38,301 matches
-
de copertă, întîi, și abia pe urmă de apă și nisip, într-un potpuriu cu cărți la tot pasul: Visul dați-l toamnelor, altelor/ Dar lăsați-i himera aceea și-o carte." Carte închisă într-o sticlă, veste nehotărîtă între plecare și sosire: "Rămîn între voi, cei din jur, dar sînt plecat." Așa cum abătut de la drumul lui, bandit inocent din stirpea lui Villon, e Îngerul vagabond: "Odată - poate cu înfriguratele zori vom sîngera/ Și spînzurătorile ne vor ridica la cer./ Dar
Ţărmul pierdut by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9870_a_11195]
-
în altă parte. Rarele călătorii la București i-au plăcut cu atât mai mult, cu cât au fost scurte și încununate de succese. Mai norocos decât alți copii de vârsta lui, a călătorit destul de mult în străinătate. Dar toate acele plecări erau considerate simple desprinderi temporare de locul în care înțelegea să-și ducă existența. Nu cred că are vreo frustrare adâncă de natură socială sau personală. Ce e drept, nu e ocolit nici de problemele, dar nici de satisfacțiile unui
Dulcele gust al nemerniciei by Mircea Mihăieş () [Corola-journal/Journalistic/9900_a_11225]
-
boală e vizibil din numărul parcă infinit de bănci și farmacii. Ceea ce ar explica, la limită, starea în care ne aflăm. A căuta logică într-o astfel de lume depășește, probabil, puterea multora dintre români. Așa s-a ajuns ca plecarea definitivă să fie o soluție la fel de căutată ca pe vremea lui Ceaușescu. Există un pragmatism al românilor care transcende, din fericire, iresponsabilitatea politicienilor. Urmăresc de mai multă vreme, ca pe un fel de lot-martor, evoluția a șapte-opt din rudele mele
Dulcele gust al nemerniciei by Mircea Mihăieş () [Corola-journal/Journalistic/9900_a_11225]
-
iunie 1967, Claude Gallimard a primit o scrisoare de la Joseph Kessel: ŤDragul meu Claude, vei primi vizita Doamnei Panait Istrati, care vrea să obțină de la tine eliberarea drepturilor de autor pentru cele două volume ale soțului ei, publicate de N.R.F.: Plecările mele și Familia Perlmutter. Personal ți-aș fi recunoscător dacă ai ajuta-o în această privință.ť (...) Claude Gallimard mi-a cerut să mă ocup de această problemă. Ne-am bucurat de sprijinul lui Joseph Kessel și cel al lui
Panait Istrati în posteritate by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/9939_a_11264]
-
pe un focos armăsar alb, pe când cei din coloane strigam: Da jiive veliki Tito!" Cu sabia lui Damocles deasupra capului, Dej poruncea: "Dați-le sovieticilor orice, numai să plece!" Nu dădea din buzunarul lui, desigur, dar era vorba de o plecare care pentru el echivala cu o asigurare de viață. Chiar dacă, precum se șoptește, tot sovieticii au avut, cât îl privește, ultimul cuvânt. Meschin, Ceaușescu îi răpise fidelului și încercatului coliliton Paul mizilicul, lăsându-l berc. încă înainte de a sălta în
Fantoma de la Operă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9933_a_11258]
-
Barbu Cioculescu Reputat memorialist, cu o bogată operă în proză, nu îndeajuns de pusă în valoare, dl. Constantin Mateescu a publicat recent un volum (Plecarea generalului, Edit. "Almarom", Râmnicu Vâlcea, 2006), cuprinzând - dar fără a fi numite astfel - nuvele, prilej de a trece persoana întâia prin multiple, când nu dramatice și chiar tragice împrejurări ale unei existențe frustrate - în anii de dinainte și de după Revoluție
Prinși sub teasc by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9990_a_11315]
-
