci prietenul, fratele pe care-l asculți cu inima deschisă, da, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
avem ce face, prietene, trebuie să ne descurcăm cum putem, trebuie să mâncăm... Vorbele astea sună în gura lui ca un argument suprem și o motivație irefutabilă, măcar că arată ca și cum nu s-ar hrăni cu altceva în afară de iarba și de paiele astea pe care le mestecă, asezonate eventual cu un pumn de dude. Întins pe spate cu blugii împăturiți sub cap și palmele odihnindu-se încrucișate sub stern, într-o simetrie desăvârșită, ca un mort în sicriu, Rafael îl aprobă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
privit ca un animal ciudat. Nu durează însă mai mult de două secunde ca să-și dea seama că are cine să-l înțeleagă și-i un moment cât de poate de prielnic să se vaite. Oricui, deh, și tocăturii de paie și până și dudului ăstuia i s-ar putea confesa, și deja îi e bine spunându-i lui Mărgărit că se cam zbate ca peștele pe uscat, prietene, o duc destul de greu, iar Mărgărit îi promite că o să-l ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ajuta altfel pe Derek? Din câte Îmi dau eu seama, nu avem altă cale de a dovedi că e nevinovat. Lou Își mai turnă niște ceai. Fata aia, Naomi, era tare furioasă, spuse ea. Nu c-aș vrea să pun paie pe foc... Îi plăcea de Derek, am spus eu, amintindu-mi brusc de acel crâmpei de conversație pe care-l surprinsesem la baie. Am auzit-o vorbind cu o prietenă de-a ei, cu câteva zile Înainte. Cred că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
trebui să-i cunoști, visează la aceeași lume ca tine și ca mine. XXXVII Seara, În bazarul din Tabriz, puține prăvălii rămân deschise, dar străzile sunt animate, bărbații transformă răspântiile În salon, cercuri de scaune cu fundul din Împletitură de pai, cercuri de kalyan al căror fum alungă, Încetul cu Încetul, mirosurile zilei. Îl urmam, pas cu pas, pe Howard. O cotea de pe o străduță pe alta fără urmă de șovăială; din când În când, se oprea să salute vreun părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și tata aveau conștiința încărcată. Signor Giovanni avea pieptul scobit și umeri înguști. Mergea puțin adus de spate. Cauza nu era pedalatul pe bicicleta lui din sufragerie, cauza era timpul. Sub puloverul nou părea că se ascunde un snop de paie, nu carne. Signora Maria i-a luat capul și l-a apropiat de buzele ei. L-a sărutat pe tâmple, zicând: „Giovanni, ai grijă, să nu-mi fugi cumva cu vreo tinerică”. Noi am râs. Pe urmă s-a servit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sosit tu în capitală?” „Când trenul a intrat în gara din București, la 1 septembrie 1952, totul mi s-a părut foarte mare. Uriaș. Eu abia îmi lăsasem acasă, în sat, sandalele cu tălpi de lemn lângă salteaua umplută cu paie, iar în jurul meu toată lumea avea în picioare pantofi de piele fină. Bărbații purtau pălării și costume, eu nu mă puteam compara cu ei, păream o rudă săracă. Femeile purtau pălării și pantofi cu tocuri înalte. De jur împrejur forfotea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
suc pentru mine, iar pentru tata o ceașcă de cafea. Am fost surprinși amândoi, dar n-am lăsat să se bage de seamă. M-a întrebat dacă mă simt bine, însă eu eram foarte ocupat să-mi beau sucul cu paiul, așa că nu i-am răspuns decât „Îhî”. „Așadar, în anii cincizeci, capitala noastră încă mai era o mică minune”, a continuat tata. „Micul Paris. La Paris n-am fost eu niciodată, dar se vede treaba că acolo arăta la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fiecare dimineață? am întrebat-o pe Naoko. Absolut în fiecare dimineață. De obicei, treaba aceasta o fac femeile nou-venite, pentru că e ușoară. Vrei să vezi iepurii? — Bineînțeles. Cotețul iepurilor era în spatele coliviei uriașe. Am văzut vreo zece iepuri, dormind în paie. Naoko a măturat, le-a pus mâncare în cutii și a luat în brațe un pui de iepure, frecându-l de obraz. — Vezi ce drăgălaș e? zise Naoko, veselă. Apoi mi l-a dat și mie să-l țin. Boțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Era una dintre acele după-amieze de început de toamnă când lumina era clară și plăcută, la fel cum a fost și cu un an în urmă, când am vizitat-o pe Naoko. Norii albi erau subțiri ca un fir de pai, iar cerul părea foarte înalt. Adierea vântului, nuanța luminii, floricelele din iarbă, ecourile slabe, toate îmi spuneau că se apropia toamna. Distanța dintre mine și cei morți se mărea cu fiecare nou anotimp. Kizuki a rămas pentru mine la vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ca să nu alunece, și-n felul Ăsta momeala aluneca așa cum trebuia, fărĂ să se-nvîrtească. Tipu’ era un negru adevărat, deștept și melancolic; avea niște mărgele voodoo albastre prinse la gît pe sub cămașă și purta pe cap o pălĂrie veche de paie. Ce-i plăcea să facă mai mult și mai mult cînd se afla pe vas era să doarmă și să citească ziarele. Da’ știa să prindă ca lumea momeala și, În plus, era rapid. — CĂpitane, dumneata nu știi să prinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]