2,404 matches
-
grădină, cu hainele sfâșiate și smulse de pe trup, cu fața Înțepenită Într-un rictus de groază. Din sânul gol și vânăt ieșea un ciot de suliță. Peste drum, pe gardul de lemn al bisericii, un șir Întreg de bătrâni cu pletele Însângerate atâr nau pironiți În cuie. Îl descoperise și pe tatăl lui, cu fruntea găurită de un piron. Rătăcise ca un nebun prin iadul Însângerat și urcase la curtea boierului. Nu mai rămăsese decât un morman de cenușă uriaș, În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se apropie dând să Îngenuncheze. Dar un gest poruncitor Îl țintui locului: — Nu s-a Întâmplat nimic, după cum se vede. și nu vreau să aud nimic! Cioplitorul În piatră Își plimbă cu mirare ochii de la căpșorul blond la cel cu plete Întunecate. Se vedea cât colo că cei doi călăreți erau femei. Două fete tinere, Îm bră cate În haine de paj. Dar Își stăpâni și uimirea, și vor bele care dădeau să-i alunece de pe limbă. Văzuse prea multe În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
castel și se fofila la curțile din spate, Îmbrăcată ca un simplu paj și călărea pe deșelate caii cei mai sălbatici ai ministerialului. Slugile o divinizau, tinerii scutieri care-și făceau ucenicia pe lângă spada ascuțită a lui Hildebrand visau la pletele blonde pe care copila le lăsa să fluture În voie, iar Rishawa o privea ca pe o eretică, pe care azi, mâine o vor arde pe rug. Pe de altă parte, firea deschisă a fetei o cuceri și, deși o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spectacolul neobișnuit ce li se Înfățișa: pustnicul de sus, din Lenzkirch, călare pe un măgar scund, trecea printre ei, fără a Întoarce capul nici În stânga, nici În dreapta. Cu bărbia proptită În piept, cu barba albă și lungă, la fel ca pletele neîngrijite fluturând În boarea ușoară a muntelui, se ținea drept În șaua scorojită de vremuri, murmurând ceva de neînțeles. În fața lui, sutanele cafenii se dădeau grăbit deoparte, alcătuind o adevărată uliță vie. Călărețul se Îndreptă spre scara cea mare, unde
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
văzuse de la fereastră... Tânărul ședea pe banca din fața havuzului. Era singur și Adelheid se repezise pe scări În jos, ca o furtună, fără să se gândească la nimic. Nu apucase să-și pună pe cap boneta de in alb, și pletele blonde Îi fâlfâiau pe umeri ca un zbor de pasăre a luminii. Ducesa Sofia ar fi leșinat cu siguranță dacă ar fi văzut-o. Unde se mai pomenise ca o nobilă doamnă să se arate cu capul descoperit? Dar Adelheid
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
observ fețele bătrânilor, să citesc liniștea sufletului lor sau... resemnarea, am avut timp să le văd desenele marcate de riduri pe fețe... Chipuri cândva frumoase, ce au traversat mulți ani, chipuri ce au știut cândva să zâmbească, acum, împrejmuite de plete albe, urmăreau cu o tristețe nedisimulată copilașii ce le aminteau, poate, de copilăria lor, de colindele copilăriei lor, de căminele părintești cu mese îmbelșugate, de proprii lor copii și nepoți. Ne-am aranjat apoi și noi. Cu Bogdan, băiețelul Steluței
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Ai răbdare, vin imediat, frate“, după care i-am tras un râset de fantomă. Kentucky Pete era un dinozaur din anii ‛70 care se încăpățâna să supraviețuiască și cu care îmi făcuse legătura unul din studenții mei. Supraponderal, cărunt, cu plete și cizme din piele de șarpe și un tatuaj cu un scorpion neamenițător (zâmbea și ținea o Corona în clește) pe un antebraț acoperit de eczema cauzată de folosirea repetată a acelor nesterilizate, era diametral opus celorlalți dealeri de droguri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la primărie cu întârziere, ajutându-i pe cei doi cameramani germani care însoțesc Trenul Scriitorilor să-și tăbârcească sofisticata aparatură. Un cuplu simpatic, nonconformist, aș zice: Margarete Kreuzer și carsten Geissler. El (originar din fosta Germanie de Est) - înalt, cu plete blonde; ea - scundă, cu păr negru, tuns scurt. Vorbesc între ei ca vechi prieteni, într-o germană bolborosită. Ambii cu o mulțime de cercei la urechi și la sprâncene. Se remarcă îndeosebi ea, îmbrăcată întotdeauna mult prea strident, fire artistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nostru este întrerupt deodată de agitația care-i cuprinde pe șefii reuniunii, așezați la masa prezidiului improvizat. I se face loc unui nou-sosit, este vorba de un guru al underground-ului literar petersburghez (nu-i mai rețin numele) - un ins cu plete cărunte și unsuroase, în haine peticite, curgându-i la podele, cu cearcăne vinete sub ochi și pomeții