evadează în absurd și fabulos, o caracteristică a acestor proze de vie gratuitate, trădând un maestru al baghetei. Ca într-un concert, piese de singulară factură acceptă, în continuare, altele de copioasă popularitate, întru dezvăluirea tuturor posibilităților virtuozului. Cel puțin Plecarea generalului este un recital de-a lungul celor patru anotimpuri ale unui clasic nomenclaturist, căruia nici una din notele clasei sale nu-i lipsește, cu mărire până la umflare și dezumflare numai prin ceea ce fiecăruia îi e dat să atingă: sfârșitul. Povestit
Prinși sub teasc by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9990_a_11315]
-
O fugă cu obstacole, salvatoare însă: "în fine, mă aflam afară, am respirat cu sete, lumina soarelui îmi lua vederea, aveam de ales între grădina Ferekide și bulevardul Woodrow Wilson"... Persecutați de întâmplări ce le amenință integritatea eului, eroii din Plecarea generalului comit acte asociale, trecând, bunăoară, strada exclusiv pe roșu, semnal de revoltă împotriva propriei existențe, a destinului. Un altul, își va pierde mințile. Cel ce se mărturisește în Sindromul Vega își irosește zilele într-un sanatoriu de boli mentale
Prinși sub teasc by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9990_a_11315]
-
Ioan Codru Drăgușanu. Deși perfecta ei șlefuire de mică sferă, plutind fără să adere încoa și-ncolo, ar putea susține comparația. Pentru fiece spectator al ei, rîvnind, și poate reușind, să schimbe stalul pe scenă, "cercarea" e tot una cu plecarea cărturarului de-altădată la drum european. O asemenea partitură a privitorului privit, a cronicarului parte din istoria pe care o scrie pune în pagină Simion Stolnicu (pe numele lui "civil" Alexandru Botez), scriitor sburătorist, în Printre scriitori și artiști, Minerva
Marea lume mică by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9977_a_11302]
-
o respingere reactivă care sfîrșește într-o eschivă precaută. Se simte agresat printr-o insistență retorică lipsită de tact și, în consecință, întoarce pagina. Dar de ce scena actorului nu seamănă cu hîrtia scriitorului? Deoarece, în cazul scrisului, deși punctul de plecare e același ca pe scenă - emoția - , mijlocul de exprimare e altul. Cu alte cuvinte, emoția trebuie să fie trecută prin filtrul unui ochi anticipator care prevede reacțiile cititorului. A scrie spre a transmite o emoție înseamnă a te pune în
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
Ochi fără expresie. Sau, dimpotrivă... Doar corpul vorbește. Tensiunea lamentației susține dramatismul de pe scenă și emoția mea interioară. O fugă cu variațiuni. Fiecare desenează un soi de fugă, de întrerupere a unui traseu, de abandonare a unui drum și de plecare pe altul. Mai grăbit, mai calm, mai absent, mai preocupat. Sînt trasee separate, individuale, care se intersectează, uneori, căutînd, parcă, o acțiune comună. Sînt nouă actori. Îmbrăcați în costum negru, cu vestă neagră, pantofi negri și cămăși albe. Par să
Deținut din naștere by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9999_a_11324]
-
-ți m-a salvat, Dar de unde ai apărut încă nu știu... Ce vine, poate pleca fără a se mai întoarce... Oare ești doar un nor alergând pe cer? Chiar din orice mi-ai spune și orice mi-ai face Dar plecarea ta m-ar lăsa fără resurse să sper. Fără sprijin Ce rost mai am și de ce mai sunt, Dacă nu pot să-mi completez colțul mulțumirii Cu ființa suavă, cu un blând alint, Descifrând astfel misterul iubirii? Aș vrea... ca
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
întindere și prin prezență, ca antologie adnotată, iar nu ca exemplificări ale unei viziuni personale recuperatoare sau umoral anulatoare. Simplă și onestă ca soluție, decizia Anei Selejan de a se plasa pe sine în umbră, nu are - în punctul de plecare - nimic condamnabil. Altceva e, de fapt, deranjant în demersul Literaturii în totalitarism. Periodizarea strictă, anuală, după model revuistic, pe care autoarea o fixează un pic cam rapid ca grilă de partiție a propriilor studii. Acestui prim volum, închis parantetic între
Impresionismul socialist by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8929_a_10254]
-
care a pierdut-o înainte de a veni la București. Când camarazii din lagăr îl întrebau ce citea în ea, le răspundea: "ce se mai întâmplă în lume", aluzie la liturghia celebrată zilnic în toată lumea. Mi-a relatat toată călătoria, de la plecare. Duși la Mogoșoaia, au fost închiși în vagoane de marfă, care le erau deschise doar douăzeci de minute pentru a-și face nevoile. în cursul arestărilor s-au petrecut lucruri cutremurătoare; un sas, adus cu forța, declarase că fusese mușcat
România anilor 1939-1946 by Jean Mouton () [Corola-journal/Journalistic/8920_a_10245]
-
chiar îmi explică: "Francezii sunt mai puțin ironici, italienii mai puțin agresivi!" începutul lui martie - Am primit o nouă repartizare: director al Institutului Francez din Stockholm. Plecăm peste două săptămâni, prin Constanța și Mediterana, spre Franța. Cu trei zile înainte de plecare am o discuție cu Sandu Rosetti 7, profesor de Filologie la Universitatea din București, care mi-a fost totdeauna un foarte bun prieten. îmi aduce o mărturie unică în timp și spațiu; acum opt zile s-a văzut cu Stalin
România anilor 1939-1946 by Jean Mouton () [Corola-journal/Journalistic/8920_a_10245]
-
succese timp de aproape 40 de ani. l Corneliu Baba n-a așteptat bătrînețea ca să aibă dreptul a se numi așa. l Privire penetrantă, nas drept, puternic, buze senzuale, o bărbie voluntară - totul degajînd un aer adolescentin, aproape feciorelnic. l Plecarea ei lasă un gol imens în tapiseria românească. l Acțiunea se desfășoară la începutul secolului, pe o durată de 40 de ani. Note de călătorie l Budapesta pare o superbă regină care ține sub largul ei malacov frumusețea unor monumentale
PERLE... P@RLE... PERLE... by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8952_a_10277]
-
băga la cap, a intra la cap, a-i trece prin cap etc.): "Bagă-ți ideea asta la mansardă și las-o să dea în clocot" (roportal.ro, 22.04.2007); Și să-ți intre bine la mansardă: nu propovăduiesc... plecarea din România" (forum Gândul, 21.10.2007); "el rămîne același om direct, simplu, care spune ce-i trece prin mansardă" (hotnews.ro, comentariu din 8.03.2007). Apariția în orice context e o dovadă a stabilizării sensului: "cu o pernă
"Lilieci la mansardă" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8964_a_10289]
-
însemnat cenzura comunistă, în travestiurile similidemocratice ale acesteia, în aparenta întrerupere a unui proces pe de-a-ntregul instituționalizat. Ceea ce urmărește, aici, Ioan Lăcustă se rezumă la un prețios depozit de documente din perioada 1937-1939, din care extrage câteva puncte de plecare pentru o cazuistică ce promite a fi bogată și câteva studii de caz în jurul unor personalități cu nume de cele mai multe ori obscure, dar cu funcții esențiale în aparatul interbelic al Cenzurii. Majoritatea interesante ca anecdotică, pasajele transcrise din Registrul Cenzurii
Romanul cenzurii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8956_a_10281]
-
la care nici nu îndrăzniseră să se gîndească cîtă vreme se aflaseră în România. În țară îl lăsaseră, în regim de domiciliu obligatoriu, pe tatăl lor, Constantin Noica, filozoful acceptînd să divorțeze de Wendy în 1948 tocmai în vederea unei eventuale plecări definitive a familiei din țară. Știa că stigmatul originii sale sociale și pata angajării sale politice se răsfrîngeau nefast asupra viitorului copiilor și că singura cale de a nu le distruge viața era să le ușureze plecarea în Occident. Cum