obrajilor supți ca la Zosima din Frații Karamazov. În liniștea care se lasă anevoie, la insistențele repetate ale gazdelor, exoticul „director de conștiință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să semnăm la sfârșitul întâlnirii un manifest împotriva „extremismului și terorismului internațional”, asigurându-ne că nu e nimic politic în acest gest (adică nici o aluzie la Cecenia). „Bardul” cântăreț - un neamț rus, de vreo 45 de ani, îmbrăcat neglijent, cu plete negre, cârlionțate, revărsate peste umeri -, dornic să-mi pună niște întrebări in privacy, atras, pesemne, într-o mai mare măsură de alteritatea mea decât de afinitățile colegilor bieloruși. A interpretat, apoi, la chitară, în stil Vîsoțki, precedat de prezentarea flamboiantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în stil Vîsoțki, precedat de prezentarea flamboiantă a directoarei (care i-a întunecat puțin pupilele), melodii pe versuri proprii, la micul party de la final. „Poetul nostru” - îmi spunea cu mândrie șefa, căci observase interesul aedului pentru mine. Poetul cânta cu pletele în vânt, dându-și drumul vocii neîmblânzite, sorbindu-și voluptuos momentul de libertate, iar eu făceam conversație cu bibliotecarele, sub căutătura piezișă a securistului ochelarist: individul, îmbrăcat la patru ace (avea, altfel, aspectul unui cuminte profesor de liceu), sorbise tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
multe comori... Ș-ai vrea să dezgropi o comoară? Da! De ce? Apoi ași vrea să dezgrop o comoară ca să zidesc o biserică..." Mă privește blând, zâmbind. Nevinovat și simplu sue înnainte, culege un fir înflorit din iarbă, îl miroase, și pletele lungi, negre, îi fâlfâie în aburirile vântului. Suim, suim, apoi coborâm coasta stâncoasă, printre arbori risipiți de furtună. Brazi nalți, ca ziduri negre înconjură Agapia veche din deal. Simt puternic mirosul rășinei brazilor. În liniștea zilei, coborâm spre Agapia din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
măsură de strategie și de prevedere. Era vorba tot de o nedreptate: buruiana asta crește pe toate drumurile în țara noastră. Era un om cu mustața neagră, trecut de 30 de ani, cu privirea dreaptă. C-o mână își netezi pletele unse cu unt, apoi ridică ușor capul și-și duse piciorul drept înainte. Oamenii ceilalți îl aprobau urmărindu-i toate mișcările. Apoi ziceți dv. de legi și de dreptate, vorbi liniștit omul meu; noi avem o pățanie, domnule ispector... Satul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dădu astfel părerea, mai multe glasuri de neîncredere și nemulțămire își făcură loc. Căutau să se amestece slujbașii satului, zădarnic. Preotul se apropiase de mine și-mi lămurea dreptatea oamenilor. Apoi gospodarii își strânseră cojoacele la piept și-și mângâiară pletele. Într-o mișcare domoală se întoarseră spre ușă. Oratorul și încă câțiva, așteptară să-mi întâlnească privirile. Apoi cu sănătate! Și eșiră toți din biserică, foarte neîncrezători și triști. Un advocat tânăr îmi spunea în tren: Noi în județ suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
18 ani și, deși mama l-a primit ca pe fiul ei, mulți s-au îndoit de asta, atât era de schimbat ca limbă și comportament. În Kronika polska se spune că moldovenii „au făcut mari batjocuri, spânzurându-i de plete pe copaci, căci pe atunci ai noștrii purtau plete lungi, iar de atunci au început a le reteza și tunde”. Atât de puternic a fost șocul psihologic provocat de lupta din Codrii Cosminului încât, în 1563, polonii conduși de Albert
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pe fiul ei, mulți s-au îndoit de asta, atât era de schimbat ca limbă și comportament. În Kronika polska se spune că moldovenii „au făcut mari batjocuri, spânzurându-i de plete pe copaci, căci pe atunci ai noștrii purtau plete lungi, iar de atunci au început a le reteza și tunde”. Atât de puternic a fost șocul psihologic provocat de lupta din Codrii Cosminului încât, în 1563, polonii conduși de Albert Laski, care veniseră în ajutorul lui Despot, întorcându-se
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