Fiica lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8955_a_10280]
-
în vederea unei eventuale plecări definitive a familiei din țară. Știa că stigmatul originii sale sociale și pata angajării sale politice se răsfrîngeau nefast asupra viitorului copiilor și că singura cale de a nu le distruge viața era să le ușureze plecarea în Occident. Cum posibilitatea aceasta, oricît de mică și de neverosimilă ar fi fost, cerea drept condiție prealabilă separarea legală, soții Noica au căzut de acord asupra despărțirii. Și astfel, din 1949, Noica va avea domiciliu obligatoriu la Cîmpulung-Muscel, în timp ce
Fiica lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8955_a_10280]
-
Stănescu și de Ion Gheorghe (luați împreună), avantajat de faptul că se plasează (sau, mai bine zis, este plasat favorabil, p. 784) "în linia tradiționalismului transilvănean (cu Slavici, Coșbuc, Goga, Blaga, anume elemente din Beniuc, nu fără punctul inițial de plecare în chiar Eminescu)". Nu văd ce relație de descendență poate exista între Ioan Slavici și Ioan Alexandru, alta decât un vag și încăpător "tradiționalism transilvănean". E clar că pentru Ion Rotaru tradiționalismul în sine este un argument valorizator pentru un
Tradiționalismul valorizator by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8961_a_10286]
-
de către prof. dr. Rui Soares, gazda reuniunii, s-au făcut și două excursii: una în lungul litoralului până la Capul Săo Vicente, punctul cel mai sud-vestic al Portugaliei, unde funcționa Școala de Navigație de la Sagres a Infantelui Henric (Navigatorul), punct de plecare, neconfirmat însă documentar, a primelor caravele care s-au avântat să cucerească mări necunoscute; și alta în "munți", pe un impecabil și spectaculos drum în serpentine, printre vestigii istorice și arheologice, mori de vânt și ciudate case circulare de piatră
Et in Algarve ego... by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/8970_a_10295]
-
așadar, a militat Gândirea? Tocmai pentru ethos, titlul pe care Busuioceanu îl alege pentru acest volum întregitor. Urmînd un anume protocol al așezării - într-un timp, în-tr-un spațiu, într-o naționalitate - bine ținut la Gândirea, ethosul începe cu Puncte de plecare. Sînt premisele unor bătălii, cum e de așteptat, cu literatura ce-și zice nouă, făcută din superficiu și din estetică, fără împămîntare. Oameni capricioși, bolnavi de toane, simboliștii sînt văzuți ca nepromițători. Firește, o perspectivă îngust- pro domo, pe care
Suflul ideilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8994_a_10319]
-
minimizantă a celuilalt la o convenție convenabilă, superficială. În ce constă acel plus, acea diferență care te individualizează? În primul rînd memoria, a nu uita cine ești și de unde vii, sfatul pe care o bunică înțeleaptă i-l dă la plecare, identitatea se cuprinde în exercițiul memoriei afective. Marjan constată destul de repede că este dificil să explici cuiva că vălul purtat pe cap ascunde doar părul nu și personalitatea, nu și emoțiile, iar Marjan are prea mult din fiecare. Marjane Satrapi
Comment peut-on etre Marjan? by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9014_a_10339]
-
Barbu Cioculescu A părăsi locul de baștină, vatra nașterii, în care nu se mai poate să stai, acceptând amărăciunea despărțirii, încercările exilului, când, pe deasupra plecarea însăși se consideră o crimă - iată o decizie de cel mai înalt risc. Cu atât mai vârtos când plecarea este o fugă sub nasul unei autorități pentru care vigilența e cuvântul de ordine, iar delațiunea o obligație cetățenească, nerespectarea căreia
Libertatea - preț și folosință by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9027_a_10352]