mânăstirea Vatoped, din Muntele Athos. Este un bazorelief săpat pe pisania așezată pe zidul arsanalei. Chipul domnului se aseamănă cu cele pictate la Voroneț, la Pătrăuți și la Dobrovăț, fără barbă, cu nasul drept și cu sprâncenele frumos arcuite, cu plete bogate revărsate pe umeri. Este singurul portret săpat în piatră, realizat în afara Moldovei. La mânăstirea Zografu se mai află două portrete ale domnului. Unul se află în nartexul bisericii mânăstirii, realizat în secolul al XVIII-lea, care poartă inscripția: “Chipul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a înființat Sfânta Mânăstire Zografu și ctitor al mânăstirilor Dobrovăț și Căpriana”. Cel de-al doilea portret a fost pictat în 1817 de un anume Mitrofanis și ni-l înfățișează pe domn, cu coroană mare pe cap, de sub care ies pletele negre, care cad pe umeri, și cu barbă neagră. Portretul se află în pronaosul bisericii și are inscripția: “Ștefan, voievodul Moldovei, ctitor al Dobrovățului și al Căprianei și întemeietor al acestei mânăstiri. Pictura exterioară a bisericilor zidite în vremea lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pagini și chiar prin forma elegantă a literelor. Dar, ceea ce îl face de neprețuit, este portretul lui Ștefan cel Mare, primul în ordine cronologică, dar și cel mai veridic, mai aproape de realitate. Astfel, îl putem admira pe bărbatul tânăr cu plete blonde, în veșminte scumpe, a căror croială ne duce cu gândul la Italia secolului al XV-lea. Nu este vorba numai de portretul domnului, ne aflăm în fața unei compoziții bine construite, în care poziția dominantă o ocupă Sfânta Fecioară cu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
această direcție trebuie înțeles portretul din colinda de fată mare: „Roșu soare răsăriare/ Și-n obraz ni-o nimeriare/ Și fața ni-o d-argintare/ Și părul mi-l gălbinare” (MadaHunedoara). Antropomorfizarea ipostazei lunare (chipul argintiu cu aura aurie a pletelor) este, după Octavian Buhociu, „o întrupare a lunii pline”, frumusețea fetei simbolizând „creșterea vieții, fertilitatea însăși”. Legătura cu soarele devine una rituală în gestul de asemenea încărcat antropo- morfic de a pregăti dar de nuntă chiar astrului suprem: aflată în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
crăiasă,/ Tu cai ai,/ Dar frâu n-ai;/ Na-ți brâul meu/ Și fă frâu calului tău»”. Invocarea lunii pentru formarea cuplului constituie, după Silvia Ciubotaru, un „rudiment al cultului lunar”, astrului oferindu-i-se „brâul fetei descântate, baticul sau pletele ei pentru imaginarul bidiviu selenar: «Lunî, lunî, doamnî Bunî,/ Na bgiciuțu di la mini,/ Mânî murgu di sub tini» (Botuș - Suceava); «- Lună, lunișoară,/ Dragă surioară,/ Tu ai cal bun,/ Dar n-ai la dânsu frâu,/ Îți dau brâul meu,/ Pune
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
prin creșterea nestăvilită a părului, ca „manifestare a vieții vegetative, instinctive și senzuale”. Marcă a puterii spirituale, părul lung este urmarea interdicției inițiatice de a fi tăiat: „a pierde părul înseamnă a pierde puterea”. În locul hainelor, trupul se acoperă cu pletele supradimensionate și fecioara ia un aspect bizar, adică se sustrage cenzurii supraindividuale a normei. Fecioara îmbrăcată cu propriul păr trăiește exclusiv la nivel spiritual, asemenea asceților cu plete, sprâncene și bărbi crescute hipertrofic. Într-un basm din Păuleasca, Argeș, modificarea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pierde părul înseamnă a pierde puterea”. În locul hainelor, trupul se acoperă cu pletele supradimensionate și fecioara ia un aspect bizar, adică se sustrage cenzurii supraindividuale a normei. Fecioara îmbrăcată cu propriul păr trăiește exclusiv la nivel spiritual, asemenea asceților cu plete, sprâncene și bărbi crescute hipertrofic. Într-un basm din Păuleasca, Argeș, modificarea aspectului fizic este subliniată prin contrast cu etapa anterioară inițierii: „Devenise viața ei o sălbăticiune. Nu mai era chipu acela frumos și mândru, cum avea ea soarele-n
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pe mama (era o fostă prietenă a ei din tinerețe) și nu-i venea să creadă. În jurul nostru se făcuse roată de curioși. Mama îi identifica cu greu; îi lăsase în floarea vârstei și-i găsea pe mulți încovoiați, cu pletele ninse. Întrebări, îmbrățișări pătrunse de lacrimi, redescoperiri după atâția ani se contopeau într-o spontană și inedită euforie. Aveam impresia, în acea stranie, inedită dimineață, a unei a doua învieri, succedând pe prima, de astă dată laică, a regăsirii, fie
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
sine se enervează. Pentru că și în sine există un individ care nu are ulcer și care îl privește deloc condescendent pe individul care are și de aici o stare de încordare permanentă. E exact precum chelioșii care se visează cu plete până la brâu Și în vis îi smulg părul celui care și-a încărcat capul cu așa povară... Cei care pot fi prieteni cu Petrică Cimpoeșu sunt naturi sinucigașe. Pentru că, pentru a-l suporta, îți trebuie disperarea răbdătoare a apei care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]